Decizia civilă nr. 571/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 571/R/2011

Ședința publică din data de 14 februarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: DA.LEA G. GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta M. C. împotriva sentinței civile nr. 3413 din (...) a T. C. privind și pe pârâta intimată A. DE M. „. D."; și intervenientul intimat C. C. J. C., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 februarie 2011, când a fost amânată pronunțarea recursului pentru data de 10 februarie 2011, apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. (...) pe rolul T. C., reclamanta M. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. DE M. „. D.";, anularea deciziei de concediere nr. 1590/(...) emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, precum și repunerea părților în situația anterioară prin reîncadrarea acesteia pe postul de consilier juridic în cadrul A..

Prin sentința civilă nr. 351 din (...), a fost respinsă contestația.

Prin decizia civilă nr. 1446/R/(...), C. de A. C. a casat menționata sentință, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, față de împrejurarea nesemnării unei încheieri interlocutorii.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul T. C. sub nr. (...) și soluționată prin sentința civilă nr. 2340/(...), care a fost din nou casată cu consecința trimiterii spre rejudecare prin decizia civilă nr. 1680/R/(...) de C. de A. C., pronunțată în același dosar, motivul casării fiind pronunțarea primei instanțe asupra altor abateri disciplinare decât cele reținute prin decizia contestată, anume, pentru absențele nejustificate din datele de (...) și (...).

Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul T. C. sub nr. (...), fiind soluționată prin sentința criticată prin prezentul recurs, nr. 3413 din (...) a T. C., prin care a fost respinsă ca neîntemeiata contestația formulata de contestatoarea M. C. în contradictoriu cu intimata A. DE M. „. D."; și pe cale deconsecință a fost menținută ca legală și temeinică decizia de concediere nr. 1. iunie 2007.

A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C. C. J. C.

A fost obligată contestatoarea să plătească intimatei cheltuieli de judecata în sumă de 10.735 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între contestatoare și intimata s-au derulat raporturi de dreptul muncii, contestatoarea fiind angajata intimatei în funcția de consilier juridic. La data de (...) intimata a emis decizia nr. 1590 prin care a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul art. 61 lit. a C. muncii.

Pentru a emite decizia mai sus indicata intimata a reținut că prin faptele sale contestatoarea a încălcat prevederile C.ui etic (art. 17 lit. b, art. 21 al6); Charta (art. 111 alin 5 si alin 6) și Regulamentul intern (titlul II, titlul V,titlul VI).

Analizând legalitatea deciziei de concediere instanța a avut în vedere prevederile art. 268 alin 2 C. muncii, constatând că decizia contestată este legală, în cuprinsul acesteia intimatul descriind faptele care constituie abateri disciplinare, indicând dispozițiile din regulamentul intern încălcat de către contestatoare, motivele pentru care a înlăturat apărările acesteia, temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea, termenul în care sancțiunea poate fi contestata și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

S-a reținut că intimata a respectat și prevederile art. 267 C. muncii, întrucât după cum rezulta din înscrisul depus la fila 11 din dosarul civil nr. (...) contestatoarea a fost convocată pentru data de (...) în vederea desfășurării cercetării disciplinare. Prin procesul-verbal nr. 1490/28 mai 2007 membrii comisiei de cercetare disciplinara au constatat lipsa contestatoarei, cu mențiunea ca aceasta a fost așteptată „până la ora 1..

În aceasta privință nu au putut fi reținute susținerile contestatoarei potrivit cărora nu s-a prezentat la data la care a fost convocată întrucât la aceeași data fusese citată de către IJP C. în vederea desfășurării de cercetări pentru soluționarea plângerii penale formulate de către contestatoare împotriva doamnei expert M. Ana, întrucât contestatoarea era obligată să anunțe membrii comisiei cu privire la motivul imposibilității de prezentare. Î. verbală a unui dintre membrii comisiei, despre care contestatoarea face vorbire în cuprinsul contestației, nu poate fi primită în condițiile în care aceasta nu a fost probată. Mai mult, contestatoarea, în calitatea sa de consilier juridic, avea cunoștință despre procedura care se urmează în astfel de cazuri. A., în situația în care contestatoarea era în imposibilitate de a da curs invitației comisiei la data de 28 mai 2007 aceasta era ținută a înștiința în scris membrii comisiei despre motivele neprezentării.

Ulterior, la data de 30 mai 2007, comisia de cercetare disciplinară a întocmit un referat în cuprinsul căruia sunt enumerate și analizate apărările contestatoarei, formulate în scris și comunicate comisiei prin adresa nr.

933/(...). Recomandarea comisiei de cercetare disciplinară a fost aceea de concediere a contestatoarei.

În privința temeiniciei deciziei de concediere instanța a analizat cauza pornind de la prevederile art. 61 lit. a C. muncii.

Analizând decizia de concediere tribunalul a reținut că intimata a avut în vedere la aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă absența nemotivată a contestatoarei de la serviciu, neprezentarea în fața instanței, conduita nesinceră la adresa angajatorului raportat la motivullipsei de la serviciu, existența unei sancțiuni disciplinare anterioare (decizia nr.

1137/(...)) aplicate tot ca urmare a absenței nemotivate de la serviciu.

Astfel, angajatorul a constatat lipsa nejustificată a contestatoarei la serviciu în data de 30 martie 2007. Urmare a solicitării acestuia prin reprezentantul său legal ca angajata să explice lipsa de la serviciu aceasta a comunicat, prin adresa nr. 933/(...) că la data de 30 martie 2007 a fost prezentă în instanță spre a susține interesele intimatei în dosarul civil nr. (...) aflat pe rolul T. C. A mai motivat contestatoarea că din eroare, în cuprinsul încheierii de ședință, s-a consemnat lipsa sa de la dezbateri, însă, în acest sens, a depus o cerere pentru îndreptarea erorii materiale.

Asupra apărărilor contestatoarei tribunalul a reținut că din cuprinsul încheierii civile pronunțate în dosarul nr. (...) al T. C. la data de 30 martie 2007 (f. 25-26 dosar civil nr. (...)) a rezultat că „la data de 28 martie 2007, prin registratura instanței s-a depus la dosar un script din partea reprezentantei reclamantei, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât la această dată este plecată la Înalta Curte de Casație și Justiție";. De asemenea, instanța a consemnat lipsa reprezentatei A. de M. la termenul de judecată din data de 30 martie 2007.

Ulterior, prin încheierea civilă pronunțată în ședința publică din 31 august 2007 (f.20 din dosarul (...)) tribunalul a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de contestatoare. În consecință, susținerea acesteia conform căreia, în realitate, ar fi fost prezentă la dezbateri, la termenul de judecata din data de 30 martie 2007, nu poate fi reținută. De altfel, contestatoarea nu a motivat în ce condiții și pentru care rațiuni, în situația în care a fost prezentă la termenul din 30 martie 2007, a depus cererea de acordare unui nou termen justificat de prezența sa, la data de 30 martie 2007, în fața Î. C. de C. și J. A. cu atâta mai mult cu cât intimata nu avea, la acea data, nici un proces în curs pe rolul Î. C. de C. și J.

