Decizia civilă nr. 930/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 930/R/2011
Ședința din 10 Martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M.
G. : A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către reclamantul H. T. A. împotriva sentinței civile nr. 1465 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC A. S., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 8 martie 2011 când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1465 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamantul H. T. A., în contradictoriu cu pârâta S. A. S. G., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că în baza contractului individual de muncă înregistrat la I. T. de M. G. sub nr. 35319 din (...), reclamantul H. T. A. s-a obligat să presteze muncă pentru pârâta SC A. S., în funcția de agent vânzări, începând cu data de (...), stabilindu-se un program de lucru de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână și un salariu de bază brut lunar de 1093 lei.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de (...), în temeiul art. 79 din Codul muncii, prin demisia reclamantului, așa cum rezultă din decizia nr. 668 din (...), aflată în copie la fila 19 din dosar.
Potrivit art. 118 alin.1 din Codul muncii, la solicitarea angajatorului salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 111 sau 112, după caz.
Prin urmare, întrucât angajatorul este cel care va plăti remunerația, în plus față de salariu, este necesar să existe solicitarea acestuia pentru efectuarea muncii suplimentare. În lipsa solicitării scrise sau verbale, exprese sau implicite, a angajatorului, munca prestată de salariat din inițiativa sa peste programul normal de lucru nu are regimul juridic al orelor suplimentare și nu conferă salariatului dreptul la compensare sau plată.
Potrivit art. 11 din contractul colectiv de muncă pe anii 2008-2010, depus în extras la fila 27 din dosar, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară doar dacă este efectuată cu acordul scris sau la solicitarea scrisă a directorului administrativ general.
Acordul sau solicitarea directorului administrativ general va fi transmisă salariaților prin intermediul șefilor ierarhici superiori. Șeful ierarhic superior are obligația să anunțe directorul administrativ general cu privire la necesitatea luării unei decizii organizatorice cu privire la munca suplimentară și nu poate solicita salariaților să presteze muncă suplimentară decât după ce a primit acordul scris sau solicitarea directorului administrativ general, acord sau solicitare pe care le transmite și salariaților vizați.
În speță, nu s-a dovedit solicitarea sau acordul angajatorului pentru efectuarea orelor suplimentare.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor din regulamentul intern aplicabil, salariații din vânzări beneficiază de un program de lucru flexibil de 8 ore pe zi, cu o pauză de masă de o oră și 30 de minute.
T. a apreciat că nu pot fi luate în considerare orele la care s-a făcut alimentarea cu carburant a autoturismului aflat în dotarea agentului de vânzări, întrucât atât reclamantul, cât și martorul au precizat că alimentările aveau loc după încetarea programului normal de lucru și plecarea de la sediul punctului de lucru, dar nu imediat, ci la momentul la care agentul de vânzări se afla în apropierea unei stații de carburant din rețeaua „Mol";, cu care pârâta are încheiat contract de furnizare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul H. T. A. solicitând admiterea recursului în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că prin acțiunea introductivă, așa cum a fost precizată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii a 740 ore suplimentare in valoare totală de 9.501,6 lei.
În urma analizării materialului probator, instanța de fond a ajuns la concluzia că nu poate exista muncă suplimentară în situația de față fără ca angajatorul să solicite expres sau implicit efectuarea acesteia. Această concluzie prezintă însă două probleme: Dacă în contractul colectiv de muncă există o dispoziție expresă cum este cea referitoare la prestarea muncii suplimentare doar la solicitarea scrisă a directorului administrativ general, ea nu va putea fi niciodată încălcată faptic pentru simplul motiv al inexistenței unei solicitări scrise. Or faptic, nici un angajator care are o practică în a solicita angajaților munca suplimentară fără a o remunera, nu va face acest lucru într-o manieră care să poate duce la dovedirea de către angajat a muncii suplimentare.
