Decizia civilă nr. 578/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 578/R/2011
Ședința publică din data de 15 februarie 2011
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de S. R. DE R. - S. R. DE R. C. împotriva sentinței civile nr. 2293 pronunțată la data de 24 iunie 2010 de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat L. V., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente - avocat Ana L. din cadrul Baroului C. și reclamantul intimat personal.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei în copie lizibilă decizia nr. 3 din (...) și contractul individual de muncă al reclamantului încheiat cu pârâta. D. totodată chitanța ce atestă plata onorariului avocațial și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reclamantul intimat de asemenea arată că nu are cereri de formulat. Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, casarea hotărârii atacate cu recurs și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond întrucât aceasta nu a pus în discuția părților excepțiile de nulitate și tardivitate în ceea ce privește prescrierea dreptului angajatorului de a mai emite decizia de sancționare, încălcând principiul contradictorialității și al dreptului la apărare. În subsidiar solicită modificarea sentinței atacate cu recurs în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În esență, arată că prima instanță a făcut o greșită apreciere a art. 268 alin.1 și 2 din Codul Muncii și a prevederilor art. 75 din Contractul Colectiv de M. la nivel unic național pe anii 2007-2010. Termenul de 30 de zile pentru emiterea deciziei de sancționare curge de la data când angajatorul a luat cunoștință despre săvârșirea faptei, această dată fiind 1 martie 2010 când a fost înregistrat referatul nr. 766, prin O. 228 din (...) fiind declanșată procedura cercetării disciplinare și numită comisia de cercetare. C. nu a formulat apărări, situație în care comisia nici nu avea cum să le înlăture. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat. A. că în cadrul societății pârâte funcționează două sindicate, unul mai mare și altulmai mic, din ultimul făcând parte și reclamantul și cu privire la sediul căruia s-a dispus desființarea, fiind scoase toate bunurile din acest spațiu, bunuri abandonate apoi furate sau reținute de administratorul M. Cu aceeași ocazie au dispărut sume de bani reprezentând cotizații iar Z.arescu F. se folosea de banii publici. Spre exemplificare arată că în cadrul firmei s-a construit o siglă pentru care s-a plătit suma de 10.000 euro, siglă pe care alte firme ar fi realizat-o cu 3 sau 4 mii de euro. A formulat plângere penală iar unul dintre componenții „nucleului infracțional"; a făcut autodenunț. Indică dosarele înregistrate la P. de pe lângă J. C. N. cu nr. 2. - denunț Miclăuș, nr.411/P/2010 și nr. 229/P/2010. Aceste informații au fost aduse la cunoștința publicului pe postul TV, apoi a sesizat organele de cercetare penală, după care a fost sancționat. În fața comisiei de cercetare al cărui președinte de asemenea face parte din grupul infracțional, s-a prezentat împreună cu liderul de sindicat și a recuzat comisia personal. Liderul de sindicat nu avea autoturism, acest aspect fiind „. de președintele comisiei punându-i-se în vedere acestuia să nu îl mai apere pe reclamant. În dosarele în care a formulat plângeri încă nu s-a luat nici o măsură. Solicită restituirea banilor reținuți cu titlu de sancțiune.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2293 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul L. V. în contradictoriu cu pârâta S. R. DE R. - S. R. DE R. C. și în consecință s-a anulat decizia nr.3/(...) emisă de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este salariat al pârâtei, fiind sancționat prin decizia nr. 3/(...) cu reducerea cu 10% a salariului de bază pe o durată de 3 luni.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin.2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare sunt cuprinse în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv; de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Conform dispozițiilor art. 75 al. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010, „sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile";.
Conform art. 75 al. 7 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010 „salariatul are dreptul să cunoască toate actele și faptele cercetării și să solicite în apărare probele pe care le consideră necesare";.
Potrivit art. 75 al. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010 „în cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției. Ascultarea și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii";.