A., sub aspectul lipsei nemotivate a contestatoarei de la serviciu și a atitudinii nesincere și lipsite de bună-credință în relațiile sale cu intimata, instanța a reținut că decizia de concediere apare ca fondată, contestatoarea, prin atitudinea sa, încălcând prevederile C.ui etic (f.32 din dosarul (...)), ale

Chartei A. de M. (f.34 din același dosar) precum și ale Regulamentului de ordine interioară (f.35).

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse instanța a reținut legalitatea și temeinicia deciziei de concediere nr. 1. iunie 2007 emisă de către intimată, urmând a respinge contestația ca neîntemeiată.

Urmare a respingerii acțiunii principale, tribunalul a respins și cererea de intervenție în interesul contestatoarei formulată de intervenientul C. C. J. C., fiind vorba despre o intervenție accesorie.

Reținând culpa procesuală a contestatoarei în cauză, tribunalul, în temeiul art. 274 Cod procedura civila, a obligat-o pe aceasta să plătească intimatei suma de 10.735 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, achitat de către intimată în toate fazele procesuale pe care cauza le-a parcurs pana la data pronunțării sentinței, justificat cu facturile și chitanțele depuse la filele 230-238 din dosarul civil nr. (...).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. C. solicitândcasarea sentinței atacate ca nefondată, netemeinică și nelegală, în baza art.304 pct.9 C.pr.civ.; admiterea contestației formulate împotriva deciziei de concediere nr.1590/(...); anularea deciziei de concediere, ca nefiind netemeinică și nelegală; obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat; reintegrarea pe postul deținut anterior, acelade consilier juridic ca urmare a repunerii părților în situația anterioară emiterii actului de concediere; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat, în esență, că măsura concedierii sale de pe postul de consilier juridic pe care l-a ocupat în cadrul A. timp de 17 ani a avut un caracter abuziv și răzbunător.

Prima instanță a ignorat întreaga apărare formulată de reclamantă și toate înscrisurile pe care le-a depus.

Au fost încălcate prevederile art.129 alin. 5 Cod proc.civ., ba mai mult, nu s-a motivat de ce au fost înlăturate apărările reclamantei, fiind încălcate drepturile constituționale la egalitatea de șanse și la un proces echitabil.

Astfel, nu au fost analizate susținerile privind neefectuarea cercetării disciplinare prealabile în litera și spiritul legii, întrucât nu s-a stat de vorbă cu reclamanta în calitate de salariat cercetat, fiind evident că salariatul cercetat trebuie să fie audiat, nefiind suficient doar o cercetare scrisă. După ce a depus acea adresă din data de (...) de la orele 15,10, în care a menționat probele propuse în apărare și de care înțelege să se folosească, nu a mai fost audiată și nici nu s-a ținut cont de acestea, pe lângă faptul că a fost convocată doar cu două zile lucrătoare înainte de data cercetării, încălcându-se astfel prevederile art.75 alin.3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii

2007-2010, potrivit căruia „Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte";, fapt ce denotă reaua credință a conducerii.

Nu s-au respectat nici prevederile art.75 alin.4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, potrivit cărora „ascultarea și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii";.

Dacă s-ar fi respectat aceste dispoziții, ar fi putut dovedi la acel moment cu av. A. S. L. faptul ca reclamanta a fost în instanță în data de (...), iar cauza acesteia s-a amânat din lipsa raportului de expertiză, conform declarației pe care a dat-o în calitate de martor ulterior în fața Notarului P. O. MIHUTIU.

De altfel, prin încheierea de ședință din data de (...), instanța a dispus amânarea cauzei la data de 18 mai 2007, termen dat în cunoștința părților, dispunând a se reveni cu adresă la expert B. M. pentru a efectua expertiza dispusă în cauza până la termenul de judecată stabilit.

În plus, prin adresa nr.1501/(...) contestatoarea a solicitat suspendarea cercetării disciplinare până când se va pronunța instanța de judecata asupra solicitării acesteia privind îndreptarea erorii materiale (pronunțare din 31 august 2007).

Comisia pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile nu avea de unde să știe cu trei luni înainte, mai exact în data de (...), că instanța de judecata nu va accepta în ședința de judecată din data de 31 august 2007, cererea formulată în temeiul art.281 C.pr.civ.

Nu s-au stabilit care sunt consecințele abaterii disciplinare, cum au ajuns membrii comisiei la concluzia că trebuie să-i aplice sancțiunea supremă. În acest sens, s-au încălcat, cu prilejul individualizării sancțiunii, prevederile art. 266 C. muncii și art.75 alin.6 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, nefiind avute în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta, urmărindu-se practic cu orice scop înlăturarea reclamantei din instituție ca persoană non-grata.

Reclamanta solicită instanței de recurs să verifice respectarea acestor prevederi legale, deoarece consideră că aplicarea măsurii disciplinare celei maisevere este disproporționat, iar gradul de vinovăție nu concordă cu sancțiunea aplicată.

Arată că nu s-a făcut dovada unor consecințe prejudiciabile a faptei comise de către reclamantă, practic neexistând asemenea consecințe.

Cât privește comportarea generală în serviciu, arată că a beneficiat de salar de merit chiar în anul concedierii, justificat de calificativele obținute în aprecierea activității acesteia anuale de „. B. cât și a caracterizărilor de „. bine și excepțional"; avute de la încadrarea ei și până la nivelul anului 2007. În decursul celor 17 ani de activitate NU A P. N. UN P., singurul proces pe care nu l-a câștigat a fost cel care a avut ca obiect retrocedarea în baza Legii nr.1. a imobilului situate pe str. B. în care funcționa căminul studențesc al A. de M.

„Gh.D.";. Nu a lipsit niciodată de la nici un termen de judecată în cei 17 ani de muncă.

Referitor la precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de către reclamantă, precizează că regulamentul intern nu definește ce se înțelege prin sintagma „. și inducerea în eroare";, nefiind enumerată ca abatere disciplinara „.a și inducerea în eroare a angajatorului";. La art.4 lit.c) din decizie, ce se referă la „. intern";, se enumeră un număr de trei titluri cu caracter general, respectiv; titlul III- obligațiile salariatului; titlul V- respectarea timpului de muncă în cadrul A. titlul VI- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Din „C. Etic"; se invoca art.17 lit. b)- îndeplinirea cu bună credință a oricărei responsabilități, care în opinia reclamantei justifică tocmai comportamentul de bună credință al acesteia, mai ales că a beneficiat de salariu de merit. În acest articol se exemplifică cu „utilizarea unei poziții administrative în scopul de a obține foloase personale de orice natură constituie o încălcare a integrității";.

