Decizia civilă nr. 3218/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3218/R/2011
Ședința publică din data de 27 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
G. : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul B. M. D. F. împotriva sentinței civile nr. 828 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe intimata S. G. I. S., având ca obiect litigiu de muncă - reconstituire vechime.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, având în vedere solicitarea recurentului de a fi judecată cauza în conformitate cu art. 242 C.proc. civ.,
Curtea o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.828 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost admisă în parte cererea formulată și precizată de reclamantul B. M. D. F., împotriva pârâtei SC G. I. SA, și în consecință s-a constatat că în perioada (...) - (...) între părți a existat un raport de muncă, reclamantul prestând, cu normă întreagă, muncă în beneficiul pâ- râtei, pe postul de recepționer cu un salariu de bază brut de 600 lei.
S-a constatat că în perioada (...) - (...) constituie vechime în muncă și s- a dispus înregistrarea acestei perioade în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost respinsă cererea reclamantului având ca obiect constatarea raportului de muncă și recunoașterea vechimii în muncă pe perioada 25 iunie -
01 noiembrie 2009, ca nefondată.
A fost respinsă cererea reclamantului de a se constata că în perioada (...)
- (...) a lucrat normă întreagă.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale corespunzătoare lunilor decembrie 2009, ianuarie, februarie 2010, respectiv câte
274 lei net pentru fiecare dintre lunile menționate.
A fost obligată pârâta să plătească pentru perioada decembrie 2009 - februarie 2010 contribuțiile datorate bugetului asigurărilor sociale de sănătate și fondului de șomaj în calitate de angajator al reclamantului.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma reprezentând compensarea în bani a 13 zile de concediu neefectuate, aferente perioadei lucrate: (...)-(...).
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit contractului individual de muncă nr. 53787/(...) reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă, pe postul de recepționer, pe perioadă determinată de 3 luni din (...)-(...), cu o fracțiune de normă de 4 ore pe zi și un salariu de bază brut de 390 lei, așa cum rezultă din statele de plată aferente lunilor decembrie- februarie 2010 .
Prin acțiune reclamantul a solicitat instanței să constate că a prestat activitate pentru pârâtă cu normă întreagă și anterior încheierii contractului nr. 53787/(...), respectiv în perioada 25 iunie 2009 -31 octombrie 2009 și ulterior încetării acestuia, respectiv 01 februarie 2010 -14 iunie 2010, reconstituindu-i vechimea în muncă.
Pentru a dovedi raportul de muncă în afara perioadei menționate în contractul de muncă nr. 53787/(...) s-a administrat la cererea reclamantului proba testimonială, însă depoziția martorului R. A. (f.28) nu este concludentă.
Astfel martorul a declarat că îl cunoaște pe reclamant din 11 septembrie
2010, că de atunci l-a vizitat la locul de muncă - H. C.- în fiecare zi când acesta era de serviciu și a precizat că știe precis că reclamantul a lucrat în perioada iunie - noiembrie 2010.
Apoi, la întrebarea reclamantului, a revenit asupra acestei afirmații „. și
și-a amintit că, de fapt, reclamantul a lucrat în iunie - noiembrie 2009, deși îl cunoștea pe reclamant doar din septembrie 2010 .
Date fiind aceste neconcordanțe și confuzii ale martorului, instanța nu a acordat forță probantă depoziției lui.
Martora T. A., angajată a pârâtei pe postul de recepționer, așa cum rezultă din statele de plată decembrie 2009 - februarie 2010, aflată în concediu pentru îngrijirea copilului, a declarat că a născut la data de 06 iunie 2009, iar la momentul când reclamantul s-a reîntors la societatea pârâtă pe postul de recepționer, era deja în concediu.
A relatat martora că din 2005 până în 2007 a fost colegă cu reclamantul la societatea pârâtă, amândoi au fost recepționeri și aveau un program de lucru de 24 ore de activitate cu 48 ore de repaus, iar în 2007 reclamantul a plecat în Italia.
Din depoziția acestei martore reiese că reclamantul și-a reînceput activitatea la pârâtă în iunie sau iulie 2009 și a lucrat până în iulie 2010, acest aspect cunoscându-l personal pentru că și-a vizitat des colegii în perioada de concediu postnatal și, apoi, de îngrijire a copilului .
Însă în ce privește perioada anterioară încheierii contractului de muncă nr. 53787/(...), instanța apreciază că declarația martorei T., în măsura în care nu se coroborează cu nici o altă probă, nu poate fi considerată concludentă ca dovadă a raportului de muncă dintre părți.
