Decizia nr. 162/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 162/R/2012
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții A. R., A. A. I., C. R., C. N., D. C., F. S., L. R. M., M. I., M. C. T., M. R., M. N., M. M. G., N. L., P. I., T. I. A. și Ț. A. D. împotriva sentinței civile nr. 2776 din 28 aprilie 2011 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta D. S. V. ȘI PENTRU S. A. S., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că nu s-a dat curs solicitărilor instanței în sensul de a se răspunde care este natura drepturilor salariale ale reclamanților și Curtea revine asupra acestei probe.
Constatând că s-a solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
La sfârșitul dezbaterilor însă înaintea pronunțării a fost transmis prin fax la dosar un tabel care cuprinde natura drepturilor salariale ale reclamanților pe lunile iulie - august 2010 și precizări.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată în data de 31 ianuarie 2011, reclamanții A. R., A. A. I., C. R., C. N., D. C., F. S., L. R. M., M. I., M. C. T., M. R., M. N., M. M.
G., N. L., P. I., T. I. A. și Ț. A. D. au solicitat obligarea pârâtei D. S. V. și pentru S. A. S. la plata sumelor corespunzătoare reducerii 25% reținute nelegal din salarii, indexate cu indicele de inflației, pe 5 luni, până în decembrie 2010 inclusiv, a constata nelegalitatea ordonanței prin care s-a dispus reținerea de
25% și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reținerile sunt nelegale, sunt contrare dispozițiilor Constituției R. și a normelor Uniunii E..
Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării se fac referire la organizarea și funcționarea pârâtei, la faptul că unii reclamanți sunt angajați pe perioadă determinată, la faptul că aplicarea dispozițiilor legale privind reducerile salariale sunt obligatorii.
La termenul din (...), reclamanții și-au completat și precizat acțiunea, solicitând: să constate ca prin decizia nr.134/(...) emisă de către intimată a fost încălcat dreptul la salariul stabilit în baza contractului individual de muncă alreclamanților, respectiv dreptul de proprietate privată și s-a încălcat interdicția muncii forțate, să constate că diminuarea salariului brut cu 25% în perioada iulie-decembrie 2010 s-a realizat unilateral și abuziv, fără acordul angajaților, să oblige intimat la plata diferenței dintre salariile stabilite în baza contractului individual de muncă și salariile plătite efectiv,la plata salariilor potrivit contractelor individuale de muncă, respectiv a actelor adiționale la contractele individuale de muncă, începând cu data introducerii acțiunii, la plata sumelor cu rata inflației de la data scadentei fiecăreia și până la data plătii efective a sumelor datorate.
Se invocă jurisprudența C. E. a D. O., prevederile art. 10 din Codul
Muncii privind contractul individual de muncă, care prevede obligația angajatorului pentru plata salariilor.
Prin sentința civilă nr. 2776 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), afost respinsă ca nefondată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta a diminuat cuantumul brut al salariilor de încadrare a reclamanților, inclusiv a sporurilor stabilite conform prevederilor Legii cadru nr.330/2009 cu 25%, așa cum rezultă din adresa nr.7096/(...).
În baza acestor dispoziții legale pârâta a emis Decizia nr. 134/(...).
Reclamanții consideră că prin aplicarea dispozițiilor legale menționate l-a fost afectat dreptul de proprietate și prevederile C. E. a D. O. și a Constituției
R..
În acest context instanța reține că potrivit prevederilor art.1 din
Protocolul Adițional nr.l la C. E. a D. O., ratificată de R. prin L. nr.30/18 mai
1994, publicată în Monitorul Oficial al R., parte întâi, nr.l35/(...), prevede că orice persoană fizică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de nulitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Aceste dispoziții însă nu aduc atingere dreptului statelor de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
Ori, L. nr. 1. așa cum rezultă și din titlul ei, a fost adoptată pentru stabilirea echilibrului bugetar, în drept al statelor revocată și de C. E. a D. O.
Prin măsurile luate în baza acestei legi a fost afectat întreg personalul plătit din fonduri publice.
Reclamanții făcând parte din sectorul bugetar, salariile lor în mod corect au fost stabilite conform Legii nr. 1..
