Decizia nr. 3571/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3571/R/2012
Ședința publică din data de 11 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : G.-L. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î. P. C. în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul anexă la acțiunea introductivă de instanță împotriva sentinței civile nr. 4569 din 30 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) precum și recursurile declarate împotriva aceleiași hotărâri de pârâții C. LOCAL AL C. V. și P. C. V. privind și pe pârâta intimată Ș. CU C. I - V. V., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent - avocat P. G. și reprezentanta pârâților recurenți - avocat L. E. C., ambele din cadrul Baroului C..
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar adeverința emisă de Ș. cu clasele I- V. V. din care rezultă că drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2009 au fost achitate reclamanților la data de 6 februarie 2009.
Nefiind formulate alte cereri în probațiune Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea recursului declarat de acesta, prin raportare la adeverința depusă în ședința publică de azi la dosar susține recursul pentru perioada 1- 9 februarie 2009, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului declarat de pârâți, modificarea sentinței pronunțate de prima instanță în sensul respingerii în întregime a acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Raportat la recursul relamantului apreciază că din adeverința depusă de acesta rezultă că doar drepturile aferente lunii ianuarie 2009 ar fi prescrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4569 din 30 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în ce privește drepturile salariale calculate în temeiul L. nr. 2. pentru perioada 1 octombrie
2008-(...).
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL I. P. C. în numele membrilor de sindicat C. T., ș.a., în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I- V. V., C. LOCAL AL C. V. și P. C. V., și în consecință:
A obligat pârâta Ș. CU C. I-V. V. în calitate de angajator pentru salariații membri de sindicat din unitatea de învățământ respectivă reprezentați în prezentul litigiu, C. T., ș.a. la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G.ului nr.
15/2008, începând cu 10 februarie 2009 și până la (...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
A obligat pârâții C. LOCAL AL C. V. și P. C. V. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze pentru membri de sindicat, reprezentați în prezentul litigiu.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune s-a reținut ca in cauza sunt incidente prevederile art. 171 Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie in termen de 3 ani de la data la care respectivele drepturi erau datorate. In condițiile in care plata drepturilor salariale reclamate urma sa se efectueze lunar, începând cu 1 octombrie 2008 iar acțiunea dedusa judecații a fost înregistrata la data de 10 februarie 2009 rezulta ca acțiunea având ca obiect plata drepturilor salariale aferente perioadei 1 octombrie 2008-10 februarie 2009 este prescrisa.
Pe fond, prin D. nr.843/2 iunie 2009, publicată în M.O. din 464/6 iulie
2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, pentru modificarea și completarea O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, sunt neconstituționale.
Pentru a se pronunța astfel, în esență Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1și art.115 alin.4 din legea fundamentală. Totodată, o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Potrivit dispozițiilor O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit.b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr.2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 le pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie
2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007 Guvernul României, prin O. nr.136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, modifică unele prevederi ale O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., reducând majorările salariale stabilite de P. .
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea
Constituțională, prin decizia nr.1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al
R., partea I, nr.804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din Constituție .
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.115 alin.6 coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.5, potrivit cărora „În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite O. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în
M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art.1 pct.1 modifică denumirea O. nr.15/2008, prin art.I pct.2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul L. nr.2. de aprobare a O. nr.15/2008 .
Curtea Constituțională, prin decizia nr.842/2 iunie 2009, publicată în M.O.
- Partea I, nr.464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art.I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O. nr.136/2008 .
Este important de reținut, ca situație de fapt, că prin D. nr.989/30 iunie
2009 Curtea a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art.I pct.2
și 3 n din O. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O. nr.41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art.I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, prevederi constatate de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse O. nr.15/2008, prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art.31 alin.3, fraza a II-a din L. nr.47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
T. a observat în același timp că G.ul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art.31 alin.3 din L. nr.47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență (nr.31/2009 și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale .
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr.15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr.2., tribunalul a considerat că în prezent O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ funcționează condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr.2. .
A privi astfel lucrurile înseamnă respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința P.ui cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor .
Pe de altă parte, potrivit art.169 alin.1din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator
și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Și, întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încâtatunci când e vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație .
