Decizia nr. 1195/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1195/R/2012
Ședința publică din data de 6 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G.
JUDECĂTOR : G.-L. T. JUDECĂTOR : I.A T.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. I. V. împotriva sentinței civile nr. 5605 din 31 octombrie 2011 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe pârâtele intimate S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA și S. „. M. SA, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 21 februarie 2012 intimata S. N. De T. F. De M. „. M. SA a înregistrat la dosar întâmpinare.
Având în vedere că părțile au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5605 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a respins ca nefondată acțiunea formulata de reclamanta M. I. V., împotriva pârâților S. T. A S. N. DE T. F. DE M. ,,C. M."S. și S. N. DE T. F. DE M. ,,C. M."S.A, având ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 3A(...) din (...), obligarea paratelor la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de munca și pana la reîncadrarea efectiva, a dobânzii legale aferente acestor sume, calculate de la scadenta lor și pana la achitarea efectiva, precum și plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajat la S. N. de T. F. de M. C. M. având funcția de revizor tehnic vagoane II în cadrul punctului de revizie V. Z., cu contractul individual de munca nr. 1.(...)/1999 și având un salariu brut in cuantum de 2.162 lei.
Prin decizia de concediere nr. 3. în temeiul P.ui de R. și R. a C. M.-S. aprobat prin H. AGA nr. 8 din (...) s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta de revizor tehnic vagoane II în cadrul punctului de revizie V. Z., în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii
Verificând legalitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă și a actelor premergătoare acesteia, din punct de vedere al conținutului formal al acestora instanța constată că acestea au fost emise cu respectarea art. 74 din Legea nr. 53/2003.
În ceea ce privește obligația intimatei de a-i oferi contestatorului un alt post vacant, din analiza textului alin. 1 lit.";d"; a art. 74 din Codul muncii
, aceasta este incidentă doar „in condițiile art. 64";, respectiv „în cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) si d), precum si in cazul in care contractul individual de munca a încetat de drept in temeiul art. 56 lit. f)";,ori în speță contractul de muncă a încetat în temeiul art. 65 din Codul muncii.
Din punct de vedere a temeiniciei măsurii, instanța constată faptul că angajatorul își motivează decizia luată pe faptul că a intervenit o reorganizare a activității sale datorată dificultăților financiare existente
,scăderea considerabilă a activității,a vânzărilor și implicit a activității salariaților .
Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul Muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
R.a s-a făcut prin reducerea numărului de posturi, reducerea salariilor și a programului de lucru așa cum rezultă din organigrama depuse la dosarul cauzei precum și din statele de funcții aflate la filele 41-
47.
Referitor la celelalte criterii invocate, respectiv că nu a cumulat mai multe funcții ,că nu a fost asociat la alte societății și că nu îndeplinește condițiile de pensionare, instanța reține că nu a fost făcută dovada că dintre persoanele care ocupau posturi de mecanic locomotivă I ar fi rămas în funcție și nu au fost disponibilizați salariați care ar fi cumulat mai multe funcții, ar fi asociați la alte societăți sau ar îndeplini condițiile de pensionare.
Față de aceste considerente instanța a constatat că reorganizarea activității angajatorului a fost una efectivă, determinată de necesitatea eficientizării activității și a reducerii cheltuielilor intervenind o reducere a numărului de posturi.
Inclusiv Carta socială europeană revizuită la art. 24 lit.a instituie posibilitatea concedierii salariaților dacă această măsură este impusă de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului,în speța de față reorganizându-se însăși S. N. de T. F. de M. C. M.
În contextul considerentelor mai sus expuse, instanța a apreciat că măsura concedierii contestatorului este legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. I. V. solicitând casarea sentinței și rejudecând, anularea Deciziei de concediere nr.3A(...) din (...), repunerea în situația anterioară pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă, obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului și până la reîncadrarea efectivă.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond nu a cercetat aspectele învederate de reclamant. Nu sunt analizate deloc motivele prezentate de reclamant care atrăgeau anularea concedierii, ci se face referire la cu totul ale aspecte ce nu au făcut obiectul prezentului dosar si nu au fost dezbătute în sala de judecată. Astfel, printre alte "inadvertente"!se poate observa în motivarea hotărârii că "instanța retine că nu a fost făcută dovada că dintre persoanele care ocupau posturi de mecanic de locomotivă I ar fi rămas în funcție si nu au fost disponibilizați salariați care ar fi cumulat mai multe funcții, ar fi fost asociați la alte societăți sau ar fi îndeplinit condițiile de pensionare."