În acest context pârâta nu a lezat dispozițiile art.16 privind forma scrisă a contractului, art.41 privind condițiile modificării contractului individual de muncă sau art.17 alin 2 și 3 din Codul muncii, invocat de reclamanți, pentru că dispozițiile legale înserate în L. nr.1. sunt obligatorii și pentru pârâtă, pentru că are calitatea de angajator fie motivat din fonduri publice. Sumele alocate de bugetul de stat pentru plata salariilor nu pot fi majorate de pârâtă, pentru că nu dispune de fonduri proprii alocate în acest scop.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art.284 din Codul muncii, a fost respinsă ca nefondată acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitândmodificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii inițiale în totalitate.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că împotriva deciziei nr.
134/(...), au formulat plângere prealabila, înregistrata sub nr. 6868/(...), prin care au solicitat revocarea în tot a acesteia. Prin adresa nr. 7096/(...), intimata respinge solicitarea acestora, invocând obligativitatea Legii 1., motiv pentru care s-au adresat instanței.
Or, între reclamanți și intimata s-a stabilit in raport juridic contractual de munca. Prin urmare, orice modificare a acestuia trebuie sa respecte prevederile Codului muncii al R., ale C. E. a D. O., ale Cărții drepturilor UE, ale Cărții sociale europene revizuita, ale jurisprudenței C., ale Constituitei R..
Prin decizia de a modifica unilateral unul dintre elementele esențiale ale contractului, intimata n-a respectat garanțiile constituționale de baza:
Art. 16 Egalitatea in drepturi
Art. 41 munca și protecția sociala a muncii
Conform art. 10 din Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, „Contractul individual de munca este contractul în temeiul căruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, în schimbul unei remunerații denumite salariu";.
Deci, efectele raportului de muncă se concretizează în obligații și drepturi de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale, ale angajatorului este plata salariului.
Salariul reprezintă unul dintre drepturile asupra căruia cele două părți ale raportului juridic de muncă au convenit și l-au prevăzut în mod expres în conținutul contractului, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) coroborat cu alin. (3) din același articol din Codul muncă.
Astfel, nu se poate face distincție între natura protecției juridice a raportului de muncă în cazul personalului bugetar contractual și natura protecției raportului de muncă a persoanelor angajate in sectorul privat.
În cazul reclamanților, deși nu au fost încheiate acte adiționale la contractele individuale de muncă de micșorare a salariilor acestora, intimata a reținut o parte din salariile datorate conform contractului individual de muncă, plătind numai o parte din ceea ce împreună cu salariații săi convenise conform contractului.
Statul, în calitate de terț, raportat la contractul individual de muncă încheiat între angajator și salariat, nu poate modifica ceea ce părțile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora în mod direct prin aplicarea unei legi care încalcă grav drepturile fundamentale constituționale, obligând la munca forțată, violând art. 42 din Constituție, art. 5 pct.2 din Carta drepturilor fundamentale a UE, art. 4 pct.2 din C. - prestarea muncii o săptămână fără plata (1/4 luna).
În aceleași timp, în baza aceleiași legi are loc o expropriere a 25% din salariu, considerat „bun";, cu încălcarea art. 44 din Constituție, a art. 1(1) din
Protocolul nr. I la C., art.17 din Carta drepturilor fundamentale a UE, parte integranta a Tratatului UE, intrat în vigoare la (...).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Reclamanții se consideră vătămați în drepturile lor prin aplicarea art.1 din L. nr.1., care prevede următoarele:
„Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
În situația în care din aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei";.
În principiu, Curtea reține că art. 157 alin. 2 din Codul muncii (în numerotarea de la data derulării raporturilor juridice) prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative și nu prin negocieri individuale și/sau colective cu angajatorul, așa cum se arată în cererea de recurs.
Practic, considerentul pentru care reclamanții afirmă încălcarea drepturilor lor prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 1. este că le este încălcat, în acest mod, dreptul la protecția proprietății, astfel cum este acesta reglementat de art. 1 din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Or, prin decizia pronunțată la 6 decembrie 2011 de Curtea E. a D. O. în cauzele cu numerele 4. și 4., s-au declarat inadmisibile cererile prin care s-a invocat de către reclamanții F. M. și A. G. S., pentru aceleași considerente ca
și în prezenta cauză, încălcarea dreptului de proprietate.
S-a reținut de către Curtea E. a D. O. că prin C. nu se garantează dreptul unei persoane de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum, așa încât, în condițiile în care prin L. nr. 1. s-a dispus reducerea salariilor angajaților din sectorul public, cu dificultate se poate susține că reclamanții posedau un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional.