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâta S. CU C. I-V. V. unitate de învățământ ce funcționează potrivit art.145 din L. nr.84/1995, legea învățământului, în calitate de angajator a fost obligataă către reclamanți la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin legea nr.2. .
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art.1 din
Protocolul nr.1 la C., care prevede că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica C.E.D.O. s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art.1 din
Protocolul nr.1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său( a se vedea Draon împotriva Franței [MC[, nr.1.513/03, & 65, C.E.D.O. 2005-IX) .
Ori, reclamanții, fiind beneficiarii dispozițiilor O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale .
De altfel, această „speranță legitimă"; a reclamantilor își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția G.ului, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (în acest sens a se vedea hotărârea împotriva R., Străin și alții, nr.57.001/00, &56, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru citată anterior,
& 98-99, Podeanu, nr.4.596/03, &34, 16 februarie 2006, R. nr.13.309/03, &
34, 20 iulie 2006).
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamanților cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art.1 din Protocolul adițional la C. ., potrivit art.1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică .
Pentru cao ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar pe de altă parte să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu contra R., hot.Din 9 decembrie 2008).
Ori, în cauză s-a constatat că însăși Curtea C. a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. .
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanti și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica C.E.D.O. cu privire la aplicarea dispozițiilor art.41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva R. - hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R. ).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor O. nr.15/2008, așa cum a fost probată prin L. nr.2. .
Prin urmare, față de aceste ultime considerente, tribunalul a constatat că demersurile legislative ale G.ului în domeniul salarizării din învățământ sunt în contradicție și cu dispoziții ale C.i Europeneale Drepturilor Omului .
În atare situație, având în vedere dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția
R.,în doctrina juridică s-a subliniat în mod judicios că în ordinea juridică internă a R. Convenția are forță constituțională și supralegislativă, ceea ce înseamnă că în cazul unui conflict între dispozițiile C.i și o normă internă, prevalează dispozițiile C.i .
Așadar, Convenția este integrată blocului de constituționalitate, care, având forță juridică constituțională, înlătură direct forța unei norme naționale aflate în incompatibilitate cu dispozițiile C.i .
Această normă rămâne practic fără aplicare, iar în virtutea principiului supremației C.i, judecătorul național este obligat Într-un asemenea caz, judecătorul național nu impietează ci complinește atribuțiunile legiuitorului
Iată de ce, pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că ultimele două ordonanțe de urgență, nr.31/2009 și 41/2009 sunt lipsite de efect juridic chiar dacă Curtea C., în condițiile art.29 alin.1 din L. nr.47/1992, a fost pusă în imposibilitatea de a se pronunța asupra neconstituționalității lor, dat fiind abrogarea acestora, potrivit art.48 pct.16 al Capitolului VI - D. finale din L. cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr.105 și 106/4 februarie 2010 ).
I. Curte s-a pronunțat în același sens prin D. privind recursul in interesul legii nr 3/2011, concluzionând ca , efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale G.ului nr
136/2008, nr 151/008 si nr 1/2009 dispozițiile OG nr 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin legea nr 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie
2008 si pana la data de 31 decembrie 2009.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul S. L. AL Î. P. C.precum și pârâții C. LOCAL AL C. V. și P. C. V.
Reclamantul S. L. AL Î. P. C. a solicitat admiterea recursului, modificareasentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a formulată.
În motivare a apreciat ca fiind greșita poziția instanței din următoarele considerente:
Termenul de 3 ani (termenul de prescripție prevăzut de art. 283 alin. I lit. c) Codul muncii) este declanșat din momentul prejudicierii salariatului. respectiv din momentul in care urmau a fi acordate anumite drepturi salariale.
In practica judiciara s-a statuat ca in ipoteza drepturilor bănești cu caracter de continuitate (dreptul la salariu) care nu au fost acordate si care implica plați succesive, termenul de 3 ani se calculează separat pentru fiecare plata (luna) in parte.
Concret. in învățământul preuniversitar, drepturile salariale se plătesc in intervalul cuprins intre 5 si 15 a lunii următoare desfășurării activității astfel: drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2009 se achita in perioada 5 - 15 februarie 2009 drepturile salariale aferente lunii februarie 2009 se achita in perioada 5 - 15 martie 2009.
