Decizia civilă nr. 198/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 198/R/2011
Ședința ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. I. V. împotriva sentinței civile nr. 2425 din 02 iulie 2010, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta SC O. S. S., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente F. I. V., avocat L. H., cu delegație la fila 7 din dosar, lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 decembrie 2010, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj a depus la dosar răspunsul la adresa solicitată de către instanță.
La solicitarea instanței, referitoare la petitele 2 și 3 ale acțiunii, reprezentanta reclamantei recurente arată că, în măsura în care se va admite recursul, se va înscrie pe tabelul creditorilor, conform Legii nr.
85/2006, urmând a vedea în ce măsură reclamanta recurentă își va putea recupera despăgubirile la care este îndreptățită.
La solicitarea instanței, dacă se impune suspendarea petitului 3 al acțiunii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că s-a deschis procedura simplificată de insolvență după pronunțarea hotărârii instanței de fond, reprezentanta reclamantei recurente arată că pârâta intimată, deși a fost legal citată, nu a solicitat suspendarea în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, astfel că nu se impune suspendarea. De altfel, în situația în care s-ar dispune suspendarea, reclamanta nu s-ar mai putea înscrie pe tabelul creditoarei.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației și a anulării deciziei de concediere înregistrată sub nr. 1/(...), cu consecința de a fi obligată pârâta la repunerea reclamantei în situația anterioară emiterii actului de concediere, în sensul reangajării acesteia în condiții identice celor existente la data emiterii deciziei contestate; a fi obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelaltedrepturi de car ar fi beneficiat reclamanta în calitate de salariat al societății, pentru perioada cuprinsă între data de (...) și data reintegrării pe locul de muncă avut anterior concedierii; a fi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în ambele faze procesuale, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulata de reclamanta F. I. V., în contradictoriu cu pârâta S. O. S. S.
S-a respins cererea paratei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a reținut, asupra excepției tardivității, că tribunalul nu validează ipoteza susținuta de către pârâtă, în sensul ca reclamanta a luat cunoștința despre decizia de concediere la data de (...) în condițiile în care decizia de concediere a fost emisă la data de (...), iar singurul înscris care probează existenta unei corespondente între părți este confirmarea de primire datata (...). Așadar, pornind de la premisa recepționării deciziei de concediere de către reclamanta la data de (...) rezulta ca aceasta a formulat în termenul legal acțiunea (25 ianuarie 2010.) În privința fondului, tribunalul a analizat cu precădere nulitatea absoluta a deciziei de concediere invocata de către reclamanta si susținuta prin argumentul potrivit căruia decizia nu conține motivele care au stat la baza emiterii acesteia.
Astfel, între părți a fost încheiat CIM înregistrat sub nr. 14/(...) în temeiul căruia reclamanta a îndeplinit funcția de operator introducere, validare si preluare de date. A. acesteia in cadrul societății pârâte a fost suspendata ca urmare a efectuării concediului pentru îngrijirea copilului in vârstă de până la 2 ani, activitatea fiind reluata la data de 9 noiembrie 2009.
Prin decizia nr. 1/(...) a fost desfăcut contractul individual de munca al reclamantei in temeiul art. 65 C. muncii, ca urmare a desființării locului de munca al acesteia in urma dificultăților economice cu care se confrunta societatea.
Analizând Decizia nr. 1/(...) se constata ca acesta conține, in preambul, motivul de fapt al concedierii: dificultățile economice ale societății. Nemulțumirea reclamantei referitor la o eventuala detaliere a motivelor de fapt nu semnifica lipsa acestor motive si nu se situează in câmpul de acțiune al nulității absolute ci al nulității relative, aceasta din urma sancțiune privind decizia in întregul sau in condițiile in care se dovedește ca motivele de fapt evocate prin decizie nu sunt susținute in termeni reali si prin aceasta aduc o vătămare de neînlăturat drepturilor salariatului.
Asupra temeiniciei deciziei de concediere, tribunalul a apreciat ca aceasta deciziei este susținuta de art. 65 alin 2 C. muncii, în sensul ca desființarea locului de munca al reclamantei a fost efectiva, acest post nemairegăsindu-se în organigrama societății pârâte, atribuțiile aferente locului de munca (operator introducere, validare si preluare de date) fiind preluate de un alt angajat al societății, doamna M. D., aceasta fiind angajata pe postul de economist.
Sub aspectul cauzei reale si serioase care trebuie sa stea la temelia deciziei de concediere, tribunalul a constatat ca raportat la cele trei ipoteze prescrise de art. 65 C. muncii (dificultăți economice, transformări tehnologice sau reorganizarea activității ) desființarea unui post de operatordate cu consecința preluării atribuțiilor postului de către un alt angajat se încadrează atât in ipoteza dificultăților economice cat si in cea a reorganizării activității. De altfel, din înscrisurile depuse in probațiune la filele 35-56 dosar rezulta ca societatea pârâtă se confrunta cu dificultăți economice serioase, care au determinat desființarea mai multor posturi in perioada (...)-(...), din cadrul societății plecând, prin demisie, in aceeași perioada, un număr de 6 persoane (f.56). Dificultățile economice preexistente s-au agravat urmare a unui control efectuat de A. care a constatat o serie de nereguli grave in gestiunea societății si ca urmare a aplicat sancțiuni financiare severe acesteia (f.35-37).