Se invocă și art.21 alin.6 - formularea repetată de sesizări neîntemeiate la adresa unui coleg. Or, singura sesizare este cea referitoare la numita M. Ana care a exercitat în cadrul angajatorului profesia de auditor fără drept deoarece nu figurează în evidențele Camerei Auditorilor Financiari din România conform adresei nr.4 (anexa nr. 9). Sesizarea a fost întemeiată și în plus nu era vorba de un coleg, întrucât a demonstrat că postul de auditor era vacant în statul de funcții iar în plus.

În decizie se mai invocă alin.5 și 6 din art.111 a CARTEI A., care nu au nici o legătură cu faptele imputate.

Cât privește eventualele abateri anterioare - se invocă avertismentul scris aplicat pentru o lipsă justificată prin aceea că fiind învoită de către rector pentru a-și rezolva niște situații personale, nu a putut să ajung la ora prevăzută pentru acea ședință și totodată este enumerată fără altă nominalizare „lipsa de la ședințele unde a fost convocată"; fără a dovedi pe bază de convocator despre care ședințe a fost vorba.

Recurenta subliniază că prin depunerea cererii la dosarul nr.6292/2004 al T. C., a dorit să justifice „eventuala"; lipsă a acesteia de la termenul din data de (...) în eventualitatea în care ar fi plecat la B. la I. deoarece deținea informația obținută telefonic, că în dosarul cu căminul de pe str. B., care a fost retrocedat fostului proprietar se afla la aceea dată la Î. Curte, (demersuri demarate ca urmare a insistențelor controlorilor financiar ai C.i de C. de a vedea decizia respectivă). În cererea respectivă, reclamanta nu a precizat că pe rolul I. angajatorul ar avea vreo cauză cu termen de judecată în acea.

Consideră că scopul urmărit este acela al eliminării reclamantei din instituție datorită faptului că nu semnase trei contracte și nu se regăsea în cuprinsul procesului-verbal întocmit de C. DE C. în care se regăsea întreaga

Conducere a A. de M. „GH.D."; ca fiind vinovată de neregulile și abaterile constatate. Or, niciuna dintre acele persoane vinovate de neregulile și abaterile constatate nu a fost concediată.

Reclamanta în calitate de consilier juridic în cadrul A. de M. „GH.D."; C., în D. nr.6292/2004 reprezenta angajatorul, iar în baza mandatului primit prin semnarea de câtre rectorul Marc Aurel a delegației depuse în acel dosar era împuternicită în mod legal de a formula ORICE CERERI pe care le considera, conform pregătirii ei juridice și funcției pe care o ocupa „TEMEINICE SI

LEGALE";.

Recurenta a acționat conform practicii în materie și sub nici un motiv nu poate constitui motiv obiectiv pentru a se lua o măsură de concediere.

Cât privește afirmația că nu a făcut nici un demers pentru a obține delegație de deplasare la B. sau un alt demers referitor la încasarea cheltuielilor de deplasare, arată că la data depunerii cererii de justificare a lipsei acesteia de la dezbateri viza doar ipoteza unei deplasări pe care nu a mai realizat-o.

Eventuala verificare a erorii strecurate cu privire la consemnarea sau nu a prezenței acesteia în fața instanței, nu este de natură a justifica măsura dispusă pentru că a fost lipsit de importanță în fața instanței faptul că s-a consemnat sau nu prezența ei câtă vreme amânarea cauzei era justificată și se bazează pe alte împrejurări legale, respectiv de lipsa raportului de expertiză.

În ceea ce privește justificarea pretinsei lipse de la locul de muncă, invocă declarația martorei av. A. S. L.

Raportat la lipsa nemotivată a reclamantei de la serviciu din data de (...), cum s-a reținut și de Tribunalul Cluj, decizia de concediere este tardivă.

Cât privește neprezentarea reclamantei la cercetarea disciplinară în data de (...), ora 10,00 arată că era convocată prin citația nr.46/(...) emisa în dosarul penal nr.3506/P/2007, pentru ora 9,00 la P. C. U. cu privire la plângerea pe care a depus-o în calitate de parte vătămată, referitor la numita M. Ana pentru raportul de audit nr.1282/2007 pe care l-a întocmit cu privire la activitatea O. juridic, fără a avea calitatea de auditor financiar ceruta de lege.

După terminarea procedurii la organele de poliție s-a întors în unitate, a întocmit o adresă scrisă care a cerut ceva timp și pe care a depus-o în aceeași zi, la orele 15,10 la registratura generală a angajatorului, prin care preciza că va dovedi cu martori, cu avocații care au avut cauze înaintea ei în aceeași sală că în data de (...) a fost prezentă la proces în sala de judecată și că se impunea suspendarea cercetării disciplinare prealabile până când instanța de judecată se va pronunța asupra cererii de îndreptare a erorii materiale.

În plus, înainte de a pleca la P. C. U. s-a întâlnit în curte cu prorectorul

C.an Misievici care făcea parte din comisie, cu care a discutat aproximativ

15/20 minute și căruia i-a explicat faptul că s-ar putea să întârzie dar o să vină cât poate de repede.

Cea de a doua pretinsă abatere disciplinară intitulată „REFUZUL DE

AUDITARE A O. JURIDIC", a rămas nesoluționată.

În concluzie, decizia de concediere este lovită de nulitate absolută.

Dacă motivul concedierii îl constituie nerespectarea programului de lucru, lipsa nemotivată de la serviciu din data de (...), atunci decizia de concediere este tardiv emisă.

Dacă motivul concedierii îl constituie dezinformarea atunci în realitate nu s-a efectuat cercetarea disciplinară în litera și spiritul legii.

Sentința este netemeinică și nelegală și cu privire la cheltuielile de judecată acordate de către instanța de fond în suma de 10.7351ei, la plata cărora instanța de fond a obligat-o în mod nejustificat, unul dintre avocații intimatei cerându-și permisiunea să plece din sală în data de 16 noiembrie

2009; în condițiile în care A. de M. „GH.D."; C. are angajat cu jumate de normă consilier juridic; în condițiile în care av.D. Stegaroiu are încheiat cu A. de M.

„GH.D."; C. un contract de asistență juridică permanentă;în raport și de calitatea apărării formulate, nefiind depus nimic din practica judiciară sau doctrina în materie; în condițiile în care avocații angajatorului nu s-au deplasat în altă localitate, procesul judecându-se la instanțele de la sediul angajatorului.

În plus, se subliniază luxul de a angaja doi avocați în această cauză pe banii statului în condiții de criză mondială, în timp ce în perioada celor 17 ani în care reclamanta a acordat asistență juridică A. de M. „GH.D."; C., aceasta instituție nu și-a angajat nici un avocat care s-o reprezinte în instanța și care să-i apere interesele.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 septembrie 2010 pârâta A.

DE M. „GH.D." C.-N. a solicitat anularea recursului ca nemotivat, în subsidiar respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată conform înscrisurilor anexate în probațiune.

