Decizia nr. 2134/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I civilă
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2134/R/2012
Ședința publică din data de 8 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. C. R. împotriva sentinței civile nr. 2185 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. E. E. P. S., având ca obiect contestație împotriva deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat D. I. din cadrul Baroului M., lipsind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în ședința publică de azi intimata a transmis la dosar atât prin fax, cât și prin serviciul poștal întâmpinare.
I se comunică un exemplar al întâmpinării formulate reprezentantului reclamantului recurent, care solicită lăsarea cauzei la o strigare ulterioară pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Curtea încuviințează cererea, iar la reluarea cauzei reprezentantul recurentului arată că nu are cereri de formulat în probațiune și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Întrebat de președintele completului de judecată, reclamantul arată că produsele livrate constau în accesorii pentru dulap, pentru instalații electrice mari, cutii pentru siguranțe, valoarea acestora fiind de circa 15 euro bucata.
Nefiind formulate alte cereri prealabile instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr. (...), la data de (...), reclamantul T. C. R. a chemat în judecată pe pârâta SC E. E. P. S., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 18 din (...), prin care s-a aplicat reclamantului sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcția de logistician gestiune flux în funcția de operator la mașini unelte cu comandă numerică, pentru o perioadă de 60 de zile, obligarea pârâtei la plata orelor prestate în zilele de sâmbătă în cursul anilor 2009, 2010
și 2011 și la plata daunelor în sumă de 20.000 lei pentru prejudiciul moral suferit, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 268 alin.5 din Codul muncii.
Pârâta SC E. E. P. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, arătând în esență că decizia de sancționare este legală și temeinică, că reclamantul face parte din cadrul personalului TESA și, ca atare, nu lucrează sâmbăta și duminica și nici în timpul sărbătorilor legale, obligația lui principală fiind să muncească tot ce are de muncit în timpul programului de lucru. T., s-a soliciat a se respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la termenul de judecată din
(...), reclamantul a indicat zilele de sâmbătă de pe parcursul anilor 2009, 2010 și
2011, în care a efectuat livrări pentru societatea pârâtă și nu a fost remunerat
(filele 173-174).
Prin sentința civilă nr. 2185/1(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamantul T. C. R., în contradictoriu cu pârâta SC E. E. P. S., ca neîntemeiată.
A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 18 din (...), contestată în cauză, pârâta SC E. E. P. S. a aplicat reclamantului sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcția de logistician gestiune flux pe centrul de cost 760, cu salariul de încadrare de 2122 lei, în funcția de operator la mașini unelte cu comanda numerică pe centrul de cost 763, cu un salariu de încadrare de 1044 lei, pentru o perioadă de 60 de zile.
În cuprinsul deciziei de sancționare s-a reținut că, la data de (...), în urma unei reclamații primite din Cehia prin care s-a adus la cunoștința pârâtei faptul că s-au expediat 10 bucăți în plus din materialul 1. BPZ-WB3S-1000/20/2, fără a fi facturate, reclamantul a fost întrebat care este cauza acestei reclamații.
Reclamantul a arătat că persoanele de la expediție au pus acele bucăți, în timp ce făceau împachetarea produselor pentru tirul care urma să plece în data de (...), pe un alt palet care trebuia să plece în acea zi și au uitat să le ia de acolo, acesta fiind motivul pentru care componentele au fost trimise fără livrare.
Ulterior, s-a verificat lista de transport din data de (...), unde s-a văzut că bucățile sus-amintite au fost marcate de către muncitorul din expediție ca fiind pregătite de livrare în acea zi, ceea ce denotă faptul că reclamantul nu a efectuat livrarea și nu a adus la cunoștința pârâtei cauza reală a reclamației.
S-a reținut în cuprinsul deciziei de sancționare că reclamantul a încălcat dispozițiile art. 11 lit. b, d, i, n, raportat la art. 40 și 44 din Regulamentul de ordine interioară, în conformitate cu care salariații au următoarele obligații: de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce le revin, conform fișei postului, să își aducă la îndeplinire întocmai și la timp obligațiile de serviciu care le revin; să își înștiințeze șeful ierarhic de îndată ce a luat cunoștință de existența unor nereguli, abateri, greutăți sau neajunsuri în activitatea curentă și să propună măsuri în raport de posibilități, pentru prevenirea și înlăturarea unor astfel de situații, să aibă o atitudine și o comportare corectă în relațiile cu conducerea societății, cu personalul acesteia și cu orice alte persoane cu care ia contact în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, să manifeste condescendență și corectitudine în raporturile cu ele.