Motivarea instanței nu are nici o legătură cu acțiunea reclamantului pentru următoarele considerente:
Reclamantul a ocupat funcția de revizor tehnic vagoane II, și nu mecanic de locomotivă I ; nu a invocat faptul că cei neconcediați ar fi cumulat mai multe funcții sau ar fi îndeplinit condițiile de pensionare, ci a făcut referire expresă cu probe concrete la alte motive de nulitate a deciziei de concediere.
Precizează că nu a contestat măsura de concediere colectivă datorată restructurării societății, ci modul abuziv în care s-a procedat la concedierea acestuia, nerespectându-se criteriile minimale si de prioritate prevăzute de legislația în vigoare.
De asemenea, potrivit art.281 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. D. intimatele nu au adus nici o probă prin care să combată cele susținute de reclamant, instanța de fond a reținut că acesta nu a dovedit cele afirmate, plasând astfel sarcina probei pe umerii acestuia.
Reclamantul a fost angajatul S. N. de T. F. de M. "C. M." ca urmare a încheierii contractului individual de muncă înregistrat sub nr.1.(...)/1999, având funcția de revizor tehnic vagoane II în cadrul P.ui de R. V. Z., cu un salariu brut în sumă de 2.162 lei. Prin Decizia de concediere nr.3A(...) din (...) i-a încetat contractul individual de muncă, ca urmare a concedierii colective în baza prevederilor art.65 alin.1 din Legea nr.53/2003 republicată. Decizia de concediere i s-a comunicat personal sub semnătură la P. de R. V. Dej în data de (...).
În art.3 din decizia de concediere se arată că "motivele de fapt ale concedierii colective sunt determinate de situația economico-financiară a societății care impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și al veniturilor, măsuri concretizate prin P. de R. și R. a cărei aplicare are drept consecință desființarea postului salariatului."
Cât privește măsura concedierii colective si stabilirea ordinii de prioritate, în art.4 al Deciziei de concediere se arată că "s-au respectat art.69 alin.2 lit.d si art.76 lit.c din Codul Muncii republicat coroborat cu art.60 (§) din CCM în vigoare al C. M.", sens în care s-au stabilit criterii prioritare și criterii minimale.
Criteriile minimale au fost prevăzute pentru situația în care, după aplicarea criteriilor prioritare, mai mulți salariați afectați de reducerea numărului de posturi de aceeași natură se află în situații similare.
Art.5 din decizia de concediere prevede că au fost desființate o parte din posturile de natura celui ocupat de subsemnatul iar, în urma aplicării criteriilor prevăzute la art.4, recurentul s-ar încadra la criteriul II g, respectiv "salariații care au obținut rezultate slabe la verificarea profesională periodică". Precizează că din 11 revizori tehnici vagoane ai P.ui de R. V. Z. au fost concediați 3.
Motivul formulării prezentei contestații îl reprezintă faptul că nu s-au aplicat corect criteriile prevăzute În art.60 alin.6 din contractul colectiv de muncă, nici cele prioritare si nici cele minimale.
Astfel, printre criteriile prioritare se numără la lit.a si situația în care salariatul este asociat la alte societăți comerciale cu capital privat sau mixt. Prevederea acestui criteriu a avut În vedere tocmai faptul că, în cazul unei concedieri colective, un salariat care realizează venituri si din alte surse în afara salariului va fi concediat înaintea celorlalți. Criteriile prioritare, se aplică conform art.60 alin.6 din contractul colectiv de muncă înaintea celor minimale. În concret, dacă se aplica acest criteriu, măsura concedierii colective ar fi trebuit să conducă la concedierea colegului P.IT D. I. care deține funcția de asociat si administrator la SC D. SRL si cu toate acestea, acesta este în continuare salariat al pârâtei.
De asemenea, în ce privește criteriul minimal enunțat la litera g, respectiv "salariații care au obținut rezultate slabe la verificarea profesională periodică", acesta nu a fost aplicat corect, motiv pentru care colegi care au obținut rezultate mai proaste la ultimele evaluări profesionale făcute în anul 2009 si, respectiv, în anul 2010 sunt menținuți în continuare în funcție, în timp ce reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă.
Astfel, după cum se poate observa din Procesul verbal nr.2.4.(...) față de media generală de 7,79 pe care a obținut-o reclamantul, următorii colegi care nu au fost concediați au obținut medii mai mici: P.iț D. - 7,57, Ciocian Tiberiu Niculaie - 7,57. Vlad V. a obținut aceeași notă cu a mea, respectiv
7,79 și, deși spre deosebire de reclamant, nu are copii minori în întreținere nu a fost vizat de măsura concedierii colective.