În motivare, pârâta a arătat că recursul este nemotivat pentru că aplicabilitatea în speță a art. 304 indice 1 C.p.civ. nu înlătură atributul dominant al recursului, acela de a analiza EXCLUSIV MOTIVELE DE NELEGALITATE.

Or, evaluând absolut toate motivele invocate de către recurentă, nu se poate identifica nici unul care să privească legalitatea, cu excepția motivului privind susținerea împrejurării că sancțiunea aplicata nu ar fi fost graduală.

Astfel se invocă netemeinicia sentinței sub aspectul existenței faptei imputate, a cercetării prealabile, a normelor regulamentare invocate, a prejudiciul provocat și a aplicării sancțiunii.

Se arată că fapta imputată a existat, conform deciziei de concediere.

Este reluată descrierea stării de fapt, cu sublinierea că pentru a se prezenta la I. B. în data de 30 martie 2007 ar fi trebuit ca pe rolul acestei instanței să existe un litigiu în care parte să fi fost angajatorul și să existe aprobarea expresă a angajatorului, ambele condiții lipsind.

Prin adresa din 176/(...) C. de A. C. confirmă că dosarul privind cauza întemeiată pe L. nr. 1. pe care-l avusese angajatorul la I. B. a fost restituit la data de (...). În acest mod, indubitabil a invoca prezența la I. B., drept temei al amânării nu poate fi altfel calificată, constituie o „. și inducere în eroare a instanței";.

Prin nota explicativă 933/(...) reclamanta-recurentă susține că în data de

30 martie 2007 s-a prezentat în față instanței având „o cauză cu Greco- catolicii, ori în realitate, în urma informațiilor solicitate T. C., a reieșit că pentru termenul din data de 30 martie 2007 reclamanta-recurentă, Dna M. C. depusese o cerere de amânare pe motiv că ar fi plecată la I. B.

În urma notei explicative reclamanta-recurentă semnează în condica de prezență și i se pontează ziua, încasează suma cuvenită.

Mai mult, acestei abateri, DE DEZINFORMARE ȘI INDUCERE ÎN

EROARE, îi este specific și atributul de continuitate/repetabilitate, reclamanta- recurentă folosind ștampila angajatorului în interes propriu, fără nici un drept (dosarul nr. 3008/P/1996 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napocafinalizat prin obligarea la plata unei amenzi penale); depunând o cascadă de sesizări la entitățile de profil pentru a da o tentă de conflict personal cu conducerea angajatoarei, când de fapt este vorba doar de propria culpă; folosind formulare tip de delegații fără a fi îndeplinite condițiile legale (referat de necesitate, înregistrare, ștampilă, semnătura reprezentantului legal al angajatoarei) în efortul de a constitui o altă realitate, adică aceea că ar fi fost prezentă în fața unor instanțe de judecată, deși aceste împrejurări nu corespundeau realității.

Și în alte locuri de muncă reclamanta-recurentă a demonstrat același comportament anti-instituțional, făcând colaborarea imposibilă (anexată adresa 12145/(...) Universitatea de Ș. A. și M. V. C.-N.).

Cu privire la modul de desfășurare al cercetării prealabile, se arată în ordine cronologică faptele, anume, la (...) se numește comisia de cercetare disciplinară; la (...) prin adresa 1399 comisia convoacă reclamanta pentru data de 28 mai 2007 orele 10 în sala 20 A., contestatara confirmând primirea; la (...) contestatara este citată de către Poliția Municipiului Cluj-Napoca, citația nr.

46/(...), pentru data de (...) orele 9.; la (...) procesul verbal al comisiei, care de la orele 9. la orele 1. a așteptat reclamanta, fără a avea nici o înștiințare din partea acesteia privitor la neprezentare.

Reclamanta-recurentă depune adresa 1501/(...) la registratura A. la ora

1., pentru a-și motiva absența, enumerând o serie de aspecte care au fost evaluate de către C. în raportul dresat, fără a lua o serie de măsuri alternative, cum era a înștiința P. că se află în imposibilitate de a se prezenta la ora 9. în data (...) și să ceară reprogramarea sau a învedera comisiei de cercetare prealabilă că în data respectivă și la ora convocării urma să se prezinte la P., adică formulând în acest sens o cerere de reprogramare, dovedind o evidentă rea-credință, un comportament total inadmisibil în relații instituționale, deliberat, pentru a împiedica elucidarea situației și totodată o tentativă de tergiversare.

Acest refuz de a se prezenta, ori de câte ori se analiza munca reclamantei, constituie o conduită cunoscută, dată fiind împrejurarea că a lipsit și de la ședința senatului, unde fusese convocată când i s-a ridicat salariul de merit acordat.

Sub aspectul normelor regulamentare invocate, se susține netemeinicia afirmației că acestea nu ar prevedea fapta imputată.

Prin art.4 din decizia de concediere 1590/(...) A. se invocă norme din codul etic, carta A., regulamentul intern - obligațiile salariatului (preluate identic și în CIM) astfel: îndeplinirea cu bună credință a oricărei responsabilități; respectarea Cartei și a regulamentelor interne ale A. (inclusiv a codului etic; obligațiile de a respecta programul de muncă, disciplina muncii, obligația de fidelitate față de A.

Toate acestea au fost încălcate prin susțineri contrare realității, fiind încălcată norma etică profesională majoră, de a căuta și a respecta adevărul, prin înregistrarea cererii de reprogramare a judecății, la A., deși era vorba de o cerere în nume propriu; persistența în susținerile neîntemeiate, prin cerere de îndreptare a erorii materiale; contestatara „fabrică"; înscrisuri, sub forma unor ordine de deplasare, pentru a „dovedi"; că a fost prezentă în fața instanței, în pofida realității dovedite a neprezentării. Aceste ordine de deplasare nu sunt utilizate de către AMG în cadrul municipiului C.

Se menționează formularea repetată de sesizări neîntemeiate la adresa unui colaborator (specialist în audit) ori la adresa rectorului A., anume mulțimea de plângeri penale soluționate cu NUP.

Au fost încălcate prevederile din regulamentul intern al A. privind obligațiile salariaților (de a respecta programul de muncă - încălcată prin neprezentarea repetată la locul de muncă; de a respecta disciplina muncii - încălcată prin neexecutarea îndatoririi profesionale de a se prezenta în instanță, de a preda documentele instituției pe care le deține în exercitarea funcției sale și pe care, cu ocazia concedierii, nu le-a restituit, de a nu folosi însemnele instituției în mod abuziv precum ștampila, neîntocmirea fișelor posturilor etc.; de a respecta obligațiile de fidelitate față de A. ori prin nenumăratele plângeri penale neîntemeiate a ignorat această obligație; refuzul de a se prezenta în fața senatului, în fața comisiei de cercetare disciplinară prealabilă; de a păstra confidențialitatea.