Dacă ar fi să se facă o paralelă logică cu raționamentul urmat de instanța de fond, se poate afirma că dacă în Codul Muncii durata maximă a timpului de lucru săptămânal este de 48 ore în cazurile excepționale, niciodată nu se va putea lucra în plus față de această durată.
Chiar dacă nu există solicitarea scrisă din partea șefului ierarhic superior, care in mod evident nu dorea remunerarea orelor suplimentare practic munca suplimentară exista. Martorul audiat a venit și a confirmat că se lucrau ore suplimentare, că această muncă era la solicitarea șefului ierarhic superior, fiind nevoie de munca astfel prestată. A depus în probațiune extrase de pe comunicările care se făceau cu angajații și prin care li se comunica un program de lucru de 10 ore zilnic, chiar și zilele de sâmbătă fiind solicitat a fi lucrate.
Din toate probele administrate reiese atât explicit cât si implicit existenta orelor suplimentare realizate de către recurent alături de solicitarea exercitării muncii si peste numărul de ore prevăzut expres de lege.
Consideră că motivarea instanței de fond indică o stare de fapt total nereală si in mod deosebit nelegală. In fapt, aceasta lasă de înțeles că angajatul recurent a realizat acele ore suplimentare din inițiativa sa personală fără a i se solicita acest lucru prin intermediul unui ordin direct sau indirect și fără ca astfel să fie în drept să solicite contravaloarea orelor lucrate suplimentar.
Mai mult, instanța de fond face trimitere la contractul colectiv de muncă pe anii 2008- 2010 în mod nelegal având în vedere că solicitarea reclamantului vizează ore suplimentare lucrate pe perioada (...)-(...). Consideră că aplicabil în speță este si contractul colectiv de muncă pe anul 2007.la nivel de unitate, dacă acesta există, problema cu aceste contracte colective de muncii la nivel de unitate este că ele nu trebuie să conțină dispoziții contrare Codului Muncii sau mai restrictive decât cele din Codul Muncii sau din contractul colectiv de muncă unic la nivel național în vigoare la data respectivă.
Pe de alta parte, din motivarea sentinței reiese împrejurarea că nu s-a dovedit că solicitarea de ore suplimentare s-a realizat în condițiile legale ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv că seful ierarhic superior al angajatului poate solicita ca acesta să efectueze aceste ore suplimentare doar după acordul scris al directorului administrativ general sau la solicitarea acestuia efectivă. Or în cazul de fată nu ar exista acordul sau cererea directorului administrativ general. O atare interpretare depășește cadrul legal al judecării prezentei cauze și privește culpa intimatei în desfășurarea activității interne administrative, neavând nici o legătura cu legalitatea și admisibilitatea cererii.
Lipsa culpabilă a procedurilor așa zis legale din partea intimatei privind solicitarea efectuării orelor suplimentare către angajați (bucătărie internă), reprezintă o culpă evidentă a intimatei în ce privește administrarea internă și o atare împrejurarea nelegală nu poate fi considerată un motiv legat și întemeiat pentru neplata orelor suplimentare efectuate de către acel angajat.
In ce privește motivarea instanței referitoare la alimentarea cu carburant de la stațiile respective menționate, arată că evidențierea acelor ore de alimentare are un rol relevant doar prin coroborare cu probele anterior menționare și existente la dosar. In atare condiții, evidențierea singulară a relevanței scăzute a unei atare probe în situația în care nu s-a făcut nici o referire de nici un fel la ansamblul celorlalte probe, dovedește după părerea noastră o apreciere trunchiată a probatoriului și astfel evidențiere nereală a situației de fapt și de drept aplicabile în cauză conducând în final la pronunțarea unei soluții totalmente nelegale.
Pârâta SC A. S. prin întâmpinare (f.22-26) a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a actelor dela dosar, Curtea, deliberând, reține următoarele:
Înainte de a proceda la analizarea motivelor de recurs invocate, Curtea subliniază că instituția orelor suplimentare se deosebește de cea a orelor lucrate în zi de sărbătoare legală sau repaos săptămânal, motiv pentru care cele două solicitări vor fi analizate distinct.
