Decizia civilă nr. 857/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 857/R/2011
Ședința din 07 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul S. L. D. Î. M., și, respectiv de pârâtul I. Ș. AL J. M., împotriva sentinței civile nr. 1627 din 15 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată G. CU P. P. O. C. B. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 decembrie 2010, pârâtul recurent I. Ș. al J. M. a trimis prin fax întâmpinare la recursul declarat de reclamantul recurent S. L. din Î. M. care a fost trimisă și prin poștă la data de 27 decembrie 2011, prin care solicită respingerea recursului formulat de către reclamantul recurent și menținerea dispozitivului sentinței recurate în ceea ce privește fondul cauzei, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs atât reclamantul recurent cât și pârâtul recurent au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1627 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș. al J. M.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ
M. în contradictoriu cu pârâții: I. Ș. al județului Maramureș și G. cu program prelungit „O. C."; B. Mare, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cu prioritate, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul I. Ș. J. M. instanța reține că este neîntemeiată, deoarece prerogativele conferite acestuia de art. 25 din L. nr. 128/1997 de a exercitaatribuții de îndrumare și control a învățământului preuniversitar și abilitarea de a participa la stabilirea salarizării personalului didactic din învățământul preuniversitar conform art. 49 și următoarele din același act normativ, legitimează calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Reținând însă că acesta nu are calitatea de ordonator de credite la nici un nivel în raport cu membrii de sindicat reprezentați de reclamant, urmează ca hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie doar opozabilă pârâtului.
Examinând acțiunea pe baza probelor de la dosar și a motivelor invocate instanța a reținut că potrivit art. 10 din L. 3.:
"(1) In vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie - decembrie 2009, conducătorii autorităților si instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri: a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare; b) să reducă programul de lucru; c) să dispună o masură ce combină alternativele prevazute la lit. a) si b); d) altă masură cu efect echivalent.
(2) Cu respectarea prevederilor alin. (1), autoritătile si institutiile publice au obligatia de a-si organiza activitatea astfel încât să asigure continuitatea serviciilor de interes public.
(3) Modalitatea de aplicare a măsurilor prevazute la alin. (1) se stabileste cu acordul salariatului, după consultarea organizatiilor sindicale sau, după caz, a reprezentantilor salariatilor.
(4) În lipsa acordului sau în cazul în care, ca urmare a optiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul si numărul de zile libere, precum si reducerea programului se stabilesc de conducatorul institutiei publice, astfel încat să nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere într-o lună, iar diminuarea salariului să nu depăsească nivelul prevăzut la alin. (1).";
D. adeverința eliberată de instituția școlară și din statul de plată aferent lunii noiembrie 2009, se constată că membrilor de sindicat reprezentati de reclamant, în vederea reducerii cheltuielilor de personal pentru luna noiembrie
2009, li s-a aplicat procentul de diminuare de 15,5% din slariul brut.
Plenul CSM a luat in discuție joi, 19 noiembrie 2009, în ședință secretă, sesizarea Curții de A. T. M. în legătură cu modalitatea de punere în aplicare a dispozițiilor art. 10 din L. nr. 3., privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor - cadru cu Comisia Europeană și Fondul
Monetar Internațional.
Concluziile, care au fost date publicității este următoare:
"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, analizând punctele de vedere formulate, a apreciat următoarele:
1. scopul reglementării cuprinse în Capitolul III al L. nr. 3. este de „. a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar"; pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii (respectiv 12 noiembrie 2009) și 31 decembrie
2009, în vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de criza economică;
2. sintagma „conducătorii autorităților și instituțiilor publice";, utilizată la art. 10 alin. (1) din L. nr. 3., se interpretează în sensul că se referă laordonatorii de credite, indiferent dacă este vorba de ordonatori principali, secundari sau terțiari;
3. mijloacele de realizare a scopului legii sunt reglementate, cu titlu exemplificativ, la art. 10 alin. (1) din actul normativ menționat, fără a se institui o ordine de prioritate;
4. noțiunea de „. de personal"; nu se referă numai la fondul de salarii, ci și la alte categorii de cheltuieli, cum ar fi: plata chiriilor, a transportului, a diurnelor de deplasare, a primelor, etc.;