Sub aspectul prejudiciului provocat prin fapta imputată, acesta constă din continua dezinformare și inducere în eroare a intimatei și a conducerii acesteia, lipsită astfel de posibilitatea de a adopta decizii pertinente privitor la litigiile în desfășurare ori viitoare; refuzul de a preda documentele intimatei aflate în gestiunea reclamantei-recurente; șicanarea colaboratorilor și a conducerii intimatei prin multiplele plângeri penale, instituindu-se un climat tensionat, provocând o considerabilă pierdere de resurse, o încărcare a muncii de profil (agenda senatului, a rectorului a inclus fortuit astfel de probleme colaterale, extrem de stresante). Într-un mediu educativ și de creație parte din corpul didactic a fost forțat să-și consume energia și liniștea pentru a face față țesăturii calomnioase brodată de către reclamanta-intimată.

Pentru ziua de 30 martie 2007, prin semnarea în condică, s-a încasat salariul nemeritat.

S-a adus și o pierdere de imagine în comunitatea academică (date fiind interminabilele litigii generate de către reclamanta-recurentă).

Se arată că sunt neveridice susținerile privitoare la discuțiile directe invocate de recurentă cu președintele comisiei pentru cercetarea prealabilă, cu

Dl. Rector.

Se mai subliniază netemeinicia susținerii că sancțiunea nu ar fi fost aplicată în mod gradual, date fiind discuțiile repetate pentru a remedia deficiențele din activitate; retragerea salariului de merit și mustrarea.

Graduarea sancțiunilor, individualizarea acestora nu înseamnă cu necesitate epuizarea tuturor alternativelor de penalizare, în cazul în care repetate eforturi de ameliorare a prestației profesionale rămân fără nici un rezultat, în care aceleași fapte se repetă dar se și agravează, evident se ajunge la concediere.

Fiind vorba de un consilier juridic, dezinformarea și inducerea în eroare constituie o faptă majoră, continuitatea acesteia, folosirea ștampilei instituției în scopuri personale, fabricarea probelor au impus concedierea pentru că o persoană care nu înțelege rolul capital al adevărului pentru profesia de jurist nu va putea practica această profesie în mod benefic pentru binele general, pentru binele instituției.

S-au mai depus la dosarul de recurs răspuns la întâmpinare din partea recurentei, concluzii scrise din partea intimatei, o serie de scripte, cereri de amânare, precizări, fără a se aduce modificări majore susținerilor structurate în cele de preced.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, C. reține următoarele:

1. În raport de prevederile art. 137 C.proc.civ., C. urmează a analiza în primul rând excepția nulității recursului, invocată de intimată.

Excepția vizează nemotivarea recursului, fiind în mod evident nefondată, față de amplele critici aduse sentinței pronunțate, în condițiile în care recursul în materia conflictelor de drepturi este singura cale de atac, deci supusă aplicării art. 304 ind. 1 C.proc.civ.

Nu poate fi reținută susținerea intimatei cum că acest text de lege permite doar cenzurarea aspectelor de nelegalitate, nu și a celor de netemeinicie, în condițiile în care se specifică în clar că acest recurs „nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304"; și că „instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele";.

Doctrina a statuat că prin această lărgire a sferei de cenzură în recursul guvernat de art. 304 ind. 1 C.proc.civ., se acordă caracter devolutiv acestuia, putându-se deci reconsidera aspectele de fond, prin urmare cauza fiind examinată inclusiv din perspectiva temeiniciei soluției atacate cu recurs.

De altfel, recursul formulat în cauză cuprinde suficiente critici de nelegalitate, cum este cazul criticii vizând respectarea dispozițiilor referitoare la cercetarea disciplinară, legalitatea deciziei de concediere sub aspectul indicării dispozițiilor încălcate prin presupusa faptă, legalitatea acesteia din perspectiva neluării în considerare a criteriilor de individualizare legale etc.

2. Pe fondul recursului, se constată că acesta este întemeiat, însă doar sub aspectul modalității de individualizare a sancțiunii aplicate, restul motivelor de recurs urmând a fi înlăturate ca nefondate.

Astfel, în primul rând, raportat la critica privind nereținerea de către instanța fondului a defectuozității cercetării disciplinare prealabile ce nu a fost efectuată în litera și spiritul legii, ci cu încălcarea prevederilor art. 75 alin. 3 și

4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, C. reține că se verifică afirmația că nu a fost respectat termenul prescris prin aceste dispoziții, de 5 zile lucrătoare anterioare cercetării prealabile, dat fiind că la data de (...) s-a primit convocarea de către reclamantă (fila 11 dosar nr. (...)) pentru data de 28 mai 2007.

Faptul nu impietează însă asupra legalității procedurilor de cercetare disciplinară, în condițiile în care prin scriptul cu care reclamanta a răspuns acestei convocări, nu a invocat numita nelegalitate, ci a formulat apărări pe fond cu privire la faptele imputate, acoperind astfel o nulitate relativă ce se poate desprinde din textul contractului colectiv de muncă invocat.

C. apreciază că nu se justifică considerarea unei nulități absolute care să derive din nerespectarea acestui termen impus de contractul colectiv de muncă la nivel național pentru convocarea la cercetarea disciplinară, raportat la interesul protejat prin aceste prescripții, care este unul individual, iar nu obștesc, partea putând acoperi această lipsă prin formularea unei apărări în cadrul cercetării disciplinare în ciuda faptului că nu va fi fost convocată cu 5 zile lucrătoare înainte de cercetarea disciplinară.

Cu privire la neascultarea angajatei în cadrul cercetării disciplinare, se reține că s-a datorat nu culpei intimatei, așa cum afirmă recurenta, ci chiar culpei recurentei, care fiind convocată anterior și cunoscând data, ora și locul convocării, a anunțat în acea dimineață pe un membru al comisiei, așa cum însăși arată prin cererea de recurs, că va întârzia, datorită citării concomitente la poliție în cadrul unei cercetări penale în care avea calitatea de parte vătămată, fără a depune o cerere sau fără a solicita verbal acestuia să amâne cercetarea prealabilă, mărginindu-se să ceară să fie așteptată.

Or, următoarea acțiune a reclamantei recurente în legătură cu cercetarea disciplinară a fost depunerea prin registratură, la ora 15.10, deci cu puțin timp înainte de încheierea programului și la 5 ore de la momentul pentru carefusese convocată, a unor precizări în legătură cu săvârșirea așa-ziselor abateri disciplinare, care precizări au fost avute în vedere în referatul privind cercetarea disciplinară prealabilă.

