Decizia nr. 1411/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1411/R/2012
Ședința publică din data de 21 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta K. P. împotriva sentinței civile nr. 4962 din 3 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. C. M. SA - S. T., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, av. B. Aurelia, lipsă fiind reclamanta și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei intimate la emiterea unei noi adeverințe privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și asimilarea perioadei pentru care a beneficiat de grupa I de muncă, ca fiind desfășurată în condiții speciale, pentru considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4962 din 3 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta K. P. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA - S. T., privind constatarea perioadei (...) - (...), ca fiind desfășurată în condiții speciale, precum și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că în perioada (...) - (...) reclamanta a fost angajată a pârâtei în funcția de magaziner.
Conform înscrierilor din carnetul de muncă în perioadele (...) -- (...), aceasta a lucrat în grupa a I-a de muncă în procent de 1. conform Ordinului nr.50/1990 anexa I poz.123.
Începând cu data de (...), data intrării în vigoare a L. nr.19/2000 locul de muncă nu a mai putut fi încadrat în condiții speciale deoarece nu îndeplinea, condițiile prevăzute la art.20 din L. nr.19/2000 și H.nr. 1..
Mai mult, odată cu apariția L. nr. 2. s-au stabilit fără echivoc locurile de muncă și categoriile de personal din cadrul C.F.R. M. care sunt încadrate în condiții speciale. Conform Anexei 1 pct.7 în condiții speciale a fost încadrată activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației care îndeplinește funcția de mecanic locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor.
Funcția de magazioner nu se numără printre funcțiile expres prevăzute de textul legal ca fiind încadrate în condiții speciale.
Acest fapt este confirmat și de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară conform cărora „nu se poate formula un răspuns afirmativ privind justificarea încadrării activității în condiții speciale de muncă.
De asemenea expertul a concluzionat că din fișa postului reclamantei reiese că sarcinile de muncă ale acesteia nu sunt preponderente responsabilității deosebite privind siguranța circulației.
A. nr. 210/(...) eliberată de A. J. pentru Ocuparea Forței de M. S. referitoare la faptul că reclamantul ar fi realizat în perioada (...) - (...) un stagiu de cotizare în condiții speciale de un an și trei luni nu a fost luat în considerare de instanță deoarece face referire la art.20 alin.1 lit.a din L. nr.19/2000, respectiv la unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran ori reclamanta nu a prestat o astfel de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta K. P. solicitândmodificarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că pe toata perioada in care a avut calitatea de angajata a lucrat in aceleași condiții grele determinate de specificul activității si noxelor la care a fost expusa.
Învederează că locul de muncă a fost în județul S., respectiv stația C. S., iar evaluarea condițiilor pentru încadrarea funcției de magaziner comercial în condiții deosebite sau speciale nu s-a făcut la locul de muncă efectiv.
In concluzie, consideră ca a fost îndreptățita sa fie încadrata in grupa I de munca în procent de 1., iar ulterior anului 2001 trebuia sa fie încadrat in condiții speciale, conform L. 19/2000 si L. 2..
Precizează ca activitatea desfășurata de recurentă este prevăzuta in Anexa nr. 1 la L. 2., care prevede la punctul 7. activitatea desfășurata de personalul din siguranța circulației care îndeplinește funcția de mecanic de locomotiva si automotor, mecanic ajutor si mecanic instructor.
Consideră ca este o discriminare între categoriile de personal nominalizate mai sus si magazinerii care au lucrat in condiții identice, respectiv în siguranța circulației, formând echipe de lucru comune cu colegii care îndeplineau funcțiile de mecanic de locomotivă și auto motor, mecanic ajutor și mecanic instructor. Prin urmare aceștia nu au avut o activitate diferită față de mine, din punct de vedere al condițiilor de munca, fiind supuși unui complex de factori de risc de îmbolnăvire profesională și de accidentare.
În anexa nr.2 și 3 la L. nr.2., sunt incluse unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor si criteriilor de încadrare in condiții speciale, in conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. (...), iar la punctul 18 este prevăzuta S. N. de T. F. de M. C. M. SA.
Concluziile expertului arata ca sunt îndeplinite criteriile pentru ca activitatea desfășurata de reclamanta sa poată fi încadrat în condiții speciale de muncă conform L. nr. 2., cu excepția criteriului privind siguranța circulației, rămânând neelucidat acest aspect.
Referitor la siguranța circulației acest aspect a fost lămurit de parata prin A. nr. 3., din a cărui conținut rezulta ca parata confirma faptul ca funcția de magaziner ocupata de reclamanta concura la siguranța circulației.
Cu toate acestea instanța de fond a interpretat in mod greșit proba cu expertiza si concluziile expertului, neținând cont de adeverința emisa deangajator care clarifica si completează raportul de expertiza in privința criteriului legat de siguranța circulației.
