Decizia nr. 1629/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
D.r nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1629/R/2012
Ședința publică din data de 5 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : G.-L. T. JUDECĂTOR : I.A-R. M. JUDECĂTOR : D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul recurent F. I. împotriva sentinței civile nr. 6446 din 5 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. C. SRL Z., având ca obiect contestație împotriva deciziei de suspendare contract de muncă.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 3 aprilie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6446 din 5 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins ca tardivă acțiunea reclamantului F. I. privind anularea D. nr.63/(...) și ca nefondată a D. nr.60/(...) emise de S. C. S., și ca nefondată acțiunea privind obligarea pârâtei la repunerea în situația anterioară, plata de despăgubiri și daune morale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin D. nr.60/0(...) pârâta a decis constituirea unei comisii de cercetare disciplinară prealabilă în vederea cercetării și identificării eventualelor abateri disciplinare săvârșite de către reclamant.
Prin decizia nr.63/0(...) pârâta a decis suspendarea contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul pe durata efectuării cercetării disciplinare prealabile .
Reclamantul contestă de fapt măsura suspendării contractului său individual de muncă interesul său fiind de anulare a acestei măsuri și de plată a drepturilor salariale neacordate și a daunelor morale cuvenite ca urmare a faptului că pârâta i-a suspendat contractul de muncă.
Constituirea unei comisii disciplinare nu este un motiv de suspendare de drept a contractului individual de muncă (art.50 Codul muncii), această măsură fiind o opțiune a angajatorului deoarece art.52 alin.(2) din Codul muncii prevede faptul că, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile.
După cum se poate observa din cuprinsul D. nr.63/0(...), începând cu aceeași dată s-a decis suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art.52, alin.1 lit.a din Legea nr.53/2003.
Această decizie a fost semnată de către reclamant „de luare la cunoștință"; la aceeași dată, respectiv 0(...).
Potrivit art.211 din Legea nr.62/2011, lit.a) „Măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat la cunoștință de măsura dispusă";.
După cum se poate observa de la data luării la cunoștință și până la data introducerii prezentei acțiuni ((...)) au trecut mai mult de 45 de zile calendaristice și în consecință și în consecință acțiunea este tardiv introdusă.
Ca și o consecință a acestui fapt celelalte cereri ale reclamantului privind obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale sunt nefondate și au fost respinse ca atare.
Excepția inadmisibilității motivată de faptul că inexistența obiectului
și a abuzului nu sunt motive de nulitate a deciziei, fiind excepție de fond nu a fost analizată în condițiile în care a respins pe excepție de procedură acțiunea.
Excepția prematurității acțiunii pe motiv că măsura suspendării s-a aplicat pe durata cercetării disciplinare, nu este întemeiază întrucât una din condițiile pentru exercitarea acțiunii este și dobândirea calității de parte în procesul civil, este „dreptul";.
Pentru a putea fi valorificat dreptul acesta trebuie să fie recunoscut și ocrotit de lege.
Aceasta este însă o condiție de fond a dreptului, nu de exercițiu al acțiunii.
Ori câtă vreme art.266 Codul muncii prevede că intră sub incidența muncii inclusiv suspendarea contractului individual de muncă dreptul la acțiunea de anulare a acestuia se naște de la acest moment, fiind actual și nu este supus unei condiții suspensive. Oricum durata cercetării disciplinare pe perioada căreia s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă, nu este o condiție suspensivă, care înseamnă că pârâta la îndeplinirea ei însăși existența obligației este suspendată, ea consolidându-se în mod retroactiv prin îndeplinirea condiției.
Aceasta întrucât actul de suspendare produce efectul încetării temporare a raporturilor de muncă ale reclamantului, neplata drepturilor salariale pe această perioadă, din momentul emiterii lui, și nicidecum doar în momentul în care se termină cercetarea disciplinară.
Fiind deci litigiu în drept recunoscut și ocrotit de lege, exercitat în scopul în care a fost recunoscut, cu bună-credință și actual, excepția prematurității este nefondată, și a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. I. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și admiterea contestației așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond, din oficiu a invocat excepția tardivității introducerii contestației împotriva deciziei nr.
63/0(...), raportat la dispozițiile codului muncii, respectiv la termenul de 30 zile de contestare a unui act unilateral de modificare a unui contract individual de muncă. În mod contradictoriu, în motivarea sentinței, instanța se prevalează de dispozițiile art. 211 din Legea 62/2011, lit a), respectiv de un termen de 45 zile, calculat de la data luării la cunoștințe a măsurii dispuse.