Apoi, in termeni manageriali reorganizarea societății presupune redistribuirea unor activități, operații sau funcții in cadrul aceluiași compartiment sau, prin delegare către alte structuri organizatorice preexistente sau care se vor înființa pentru a spori gradul de performanta si calitate activităților vizate.
Așadar, reducerea postului reclamantei a fost efectiva si a avut la baza o cauza reala si serioasa, condiții prescrise de legiuitor prin textul art. 65 alin. 2 C. muncii.
Pentru considerentele mai sus expuse, T., constatând ca decizia de concediere contestata respecta dispozițiile legale, a respins acțiunea ca neîntemeiata.
T. a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care pârâta nu a probat existența și întinderea acestor cheltuieli deși sarcina probei ii revenea, în temeiul art. 1169 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta F. I. V.,solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii contestației și a anulării deciziei de concediere, cu consecința obligării pârâtei la repunerea ei în situația anterioară emiterii actului de concediere, în sensul reangajării acesteia în condițiile identice celor existente ta data emiterii deciziei contestate; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, în calitate de salariat al societății, pentru perioada cuprinsă între data de (...) și data reintegrării pe locul de muncă avut anterior concedierii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în ambele faze procesuale.
Contrar celor reținute de către instanța de fond, reclamanta consideră că decizia de concediere este netemeinică și nelegală, întrucât aceasta nu cuprinde nici o mențiune cu privire la motivele reale și serioase care au determinat luarea acestei măsuri, așa cum prevede art. 65 din C. M., ci se limitează a menționa „dificultățile economice ale societății.";
De asemenea, învederează că în mod eronat T. a apreciat că desființarea unui post se încadrează și în ipoteza dificultăților economice, si în cea a reorganizării activității. O asemenea concluzie a instanței depășește cadrul procesual și probatoriul din dosar: din interogatoriul și din susținerile reprezentantului pârâtei, a rezultat că anterior emiterii deciziei, nu s-a întocmit niciun fel de analiză financiară sau de activitate din care să reiasă starea de dificultate economică a societății sau nevoia de reorganizare a activității, prin comasarea unor posturi.
Mai mult, reprezentantul pârâtei a arătat explicit că măsura a fost luată unilateral de către administratorul statutar, care a crezut că așa e mai bine" (au fost susținerile verbale, la ultimul termen de judecată). Astfel,interpretarea dată de instanță excede probelor aduse în dosar și chiar susținerilor pârâtei.
De altfel, subliniază că societatea pârâtă nu a susținut niciodată că ar fi fost realizată vreo reorganizare a activității în cadrul societății. Nici
„desființarea posturilor" despre care face vorbire sentința, în considerente, nu poate fi dedusă din probațiune, pentru că a arătat și pârâta, și o dovedesc și înscrisurile din dosar, cei 6 angajați care au plecat în intervalul aprilie 2009 - ianuarie 2010 au plecat prin demisie, nicidecum prin concediere ca urmare a dificultăților economice/reorganizării activității, iar comparația trebuia să vizeze numărul total de angajați în această perioadă și nu plecările din societate prin demisie, care au fost urmate și de angajarea altor salariați.
Nici interpretarea conform căreia dificultățile economice preexistente s-au agravat urmare a unui control efectuat de A., care a constatat nereguli grave în gestiunea societății și ca urmare a aplicat sancțiuni severe acesteia" nu poate fi reținută ca un motiv serios și real al concedierii întrucât decizia de impunere emisă de A. stabilește obligații de plată a unor creanțe bugetare, nicidecum sancțiuni financiare severe, așa cum a reținut instanța de judecată; aceste creanțe au fost calculare de către inspectorii A. cu titlu de impozit pe profit, TVA, impozite salarii și contribuții la asigurările sociale, așa cum reiese din decizia nr. 2329/(...); toate aceste sume au fost verificate și impuse trei luni ulterior emiterii deciziei de concediere, astfel existența acestor creanțe sau a deciziei de impunere nu trebuia luată în considerare de către prima instanță, care trebuia să analizeze și să verifice condițiile obligatorii ale concedierii la data de (...), data când a fost luată decizia contestată.
Aceste creanțe nu au putut fi luate în calcul de către societate la data concedierii, deoarece nici măcar nu le cunoștea la acel moment. Ceilalți foști angajați ale căror contracte de muncă au încetat, nu pot fi o dovadă în sprijinul teoriei dificultăților economice, deoarece aceștia au plecat prin demisie, perioada în care le-au încetat contractele individuale de muncă este luna aprilie 2009, iar după plecarea prin demisie a acestor angajați, au fost încheiate alte contracte individuale de muncă, contracte dintre care unul aparține d-nei Mic1ea D., care a preluat și postul contestatoarei.
De asemenea, reclamanta opinează că nelegalitatea deciziei contestate rezidă și din faptul că nu au fost respectate criteriile de aplicare a măsurii concedierii, așa cum statuează și dispozițiile art. 81 din CCM unic la nivel național pe anii 2007-2010.