Decizia de sancționare cuprinde mențiunile reglementate de art. 252 alin.2 din Codul muncii, republicat, sub sancțiunea nulității absolute, respectivdescrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă.
De asemenea, au fost respectate prevederile art. 251 din Codul muncii, republicat, potrivit cărora, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin.1 lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Astfel, reclamantul a fost convocat pentru efectuarea cercetării prealabile, semnând de primire la data de (...), conform înscrisului aflat la fila 125 din dosar, rezultatul cercetării fiind consemnat în cuprinsul procesului-verbal înregistrat sub nr.336 din (...) (filele 128-129).
Acțiunea disciplinară este o prerogativă a angajatorului și își are temeiul în contractul individual de muncă încheiat între părți.
Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, precum și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta, astfel cum statuează art. 250 din Codul muncii, republicat.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, înscrisurile depuse la dosar, depoziția martorului audiat, tribunalul a apreciat că decizia nr. 18 din (...) a fost emisă de către pârâtă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, făcându-se o corectă individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata orelor prestate în zilele de sâmbătă în cursul anilor 2009, 2010 și 2011, potrivit precizării de acțiune depuse la dosar, instanța a reținut că, potrivit art. 121 din Codul muncii, republicat, la solicitarea angajatorului, salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
Prin urmare, întrucât angajatorul este cel care va plăti remunerația, în plus față de salariu, este necesar să existe solicitarea acestuia pentru efectuarea muncii suplimentare.
În lipsa solicitării scrise sau verbale, exprese sau implicite a angajatorului, munca prestată de salariat din inițiativa sa peste programul normal de lucru nu are regimul juridic al orelor suplimentare și nu conferă salariatului dreptul la compensare sau plată.
De asemenea, potrivit art. 119 din Codul muncii, în redactarea în vigoare la momentul prestării muncii de către reclamant, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, respectiv în următoarele 60 de zile calendaristice conform actualei reglementări.
În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
În speță, nu s-a probat solicitarea sau acordul angajatorului pentru efectuarea orelor suplimentare.
În conformitate cu dispozițiile art. 253 alin.1 din Codul muncii, republicat, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferitun prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a societății pârâte, întrucât nu s-a dovedit cauzarea, din culpa acesteia, a unui prejudiciu moral reclamantului, în cuantumul solicitat de 20.000 lei, cu atât mai mult cu cât sancțiunea disciplinară a fost în mod legal aplicată.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Potrivit art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantului, instanța a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. C. R., criticândsentința din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, apreciind că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a arătat că SC E. E. P. S. nu a primit din partea partenerului din Cehia niciun fel de reclamație prin care sa rezulte indubitabil ca exista o plângere împotriva unui abuz sau o petiție împotriva reclamantului.
Reclamația a fost solicitată în instanța de fond pentru a fi depusa la dosar, insa aceasta nu exista. A existat in schimb o corespondenta electronica de tip e- mail între reclamant si partenerul din Cehia, fapt care a dus la remedierea situației apărute, fara niciun fel de consecințe asupra societății, fapt reținut si de instanța de fond.
Asemenea situații au mai existat pe perioada relațiilor contractuale cu partenerul din Cehia si toata lumea le-a apreciat ca fiind uzuale, normale in relațiile comerciale si nimeni nu a fost sancționat.
Referitor la aspectul reținut în motivarea sancțiunii în sensul că prin atitudinea reclamantului față de seful ierarhic, reclamantul ar fi cauzat un prejudiciu societății, recurentul subliniază că angajatorul recunoaște că nu este vorba de un prejudiciu material.
Sunt simple afirmații ca o astfel de situație poate duce la eliminarea încrederii partenerilor paratei în serviciile pe care le oferă, afirmații care nu au putut fi probate în vreun fel.
In legătura cu solicitarea reclamantului cu privire la neplata zilelor de sâmbăta în care acesta a făcut dovada livrării produselor către partenerii firmei, instanța a reținut greșit ca reclamantul face parte din personalul TESA si ca nu lucra în producție.