Instanța de judecată nu a făcut o analiză temeinică a plângerii și s-a limitat la aplicarea mecanicistă a unui text de lege fără a-l corobora cu probele dosarului și situația de fapt dedusă judecății. Intre suspendareaunui contract de muncă pe perioada cercetării disciplinare și cercetarea disciplinară efectivă trebuie să existe o strânsă corelație, pentru ca aceste instituții să aibă eficiență și să nu fie dezgolite de conținut.
Din conținutul și interpretarea art. 211 din Legea 62/2011 rezultă în mod clar și fără echivoc că dreptul de a contesta o măsură se naște de la data încălcării dreptului pretins, în termen de 45 de zile de când cel interesat a luat cunoștință.
Abuzul angajatorului nu putea fi contestat în termenul de 45 de zile, calculat de la (...), pretins de instanță, întrucât cercetarea disciplinară putea fi începută și chiar epuizată în ultima zi în care era în termen (respective a 60-a zi). Așadar în acest caz atunci s-a născut abuzul invocat și de la această dată curge termenul de contestare.
Așa cum a arătat la instanța de fond, în situația recurentului, momentul de la care curge termenul de atacare a unei decizii de suspendare a CIM, nu este cel de la data emiterii deciziei de suspendare, întrucât motivele pentru care a contestat decizia de suspendare nu au existat în momentul emiterii acestei decizii, decât ulterior.
Prin decizia de numire a C. de cercetare disciplinară, angajatorul a dispus ca această C. să-și desfășoare activitatea într-un termen de 60 zile, astfel, doar după împlinirea acestui termen, s-a născut interesul de a ataca decizia de suspendare.
La admiterea excepției tardivității instanța nu a luat în considerare faptul că obiectul plângerii este acela că deciziile sunt lipsite de obiect și abuzive, neefectuându-se nici un act de cercetare, astfel că dreptul și interesul la acțiune s-a născut doar expirarea termenului prevăzut art. 4 alin (3) din decizia de constituire a comisiei de cercetare disciplinară, astfel că doar începând cu (...) curge termenul de prescripție. F. de această dată, în termen legal a procedat la contestarea celor două decizii în instanță respectiv la data de (...).
Consideră că a se menține hotărârea atacată ar crea un precedent deosebit de periculos în care un angajator, în mod discreționar ar putea să suspende contractul unui angajat, de câte ori dorește, pe o perioadă mai mare de 45 de zile pentru efectuarea cercetării disciplinare, perioadă în care angajatul dacă ar face contestație i s-ar respinge ca prematură, iar la expirarea acestui termen orice contestație ar face a fi considerată tardivă, fiind în prezenta unui dezechilibru major în ce privește drepturile și obligațiile angajatorului și angajatului.
Un alt motiv de recurs este acela al nemotivării hotărârii, respectiv instanța de fond a respins ca nefondată contestația împotriva deciziei nr.
60/(...) privind numirea și constituirea comisiei de cercetare disciplinară, fără a indica și înfățișa considerentele de fapt și de drept, motivele, raționamentul, care au stat la baza respingerii ca neîntemeiat a petitului de mai sus, motiv de recurs. prev. de art. 304 pct. 7 c.p.c.
Comisia pentru cercetarea disciplinară a angajatului nici măcar nu a efectuat punctul de pornire în efectuarea cercetării disciplinarea, respectiv nu a convocat în scris salariatul pentru a se prezenta la data și ora indicată, punându-i-se în vedere eventualele abateri de care s-ar face vinovat, ceea ce contravine dispozițiilor legale mai sus invocate.
De altfel, Comisia de cercetare disciplinară nu este nici valabil înființată iar abuzul angajatorului persistă și prin numirea ca membri ai acestei comisii persoane care nu sunt angajați ai societății, respectiv D. V. și O. M.
Din probațiunea administrată, rezultă în mod cert că măsura suspendării contractului individual de muncă al reclamantului a fost luată cu titlu de sancțiune împotriva angajatului, constituind un abuz de drept sancționat de lege și nu o măsură asiguratorie luată de către angajator în vederea protejării intereselor sale.