Prin adresa nr. 3A1/(...) pârâta i-a refuzat beneficiul recunoașterii aplicării prevederilor L. nr. 2., apreciind că locul meu de munca nu se încadrează in condiții speciale. Mai mult decât atât, fața de motivele invocate prin acțiune si susținute de probe pârâta nu a formulat obiecțiuni, expunându-și doar punctul său de vedere prin raportare strictă la prevederile legale.
Potrivit art. 2 alin. 2 din Lege nr. 2., sunt asimilate stagiului de cotizare in condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării in vigoare a L. nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, in locurile de munca încadrate conform legislației anterioare in grupa I de munca.
Instanța de fond s-a pronunțat exclusiv prin raportare la poz. 7 din anexa 1 a L. nr. 2. și nu a luat in considerare aspectele mai sus invocate, cu toate ca era competenta să aprecieze toate probele de la dosarul cauzei, inclusiv cele care au legătură cu încadrarea în grupe superioare de muncă, competența rezultată din normele constituționale ce reglementează drepturile
și interesele legitime ale cetățenilor.
Ceea ce s-a cerut a fi soluționat de către T. a fost dacă ulterior anului
2001 reclamanta și-a desfășurat activitatea în condiții speciale. Ori, activitatea concretă fiind o stare de fapt poate fi dovedită cu orice mijloc de probă-carnet de muncă, expertiză tehnică, martori, prezumții etc. Prin posibilitatea administrării de probe se urmărește înlăturarea unor inechități intre categoriile de personal ce lucrează în condiții identice.
Afirmația instanței ca funcția deținută de reclamanta nu se încadrează în condiții speciale având în vedere că a existat o nominalizare a locurilor de muncă și că această nominalizare nu poate fi cenzurată este total greșită și combătută de practica judecătorească. Astfel, s-a statuat că atâta timp cât nu se poate aduce dovada că salariații au fost corect informați cu privire la condițiile de lucru și riscurile la care sunt supuși, nici angajatorul nu poate pretinde că a făcut o corectă informare și o corectă nominalizare a personalului ce urmează a fi încadrat în condiții de munca deosebite sau speciale.
Consideră netemeinică soluția instanței de fond care a apreciat o stare de fapt prin stricta raportare la un text de lege fara a lua in considerare o stare de fapt confirmata atât de parata cat si de specialistul in domeniu.
Precizează ca această soluție a instanței de fond ar conduce în mod implicit la un nou criteriu discriminatoriu, în contradicție cu dispozițiile cu valoare de principiu ale Codului Muncii, Constituția României dar și în contradicție flagrantă cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și
Libertăților Fundamentale ale Omului.
S-a mai susținut că pârâta în calitate de fost angajator nu are posibilitatea legală de a cenzura drepturile salariaților pe motiv ca legea nu le prevede în mod expres, atâta timp cât acestea au fost probate, drepturi pe care aceștia le pot valorifica în momentul pensionării.
S-a arătat că potrivit art. 11 din Ordinul nr. 572/2006, se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 1 aprilie
2001, în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa nr. 1 la L. nr. 2. pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă din cadrul unităților prevăzute în anexa nr. 2 la această lege, activități încadrate, conform legislației anterioare acestei date, în grupa I de muncă.
Intimata S. N. de T. F. de M. C. M. SA prin întâmpinare (f.27-28) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Reclamanta își întemeiază demersul său judiciar pe dispozițiile L. nr. 2., susținând pe de o parte că perioada (...) - (...) în care activitatea desfășurată a fost încadrată în grupa I de muncă este asimilată unui stagiu de cotizare în condiții speciale în baza art. 2 alin. 2 din lege, iar pe de altă parte, că perioada (...) - (...) reprezintă un stagiu de cotizare în condiții speciale conform art. 1 alin. 1 și 2 din lege coroborat cu art. 3 alin. 1 lit. a din HG nr. 1..
În ceea ce privește prima perioadă, Curtea apreciază că asimilarea legală a perioadelor în care activitatea salariatului a fost încadrată în grupa I de muncă cu stagiul de cotizare în condiții speciale, operează, conform art. 2 alin.
2 din L. nr. 2., în măsura în care „perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a L. nr. 19/2000 (…), în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă(…)"; și doar dacă
„(…)potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.";
Deși activitatea reclamantei a fost încadrată în grupa I de muncă în toată perioada la care se referă pretențiile sale, acesta a avut funcția de „., care nu este menționată între funcțiile din anexa 1 a L. nr. 2., enumerare care contrar susținerilor recurentei are un caracter limitativ.
Conform acestei dispoziții legale, doar activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de „. locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor"; se încadrează în condiții speciale.