5. pentru luna noiembrie, procentul de 15,5% lunar, în medie, de reducere a cheltuielilor de personal, trebuie aplicat proporțional cu perioada din această lună în care legea se aplică și nu raportat la întreaga lună. În consecință, trebuie operată o reducere de 9,81% pentru această lună;
6. măsura de reducere a cheltuielilor de personal se alege după consultarea organizațiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanților salariaților, cu acordul salariatului;
7. indiferent de măsura aleasă pentru reducerea cheltuielilor de personal, autoritățile și instituțiile publice trebuie să asigure continuitatea serviciilor de interes public;
8. cu titlu de excepție, în cazul în care reducerea cheltuielilor de personal nu se poate face decât prin aplicarea uneia dintre măsurile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) - c) din L. nr. 3. și lipsește acordul salariatului ori nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul și numărul de zile libere, precum și reducerea programului se stabilesc de conducătorul instituției publice, astfel încât să nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere într-o lună întreagă, iar diminuarea salariului (în această ipoteză) să nu depășească media de 15,5% lunar;
9. poate fi o „măsură cu efect echivalent";, în sensul art. 10 lit. d) din L. nr. 3., de exemplu, o eventuală „compensare"; parțială cu sumele cuvenite cu titlu de drepturi salariale (sporurile cumulate de 30% aplicabile de la 12 noiembrie 2009, pentru ordonatorii de credite care nu au fondurile necesare pentru plata imediată a acestora ori sumele restante cuvenite în temeiul unor hotărâri judecătorești executorii) sau amânarea plății unor categorii de cheltuieli de personal, altele decât salariile, după data de 31 decembrie 2009.";
D. analiza textului art. 10 din L. 3., se deduce că măsurile de diminuare a cheltuielilor de personal sunt enumerate exemplificativ, sarcina stabilirii acestora revenind conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, cu acordul organizațiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanților salariaților, sau cu acordul salariatului, în așa fel încât să se sigure în medie o diminuare lunară a cheltuielilor cu până la 15,5%.
Potrivit alin.(4) al art. 10 din L. 3., în lipsa acordului sau în cazul în care, ca urmare a opțiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul si numărul de zile libere, precum și reducerea programului se stabilesc de conducătorul instituției publice, astfel încât să nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere într-o lună, iar diminuarea salariului să nu depășească nivelul prevăzut la alin. (1).
Prin nota nr. 78/(...), emisă de M. E. C. și I., se stabilește modalitatea de aplicarea a art. 10 din L. 3. pentru personalul didactic din învățământ, în sensul că, conducătorii instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat au obligația de a diminua cheltuielile de personal cu 15,5% pentru luna noiembrie
2009 si cu 15,5% pentru luna decembrie 2009, prin aplicarea uneia din următoarele măsuri: zile libere fără plată în perioada 21 -24 decembrie pentru diminuarea cheltuielilor aferente lunii noiembrie si zile libere fără plata în perioada 28 - 31 decembrie, pentru diminuarea cheltuielilor aferente luniidecembrie, reducerea programului de lucru fără a afecta norma didactică, altă măsură cu efect echivalent.
Se menționează în nota M. că reducerea cheltuielilor de personal cu
15,5% se va face lunar, pentru lunile noiembrie 2009 si decembrie 2009, din drepturile salariale aferente fiecărei luni.
F.ă de considerentele reținute, instanța a apreciat că modalitatea de reducere a cheltuielilor de personal cu 15,5% prevăzută de L. 3., este cea stabilită de M. pentru personalul didactic din învățământ și nu cea cu privire la care CSM și-a exprimat un punct de vedere(acesta nu este ordonator de credite si nici conducător, în sensul de conducător al unei instituții publice astfel cum se face referire la acesta in art. 10 din legea 3.), astfel că diminuarea veniturilor salariale ale membrilor de sindicat reprezentați de reclamant pentru luna noiembrie 2009, cu 15,5% este corectă, acțiunea fiind apreciată neîntemeiată și în consecință a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul S. L. din Î. M. și pârâtul I. Ș. al J. M..
Prin recursul declarat de reclamantul S. L. din Î. M. s-a solicitatmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii cu obligarea pârâților la respectarea prevederilor L. nr. 3. privind diminuarea cheltuielilor de personal, în medie cu 15,5%, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate din neaplicarea corectă a L. nr. 3. pentru luna noiembrie 2009, diminuarea salariului pentru această lună trebuind să fie de 8,91% și nu de 15,5%.
În motivarea recursului a arătat că pârâta G. cu program prelungit „O. C."; B.-M. are personalitate juridică, fiind structură a liceului, astfel că în baza art.10 din L. nr. 3., directorul acestei unități de învățământ are responsabilitatea în diminuarea cheltuielilor de personal prevăzute de L. nr. 3..
M.E.C.T.S. a formulat adresa nr. 78/(...) prin care a dispus reducerea cheltuielilor de personal cu 15,5% atât pe luna noiembrie, cât și pe luna decembrie a anului 2009.