Astfel, s-a încălcat si criteriul minimal prevăzut la lit.i, respectiv prevederea ca măsura să afecteze mai Întâi persoanele care nu au copii în întreținere, reclamantul având doi copii minori, în vârstă de 5 ani și, respectiv, 16 ani și, cu toate acestea, a fost concediat "Înaintea" colegului cu aceleași rezultate profesionale dar aflat într-o situație socio-economică mai bună.
Precizează că s-a prezentat în audiență la conducerea S. pentru lămurirea situației concedierii primind în acest sens răspunsul nr.3A(...) din care reiese că motivul concedierii este acela că ar fi obținut rezultate mai slabe decât ceilalți colegi la verificarea profesională periodică, deși în anul
2011 nu s-a făcut o verificare profesională periodică.
Având în vedere situația de mai sus, este evident că a fost concediat cu nerespectarea procedurii prevăzute, situație în care sunt incidente prevederile art. 78 -80 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii republicată, respectiv: A.. - Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută."
Art. 79. - În caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Art. 80. - (1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
(2) La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere."
Solicită să aibă în vedere și situația familială deosebită în care se află ca urmare a acestui abuz, respectiv faptul că are în întreținere doi copii minori, indemnizația stabilită prin art.7 al deciziei de concediere este de doar 670 lei lunar iar împreună cu soția are contractat un credit pentru nevoi personale nr.HL17691/(...) în urma căruia datorează către SC
Bancpost SA o rată lunară de 224 franci elvetieni, reprezentând aproximativ
800-850 lei.
Pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA prin întâmpinare a solicitatrespingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea Sentinței Civile nr.
5605/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj ca fiind legală și temeinică.
Arată că pierderile financiare înregistrate de către C. M. la sfârșitul anului 2010 se ridicau la suma de 354 mil.lei astfel încât s-au respectat prevederile art.65 alin.2 din Codul Muncii republicat, în sensul în care desființarea locului de muncă să aibă o cauză reală și serioasă.
Evoluția C. M. în perioada 2009-2010, arată că societatea se confruntă în continuare cu mari dezechilibre financiare care-i afectează stabilitatea.
Având în vedere concluziile și recomandările trimise M.ui T.urilor și
Infrastructurii de către B. M., consultanții firmei A. O. UK S., IBM R. și FMI privind eficientizarea companiilor publice și limitarea pierderilor companiilor monitorizate, C. M. a luat o serie de măsuri concretizate în P. de reorganizare și restructurare aprobat prin H. AGA nr.8/(...).
În raport cu noua politică de personal adoptată, neexistând resurse materiale pentru plata salariilor, au fost desființate o serie de posturi, printre care si acela al contestatorului. Strategia privind reorganizarea și restructurarea societății, precum și hotărârea privind menținerea unor posturi și desființarea altora este numai de competența societății, atât timp cât are la bază o cauza reală și serioasă, fapt dovedit prin însăși P. de restructurare și reorganizare depus în probațiune.
Astfel au fost respectate întocmai prevederile art.65 din Codul Muncii, concedierea petentului fiind determinată de desființarea locului de muncă ocupat urmare a dificultăților economice, fapt dovedit cu statele de funcții anterioare și ulterioare reorganizării societății.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. vaadmite recursul pentru următoarele motive:
Prin decizia de concediere nr. 3A(...) din (...) emisă de S. C. M. SA. sunt reținute următoarele criterii avute în vedere pentru stabilirea ordinii de procedare la concediere, conform art.63 alin.2 lit. d și art.76 lit. c din Codul muncii și art.60 alin.6 din CCM la nivel de unitate:
Criterii prioritare:a) salariații care cumulează două sau mai multe funcții, precum și ale celor care cumulează pensia cu salariu sau salariații care sunt asociați la alte societăți comerciale cu capital privat sau mixt; b) salariații care îndeplinesc condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare, și nu au cerut pensionarea în condițiile legii; c) salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea lor.