Conform art. 75 al. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010, numai neprezentarea salariatului laconvocare fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Instanța constată că decizia de sancționare nr. 3/(...) cuprinde o descriere generală, insuficientă a abaterii disciplinare sub aspectul elementului concret vizând afectarea „perceptibilă"; atât a activității cât și a imaginii instituției (art. 70 lit.o) din regulamentul intern). A., în decizie este utilizată sintagma „a adus acuzații grave, nefondate la adresa conducerii"; urmată de o particularizare „a afirmat că a fost scos de pe post (cabina de emisie) în mod huliganic";, iar dispoziția legală încălcată este indicată ca fiind dispoziția art. 70 lit. o) din Regulamentul intern, potrivit căreia constituie abateri disciplinare
„orice alte fapte, săvârșite cu vinovăție, care afectează negativ și în mod perceptibil activitatea și imaginea SRR";. Reclamanta nu a arătat în cuprinsul deciziei în ce fel au fost afectate activitatea și imaginea SRR (element constitutiv al abaterii disciplinare). Singurul act care trebuia să cuprindă descrierea integrală a faptei, deci a tuturor elementelor sale, inclusiv, în situația prev. de art. 17 lit.o) din regulament, afectarea concretă și
„perceptibilă"; a activității și a imaginii instituției, era însăși decizia de sancționare nr. 3., nefiind posibil ca aceasta să fie completată cu alte probe sub aspectul descrierii abaterii disciplinare în integralitatea elementelor sale constitutive.
Or aceste elemente nu au fost indicate, astfel că fapta nu este descrisă în acord cu art. 268 alin.2 din Codul muncii, astfel că decizia este lovită de nulitate absolută.
Totodată, era necesar, astfel cum se prevede în art. 75 al. 6 din
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010, ca în cadrul activității de cercetare a abaterii disciplinare să se stabilească următoarele elemente: împrejurările în care fapta a fost săvârșită; gradul de vinovăție a salariatului; consecințele abaterii disciplinare; comportarea generala in serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Prin decizia de sancționare nr. 3. nu s-au stabilit decât elemente cu privire la împrejurările în care fapta a fost săvârșită, fiind omise celelalte.
S-a mai reținut în decizie că reclamantul a făcut afirmații privind conduita anumitor persoane, individualizate, de asemenea, fără a se indica în decizie afectarea concretă și „perceptibilă"; a activității și a imaginii instituției, element al abaterii disciplinare prevăzut de art. 70 lit. o) din Regulamentul intern.
În decizia de sancționare atacată s-au mai indicat ca prevederi încălcate de salariat, dispozițiile art. 13 lit. b, e și n din regulamentul intern, or acestea sunt inaplicabile față de modul în care au fost indicate elementele de fapt. A., art.13 lit. b, e și n din regulament stabilesc îndatorirea generală a salariaților de a respecta ordinea și disciplina la locul de muncă, de a respecta standardele profesionale, de a avea o comportare demnă și corectă în cadrul relațiilor de serviciu și în relațiile cu terții. Or, aceste dispoziții au caracter general. Pârâta a mai indicat în cadrul deciziei de sancționare prevederile art. 117 și 118 din Contractul colectiv de muncă. Aceste dispoziții legale se referă la garantarea libertății de opinie a salariaților pârâtei, la interzicerea cenzurii, la selectarea cu bună-credință a informației, la răspunderea în nume propriu a calității programelor, la respectarea de către angajator și personalul cu funcții de conducere a personalității și demnității salariaților și obligația reciprocă a salariaților, precum și la caracterul obligatoriu al Regulamentului intern. Și aceste dispoziții, care în mare parte au ca izvor dispozițiile generale ale art.10din CEDO și art. 30 din Constituției României, revizuită, privind libertatea de expresie, au un caracter general.
În ceea ce privește prima faptă indicată în decizia de sancționare, faptă reținută a fi fost comisă la o emisiune din data de (...), s-a constatat de către instanță că pârâta, respectiv conducerea acesteia, a luat la cunoștință de această faptă în data de (...) deoarece pârâta a afirmat în întâmpinare că imediat, în data de (...) i s-a retras reclamantului dreptul de a mai prezenta respectiva emisiune.
Luarea la cunoștință și înlocuirea reclamantului în data de (...) rezultă și din înștiințarea nr. 616/(...), depusă în copie la fila 8 din dosar. Prin urmare, de la data de (...) curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 al. 1 din Codul muncii pentru aplicarea sancțiunii disciplinare prin emiterea deciziei, iar la data de (...) când a fost emisă decizia contestată, termenul de 30 de zile de prescripție a răspunderii disciplinare era împlinit, nemaifiind posibilă aplicarea unor sancțiuni pentru fapte despre care conducerea pârâtei, care hotărâse retragerea reclamantului din emisiunea avută, luase la cunoștință în data de (...).