În baza art. 78 din Constituția României, L. nr. 3. intră în vigoare la 3 zile după publicarea sa în Monitorul Oficial. L. nr. 3. a fost publicată în data de (...), astfel că pe luna noiembrie 2009, reducerea cheltuielilor de personal trebuia să fie de 9,81% și nu cu 15,5%.
Prin recursul declarat de recurs pârâtul I. Ș. al J. M., s-a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesualepasive și respingerii acțiunii împotriva sa.
În motivarea recursului, s-a arătat că prin art. 25 din L. nr. 128/1997
I.ui Ș. al J. M. nu îi sunt conferite atribuții de îndrumare și control, ci doar de coordonare, conform art. 142 lit. g din L. nr. 84/1995.
C. art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și art. 20 din Ordinul Ministrului E.
și C. nr. 4925/2005 angajarea pe post de face de directorul unității de învățământ, care răspunde în baza art. 49 din L. nr. 128/1997și art. 23 lit. f din Ordinul Ministrului E. și C. nr. 4925/2005 și de stabilirea și plata salariului.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul I. Ș. al J. M. a solicitat respingereaacțiunii formulate de recurentul reclamant, cu consecința menținerii sentinței recurate, susținând că instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că diminuarea veniturilor salariale ale membrilor de sindicat reprezentați de reclamant pentru luna noiembrie 2009 cu 15,5% este corectă, în acest sens fiind și intenția legiuitorului materializată în cuprinsul art. 10 alin. 1 din L. nr.
3..
Având în vedere că în textul legii este prevăzut în mod expres faptul că perioada în care se aplică diminuarea este octombrie - decembrie 2009, iarprocentul este de 15,5%, consideră că legiuitorul a dorit ca această diminuare să se aplice în perioada respectivă și în medie cu 15,5%, chiar dacă legea a intrat în vigoare la data de (...).
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca diminuarea să se aplice proporțional pentru zilele din luna noiembrie, atunci ar fi specificat în mod expres acest lucru în cuprinsul legii, dar prin precizarea că diminuarea se face în medie cu 15,5% lunar, se subînțelege faptul că pentru lunile menționate expres în cuprinsul legii, media diminuării nu poate fi mai mică de 15,5% .
A., dacă pe luna noiembrie 2009 s-ar fi aplicat un procent de 8,91%, așa cum pretinde recurentul - reclamant atunci, în mod obligatoriu, pe luna decembrie ar fi trebuit să se aplice un procent de 22,09%, pentru a rezulta acea medie de 15,5%.
În plus, prin N. nr. 78/(...) M. E., C. și I. a informat unitățile școlare despre modul corect de aplicare a prevederilor L. nr. 3., dar decizia finală privind modalitatea în care se aplică legea a fost în sarcina conducătorilor unităților școlare, respectiv, a directorilor.
Reclamantul - recurent nu poate afirma că doar M.E.C.T.S. a fost instituția care a decis asupra măsurii ce trebuia luată în vederea reducerii cheltuielilor de personal, ci directorii unităților de învățământ au decis ce metode vor aplica, prin respectarea sau nerespectarea Notei nr. 78/(...), primită de la minister.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea apreciază că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente: Recursul declarat de pârâtul I. Ș. al J. M.
Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă. Cum inspectoratele școlare județene sunt organe deconcentrate în subordinea M.ui E., C. și Tineretului, cu atribuții clar prevăzute în art. 142 din L. nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, printre care cea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, neavând în schimb calitatea de angajator în sensul art. 10 și 14 C. muncii, între inspectoratul școlar și cadrele didactice nu se nasc raporturi de muncă. Acestea iau ființă între directorul unității de învățământ și cadrele didactice, potrivit art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, întrucât angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnată de I. școlar general.
Rolul I.ui Ș. J. este deci doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învățământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 167 din L. învățământului, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene sau prin bugetele locale ale unităților administrative teritoriale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, repartizarea fondurilor, fiind dispusă prin hotărârea consiliului județean sau a celui local, fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu, situație în care I. Ș. J. nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale.
Având în vedere aceste precizări, trebuie observat că printre atribuțiile stabilite de art. 142 din L. învățământului nr. 84/1995 în sarcina inspectoratelor școlare nu se regăsesc unele privind salarizarea personalului didactic sau angajarea efectivă a acestuia. Doar atribuțiile enumerate la lit. b) (asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ) și g) (coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile S tatutului personalului didactic) se apropie de problematica derulării raporturilor de muncă ale cadrelor didactice, însă nu într-un mod suficient de specific pentru a putea justifica în speță calitatea procesuală pasivă a pârâtului I. Ș. J. A., nu există vreo formă de implicare efectivă a acestui pârât în încheierea contractului individual de muncă al cadrului didactic cu unitatea de învățământ, iar repartizarea personalului didactic la diversele unități de învățământ, făcută de acest pârât, nu reprezintă decât o condiție prealabilă încheierii contractului de muncă. Nu se poate spune că ar exista o legătură de cauzalitate suficient de calificată între această repartizare și faptul neacordării unor drepturi salariale.