Așa cum a arătat, a fost încadrat în funcția de director de producție, având un salariu de 5.000 lei lunar, deținând totodată și calitatea de asociat semnificativ al S. C. S. Măsura suspendării contractului de muncă nu a avut nici o legătura cu munca prestată de în baza acestui contract, doar neînțelegerile intervenite între asociați datorate comportamentului abuziv al asociaților majoritari/administrator au dus la această sancțiune împotriva reclamantului ca și salariat, aceștia urmărindu-și strict interesul personal și nu al societății și al celorlalți asociați, emițând hotărâri AGA ilegale prin care a fost revocat din funcția de administratori statutari, au modificat actul constitutiv al societății prin modificarea modalității de votare și luarea hotărârilor în cadrul AGA în favoarea acestora.
Caracterul abuziv al acestei măsuri este dovedit și de faptul că nu a existat nici un motiv real pentru care s-a dispus numirea comisiei și suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, niciuna din cele două decizii neindicând vreo faptă pentru care să fie cercetat, precum și faptul că până în prezent nici măcar nu a început vreun act de cercetare disciplinară a reclamantului. S. este legală doar în momentul în care se bazează pe criterii obiective, este dispusă cu bună credință și este necesară pentru efectuarea cercetării prealabile efective și reale a unei abateri disciplinare. În prezenta cauză, măsura luată de pârâtă este discreționară dispusă cu rea credință, și constituie un abuz de drept al asociaților majoritari.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare (decizia Curții de A. C. nr. 2.,) suspendarea unui contract individual de muncă pentru cercetarea disciplinară prealabilă nu poate fi dispusă pentru o perioadă nedeterminată, statuându-se astfel asupra unui termen rezonabil în care să se desfășoare cercetarea disciplinară.
Mai mult decât atât, potrivit art. 252 codul muncii republicat, această cercetare disciplinară trebuie în mod imperativ efectuată înlăuntrul termenului de 30 zile de la data săvârșirii presupusei abateri disciplinare, astfel încât potențiala măsura disciplinară ce s-ar fi luat să nu fie lovită de nulitate absolută prin prisma art. 251 codul muncii reactualizat.
Nici condiția esențială a cercetării disciplinare prealabile - ascultarea salariatului și verificarea susținerilor sale nu a fost îndeplinită. Buna credință a reclamantului și abuzul acestora este dovedit și de faptul că nici în urma adresei e din (...) prin care a atras atenția că produce prejudicii materiale și morale prin suspendarea dictată, angajatorul a rămas în continuare pasiv, confirmând ilegalitatea propriilor măsuri.
Rezultă fără putință de tăgadă, că scopul vădit al măsurilor dispuse prin deciziile atacate a fost acela de sancționare efectivă și directă a angajatului, fără nici o cercetare disciplinară reală, prin lipsirea acestuia de toate drepturile rezultate din contractul individual de muncă: dreptul la muncă, dreptul la salariu, dreptul la asigurări sociale, etc, sancționare care constituie un abuz evident al angajatorului. De altfel această sancțiune a suspendării unui contract de muncă, prevăzută la art. 264 alin (1) lit. b din codul muncii inițial a fost abrogată prin pct. 94 al art. I din Legea nr. 40 din
31 martie 2011 .
Măsura suspendării contractului de muncă în baza disp. art. 52 din codul muncii, este condiționată sine-qua-non de îndeplinirea de către angajator a obligației prevăzute la lit. a) a aceluiași articol, respectiv aceea de efectuare a cercetării disciplinare a salariatului.
F. de toate aceste motive și cele expuse oral, rezultă fără echivoc că cercetarea disciplinară a salariatului nu a avut loc și se impune admiterea contestației și constatarea nulității deciziilor atacate, acestea fiind netemeinice și în contradicție cu prevederile legale în vigoare.
Apărările pe fond ale intimatei, sunt străine de natura prezentei cauze, invocându-se fapte așa zis penale ulterioare emiterii deciziei de suspendare, însăși plângerea penală este înaintată doar ca o încercare formală de motivarea a abuzului săvârșit prin neefectuarea cercetării disciplinare.
Urmare a constatării nulității deciziilor atacate, se impune aplicabilitatea disp. art. 52 alin. 2 codul muncii, respectiv reluarea activității anterioare a angajatului și plata de către angajator, îÎn baza răspunderii civile contractuale, a unei despăgubiri egale cu salariului și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe toată perioada suspendării contractului individual de muncă.
În ce privește daunele morale solicitate, apreciază că acestea sunt pe deplin justificate, având în vederea că reclamantul, pe lângă faptul că deține o funcție de conducere importantă în cadrul societății, deține și calitatea de asociat semnificativ al acestei societății, fiind fondatorul acesteia în urmă cu 20 de ani, contribuind prin munca și aportul său propriu la dezvoltarea acestei societății, în prezent fiind o societate de prim rang in județul S., obținând în anul 2010 locul I pe ramura sa de activitate
- construcții, din partea Camerei de C. și I. S.