Totodată, s-a constatat că reclamantul nu a beneficiat de durata necesară pregătirii apărării pentru toate faptele care urmau a se reține în sarcina sa, astfel cum în mod expres se prevede în art. 75 al. 4 și 7 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010, fapte reținute de pârâtă ca fiind comise în data de (...), (...), (...), (...), deoarece comisia de cercetare a refuzat să îi acorde un termen pentru pregătirea apărării după ce i-a comunicat setul de întrebări la care trebuia să răspundă, solicitarea reclamantului fiind inițial apreciată ca un abuz în exercitarea dreptului la apărare. A., după ce reclamantul a părăsit sala, comisia s-a hotărât să aștepte împlinirea termenului solicitat de reclamant însă nu i-a comunicat reclamantului că acceptă solicitarea sa de a își pregăti apărarea în termenul de 4 zile și 16 ore cerut de reclamant (100 de ore) ori un alt termen fixat, astfel că s-a trecut la sancționare fără ca reclamantul să fi fost anunțat de vreun nou termen stabilit în cadrul procedurii disciplinare. Or, pentru ca prevederile art. 75 din CCM unic la nivel național să fie real aplicate, era necesar a se asigura rec1amantului în mod efectiv posibilitatea de a se apăra, de a lua la cunoștință de actele comunicate, de setul de întrebări, urmând apoi a se trece, tot în mod efectiv, la verificarea apărărilor reclamantului. Or, aceste etape nu au mai fost respectate de către pârâtă.
Pentru aceste considerente, reținând nulitatea absolută a deciziei de sancționare nr. 3/(...), în temeiul art. 268 alin.2 din Codul muncii, art. 75 din
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010, instanța a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 3/(...) emisă de către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. R. DE R. - S. R. DE R. C. solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanțeide fond, deoarece instanța a soluționat cauza nesocotind principiul contradictorialității și a dreptului la apărare, prin aceea că nu a pus în discuția părților excepția de nulitate și tardivitate în ceea ce privește prescrierea dreptului angajatorului de a mai emite decizia de sancționare, care au stat la baza soluției pronunțate.
În temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 C.pr.civ., solicită modificarea sentinței deoarece aceasta a făcut o interpretare greșită a legii, respectiv art.268 alin.2, vis a vis de nedescrierea faptei, precizarea prevederilor din R.I sau CCM aplicabil, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, art.268 alin 1 din codul muncii cu privire la termenul de 30 de zilepentru emiterea deciziei de sancționare și art.75 din CCM la nivel unic național pe anii 2007 -2010.
Solicită totodată că la judecarea prezentului recurs să se aibă în vedere
și prevederile art.304 ind. 1 Cod. pr.civ. precum și acordarea cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția nulității absolute a deciziei de sancționare raportat la prevederile art.268 alin 2 din codul muncii și art.75 din CCM la nivel unic național, încălcând astfel principiul contradictorialității și dreptul la apărare. A. lucru se susține raportat la prev.art.268 alin. 1 Codul muncii.
Pe de altă parte, instanța de fond a făcut o interpretare greșită a prevederilor art.268 alin 1 Codul muncii și totodată o confuzie între cele 2 termene la care face referire textul acestui articol: cel de 30 de zile calendaristice și cel de 6 luni.
Termenul de 30 de zile calendaristice pentru emiterea deciziei de sancționare curge de la data la care reprezentantul angajatorului a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii, printr-o notă de constatare, referat, sesizare, având o dată certă prin înregistrarea la registrul unității.
Termenul de 6 luni curge de la un moment obiectiv - cel al săvârșirii faptei, iar în interiorul lui angajatorul trebuie să ia la cunoștință de săvârșirea abaterii. În interiorul acestui termen se va încadra și termenul de 30 de zile.
În cazul în speță angajatorul este S. R. de R. (cu care contestatorul are încheiat CIM), și nu S. R. de R. C., unde salariatul are locul de muncă și își desfășoară activitatea.
A. angajatorul, S. Române de R. prin reprezentantul sau director general și Președinte al Consiliului de A. a luat la cunoștință de faptele săvârșite de salariat prin referatul nr.766/(...), înaintat de redactorul șef al S.ui R. de R. C. D. general al Societății Române de R.