Nu este nerezonabil și nelegal procedeul prin care angajatorul a finalizat referatul de cercetare prealabilă cu luarea în considerare a acestui referat, deci fără a mai convoca pe reclamantă pentru o audiere în altă zi. Cum s-a arătat, cererea de reprogramare ar fi trebuit formulată anterior orei convocării. Cererii de a fi așteptată este evident că i s-a dat curs, în niște limite rezonabile, astfel încât doar invocându-și propria culpă, reclamanta recurentă poate afirma că i s-a încălcat dreptul la o cercetare prealabilă în litera și spiritul legii și că nu i s-a dat posibilitatea de a se apăra, toate acestea, cu corectivul arătat mai sus referitor la nulitatea relativă în legătură cu neconvocarea cu 5 zile lucrătoare înainte de cercetare, acoperită prin neinvocarea acesteia anterior cercetării și prin depunerea unei poziții scrise cu referire la faptele imputate, practic fiind evident că reclamanta a avut reprezentarea că în acest mod, în cadrul cercetării disciplinare, își formulează apărarea.

3. Cu referire la faptele pentru care s-a luat măsura disciplinară, C. reține că se invocă practic, ca motiv de recurs, greșita, netemeinica reținere a săvârșirii unei abateri disciplinare, atât prin raportare la situația de fapt, cât și la dispozițiile considerate de angajator ca fiind încălcate de reclamantă, din cuprinsul codului etic, a cartei și a regulamentului intern.

În primul rând, se constată că fapta reținută a constat în nesinceritatea față de angajator a angajatei, care justifică (la cererea angajatorului) absența de la serviciu din data de (...) prin prezența în instanță în cauza cu nr. (...) a T. C., în condițiile în care în încheierea de ședință s-a consemnat lipsa de la dezbateri a reclamantei.

Totodată, s-a mai reținut fapta de dezinformare a instanței, depunându- se de către reclamantă, în dosarul nr. (...) al T. C., o cerere de amânare pentru motivul deplasării la B. la Înalta Curte de Casație și Justiție, deși nu a existat o delegație întocmită în acest sens pe numele reclamantei și aceasta nu a comunicat intenția sa în acest sens conducerii instituției. a) Referitor la prima faptă, se remarcă justețea poziției recurentei, care indică modalitatea problematică în care s-a procedat la sancționarea sa anterior cunoașterii poziției finale a instanței, în condițiile în care reclamanta a arătat, în cursul cercetării prealabile, că a solicitat îndreptarea erorii materiale prin menționarea prezenței sale la dezbateri.

Totuși, nu poate fi anulată decizia de concediere pentru acest aspect, și nici a se considera viciată procedura de cercetare prealabilă pentru acest motiv, datorită termenelor scurte fixate de legiuitor prin dispozițiile art. 268 C. muncii, anume, termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, angajatorul putând decide ca, pentru salvarea termenului și prevenirea unei invalidări a deciziei în instanță pe acest motiv, să aplice sancțiunea pe baza faptelor cunoscute, cu riscul invalidării acesteia ulterioare, prin eventuala admitere a cererii de îndreptare a erorii materiale, fără a se impieta prin aceasta asupra legalității procedurii. De altfel, cererea de îndreptare a erorii materiale a fost respinsă, cum ambele părți arată.

În aceste condiții, pentru a se tranșa existența sau nu a acestei prime fapte considerată abatere, se va proceda la compararea concludenței probelor contrarii administrate, anume, pe de o parte, încheierea de ședință și cea prin care se respinge cererea de îndreptare a erorii materiale, care atestă lipsa de la dezbateri a reclamantei la termenul din data de (...) în cauza cu nr. (...) a T. C., în care împricinată era intimata, reprezentată de consilierul său juridic,reclamanta, iar pe de altă parte, declarația notarială a d-nei avocat A. S. L., care atestă contrariul.

C. constată că încheierile de ședință au caracterul unor acte oficiale, autentice, care nu pot fi înlăturate decât prin procedura înscrierii în fals, ca atare, nefiind în acest mod invalidate, aceste încheieri se impune a fi luate în considerare.

În plus, atestarea făcută de avocatul martor poate viza prezența în instanță a reclamantei, însă nu la momentul la care a fost luată cauza, fiind cunoscută prelungirea ședințelor de judecată datorită numărului mare de dosare și prezența punctuală în ședințe a avocaților și consilierilor, care verifică din când în când dacă li s-a luat cauza, putând fi solicitați între timp cu alte probleme juridice. În speță însă, reclamanta nu a invocat astfel de situații, ci s- a menținut pe susținerea prezenței sale la judecată, solicitând îndreptarea erorii materiale, în mod netemeinic, așa cum s-a văzut din pronunțarea instanței.

Este motivul pentru care C. reține săvârșirea acestei fapte, de nesinceritate față de angajator, urmând a fi verificată în continuare relevanța acesteia în disciplinar, prin raportare la dispozițiile pe care angajatorul susține că astfel le-a încălcat. b) Cu privire la cea de-a doua faptă, de nesinceritate față de instanță, prin depunerea la dosarul nr. (...) al T. C. a unei cereri de amânare nesusținută de realitate, privitoare la amânarea cauzei pentru deplasarea la B. la Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată următoarele:

Chiar dacă nu se invocă o lezare directă a intereselor angajatorului, deci o faptă săvârșită împotriva acestuia, angajatorul consideră probabil că această nesinceritate se răsfrânge asupra credibilității sale în fața instanței, iar pe de altă parte, că nu poate credita în continuare pe angajata sa, care ocupa o poziție cheie, de consilier juridic, deci de promotor al adevărului, în derularea activității specifice, datorită acestei nesincerități descoperite, chiar dovedită față de alte persoane.

C. constată că este justificat ca angajatorul să evalueze și să sancționeze angajatul care în derularea activității profesionale nu comunică celorlalte persoane cu care acesta intră în raporturi juridice în numele său o imagine corespunzătoare celei dorite a fi promovate de către angajator. De asemenea, poate evalua și sancționa abaterile de la corectitudinea îndeplinirii sarcinilor de serviciu, cum este aceea de a reprezenta, prin ansamblul actelor juridice întocmite, în instanță, interesele A..

Totuși, se constată că în speță, instanța nu a fost avizată despre eventuala nesinceritate a cererii de amânare a cauzei depusă în dosarul nr. (...) al T. C. de către reclamantă, astfel încât o temere a angajatorului cu privire la știrbirea propriei imagini prin această cerere este ipotetică.

În celălalt sens, cel al credibilității propriului angajat în fața A., trebuie observat că este justificată punerea sub semnul întrebării a acestei credibilități, în condițiile în care se verifică afirmația intimatei pârâte că dosarul pe care îl avea pe rolul Î. C. de C. și Justiție s-a întors la C. la data de (...), astfel încât afirmația reclamantei că la baza cererii sale din data de (...) de a se amâna cauza cu nr. (...) de pe rolul T. C. s-a aflat intenția de a se deplasa la B. pentru a solicita o copie după decizia irevocabilă a Î. C. de C. și Justiție din dosarul ce fusese înapoiat instanțelor clujene nu poate fi reținută ca veridică și sinceră (fila 129 prezentul dosar de recurs).