Cu alte cuvinte, termenul de prescripție de 3 ani începe sa curgă de la data la care trebuia sa se facă plata drepturilor salariale pentru fiecare luna in parte -prin comparație cu dreptul comercial, termenul de prescripție începe sa curgă de la data scadentei.
Din acest motiv apreciem ca prin raportare la data introducerii acțiunii (...), nu sunt prescrise drepturile salariale aferentei perioadei 1 ianuarie 2009 - 9 februarie 2009.
Pârâtul C. LOCAL AL C. V. și P. C. V. au solicitat admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate.
În motivare au arătat că prima instanța in mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui Local al C. V. si a P.ui C. V., ignorând dispozițiile art.167 din L. învățământului nr.84/1995.
Reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui Local al C. V. si a P.ui C. V. in fata instanței de recurs și solicita admiterea acestei excepții.
Astfel, incidente in speța sunt dispozițiile art. 167 alin.1 din L. învățământului nr.84/1995, conform cărora drepturile salariale ale intimaților sunt finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat, cheltuielile privind salarizarea personalului didactic, din rândul căruia fac parte si intimații reclamanți, reprezentând cheltuieli de personal care fac parte din finanțarea de baza art. 167 alin.5 lit.a), aceasta finanțare asigurându-se prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale art. 167 alin.3). Doar finanțarea complementara, care asigura cheltuieli de capital, cheltuieli sociale si alte cheltuieli asociate procesului de învățământ, se asigura din bugetele locale si din alte surse, potrivit legii (art. 167 alin.4).
Modul in care se asigura efectiv finanțarea cheltuielilor de personal cuprinse in finanțarea de baza a unităților de învățământ preuniversitar de stat este reflectat de dispozițiile L. nr.18/2009 a bugetului de stat pe 2009 - S. 2 D. referitoare la bugetele locale pe 2009, art.4 lit.b) coroborat cu art.5 alin.3, care prevăd ca sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată sunt destinate finanțării, printre altele, a cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Fata de aceste dispoziții legale, in analiza cererii deduse judecații, prima instanța ar fi trebuit sa acorde atenție înscrisurilor depuse in susținerea poziției procesuale si anume adresa DGFP C. - Serviciul sinteza si asistenta elaborării si execuției bugetelor locale nr.2840/IB/(...) si adresa DGFP C. - Serviciul sinteza si asistenta elaborării si execuției bugetelor locale nr.9272/(...), care atesta faptul ca, in concret, si pentru perioada (...)-31.12:2009, salarizarea reclamanților s-a făcut din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugata constituita ca venit al bugetului de stat, in deplina concordanta cu dispozițiile conținute in L. bugetului de stat pe anul 2009, precitate.
Astfel fiind, cheltuielile privind salarizarea reclamanților pentru perioada
(...)- (...), ce formează obiectul prezentei cauze, ar trebui finanțate de la bugetul de stat, din fondurile alocate in acest scop de la bugetul de stat, si nicidecum de la bugetul local al C. V.
In condițiile in care drepturile salariale ale reclamanților nu sunt finanțate din bugetul local, aceștia nu justifica, in privința pârâților C. Local si P. C. V., îndreptățirea de a sta ca pârâți in acest proces in ceea ce privește petitul privind obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare plații drepturilor salariale, obiect al prezentei cauze.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și aapărărilor formulate, Curtea, deliberând, constată următoarele:
1.Cu privire la recursul formulat de pârâții C. LOCAL AL C. V. și P. C. V.
Prin motivele de recurs invocate de pârâți, aceștia au înțeles în esență să critice hotărârea instanței de fond invocând lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește obligația de a aloca fondurile necesare plătii drepturilor salariale în favoarea reclamantei.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 2 lit. d din L. nr. 215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform art.63 alin. 4 lit. a din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Art. 167 din L. nr. 84/1995 a învățământului prevede că „(1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. (2)
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară. (3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigura prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale";.
De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr. 32/2001 stabilește că „Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";
Prima instanță a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți, începând cu data de 10 februarie 2009, la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor L. nr. 2., drepturi de care a fost lipsită în mod nejustificat, or Curtea reține astfel că aceste dispoziții legale trebuiau să fie avute în vedere de către consiliile locale și primar în fundamentarea deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului.