Reprezentantul angajatorului, în baza art.77-79 din Regulamentul
Intern și art.267 din Codul muncii a dispus prin ordinul nr.228/(...) declanșarea cercetării disciplinare, numind comisa de cercetare.
Salariatul a săvârșit faptele la data de (...), în cadrul emisiunii ora adevărului; (...), la postul local de televiziune, (...), or data săvârșirii acestor fapte declanșează curgerea termenului de 6 luni.
Raportat la aceste date, decizia de sancționare a fost emisă în termen.
În ceea ce privește descrierea faptelor, acestea au fost descrise în materialitatea lor, cu arătarea datei și a contextului în care ele au fost săvârșite, astfel că motivarea instanței că sunt descrise generic nu este reală.
Pârâta a precizat pentru fiecare din faptele săvârșite de salariat care sunt prevederile din Regulamentul Intern, respectiv C. la nivel de unitate care au fost încălcate.
Sub raportul asigurării dreptului la apărare în cadrul cercetării prealabile, se arată că niciunde din textul invocat nu se prevede că salariatului, după ce a fost convocat în fața comisiei, trebuie să i se acorde o durată de timp necesară pregătirii apărării.
Art.75 alin 3 din CCM la nivel unic național (spre deosebire de art.267 din Codul muncii care nu prevede un astfel de termen) impune a-l convoca pe salariat la cercetare cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Cele 5 zile au rolul de a asigura celui chemat la cercetare timpul necesar pentru pregătirea apărării, astfel că acesta, dacă a fost convocat cu respectarea acestui termen, nu mai poate solicita comisiei de cercetare un alt termen pentru pregătirea apărării.
În cazul în speță, prin convocatorul 869/(...), comisia de cercetare l-a convocat pe contestator cu respectarea celor 5 zile și a datelor obligatorii înconvocator. C. s-a prezentat în fața comisiei însoțit de un reprezentant al sindicatului care s-a implicat în cercetare solicitând comisiei copii după documentele prezentate și recuzând întreaga comisie (aspect apreciat de președintele comisiei că nu intră în sarcina comisiei).
Deși a fost pus la dispoziția salariatului dosarul comisiei, cu solicitarea de a răspunde setului de întrebări până la terminarea zilei de muncă, acesta a solicitat acordarea unui număr de 100 ore, pentru a răspunde la întrebări, comisia stabilind că răspunsul la întrebări urmează să fie formulat în acea sesiune a comisiei.
Având în vedere ca atât contestatorul cât și reprezentantul sindicatului au părăsit sala, comisia de cercetare a încheiat procesul verbal din data de (...) în care s-au consemnat cele petrecute, întreaga atitudine fiind considerată ca o sustragere de la cercetarea disciplinară.
După închiderea ședinței, redactorul șef adjunct a informat comisia că reclamantul i-a solicitat acordarea a 2 zile de concediu de odihnă, afirmând că dorește să răspundă la întrebările adresate de comisie, situație care apare consemnată în procesul verbal din data de 23 martie 2010.
D-l L. nu a mai prezentat sau înregistrat la registratura unității răspunsul la întrebări, ceea ce dovedește că nu a dorit să își facă apărarea.
Rezultă cu prisosință că au fost respectare prevederile legale.
În continuare sunt redate pe larg faptele săvârșite de salariat, cu trimiteri la prevederile din contractul colectiv de muncă sau din regulamentul intern încălcate, concluzionându-se că faptele săvârșite de salariat au fost analizate de comisia de cercetare și redare în referatul comisiei, iar sancțiunea care a fost aplicată contestatorului intimat este una legală, în strictă consonanță cu prevederile art.266 din Codul muncii.
Raportat la cele mai sus arătate, pârâta apreciază soluția instanței de fond ca fiind nelegală, motiv pentru care solicită admiterea recursului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamantul L. V. a solicitat instanțeirespingerea recursului declarat, cu motivarea că nu a fost depus în termenul legal, termenul de recurs din sentință este de 10 zile de la comunicare, iar recursul a fost înregistrat la data de 2 august 2010; sancțiunea a fost acordată în mod abuziv, în mod intenționat cu scopul de intimidare și ulterior ca motiv de sancționare cu desfacerea contractului de muncă. Reclamantul consideră căinstanța de fond a procedat corect.