4. Sub aspectul prevederilor din codul etic, charta A. și regulamentul intern încălcate, referitor la critica recurentei privind caracterul prea generic alacestor prevederi, și prin aceasta la nelegalitatea deciziei de concediere prin prisma prevederilor art. 268 alin. 2 lit. b) C. muncii, C. reține că nu se poate considera o chestiune de netemeinicie sau de nelegalitate a deciziei de concediere acest aspect, întrucât este evident că în momentul edictării documentelor cu caracter general normativ de interes intern, cum este cazul codului etic, al chartei și regulamentului intern, angajatorul nu are cum să stipuleze situații concrete, detaliate, ca fiind fapte de abatere disciplinară, ci va statua asupra limitelor generale de derulare în mod profesional a raporturilor de serviciu, stabilind exigențele generale și urmând ca în cazul constatării unei abateri, ea să fie raportată la aceste exigențe pentru a se stabili dacă s-a încălcat sau nu în concret disciplina muncii. Realitatea va fi întotdeauna mai detaliată și mai diversă decât scenariile ce se pot imagina in abstracto a priori, rolul reglementărilor fiind întotdeauna acela de a stabili niște granițe generale ale acceptabilului, pe marginea cărora doar a posteriori se va putea stabili dacă anumite comportamente concrete, în specificitatea lor, au fost conforme sau nu exigențelor angajatorului.

Trebuie remarcat faptul că în general, este improprie invocarea în domeniul disciplinarului a codului etic, în condițiile în care este cunoscut la nivel conceptual că eticul nu poate fi confundat cu disciplinarul, și deci nici sancționat în cadrul disciplinarului, sancțiunile disciplinare trebuind aplicate doar pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu, deci pentru încălcarea normelor de disciplina muncii, iar nu a celor cu caracter etic. În speță însă, se constată că în cuprinsul codului etic și în ciuda denumirii acestuia, figurează dispoziții specifice disciplinarului, inclusiv precizarea că încălcarea dispozițiilor acestui cod atrage răspunderea disciplinară în condițiile C.ui muncii (art. 25, fila 33 dosar nr. (...) al T. C.), astfel încât nu vor putea fi înlăturate dispozițiile codului etic la care se referă angajatorul în cuprinsul deciziei de concediere, chiar dacă actul în sine este o mixtură suis generis între disciplinar și etic. Ceea ce contează este conținutul, iar nu denumirea actului, or în mod evident, acesta cuprinde norme care pot antama disciplinarul, după cum s-a văzut.

Or, la aceste critici se rezumă recurenta în cuprinsul cererii sale, fiind evident că dispozițiile invocate în cuprinsul deciziei contestate sunt pertinente pentru faptele reținute în sarcina sa și că aceste fapte se subsumează, încălcându-le, obligațiilor cu caracter general de respectare a timpului de muncă, de îndeplinire cu bună credință a oricărei responsabilități, de fidelitate față de angajator (ce figurează ca un subpunct în cadrul capitolului III din regulamentul intern, enumerat, acest capitol, în decizia de sancționare). Chiar dacă nu se definește de către angajator, în actele sale interne, ce se înțelege prin dezinformare și inducere în eroare, faptul nu trebuie să atragă dificultăți în înțelegerea abaterilor disciplinare constatate, fiind suficient a se apela la limbajul comun pentru a înțelege sensul acestor termeni și sintagme și pentru a constata că acestea încalcă obligațiile mai sus enumerate, fie direct, cum este cazul obligației de îndeplinire cu bună credință a sarcinilor de serviciu (a responsabilităților) fie indirect, cum este cazul obligației de respectare a timpului de muncă, fiind evident că dacă justificarea timpului petrecut în îndeplinirea sarcinilor de serviciu este nereală, atunci nu există practic o justificare a angajatului pentru timpul în care ar fi trebuit să stea la dispoziția angajatorului și să îndeplinească atribuțiile postului său, dar nu a stat. Se reține că nu pentru absență a fost sancționată reclamanta prin prezenta decizie, ci pentru nesinceritatea în justificarea acestei absențe.

Sunt, într-adevăr, nepertinente pentru faptele reținute în sarcina reclamantei trimiterile la art. 21 alin. 6 din codul etic, care se referă la formularea repetată de sesizări neîntemeiate la adresa unui coleg, în condițiileîn care niciunde în cuprinsul deciziei, și nici în cel al convocării la cercetarea disciplinară, nu s-au făcut referiri la vreo faptă de acest gen, nereținându-se practic această faptă prin decizia atacată. Pentru acest considerent, vor fi înlăturate cu aceste precizări și celelalte motive de recurs și apărări privitoare la formularea de sesizări la adresa vreunui coleg sau la adresa persoanei desemnate pentru auditarea activității juridice a reclamantei, deci ca nefiind pertinente, față de faptele reținute prin decizia de concediere în sarcina reclamantei.

Se rețin, sub acest aspect, și prevederile art. 77 C. muncii, care interzic angajatorului, în caz de conflict de muncă, să invoce în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Se înțelege că atari alte motive nu vor putea fi invocate pentru a completa imaginea instanței asupra angajatului, în cadrul judecării litigiului asupra legalității concedierii, întrucât angajatorul a dispus de acțiunea disciplinară anterior concedierii, neputând repara eventualele omisiuni de a aplica sancțiuni la timpul potrivit prin invocarea unor fapte direct în instanță, cu nerespectarea procedurii imperative prescrise de cod în acest sens. Este motivul pentru care C. va înlătura și acele apărări și critici care se referă la alte fapte decât cele reținute în decizia atacată, cum sunt spre pildă cele enumerate în întâmpinare în justificarea caracterului de repetabilitate a atitudinii nesincere a reclamantei față de angajator, sau refuzul de auditare a oficiului juridic, sau lipsa nejustificată de la serviciu.

5. Cu privire la individualizarea sancțiunii, se constată că, așa cum a arătat și reclamanta recurentă, nu s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 266 C. muncii, care impune a fi avute în vedere cu această ocazie împrejurările în care fapta a fost săvârșită; gradul de vinovăție a salariatului; consecințele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

În speță, reclamanta a primit în întreaga activitate în cadrul acestui angajator, timp de 17 ani, calificative de foarte bine și excepțional, așa cum se afirmă în recurs, fără a se contesta această împrejurare, beneficiind în chiar anul în care a fost concediată de salariu de merit.

Din înscrisurile depuse la dosar reiese că imaginea reclamantei a fost puternic deteriorată în ochii angajatorului în anul 2007, când la data de (...) s- a aplicat reclamantei sancțiunea avertismentului scris pentru lipsă nemotivată de la serviciu, pentru ca apoi la data de (...) să se dispune desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, pentru dezinformarea angajatorului din cuprinsul explicațiilor ce au fost cerute cu ocazia cercetării primei abateri. Practic, s-au aplicat în cascadă cele două sancțiuni, fără acest fapt în sine să aibă vreo relevanță juridică.