Societatea intimată nu și-a exprimat poziția procesuală în cauză.
În probațiune s-au depus înscrisuri. Recursul este fondat.
Reclamanta a fost angajată în calitate de operator introducere, validare și preluare de date în cadrul societății intimate până la (...), dată de la care raportul de muncă dintre părți a încetat ca urmare a concedierii acesteia în temeiul dispozițiilor art. 65 din C. M., prin decizia nr. 1/(...) (f. 9 dosar fond).
Referitor la această decizie de concediere, Curtea apreciază că se impune a fi analizată cu prioritate din perspectiva legalității, aceasta întrucât, în contextul în care se identifică încălcarea unor norme legale sancționate de legiuitor cu nulitatea absolută a actului, cercetarea motivelor de temeinicie nu mai este oportună.
Cu alte cuvinte, prioritar se impun a fi efectuate verificări sub aspect formal, iar doar ulterior, în măsura în care se constată că decizia deconcediere întrunește aceste cerințe, se impun verificări cu privire la temeinicie.
Într-o abordare ce se subsumează priorității menționate, Curtea constată că decizia nr. 1/(...), prin care s-a dispus concedierea reclamantei, încalcă flagrant dispozițiile art. 74 lit. a din codul M., întrucât aceasta nu cuprinde o evidențiere a motivelor de fapt care au determinat luarea acestei măsuri.
Analizând conținutul deciziei de concediere se poate constata că aceasta cuprinde mențiuni cu privire la temeiul de drept al măsurii ce se dispune, respectiv se fac referiri la „ art. 65, art. 61 a și art. 56";, fără a cuprinde o dezvoltare a motivelor de fapt ce au determinat societatea să recurgă la o a asemenea măsură.
Este adevărat că societatea intimată justifică măsura luată prin prisma „. economice";, însă această sintagmă are un caracter mult prea generic, neputând fi asimilată indicării efective a motivelor de fapt ce au stat la baza luării acestei măsuri, astfel că instanța se găsește în imposibilitate de a le cenzura.
Contrar celor reținute de către prima instanță, natura sancțiunii instituite de către legiuitor ca urmare a încălcării art. 74 lit. a din C. M. este nulitatea absolută, iar nu cea relativă.
O astfel de concluzie rezidă din coroborarea dispozițiilor menționate cu cele ale art. 76 din C. M. care statuează că măsura concedierii dispuse cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută. Or, emiterea deciziei de concediere în forma cerută de dispozițiile art. 74 din C. M. se subsumează acestei proceduri, fiind de altfel corolarul demersurilor efectuate în acest sens de către angajator.
De altfel, în sensul menționat s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin D. nr. 3. și 5..
Concluzionând că decizia nr. 1/(...) a fost întocmita cu încălcarea dispozițiilor imperative si de ordine publica ale art. 74 lit. a raportat la art. 76 din C. M., consecința fiind aceea ca este lovita de nulitate absoluta, deoarece nu respecta condițiile de forma impuse de lege, Curtea consideră că nu mai este necesară analizarea motivelor de netemeinicie invocate în recurs, astfel că în baza art. 312 al.1,3 Cod de procedură civilă, va admite recursul reclamantei, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite contestația și, în consecință, va anula decizia de sancționare nr. 1/(...) emisă de pârâtă.
De asemenea, în conformitate cu art. 78 din C. muncii, va obliga pârâta la reintegrarea reclamantei pe postul și funcția deținute anterior, respectiv operator tehnică calcul.
Curtea constată că reclamanta recurentă este îndreptățită să beneficieze de o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit, începând cu data de (...) până la reintegrarea efectivă.
În ceea ce privește plata despăgubirii menționate, Curtea reține că această cerere a fost disjunsă și s-a format un nou dosar înregistrat sub nr. (...), raportat la faptul că ulterior pronunțării soluției de către prima instanță societatea intimată a intrat în lichidare.
Având în vedere culpa procesuală a societății intimate, în baza art. 274 Cod de procedură civilă va dispune obligarea acesteia la plata către recurentă a sumei de 2380 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE Î N NUMELE LEGII D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta F. I. V. împotriva sentinței civile nr. 2425 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în întregime și, în consecință admite acțiunea formulată de reclamanta F. I. V. împotriva pârâtei S. O. S. S., anulează decizia de concediere nr. 1 din (...) emisă de pârâtă.
Obligă pârâta la reintegrarea reclamantei pe postul și funcția deținute anterior, respectiv operator tehnică calcul.
Constată că reclamanta F. I. V. este îndreptățită să beneficieze de o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit, începând cu data de (...) până la reintegrarea efectivă.
Disjunge cererea privind obligarea pârâtei la plata către reclamanta F.
I. V. a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit și formează un nou dosar (...).
Obligă pe intimata S. O. S. S. să plătească recurentei suma de 2380 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI G REFIER L . D. D. G.
S. D.
C. M.
Red. /dact./ DG
3 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B./P.U.
| ← Decizia civilă nr. 4086/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 887/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