Instanța de fond nu a dorit sa verifice faptul ca reclamantul nu făcea parte din personalul TESA, nici măcar cu program III de lucru al reclamantului, care era de la ora 06.00 la 14.00, ori personalul TESA avea programul de la ora 08.00 la 16.00.
S-a ajuns la situația de a livra un camion cu produse in zilele de sâmbăta deoarece o parte din aceste produse erau fabricate pe schimburile 2 si 3 de V., iar o parte pe schimbul 1 de sâmbăta si nu avea practic când sa fie livrate.
Ori chiar parata intimata a solicitat ca reclamantul, neavând mijloc de transport la sediul firmei, sa livreze aceste produse sâmbăta cu ajutorul unui
Laptop (calculator) dat de parata intimata în acest sens.
In motivarea sentinței s-a susținut ca nu a existat o solicitare scrisă sau verbală, expresa sau implicita a angajatorului cu privire la munca peste program, respectiv sâmbăta si din acest motiv nu a avut dreptul la o compensare sau plata.
Au fost depuse la dosarul cauzei Listele de transport efectuate de reclamant in zilele de sâmbăta, din care rezulta fara echivoc datele cu livrările efectuate. Este o practică a angajatorilor români de a nu elibera nici o solicitare scrisa, expresa sau implicita atunci când salariații efectuează ore de munca peste programul normal de lucru sau in zilele de repaus, iar o solicitare verbala in acest sens, chiar daca exista, nu mai poate fi verificata de nimeni, ceea ce s-a întâmplat in acest caz.
Cu privire la daunele morale solicitate in valoare de 20.000 lei, consideră că, în cazul în care se va constata nelegalitatea sentinței, aceasta solicitare este îndreptățita deoarece timp de 7 ani a avut rezultate foarte bune in munca pe care a desfășurat-o la aceasta societate si și-a îndeplinit Targetul propus, iar toate aceste acuzații nefondate i-au cauzat suferințe psihice, fiindu-i afectata încrederea si imaginea profesionala, dar mai ales demnitatea sa in fata colegilor.
Susține recurentul că instanța de fond nu a analizat cu obiectivitate probele depuse la dosarul cauzei, considerând ca faptul de a urma procedura prevăzuta de lege privind sancționarea reclamantului este suficienta, fără a avea in vedere ca nu au existat motive temeinice de sancționare a reclamantului, nu s-au analizat toate aspectele legale si nu s-a avut in vedere lipsa unei reclamații pentru care sa fie reclamantul sancționat.
Intimata pârâtă S. E. E. P. S. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 263 alin. 2 din codul muncii (în numerotarea anterioară republicării) abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În cauză se constată că prin decizia de sancționare contestată s-a reținut încălcarea de către salariatul contestator a dispozițiilor art. 11 literele b, d, i, n raportat la art. 40 și 44 din Regulamentul de ordine interioară, dispoziții al căror conținut a fost reținut de către instanța de fond prin sentința atacată.
Fapta concretă reținută în sarcina contestatorului a fost aceea că în data de (...), cu ocazia efectuării unei livrări de produse către un partener din Cehia, s-au expediat 10 bucăți în plus din materialul 1. BPZ-WB3S-1000/20/2, pentru care acesta nu a întocmit documentele legale de livrare, respectiv nu a înscris aceste produse în factura fiscală emisă.
Curtea constată că nici prin contestația formulată și nici prin recursul de față, recurentul nu a negat comiterea faptei respective, însă consideră că această faptă nu ar constitui abatere disciplinară, întrucât nu a existat o reclamație propriu-zisă a partenerului din Cehia, situația a fost remediată și nici nu s-a cauzat un prejudiciu material societății angajatoare.
În raport de prevederile art. 263 alin. 2 din codul muncii și de prevederile din Regulamentul de ordine interioară încălcate de către recurent, Curtea constată că existența unui prejudiciu material în patrimoniul angajatorului nu reprezintă o condiție pentru calificarea faptei ca abatere disciplinară.
De altfel, se poate reține că lipsa acestui prejudiciu se datorează și faptului că partenerul contractual al societății pârâte a acționat cu bună credință, informând societatea furnizoare despre situația ivită, aspect ce a permis ulterior întocmirea facturii și pentru cele 10 bucăți de produs.