Totuși, faptul capătă o anume greutate în condițiile în care reclamanta invocă situația de conflict creată între aceasta și conducerea A., la sfârșitul anului 2006, prin refuzul acesteia de a aviza anumite contracte încheiate de A., în condițiile în care, așa cum se susține în cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de C. C. J. C. (fila 43 dosar nr. (...) al T. C.), conform prevederilor art. 4 și 5 din statutul profesiei, în exercitare profesiei, consilierul juridic nu poate fi spus nici unei presiuni din partea persoanei unde își exercită profesia sau din partea oricărei alte persoane juridice de drept public ori privat, consilierul juridic supunându-se numai C., legii, statutului profesiei și regulilor eticii profesionale.

Chiar dacă nu există probe directe în sensul acestui conflict, el poate fi dedus din întocmirea unui raport de auditare a activității oficiului juridic dincadrul A., în luna mai 2007 (filele 54 și urm. același dosar), raport care conține opiniile unui expert contabil asupra greșitei indicări a temeiurilor juridice în actele întocmite de reclamantă, a (ne)cunoașterii stadiului dezbaterilor în instanță.

S-a mai depus la dosar punctul de vedere al reclamantei asupra celor trei contracte raportat la care aceasta, în calitatea sa de consilier juridic, acordă aviz negativ la data de 11 decembrie 2006 (fila 66 același dosar).

Aceste aspecte conturează parte din împrejurările în care a fost săvârșită fapta.

Referitor la gradul de vinovăție al salariatului, se constată că acesta este destul de accentuat, față de aspectele bine reținute în întâmpinare cu privire la înțelegerea rolului capital al adevărului pentru profesia de jurist și la corectitudinea pe care, în mod ideal, un astfel de angajat ar trebui să o dovedească în întreaga sa activitate. De aceea, C. apreciază, așa cum s-a arătat deja, că faptele pentru care s-a aplicat sancțiunea au caracter de abatere disciplinară, fiind de natură a eroda încrederea angajatorului în corectitudinea prestației angajatului său, situație destul de precară în condițiile în care este vorba despre consilierul juridic al persoanei juridice, deci de o persoană care are un rol cheie în buna desfășurare a activității acesteia și care intră în posesia tuturor actelor încheiate de angajator, acte care adesea au un caracter confidențial.

Totuși, în aplicarea sancțiunii, C. constată că nu se justifică luarea măsurii celei mai drastice, care practic încetează contractul individual de muncă.

Reclamanta a reacționat, prin prezentarea denaturată a adevărului în legătură cu ziua de 30 martie 2007, sub imperiul presiunii la care s-a simțit supusă din partea angajatorului.

A. presiune reiese din chiar faptele pe care acesta a ales a le cerceta, anume, neprezentarea reclamantei la o cauză care oricum s-a amânat din lipsa raportului de expertiză, cauză care trenează pe rolul instanței și în prezent. Cu alte cuvinte, s-a trecut la o urmărire atentă a activității reclamantei, în condițiile în care reiese că anterior, reclamanta a fost constant apreciată pentru activitatea sa juridică, nefiind date care să ateste că o astfel de urmărire punctuală a activității sale s-ar fi desfășurat și în trecut. În plus, nu s-a dovedit un prejudiciu concret, material, legat de faptele sancționate, în afara celui deja arătat, de ordin moral.

Sub aspectul comportării generale în serviciu a salariatului, se rețin calificativele de foarte bine și excepțional ale reclamantei de-a lungul activității sale în cadrul A..

Cu privire la sancțiunile anterioare, s-au precizat mai sus aspectele relevante. Se reține în plus faptul că retragerea salariului de merit nu poate fi reținută în acest sens, nefiind enumerată de art. 264 C. muncii ca sancțiune disciplinară.

Toate aceste împrejurări au creat convingerea C.i că sancțiunea aplicată a fost disproporționată, iar pentru aceste considerente, se va dispune înlocuirea sancțiunii concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%, ca fiind precedenta ca gravitate în enumerarea legală din cuprinsul art. 264 C. muncii.

Consecutiv, va fi obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, diminuată cu reducerea salariului de bază mai sus menționat, dispunându-se totodată reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior acela de consilier juridic în cadrul A. DE M. „. D."; C.-N.

Va fi admisă cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de C. C. J. C., ca având aceeași soartă juridică cu cererea principală, conform statuărilor constante ale doctrinei în domeniu.

Sub raportul cheltuielilor de judecată, se constată că reclamanta recurentă a suportat cheltuieli de judecată de-a lungul întregului proces, în diferitele sale etape, în cuantum de 10.000 lei, în timp ce intimata a suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 15.115 lei.

Or, apreciind în ansamblu măsura în care părțile au câștigat, respectiv au pierdut procesul, se constată că a fost mai mare culpa reclamantei, vinovată pentru încălcarea disciplinei în muncă, față de cea a intimatei, care a aplicat o sancțiune prea drastică, astfel încât, printr-o apreciere globală, va fi obligată reclamanta recurentă ca în urma compensării, să plătească suma de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei A. DE M. „. D."; C.-N. Se reține incidența dispozițiilor art. 274 și 276 C.proc.civ.

În mod evident, nu pot fi reținute motivele de recurs privitoare la cheltuieli de judecată efectuate de intimată, cum că acestea ar fi nejustificate în raport de activitatea avocaților angajați, față de amploarea pe care judecata a luat-o, atât ca urmare a casărilor succesive, cât și a cererilor succesive de amânare din partea reclamantei recurente, însoțite de precizări, note etc. și față de lucrările pe care aceștia, avocații intimatei, le-au elaborat cu pertinență. Aspectul oportunității angajării a doi avocați de către o instituție de stat nu poate fi cenzurat în acest cadrul procesual, nefăcând obiectul judecății acest aspect, iar pe cale incidentală nu poate fi tranșat pe baza invocării unor considerente de oportunitate, singurele criterii pentru acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces fiind dat de dispozițiile legale sus menționate.

Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamanta M. C. împotriva sentinței civile nr. 3413 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite contestația formulată de către reclamanta M. C. în contradictoriu cu pârâta A. DE M. „. D."; din C.-N. și în consecință anulează în parte decizia nr. 1590/(...) emisă de pârâtă, în ceea ce privește sancțiunea aplicată.

Dispune înlocuirea sancțiunii concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%.

Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, diminuată cu reducerea salariului de bază mai sus menționat.

Dispune reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior acela de consilier juridic în cadrul A. DE M. „. D."; C.-N.

Admite cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de C. C. J. C.

Compensează în parte cheltuielile de judecată aferente întregului litigiu și în consecință obligă reclamanta M. C. la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei A. DE M. „. D."; C.-N.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. T. D. C. G. D. G.

GREFIER, A. B.

Red.I.T./S.M.

2 ex./(...)

Jud.fond.M.F.B. și A.A.M.

← Decizia civilă nr. 4064/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de...  Decizia civilă nr. 3640/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 571/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă