Decizia civilă nr. 713/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 713/R/2011
Ședința publică din data de 23 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. C. DE C. DE G. I B. împotriva sentinței civile nr. 5001 din 4 octombrie 2010, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată M. E. S., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate, av. J. N., lipsă fiind reprezentantul reclamantei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 februarie 2011, prin fax și la 21 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei din partea pârâtei intimate, întâmpinare
și împuternicire avocațială.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu reclamanta recurentă.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, motivând în esență că prima instanța de fond în mod corect a stabilit existența autorității de lucru judecat între prezenta cauză și cea soluționată prin sentința civilă nr. 3. a T.
B.-N., modificată prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C. pronunțate în dosar nr.
(...), reținând existența triplei identități de părți, obiect și cauză. Solicitările făcute în prezenta cauză au la bază aceleași temeiuri de drept ca și cele din procesul anterior în care s-a tranșat și răspunderea pentru prejudiciul solicitat, iar în dosarul de cercetare penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale constatându-se că fapta s-a săvârșit de către un autor necunoscut, situație în care recurenta consideră că gestionarul ar trebui să răspundă pentru lipsa constatată. Solicită cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și cheltuieli de transport.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 5. din 4 octombrie 2010 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta M. E. S. și în consecință, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S. C. DE C. DE G. I C. B. împotriva pârâtei M. E. S., pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă este incidentă în cauză fiind întrunită tripla identitate impusă de art.1201 Cod civil, respectiv există aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, atât în acest litigiu dedus judecății de reclamantă împotriva aceleași pârâte, prin care se solicită obligarea acesteia la plata aceleași sume de 10.029,96 lei despăgubiri pentru lipsa în gestiune constatată prin inventarul din 29 octombrie 2003, cât și în dosarul nr.(...) în care s-a pronunțat irevocabil decizia civilă nr.1. de Curtea de A. C., prin care a fost admis recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr.310/2007 a T. B.-N., pe care a modificat-o în întregime, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei. În considerentele acestei decizii s-a reținut, în esență, faptul că nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile legale impuse de art.271 alin.1 Codul muncii, mai exact nu a fost probată existența faptei ilicite și personale a salariatei pârâte în legătură cu munca sa, nici vinovăția pârâtei, dar nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu produs reclamantei.
T. a reținut că în dosarul evocat nr. (...) au fost aceleași părți, obiectul acțiunii a fost același, respectiv a vizat obligarea pârâtei să plătească reclamantei despăgubirile în cuantum de 10.029,96 lei, în baza aceluiași temei juridic, prin pretinsa lipsă în gestiune cauzată de pârâtă în timp ce era salariata reclamantei, respectiv prin încălcarea prevederilor art.24, 25 din Legea nr. 22/1969, prin raportare la prevederile art. 271 alin.1 Codul muncii ce reglementează răspunderea patrimonială a salariatului față de angajator. În cauză nu au fost primite susținerile reclamantei potrivit cărora pârâta ar trebui să răspundă în baza condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, 999 Cod civil, ci tribunalul a considerat că sunt aplicabile dispozițiile derogatorii ale răspunderii patrimoniale a salariatului față de angajator, întrucât aceasta ar fi prejudiciat reclamanta în timpul ori în legătură cu munca sa, situație în care în mod evident este vorba de aceeași cauză și este incident același temei juridic.
T. nu a găsit întemeiată nici aserțiunea reclamantei, potrivit căreia prin adoptarea rezoluției din 2 februarie 2009 de către P. de pe lângă Judecătoria Beclean, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind AN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, s-ar fi schimbat cauza acțiunii întrucât acest lucru nu este real, acțiunea dedusă judecății are același temei juridic și vizează aceeași stare de fapt, respectiv pretinsele prejudicii cauzate de pârâtă în timp ce era salariata reclamantei reprezentând lipsuri în gestiune, fiind gestionar la magazinul din C., comuna B., constatate în data de 29 octombrie 2003, în sumă de 10.029,96 lei. Rezoluția respectivă nu poate atrage în cauză o nouă judecare pe fond a acelorași pretenții între aceleași părți, cât timp situația de fapt în mod evident nu s-a schimbat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. C. DE C. DE GR.
1 C. B. solicitând modificarea hotărârii și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, având în vedere că nu a existat nici o infracțiune de furt calificat și nici autor necunoscut care trebuia să răspundă față de unitate pentruproducerea prejudiciului în condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și 999 C., și consideră că această răspundere se transferă automat lucrătorului gestionar respectiv asupra pârâtei, fiind singura vinovată și responsabilă de producerea acestui prejudiciu.
Întrucât nu mai există nici o relație de muncă între recurentă și pârâtă, iar infracțiunea de furt cu autor necunoscut s-a dovedit că nu a existat, în acest moment nu mai poate invoca o răspundere patrimonială așa cum greșit a invocat instanța de fond, ci se poate invoca în mod corect și legal de o răspundere civilă delictuală prevăzută de art. 998 și 999 din C..
Prin schimbarea temeiului juridic respectiv schimbarea calificării juridice consideră că se înlătură astfel unul din elementele esențiale ale autorității de lucru judecat și anume identitatea de cauză.
Pârâta M. E. prin întâmpinare (f.10-11) a solicitat respingerea recursului
și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată cărecursul este nefondat, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Autoritatea de lucru judecat reprezintă unul dintre cele mai importante efecte ale hotărārilor judecătorești și este reglementată de art. 1201 C., ca o prezumție legală, absolută și irefragabilă de conformitate a hotărārii cu adevărul - "res judicata pro veritate habetur", și de art. 166 C., drept o excepție de fond, peremptorie si absolută.
Principiul autorității de lucru judecat presupune ca ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărārea unei instanțe ulterioare, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Potrivit art. 1201 Cod civil, există lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate.
Din cuprinsul art. 166 C., reiese că excepția puterii de lucru judecat poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în orice fază a judecății, chiar și înaintea instanței de recurs.
Așadar, pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesară, pe de o parte, întrunirea triplei identități de elemente: părțile, obiectul și cauza și, pe de altă parte, pronunțarea unei hotărāri judecătorești care a dezlegat fondul cauzei.
Contrar criticilor recurentei, se reține că instanța care a pronunțat hotărârea recurată a procedat în mod corect atunci când a respectat principiul autorității de lucru judecat.
Astfel, se constată că într-o primă judecată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C., a fost respinsă pretenția reclamantei recurente referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 10.029,96 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa în gestiune constatată prin inventarul din 29 octombrie 2003, cu motivarea că nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile legale impuse de art. 271 alin.1 Codul muncii, întrucât nu a fost probată existența faptei ilicite și personale a salariatei pârâte în legătură cu munca sa, nici vinovăția pârâtei, dar nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu produs reclamantei.
Or, această statuare a instanței în legătură cu răspunderea patrimonială a angajatului nu poate fi supusă unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorității de lucru judecat, întrucāt ea este rezultatul dezbaterilor judiciare și verificării jurisdicționale a instanței.
Verificând întrunirea cumulativă a condițiilor de existență a autorității de lucru judecat, Curtea reține că, prima condiție privitoare la identitatea părților este îndeplinită, împrejurarea rezultând din petitul cererilor de chemare în judecată.
Și în privința obiectului, prin acesta înțelegând pretenția afirmată în justiție, adică la ceea ce se pretinde de reclamant prin cererea de chemare în judecată, se constată că acesta este identic, deoarece în ambele acțiuni s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.029,96 lei cu titlu de despăgubiri.
Din perspectiva autorității de lucru judecat, prin cauză se înțelege fundamentul pretenției pe care una din parți îl afirmă împotriva celeilalte părți.
Astfel, se reține că în ambele demersuri juridice ale reclamantei recurente, cauza este aceeași, deoarece atât în primul litigiu, cât și în prezenta cauză aceasta a invocat crearea unei lipse în gestiune la nivelul anului 2003 de a cărei reparare este răspunzătoare pârâtă angajată în calitate de gestionară. Așadar, pretențiile reclamantei în ambele situații se întemeiază pe răspunderea patrimonială a pârâtei în cadrul raporturilor de muncă existente între părți.
Aprecierea recurentei în sensul că art. 998, 999 C. invocat ca și temei de drept este de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare și să atragă răspundere civilă delictuală este eronată, raportat la datele speței. În ambele cazuri reclamanta a sesizat judecătoria ca prima instanță prin invocarea răspunderii civile delictuale, însă ca urmare a declinării de competență, față de prevederile art. 270 alin. 1 C muncii și a calificării acțiunilor, ambele cauze au fost soluționate de tribunal în prima instanță în jurisdicția muncii.
Față de prevederile art. 270 alin. 1 C.muncii, care reglementează doar răspunderea civilă contractuală în materia raporturilor de muncă, răspunderea delictuală nefiind o alternativă a răspunderii contractuale, în mod just s-a statuat de către tribunal că salariatul poate răspunde față de unitate pentru prejudiciile create în timpul cât este angajat și în legătură cu munca sa, doar în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, astfel că invocarea în speță a răspunderii civile delictuale, nu este de natură să schimbe cauza acțiunii.
Nici argumentul potrivit căruia în prezent a încetat contractul individual de muncă al reclamantei, nu este de natură să confere o alta cauză demersului juridic al recurentei, întrucât ceea ce are relevanță este calitatea de salariat la data presupusei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.
Reclamanta mai pretinde o altă cauză juridică a dreptului ei, formulând o nouă apărare, respectiv finalizarea anchetei penale și clasarea dosarului în sensul că infracțiunea de furt cu autor necunoscut s-a dovedit că nu a existat, aspect care este irelevant și nu este de natură să conducă la înlăturarea autorității de lucru judecat, după ce primul litigiu a fost tranșat irevocabil.
Cum, această excepție are caracter absolut, înseamnă că reclamanta nu pot introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior, în consecință, prin admiterea excepției puterii lucrului judecat, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art.1201 și art.166 Cod procedură civilă
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca întemeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta, în cauză nefiind incident motivul de recurs invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 C..
În temeiul art. 274 C.pr.civ., și văzând că reclamanta recurentă se află în culpă procesuală, o va obliga să plătească intimatei M. E. S. suma de 2.100 lei, cheltuieli de judecată în recurs, din care suma de 2.000 lei reprezentă onorariul avocatului, iar suma de 100 lei reprezintă cheltuielile de transport ale acestuia la sediul instanței la termenul de judecată, toate justificate prin chitanțele depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat reclamanta C. DE C. DE G. C. B. împotriva sentinței civile nr. 5001 din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei M. E. S. suma de
2.100 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G. L. T. S.-C. B.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond: M. L. B. și C. I.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 3604/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 33/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