De asemenea, este lipsit de relevanță sub aspectul calificării faptei ca abatere disciplinară, aspectul invocat de recurent în sensul că nu a existat oreclamație din partea beneficiarului din Cehia, întrucât faptul că acea societate nu a formulat o reclamație, în sensul de a-și exprima vreo nemulțumire în legătură cu situația ivită, nu împiedică angajatorul să cerceteze și să sancționeze salariatul care, prin neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor de serviciu, a cauzat o asemenea neconcordanță între numărul de produse înscrise în documentele de livrare și numărul de produse efectiv livrate.
Chiar dacă beneficiarul nu a exprimat o nemulțumire expresă, este evident că asemenea greșeli pot afecta imaginea societății angajatoare, fiind firesc ca angajatorul să ia măsurile care se impun, inclusiv prin sancționarea persoanei vinovate, cu scopul de a preveni apariția unor asemenea de situații în viitor.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, Curtea reține cu titlu preliminar că, în lipsa unei limitări legale exprese, controlul judecătoresc al actului de sancționare este unul devolutiv, astfel încât, analizând legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare, instanța judecătorească este competentă să se pronunțe inclusiv cu privire la legalitatea și temeinicia sancțiunii disciplinare și să înlocuiască sancțiunea aplicată de angajator cu una mai ușoară. În acest fel nu se creează angajatului o situație mai grea decât cea avută anterior introducerii acțiunii și se asigură și realizarea scopului răspunderii disciplinare, în sensul că, dacă s-ar recunoaște numai dreptul instanței de judecată de a anula sancțiunea aplicată, angajatul ar rămâne nepedepsit, întrucât nu s-ar mai putea aplica o nouă sancțiune pentru aceeași faptă.
Analizând criteriile legale prevăzute de art. 266 din Codul muncii, Curtea reține că fapta comisă de recurent este de o gravitate mică, situația creată fiind remediată în scurt timp de la momentul sesizării. De altfel, aceste aspecte sunt confirmate și de către pârâtă în întâmpinarea depusă, aceasta subliniind că prin sancționarea reclamantului a urmărit și sancționarea atitudinii inițiale a acestuia de a nu-și asuma responsabilitatea greșelii sesizate de beneficiar.
Curtea apreciază însă că acest aspect, deși real, astfel cum rezultă și din declarația salariatului dată în cursul cercetării disciplinare, nu poate cântări atât de mult în aprecierea conduitei salariatului ulterioară comiterii faptei, încât să justifice aplicarea unei sancțiunii de o gravitate destul de importantă cum este cea aplicată prin decizia contestată, având în vedere că în cursul cercetării disciplinare reclamantul a recunoscut că neconcordanța respectivă a fost cauzată din culpa sa.
Aceasta cu atât mai mult cu cât din probele administrate nu rezultă că reclamantul ar fi avut o comportare generală în serviciu necorespunzătoare sau că ar mai fi fost anterior sancționat disciplinar.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că, față de circumstanțele, conținutul și urmările faptei comise de salariatul reclamant și având în vedere și circumstanțele personale ale acestuia, aplicarea sancțiunii disciplinare a retrogradării din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată de 60 de zile este excesivă. În concret, se apreciază că sancțiunea avertismentului scris aplicată pentru abaterea disciplinară săvârșită de recurent este suficientă pentru a se realiza scopul sancționator, preventiv și educativ al răspunderii disciplinare.
Avertismentul scris este cea mai ușoară sancțiune disciplinară, cu efecte preponderent de ordin moral și care atenționează salariatul asupra posibilelor consecințe în cazul în care se vor mai ivi alte deficiențe în îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata unor daune morale, Curtea constată că reclamantul a solicitat repararea unui prejudiciu moral constând în lezarea demnității, încrederii și imaginii profesionale, susținând,totodată, că acuzațiile ce i-au fost aduse i-au cauzat suferințe psihice, fiind nevoit să consulte un specialist psihiatru și să urmeze tratamentul prescris.
În raport de considerentele expuse anterior Curtea reține că nu poate fi justificată acordarea unor despăgubiri ca urmare a unor acuzații nefondate la adresa reclamantului, câtă vreme, potrivit celor de mai sus, reclamantul a comis abaterea reținută în sarcina sa de către angajator prin decizia de sancționare.