1. Orele suplimentare
Curtea reține că în baza contractului individual de muncă înregistrat la I.
T. de M. G. sub nr. 35319 din (...), reclamantul H. T. A. s-a obligat să presteze muncă pentru pârâta SC A. S., în funcția de agent vânzări, începând cu data de (...), stabilindu-se un program de lucru de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
Potrivit art. 117 alin. 1 Codul muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară.
Pornind de la definirea acestei noțiunii date de legiuitor, Curtea urmează a stabili cu prioritate dacă în cauză a fost dovedită efectuarea orelor suplimentare de către reclamantul recurent. Abia ulterior, în măsura în care acestea vor fi apreciate ca dovedite, se va trece la analiza condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru acordarea compensațiilor aferente, în conformitate cu prevederile 119, 120 Codul muncii.
Din pontajele depuse de angajator ( f. 28-53 dosar fond), rezultă că programul de muncă al recurentului era de opt ore zilnic. Probele administrate în contraprobă de către reclamant nu au relevat însă o situație diferită, în sensul celor susținute de recurent.
Astfel, din malurile depuse în probațiune ( f.78) rezultă că pentru agenții de vânzări delegațiile începeau de la ora 08-09 și se sfârșeau la ora 17-18. Situația prefigurată se coroborează cu declarația martorului P. S. declară și el că programul de muncă era de la 08 la ora 18. Or, în condițiile în care acest program includea însă și o pauză de masă de o oră, nu se poate reține depășirea cu certitudine a programului de muncă.
Această concluzie se coroborează și cu lipsa unei cereri a angajatorului adresată reclamantului pentru prestarea de ore suplimentare. Or, potrivit art. 118 Codul muncii, prestarea de ore suplimentare se face doar la solicitarea angajatorului, solicitare ce poate fi expresă sau implicită.
Așa cum rezultă însă din analiza făcută probatoriului administrat în cauză, nu se configurează în cauză efectuarea orelor suplimentare de către recurent, Nefiind făcută dovada acestora, curtea apreciază așadar ca neîntemeiate criticile aduse sentinței civile sub acest aspect, analiza făcută procedurii ce trebuia urmată pentru a obține compensarea apărând din aceste motive ca superfluă.
2. Ore prestate în timp de repaus săptămânal.
În ceea ce privește orele lucrate în zilele de sâmbătă, atât din declarațiile martorilor, cât și din delegațiile depuse de angajator, Curtea reține că recurentul reclamant (fila 222- 251) a prestat cu regularitate muncă în favoarea intimați în perioada de repaus săptămânal, cumulând un număr de
212 ore lucrate.
Ca atare, în temeiul art. 132 alin. 1 și 3. codul muncii, reclamantul era îndreptățit la plata unei contravalorii acestora, cu mențiunea că pentru aceasta textul legal amintit nu prevede exigențele de procedură referitoare la compensarea orelor suplimentare, instanța de fond făcând o confuzie sub acest aspect, astfel încât din acest punct de vedere hotărârea este nelegală.
În consecință, în temeiul art. 304 ind.9 C.pr.civilă, raportat la art. 312,
Curtea va admite recursul declarat de reclamantul H. T. A. împotriva sentinței civile nr. 1465 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr.(...) pe care o va modifica în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul H. T. A. împotriva sentinței civile nr. 1465 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr.(...) pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte cererea formulată de reclamantul H. T. A. în contradictoriu cu SC A. S. și în consecință obligă pârâta la plata a 212 ore lucrate în zilele de repaos săptămânal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă pe intimata SC A. S. să plătească recurenților suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.
G. A. B.
Red.DCG/07 aprilie 2011
Dact.SzM/3 ex.
| ← Decizia civilă nr. 4678/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5308/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