Față de cele arătate, instanța a considerat că reclamantul nu a dovedit că în perioada 25 iunie -01 noiembrie 2009 între părți a existat un raport de muncă ce-i conferă vechime în muncă și, ca atare, a fost respinsă această cerere a reclamantului.
Instanța a respins și cererea reclamantului de a se constata, împotriva contractului individual de muncă nr. 53787/(...), că în perioada (...)-(...) alucrat normă întreagă, reținând că probele testimoniale administrate în acest sens nu au fost concludente sub acest aspect.
Însă, în ce privește perioada ulterioară încetării de drept a contractului de muncă nr. 53787/(...) prin expirarea termenului de 3 luni, instanța a constatat că depoziția martorei T. A. referitoare la împrejurarea că l-a văzut pe reclamant lucrând la pârâtă se coroborează cu înscrisul denumit „. adițional la contractul de muncă nr. 53787/(...)"; fila 17 care, în lipsa semnăturii reclamantului, dar emanând de la pârâtă, constituie un început de dovadă scrisă.
Potrivit acestui înscris, pârâta și-a manifestat voința de a prelungi raportul de muncă cu reclamantul și după data de (...).
La data de (...) reclamantul a demisionat pentru neplata salariilor, comunicându-i pârâtei decizia sa prin scrisoare recomandată cu conformare de primire recepționată la data de (...) (f. 3,4).
Față de aceste considerente, raportat la prevederile art. 16 al. 2 Codul muncii conform cărora în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, dar și la cele ale art. 101^1 al. 2 Codul muncii, instanța a constatat că în perioada (...)- (...) între părți a existat un raport de muncă, reclamantul prestând cu normă întreagă muncă în beneficiul pârâtei, pe postul de recepționer.
Întrucât reclamantul nu a dovedit cuantumul salariului negociat pe această perioadă, instanța s-a prezumat că acesta a obținut salariul minim brut pe țară, de 600 lei.
Potrivit art. 16 al. 3 Codul Muncii, „munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă";, instanța a dispus înregistrarea acestei perioade în carnetul de muncă al reclamantului.
Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante pe perioada decembrie 2009- ianuarie, februarie 2010 și a contribuțiilor datorate statului.
Art. 163 Codul muncii stabilește că plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către cel îndreptățit, sarcina probei revenindu-i, conform art. 287 Codul muncii, angajatorului, obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În speță, pârâta nu a făcut dovada achitării salariilor restante către reclamant, statele de plată pe lunile decembrie 2009, ianuarie, februarie 2010, nesemnate de angajat, comunicate la dosar, făcând proba deplină a cuantumului drepturilor salariale datorate de pârâtă reclamantului pentru această perioadă.
Față de aceste considerente, instanța, în temeiul art. 154 al. 2 și 161 al.
4 din Codul muncii, a admis aceste capete de cerere și a obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale corespunzătoare lunilor decembrie
2009, ianuarie, februarie 2010, respectiv câte 274 lei pentru fiecare dintre lunile menționate, precum și contribuțiile datorate pentru această perioadă bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor sociale de sănătate și fondului de șomaj.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. M. D. F.solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu admiterea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond, în mod nelegal, nu i-a recunoscut existenta raportului de munca cu intimata pe perioada 25 iunie
- 01 noiembrie 2009, deși prin depoziția martorei T. A., angajata la intimata-pârâta în calitate de recepționer, a demonstrat că a lucrat în perioada sus menționata la intimata-pârâta, având un program de lucru de 24 ore de activitate cu 48 de ore de repaus, astfel încât se impune recunoașterea vechimii în munca și a duratei normale a timpului de munca prestat.
Arată că deși a făcut dovada ca în perioada decembrie 2009, ianuarie- februarie 2010 a lucrat cu norma întreaga la intimata, cuvenindu-i-se un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de baza minim brut pe tara, totuși instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea intimatei-pârâte la plata drepturilor salariale aferent lunilor decembrie 2009, ianuarie-februarie 2010 doar în cuantum de 274 lei net pentru fiecare dintre lunile menționate, deși la aceea data salariul minim brut pe tara era de 600 lei, astfel încât solicită obligarea intimatei la plata diferenței de salariu în cuantum de 326 lei pentru fiecare dintre lunile amintite.
Mai arată că instanța de fond îi constata și reconstituie vechime în munca pentru perioada (...)-(...), cu un salariu de baza brut de 600 lei, însă prin sentința civila recurată dispune, în mod greșit, plata drepturilor salariale pentru luna februarie 2010 în cuantum de 274 lei, în loc de 600 lei cât i se cuvine, sens în care solicită acordarea diferenței de salariu în suma de 326 lei.