Așa fiind, observând și dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ (situație în care rolul de angajator, deci obligat la plata drepturilor salariale, este unitatea de învățământ, conform art. 10 și 14 din Codul muncii), Curtea apreciază operantă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât I. Ș. al J. M., situație în care se impune în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ admiterea recursului acestui pârât pentru acest motiv, cu modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii împotriva acestui pârât.
Recursul declarat de S.
C. art. 10 alin.( 1 ) din L. nr. 3., „în vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie- decembrie 2009, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri…";
Reclamantul recurent consideră că pentru luna noiembrie 2009, lună în care a intrat în vigoare L. nr. 3., drepturile salariale ale membrilor de sindicat pe care îi reprezintă se justifică a fi diminuate cu 15,5%, doar de la data intrării în vigoare a L. nr. 3., iar nu și pentru perioada anterioară.
Curtea găsește întemeiată această alegație, în contextul în care potrivit dispozițiilor art. 12 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și ale prevederilor art. 78 din Constituție României, legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
L. nr. 3. a fost publicată în Monitorul Oficial la data de (...) și în lipsa unei mențiuni privind intrarea în vigoare la o altă dată, se consideră că aceasta a intrat în vigoare la data de 12 noiembrie 2009, dată de la care își produce efectele.
Așadar, pentru luna noiembrie 2009 procentul de 15,5% lunar, în medie, de reducere a cheltuielilor de personal, trebuie aplicat proporțional cu perioadadin această lună în care legea se aplică și nu raportat la întreaga lună.
Nu sunt întemeiate susținerile I.ui Ș. J. potrivit cărora intenția legiuitorului, materializată în dispozițiile art. 10 al. 1 din L. nr. 3., a fost aceea ca diminuare să se aplice în perioada octombrie-decembrie 2009, în medie cu
15,5%, chiar dacă legea a intrat în vigoare la data de (...).
În măsura în care s-ar acredita această idee, s-ar ajunge la încălcarea principiului neretroactivității, ceea ce este de neconceput. C. art. 15 din Constituția României, legea civilă produce efecte doar pentru viitor, respectiv de la data intrării sale în vigoare, neputând afecta drepturile dobândite anterior existenței ei. Or, drepturile salariale aferente timpului de lucru efectuat de membrii de sindicat reprezentați de către reclamant până la data de 12 noiembrie 2009 s-au născut sub imperiul legii anterioare și nu pot fi afectate de reducerile prevăzute de L. nr. 3..
Nu prezintă nici o relevanță nota nr. 78/(...) emisă de M. E., C. și I. prin care au fost informate unitățile școlare despre modul corect de aplicare a prevederilor L. nr. 3., respectiv aceasta nu poate produce niciun efect, prin prisma faptului că interpretarea dată prin această adresă contravine flagrant prevederilor acestei legi, respectiv intenției legiuitorului, precum și principiului neretroactivității.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod de procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul reclamantului, va modifica în parte sentința atacată, în sensul celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâtul I. Ș. AL J. M. împotriva sentinței civile nr. 1627 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. AL J. M., ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte recursul declarat de reclamantul S. L. D. Î. M. împotriva aceleiași sentințe pe care o modifică în tot în sensul că obligă pârâta G. CU P. P. O. C. B. M. să plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: T. R., B. M., M. C., B. D., P. O., P. I., P. V., S. C., M. M., P. R., V. R., H. C., A. F., B. L., L. S., P. M., D. S., C. S., C. A., P. C., A. L., F. N., P. M., C. C., Ș. O., P. T., S. A., O. M., B. F., M. A., D. M., S. L., B. V., V. S., V. I., F. S., M. Ana, S. Ana, M. O., S. A., M. M., C. M. diferența dintre drepturile salariale cuvenite pentru luna noiembrie 2009, diminuate cu 15,5% prin aplicarea L. nr. 3. doar începând cu data de (...), în baza L. nr. 3. și drepturile salariale efectiv încasate, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 martie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
S. D. D. G. L. D.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond: V.C. și B.G.
← Decizia civilă nr. 4960/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2789/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|