Chiar dacă sancțiunea aplicată de angajator reclamantului a fost apreciată de instanță ca fiind excesivă, în raport de gravitatea faptei și de circumstanțele personale ale reclamantului, Curtea apreciază că această situație nu poate justifica acordarea unor despăgubiri bănești, câtă vreme reclamantul nu a făcut nicio dovadă în cauză că urmare a măsurii luate de angajator nu s-a mai bucurat de aceeași apreciere printre colegi sau că reputația acestuia ar fi avut de suferit, după cum nu se poate reține că a fost dovedită legătura de cauzalitate între problemele de sănătate ale reclamantului și sancțiunea aplicată de angajator.
În raport de circumstanțele cauzei Curtea consideră că prin înlocuirea sancțiunii aplicate de angajator cu sancțiunea avertismentului scris, situație care va conduce și la restituirea către reclamant a diferențelor salariale de care a fost lipsit în perioada în care a executat sancțiunea aplicată de angajator, s-a realizat o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de aceasta ca urmare a retrogradării.
În ce privește solicitarea reclamantului de plată a muncii prestate în zilele de sâmbătă, Curtea apreciază că din probele administrate nu se poate reține că reclamantul a prestat muncă pentru angajator în zilele respective.
Indiferent de faptul că reclamantul face sau nu parte din categoria personalului TESA al societății pârâte, Curtea constată că este necontestat în cauză de către reclamant faptul că, potrivit prevederilor contractului individual de muncă, acesta nu are obligația de a presta muncă în zilele de sâmbătă.
Din susținerile pârâtei, necontestate de reclamant, se reține că acesta îndeplinește atribuțiile de facturare a produselor ce urmează a fi livrate în zilele următoare.
Chiar dacă din înscrisurile depuse la dosar se poate reține că societatea pârâtă a efectuat livrări de mărfuri și în zile de sâmbătă, acest aspect nu este suficient pentru a se putea reține că reclamantul a lucrat în zilele respective, întrucât atribuțiile reclamantului puteau fi îndeplinite și în ziua anterioară efectuării acelor livrări.
Pârâta a menționat că livrările din zilele de sâmbătă sau duminică implică doar prezența persoanelor care încarcă autocamioanele, nu și prezența contestatorului, care până la finalul programului zilei de vineri are obligația să încheie facturarea produselor ce urmează a fi livrate în următoarele două zile.
Recurentul a susținut că unele dintre aceste livrări cuprindeau produse confecționate în zilele de vineri în cadrul schimbului II și III sau în zilele de sâmbătă și că din acest motiv ar fi apărut necesitatea ca el să presteze munca și în zile de sâmbătă, însă din probele administrate Curtea constată că recurentul nu a făcut dovezi în acest sens.
În acest context Curtea apreciază că doar declarația martorului A. L., care a declarat că reclamantul lucra uneori sâmbăta pentru pârâtă, făcând livrări de la locuința sa, nu poate constitui o probă suficientă pentru a se constata temeinicia pretențiilor reclamantului pentru perioada menționată în precizarea depusă la data de 0(...).
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod procedură civilă, raportat la art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamant și va modifica în parte sentința atacată în sensulcă va admite contestația împotriva deciziei de sancționare nr. 18 din (...) emisă de pârâta S. E. E. P. S., pe care o va anula în parte, în sensul înlocuirii sancțiunii "retrogradării din funcție cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea" cu sancțiunea "avertisment scris". T., în temeiul dispozițiilor art. 274 și art. 276 cod procedură civilă, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost admisă doar în parte și că în cauză ambele părți au suportat cheltuieli de judecată dovedite cu chitanțele depuse la dosar, Curtea va compensa între părți cheltuielile de judecată aferente fondului. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul T. C. R. împotriva sentinței civile nr. 2185 din 1(...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte și în consecință admite contestația împotriva deciziei de sancționare nr. 18 din (...) emisă de pârâta S. E. E. P. S., anulează în parte decizia de sancționare nr. 1. în sensul înlocuirii sancțiunii "retrogradării din funcție cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea" cu sancțiunea "avertismentului". Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Compensează cheltuielile de judecată aferente fondului. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 8 mai 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. Red.GLT/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond: D.M.H. G. N. N.
| ← Decizia nr. 1741/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2671/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