Mai arată că numărul de zile de concediu aferent perioadei lucrate este greșit calculat de instanța de fond, având în vedere că a început activitatea la punctul de lucru al S. G. I. S., respectiv C. C. din localitatea S. M., din 25 iunie
2009 și până la 14 iunie 2010, raportul de muncă dintre reclamant și pârâtă durând aproape un an, așa încât se impune majorarea zilelor de concediu de la
13 zile la 20 zile, urmând a dispune compensarea în bani a concediului neefectuat și obligarea pârâtei la plată.
Mai arată că instanța de fond nelegal a dispus plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, deși a solicitat și dovedit că a efectuat cheltuieli în cuantum de 400 lei, astfel că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 150 lei reprezentând diferența cheltuielilor neacordate de instanța de fond.
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Curtea, deliberând, reține următoarele:
Instanța de fond a făcut o apreciere greșită a probatoriului administrat din cauză, din interpretarea coroborată a declarațiilor martorilor reieșind existența unor raporturi de muncă între reclamant și pârât pe toată perioada pretinsă de recurent.
Astfel, în mod greșit instanța a apreciat că declarația martorei T. nu poate fi considerată concludentă ca dovadă a raportului de muncă dintre părți.
A. martoră a declarat explicit că a constata personal că recurentul reclamant desfășura raporturi de muncă cu societatea intimată încă anterior lunii iulie, în condițiile în care, deși în concediu de maternitate, își vizita des colegii de muncă.
Este așadar irelevant faptul că martora s-a aflat în concediu de maternitate, câtă vreme faptic nu a întrerupt relațiile cu foștii colegi și era, deci, la curent cu activitatea acestora. Martora a mai relatat că în toată această perioadă au existat în permanență angajați trei recepționeri, or intimata nu a dovedit ocuparea postului în perioada litigioasă de o altă persoană.
Intimata nu a dovedit o situație de fapt contrară celei susținute de recurent și confirmate de martorii audiați, deși conform art. 287 Codul muncii sarcina probei îi revenea acestuia.
De asemenea, curtea reține că intimata pârâta nu a făcut dovada plății nici măcar parțiale a salariului către reclamant, motiv pentru care se impuneaobligarea acesteia la plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei decembrie 2009 - februarie 2010, raportat la salariul minim brut pe țară.
În ceea ce privește concediul de odihnă, raportat la întreaga perioadă în care recurentul a avut raporturi de muncă cu intimata, conform celor de mai sus, se constată că durata acestuia este de 20 de zile, acesta urmând a fi compensat în bani.
În consecință, curtea reține ca fondate criticile formulate de recurent , motiv pentru care, în temeiul art. 304 ind.1 raportat la art. 312 C., va admite recursul declarat de reclamantul B. M. D. F. împotriva sentinței civile nr. 828 din (...) pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) pe care o va modifica în parte în sensul că admite în tot acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S. G. I. S. S. M. și în consecință:
Va constata că în perioada (...) - (...) a existat între părți un contract individual de muncă, cu normă întreagă, salariul de bază brut fiind în cuantum de 600 lei.
Va dispune înscrierea în carnetul de muncă a acestui contract.
Va obliga pârâta la plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei decembrie 2009 - februarie 2010, raportat la salariul minim brut pe țară.
Va obliga pârâta să-i plătească reclamantului suma reprezentând compensarea în bani a 20 de zile de concediu de odihnă neefectuat, aferent perioadei (...) - (...).
În temeiul art. 274 C., față de admiterea în întregime a pretențiilor reclamantului, va obliga pârâta la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B. M. D. F. împotriva sentinței civile nr. 828 din (...) pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că admite în tot acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S. G. I. S. S. M. și în consecință:
Constată că în perioada (...) - (...) a existat între părți un contract individual de muncă, cu normă întreagă, salariul de bază brut fiind în cuantum de 600 lei.
Dispune înscrierea în carnetul de muncă a acestui contract.
Obligă pârâta la plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei decembrie 2009 - februarie 2010, raportat la salariul minim brut pe țară.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma reprezentând compensarea în bani a 20 de zile de concediu de odihnă neefectuat, aferent perioadei (...) - (...).
Obligă pârâta la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată la fond. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. C. G.
G. N. N.
Red.D.C.G. Dact.Sz.M.
2 ex./
Jud.fond.G. B.
| ← Decizia civilă nr. 2971/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4239/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