Prin urmare, în absența prevederii funcției de magaziner în categoria personalului a cărei activitate se încadrează în condiții speciale nu poate opera asimilarea legală invocată de reclamantă pentru perioada anterioară intrării în vigoare a L. nr. 19/2000.
Recurenta a susținut că pretențiile sale își găsesc fundament legal și în cuprinsul prevederilor pct. 11 din Ordinul nr. 572/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice de aplicare a prevederilor L. nr. 2., potrivit cărora „se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa nr. 1 la nr. 2. pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă din cadrul unităților prevăzute în anexa nr. 2 la această lege, activități încadrate, conform legislației anterioare acestei date, în grupa I de muncă.";
Însă, se constată că și aceste dispoziții legale nu fac altceva decât să enumere aceleași condiții ce se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ în vederea asimilării perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 ca și stagii de cotizare în condiții speciale, printre care se regăsește și cea privitoare la desfășurarea uneia dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 1 la nr. 2., condiție care în speță nu este îndeplinită.
În privința perioadei ulterioare datei de 1 aprilie 2001, Curtea reține că prin dispozițiile HG nr. 1., adoptată în temeiul art. 20 din L. nr. 19/2000, legiuitorul a stabilit în primul rând criteriile ce se impuneau a fi întrunite în mod cumulativ pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.
Același act normativ a instituit o procedură obligatorie, conform art. 3 și urm. din HG nr. 1., care cuprindea mai multe etape, și anume: nominalizarea locurilor de muncă; solicitarea de verificare a activităților, inițiată de angajatorîmpreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratelor teritoriale de muncă; verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal; efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele sau cu reprezentanții angajaților și efectuarea expertizei medicale.
Parcurgerea acestor etape era condiționată de rezultatul verificării de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal și era urmată de depunerea de către angajator a unui dosar la C. pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, constituită în cadrul M.ui Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, care acorda avizul final.
Or, în speță, locul de muncă al reclamantei din cadrul societății pârâte nu a fost încadrat în condiții speciale prin parcurgerea acestor etape.
Cum intenția legiuitorului a fost aceea de a crea prin intermediul H. nr.
1. o procedură obligatorie, în cadrul căreia sunt conferite drepturi și obligații doar anumitor instituții în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, și de a nu lăsa la latitudinea fiecăruia dintre salariați inițiativa de a solicita recunoașterea condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea, demersul efectuat de către salariat în afara acestui cadru legal nu este fondat, deoarece s-ar eluda procedura legală instituită de normele citate.
De asemenea, conform L. nr. 2., încadrarea activității în condiții speciale este supusă următoarelor norme (art. 1 alin. 1 și 2):
„(1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1. (2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. (...) privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.";
Or, așa cum s-a reținut anterior, funcția reclamantei de „. nu se regăsește în enumerarea limitativă a pct. 7 din anexa 1 a L. nr. 2..
Este real că în cuprinsul adeverinței nr. 3. eliberată de către pârâtă (fila
63 dosar fond) s-a menționat că funcția de magaziner îndeplinită de reclamantă reprezintă o funcție care concură la siguranța circulației, însă îndeplinirea acestui criterii nu este suficient pentru ca pretențiile reclamantei să aibă temei legal, fiind necesar ca funcția ce concură la siguranța circulației să fi fost îndeplinită de una dintre persoanele enumerate limitativ la pct. 7 din anexa 1 a L. nr. 2., respectiv mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor sau mecanic instructor.
Nici din perspectiva normelor internaționale la care R. este parte acțiunea reclamantei nu este fondată.
Jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că nu există discriminare decât în situația în care, persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de tratament diferențiat ce nu are nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Însă, instanța europeană a statuat în mod constant că nu orice diferență de tratament reprezintă o încălcare a art. 14 din CEDO. Statele contractante dispun de o anumită marjăde apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (Hotărârea din (...) Ramussen c. Danemarcei § 40).
Curtea de apel apreciază că, în condițiile în care munca desfășurată de reclamantă a fost diferită de cea a personalului enumerat în mod limitativ la pct. 7 din anexa 1 a L. nr. 2., diferența în ceea ce privește încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale este justificată, întrucât nu se poate susține că există aceleași atribuții, condiții de lucru sau responsabilități între funcția reclamantei și cele de la pct. 7 din anexa 1.
Așadar, o cerere de constatare a desfășurării activității într-un interval de timp determinat la un loc de muncă în condiții speciale, fără ca anterior locul de muncă respectiv să fi fost încadrat în condiții speciale potrivit procedurii obligatorii descrise mai sus, este nefondată, iar soluția astfel pronunțată este la adăpost de orice critici.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta K. P. împotriva sentinței civile nr. 4962 din 3 octombrie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: P. R. M
G. C.
GREFIER
| ← Decizia nr. 182/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2695/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