Criterii minimale: aplicabile numai în cazul în care după aplicareacriteriilor prioritare mai mulți salariați afectați de reducerea numărului de posturi de aceeași natură se află în situații similare: a) salariații care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice; b) salariații care au fost sancționați pentru abateri de la regulile de siguranța circulației; c) salariații care au fost sancționați pentru săvârșirea de abateri care au cauzat prejudicii societății; d) salariații care au fost sancționați pentru absențe nemotivate;e) salariații care au absențe nemotivate; f) salariații care au fost sancționați pentru abateri disciplinare; g) salariații care au obținut rezultate slabe la verificarea profesională periodică; h) salariații care nu au o altă formă de calificare sau pregătire profesională suplimentară celei necesare postului pe care îl ocupă; i) dacă măsura ar afecta doi soți care lucrează în aceeași unitate, se desface contractul de muncă al soțului care are salariul cel mai mic, fără ca prin aceasta să se poată desface contractul individual de muncă unei persoane care ocupă un post neavizat de reducere; j) măsura să afecteze, mai întâi, persoanele care nu au copii în întreținere. k) măsura să afecteze numai în ultimul rând pe femeile care au în îngrijire copii, bărbați văduvi sau divorțați care au în îngrijire copii, pe întreținătorii unici de familie, precum și pe salariații, bărbați sau femei, care mai au cel mut 3 ani până la pensionare la cererea lor.
Conform art.5 din decizia de concediere, criteriul care a stat la baza concedierii reclamantului este cel prevăzut de art. II lit. g, respectiv că a obținut rezultate slabe la verificarea profesională periodică.
Curtea observă însă că aceste criterii trebuie aplicate numai în situația în care criteriile prioritare stabilite la punctul I nu conduc la o selecție a angajaților.
Potrivit art.4 pct.I din decizia atacată, un prim criteriu privește salariații care cumulează două sau mai multe funcții, precum și ale celor care cumulează pensia cu salariu sau salariații care sunt asociați la alte societăți comerciale cu capital privat sau mixt.
Or, după cum rezultă inclusiv din recunoașterea intimatei pârâte, salariatul P.iț D. Ionel, ce ocupa același post ca și recurentul, deține funcția de asociat și administrator la SC D. SRL, îndeplinind așadar criteriul amintit, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit concediat înaintea recurentul, acesta fiind însă în continuare angajat în societate.
Faptul că respectiva persoană a dat o declarație pe proprie răspundere nu este nici într-un caz o împrejurare de natură să po exonereze pe pârâtă de obligația de respectare a ordinii de priorități, cu consecința încălcării drepturilor recurentului. Dacă societatea pârâtă a ales să ia deciziile prin raportate la declarațiile pe proprie răspundere date de salariați fără a mai verifica veridicitatea acestora înseamnă că aceasta și-a asumat și riscurile ce rezultă din prezentarea unei stări de fapt nereale, fără a putea invoca ulterior aceată împrejurarea ca fiind un fapt de natură a duce la exonerarea sa de obligații. Cu atât mai puțin această împrejurare poate fi opusă recurentului, care are un drept derivând din lege la respectarea efectivă a criteriilor prioritare în cazul concedierilor colective.
Respectarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități în cadrul concedierilor colective este reglementată de art.76 lit. c din Codul muncii ca o condiție obligatorie de legalitate a deciziei de concediere.
Prin urmare, fără a contesta realitatea desființării locului de muncă al reclamantului și cauza serioasă a acestei măsuri, Curtea reține că pârâta a încălcat criteriile de concediere asumate prin decizia de concediere sub sancțiunea nulității absolute, dispunând concediere reclamantului deși exista alt salariat care întruneau criterii prioritare de concediere.
În raport de aspectele menționate anterior decizia de concediere a reclamantului este nelegală, urmând a fi anulată conform art.78 și art.80 alin.1 Codul muncii, cu consecința reintegrării reclamantului în postuldeținut anterior și obligării pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
În ceea ce privește solicitarea privind acordarea dobânzilor, curtea reține că natura și cuantumul sumelor ce se cuvin în cazul anulării unei decizii de concediere sunt determinate prin lege conform art. 78 codul muncii - sume indexate, majorate și actualizate -, în raport de care cererea reclamantului apare ca nefondată.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă, reținând culpa procesuală a intimatei pârâte, curtea o va obliga pe aceasta la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată aferente fondului, în favoarea reclamantului.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de reclamantul M. I. V. MIV împotriva sentinței civile nr. 5605 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o va modifica în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul M. I. V. MIV împotriva sentinței civile nr. 5605 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. I. V. în contradictoriu cu pârâtele S. C. M. SA și S. T. a S. C. M. SA și în consecință anulează decizia de concediere nr. 3A(...) din (...) emisă de S. C. M. SA.
Dispune repunerea părților în situația anterioară prin reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă.
Obligă pe pârâte la plata despăgubirii egale cu salariile indexate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
Respinge cererea privind obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate.
Obligă pârâtele la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată aferente fondului, în favoarea reclamantului.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I.A T.
N. N.
GREFIER
Red.DCG/ Dact.SzM/2ex.
← Sentința nr. 47/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 893/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|