Nu solicită cheltuieli de judecată și solicită să se menționeze explicit în sentință dată și obligația de restituire a sumelor reținute pe nedrept cu dobânda BNR din perioada în care i-a fost reținut nelegal 10% pe trei luni.
Acesta mai solicită daune morale în sumă de 100.000 euro. Decizia de sancționare a fost atașată în mod amenințător (ostentativ) la avizierul instituției, imaginea publică a acestuia având de suferit prin interzicerea accesului la microfonul emisiunilor create de el (Ora adevărului, Revista presei regionale).
Sunt reluate pe larg aspecte legate de starea de fapt, ca și împrejurările care au circumstanțiat faptele pentru care a fost sancționat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Se reține în acest sens temeinicia motivului de recurs prin care se invocă încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, prin aceea că prima instanță nu a pus în discuția părților, și nici de către reclamant nu s- au invocat chestiunile de nelegalitate reținute pentru dezlegarea pricinii.
A., tribunalul a soluționat cauza prin raportare la excepția de nulitate a deciziei de sancționare față de nerespectarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 Codul muncii și art.75 din CCM la nivel unic național și la excepția de tardivitate, reținând prescrierea dreptului angajatorului de a mai emite decizia de sancționare, raportat la art.268 alin. 1 Codul muncii.
S-a reținut descrierea insuficientă a abaterii disciplinare și lipsa din cuprinsul deciziei a elementelor în funcție de care se stabilește în concret sancțiunea, enumerate în cuprinsul art. 75 alin. 6 din CCMUN.
S-a mai reținut caracterul de generalitate al dispozițiilor din regulamentul intern care ar fi fost încălcate, precum și neasigurarea în mod efectiv a posibilității de a se apăra angajatului sancționat.
Curtea constată că, așa cum indică recurenta, nu s-au pus în discuția părților aspectele referitoare la nulitatea deciziei de sancționare față de neprecizarea într-o formă suficient de concretă și eficientă a elementelor impuse de art. 268 alin. 2 lit. b) Codul muncii, după cum nici cele referitoare la încălcarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul muncii pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, aspecte pe care instanța s-a bazat în pronunțarea sentinței.
Potrivit prevederilor art. 312 alin.1, 3 și 6 ind. 1 C.proc.civ., casarea cu trimitere poate fi dispusă în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
În speță, chiar dacă există aparența că o astfel de cercetare s-ar fi făcut, se constată că la judecata fondului nu au fost asigurate garanțiile procesului civil, de contradictorialitate și cu privire la dreptul la apărare.
Se rețin în acest sens multiplele prevederi ale Codului de procedură civilă prin care se asigură dreptul la apărare al părților, prin instituirea unor termene fixe pentru depunerea actelor procesuale, a obligativității dezvăluirii prin întâmpinare a mijloacelor de apărare, a cadrului procesual în care se poate lărgi sfera judecății prin modificarea acțiunii etc., toate acestea cu scopul evident de a asigura părților posibilitatea de a lua act de toate aspectele relevante juridic, pentru ca judecata să le ofere garanția egalității de arme și a asigurării caracterului efectiv dreptului la apărare.
De altfel, art. 129 alin. 4 C.proc.civ. instituie obligativitatea de a se pune în discuția părților orice împrejurare socotită relevantă pentru dezlegarea litigiului.
Ca urmare, situația în care s-a omis punerea în discuția părților a chestiunilor de drept care au fundamentat în final soluția instanței echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, fiind viciată cercetarea făcută, mai precis, subminată prin aceea că nu are la bază poziția părților în litigiu, de o importanță centrală (această poziție) pentru asigurarea unui proces echitabil.
Față de aceste considerente, urmează a fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât tranșarea pentru prima dată în recurs, în condiții de contradictorialitate, a chestiunilor dezlegate de prima instanță fără a le pune în discuția părților, ar echivala cu o lipsire a acestora de un grad de jurisdicție.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de L. V. împotriva sentinței civile nr. 2293 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în totalitate și trimite cauza spre rejudecare către prima instanță.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 15 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER, N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond.I.P. și E.B.
| ← Decizia civilă nr. 4239/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5072/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