De asemenea, s-a mai arătat că și în ipoteza în care Curtea ar concluziona că reclamanții erau titularii unui bun susceptibil de a fi protejat în lumina art. 1 din Primul Protocol adițional, se constată că ingerința era prevăzută de lege, că urmărea un scop de utilitate publică, anume, de a salva echilibrul bugetar în condițiile unei situații de criză economică, că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în derularea politicii sale economice și sociale, că măsurile legislative criticate nu au așezat pe umerii reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul acestora la respectarea proprietății, garantată de art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. și că statul nu a abuzat de marja sa de apreciere și nici nu a încălcat justul echilibru între interesul general și cel particular.
Curtea își însușește aceste considerente.
Motivele de recurs prin care se invocă neconstituționalitatea Legii nr. 1. urmează a fi înlăturate, în considerarea faptului că prin decizia nr. 8., în cadrul controlului apriori de constituționalitate, Curtea Constituțională a R. a constatat că dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale, Curtea Constituțională a R. fiind forul decizional în materia constituționalității legilor.
Cât privește motivele de recurs prin care se invocă încălcarea, prin aplicarea prevederilor 1 din L. nr. 1., a prevederilor art. 5 pct. 2 și art. 17 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. (acesta din urmă vizând dreptul de proprietate), art. 4 pct. 2 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sunt valabile considerentele expuse în cele ce preced cu privire la încălcarea dreptului la protecția proprietății în baza art. 1 din
Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constatându-se că în fapt, nu se invocă de către reclamanți o reală situație de constrângere la executarea unei munci forțatesau obligatorii (pentru a fi aplicabil art. 4 pct. 2 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv art. 5 pct. 2 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E.), ci prestarea unei munci voluntare, în baza unui contract de muncă însușit de părți, dar cu invocarea diminuării salariului fără agrementul reclamanților. Or, nu se poate accepta asimilarea unei atari situații cu munca forțată.
Raportat la motivul de recurs prin care se invocă discriminarea reclamanților în comparație cu angajații din sectorul privat, Curtea reține următoarele:
Pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:
- existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile;
- existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință;
- existența unui criteriu de discriminare potrivit art.2 alin.1 din O.G. nr.
137/2000, republicată.
- tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
- tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
În speță, nu este întrunită prima condiție din cele enunțate, anume, cea a situației comparabile în care să se afle categoria luată ca termen de comparație de către reclamanți: cea a angajaților din sectorul privat.
În mod evident, angajații din sectorul public nu se găsesc într-o poziție comparabilă cu cei din sectorul privat, elementele de diferențiere fiind multiple, și în primul rând, sursa de finanțare a cheltuielilor cu salariile. Ca atare, angajații din sectorul bugetar, sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator.
În sectorul public salariile sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat, legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sume de bani, acesta neavând competența de a acorda drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Manifestarea sa de voință este condiționată și, totodată, limitată de lege.
Toate aceste considerente demonstrează că angajatorul public prin natura cheltuielilor angajate în legătură cu plata drepturilor salariale, respectiv cheltuieli bugetare, și prin temeiul stabilirii sistemului de salarizare, respectiv legea, nu este în aceeași situație cu cel privat și nici măcar într-o situație analogă și comparabilă, astfel încât unei situații de fapt diferite îi corespunde un tratament juridic diferențiat. Egalitatea nu presupune uniformitate, astfel încât este evident că angajatorul din sfera publică se conduce, în privința modului de stabilire a drepturilor salariale și a marjei de apreciere de care dispune în privința stabilirii salariilor, după alte reguli față de angajatorul privat.
Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe, dată cererii reclamanților, având ca obiect platadiferențelor salariale dintre sumele cuvenite potrivit contractului individual de muncă, și cele achitate efectiv (respectiv, restituirea diferenței de 25% din salariu, reținută în 2010, în temeiul Legii nr. 1.), începând cu luna iulie 2010 este legală, impunându-se a fi menținută ca atare.
Față de toate aceste considerente, văzând și prevederile art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. R., A. A. I., C. R., C. N., D. C., F. S., L. R. M., M. I., M. C. T., M. R., M. N., M. M. G., N. L., P. I., T. I. A. și Ț. A. D. împotriva sentinței civile nr. 2776 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 17 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. G.-L. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.B. A.
| ← Decizia nr. 2377/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3611/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