În acest sens, potrivit prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Astfel, nu se poate reține că recurentul C. Local Viișaora nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantei de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune, acesta având un rol însemnat chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
Curtea mai constată faptul că recurentul amintit nu a fost obligat la calculul sau plata salariilor direct către reclamanți, astfel încât nu pot fi reținutemotivele de recurs prin care se invocă faptul că nu există raporturi juridice de muncă între reclamanți și consiliul local.
Acesta a fost obligat doar să ia măsuri pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce se cuvin personalului din învățământ potrivit dispozițiilor L. nr. 2., începând cu data de (...).
În ceea ce privește P. comunei V., acesta este de ordonator principal de credite al bugetului comunei, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001 și, în mod evident, are calitatea de reprezentant al unității administrativ teritorial. De altfel, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevede expres că
„primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Având în vedere normele legale evocate și raportându-se la dispozitivul deciziei prin care sunt obligați acești pârâți la „. sumelor";, iar nu și la plata lor, Curtea reține că atribuțiile legale amintite mai sus justifică calitatea procesuală pasivă a acestora.
Pentru aceste considerente se apreciază că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmând ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 C.pr.civ să respingă ca nefondat recursul declarat de acești pârâți.
2. Cu privire la recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î. P., Curtea notează că acesta privește modul de soluționare a excepției prescripției invocate în cauză.
Potrivit art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii termenul de prescripție este de trei ani și el începe să curgă de la data la care reclamantul era îndreptățit la încasarea drepturilor salariale pretinse.
În cazul în care acesta privește drepturi a căror plată se face periodic - cum este cazul salariului - termenul de prescripție curge distinct pentru drepturile salariale eferente fiecărei luni, începând cu data de la care acestea trebuiau plătite.
Din adeverința depusă la dosarul cauzei, Curtea reține că drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2009 au fost ridicate de către cadrele didactice în data de (...), dată la care a început să curgă termenul de prescripție de trei ani, ce s-a împlinit anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată, criticile recurentei apărând în această privință ca neîntemeiate.
Curtea reține însă că instanța de fond a admis greșit excepția prescripției pentru luna februarie 2009, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 10 februarie 2012, în condițiile în care termenul expira abia în luna martie 2012.
În consecință, față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin1-3
C.pr.civilă, raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civilă, curtea va admite recursul declarat de S. L. AL Î. P. în numele membrilor de sindicat împotriva sentinței civile nr. 4569 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune privind diferențele salariale aferente perioadei (...) - (...) și va obliga pârâta Ș. CU C. I-V. la calculul și plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea L. nr. 2. și pentru perioada (...) - (...).
Va obliga pârâții C. LOCAL V. și P. C. V. la alocarea fondurilor necesare plății și a diferențelor salariale menționate mai sus.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
DECIDE :
Admite recursul declarat de S. L. AL Î. P. în numele membrilor de sindicat C. T., I. C., M. M., H. R., I. C., C. A., P. S., A. I., C. C., F. I., R. R., S. M., I. G., B. C., N. A., P. ANA-M., M. G., B. T., M. N., N. N., K. ANA, L. A., S. J., F. L., C. D., T. V., ROMAN C., R. R., S. M., T. C., L. M., B. M., S. K., P. N., B. D., K. C., A. N., C. V., B. A., S. N., S. A., T. A., S. L., D. E., S. A., F. S., L. C., C. ANA, B. C., B. L., împotriva sentinței civile nr. 4569 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că respinge excepția prescripției dreptului la acțiune privind diferențele salariale aferente perioadei (...) - (...) și obligă pârâta Ș. CU C. I-V. la calculul și plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea L. nr. 2. și pentru perioada (...) - (...).
Obligă pârâții C. LOCAL V. și P. C. V. la alocarea fondurilor necesare plății și a diferențelor salariale menționate mai sus.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL V. și P. C. V. împotriva aceleiași sentințe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G. L. T.
N. N.
GREFIER
Red.DCG Dact.SzM/3ex.
Jud.fond: M.F. B.
| ← Decizia nr. 1051/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2377/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