Prin abuzurile asociatului majoritar și al administratorului S. C. S., imaginea și prestigiul reclamantului de care se bucura in fata celor peste
120 de angajați ai societății, a fost profund afectată, pe termen lung, iar în fața partenerilor de afaceri credibilitatea acestuia a fost extrem de afectată de conduita abuzivă a angajatorului, fiind foarte greu de remontat.
De altfel abuzul angajatorului împotriva angajatului continuă, astfel că la data de (...) acesta emite o nouă decizie de suspendare, prin care se dispune suspendarea suspendării, respectiv un contract de muncă suspendat îl mai suspendă încă o dată, aplicând cumulativ două sancțiuni de suspendare, angajatorul înfăptuind un "abuz în formă continuată" cu grave prejudicii de imagine pentru angajat, abuz de drept manifestat de către angajator prin exercitarea drepturilor sale în scopul vădit de a-l vătăma și păgubi în mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe.
Pârâta SC C. SRL Z. prin întâmpinarea depusă la data de 3 apr.2012 asolicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind temeinică
și legală a sentinței recurate.
Arată că instanța de fond a respins ca tardiv formulată contestația reclamantului, raportat la prev. art.211 din Legea 62/2011 și față de momentul comunicării deciziei 63/2011 anume (...).
Nici una din criticile invocate în ceea ce privește tardivitatea nu sunt în măsură a complini decăderea reclamantului din dreptul său de a mai ataca decizia de desfacere a contractului individual de muncă, acest drept fiind exercitat cu depășirea termenului de 45 de zile reglementat de art.211 din Legea 62/2011.
Analizând recursul declarat de contestatorul F. I., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din data de (...), Tribunalul Sălaj invocă din oficiu excepția tardivității introducerii cu privire la întreaga acțiune formulată de către reclamant.
Această excepție a fost pusă în discuția părților, contestatorul, prin reprezentantul său, precizând că a formulat contestația în luna septembrie
2011, întrucât în perioada suspendării contractului de muncă nu a fost efectuată cercetarea sa disciplinară, considerând astfel că deciziile au fost contestate în termen legal, la data de (...).
F. de excepția invocată, intimata a considerat că aceasta este întemeiată, întrucât termenul de prescripție al dreptului la acțiune s-a născut în cauză la data de 0(...).
Curtea constată că prima instanță a soluționat în mod greșit acțiunea formulată de către contestator, în integralitatea ei, pe excepția tardivității introducerii contestației, fără ca, în prealabil, să clarifice obiectul și cauza pricinii.
Astfel, cu toate că reclamantul a investit instanța cu cererea privind constatarea nulității deciziei nr. 63/0(...) și a deciziei nr. 60/0(...) emise de către pârâtă, ceea ce presupunea invocarea unor cauze de nulitate anterioare sau concomitente emiterii actului, respectiv a actului de suspendare a contractului individual de muncă și a celui de numire a comisiei de cercetare disciplinară, din motivarea acestor petite și chiar din precizările formulate în ședința publică din data de (...), pare să rezulte că reclamantul a înțeles să critice aceste acte ale angajatorului sub aspectul nelegalității menținerii acestei măsuri, peste termenul în care angajatorul avea obligația de a efectua cercetarea disciplinară, situație ce a afectat în mod esențial drepturile sale.
Practic, acesta este motivul pentru care recurentul se pare că apreciază ca fiind lipsită de obiect nu decizia de suspendare în sine, ci măsura suspendării contractului său de muncă, pornind de la susținerile acestuia potrivit cărora în termenul de 60 de zile prevăzut în decizia nr.60/0(...) (care oricum depășește cu mult termenul de 30 de zile, în care angajatorul, potrivit art.252 alin.1 din Codul muncii republicat, trebuia să dispună aplicarea unei sancțiuni disciplinare), nu a fost efectuat niciun act de cercetare disciplinară.
Se impune astfel clarificarea de către prima instanță a obiectului și cauzei contestației ce privește suspendarea contractului recurentului în temeiul disp.art.52 alin.1 lit.a) din Codul muncii, măsură dispusă în temeiul deciziei nr.63/0(...).
Astfel, termenul de prescripție al dreptului la acțiune în ceea ce privește acest capăt de cerere, respectiv momentul la care s-a născut dreptul la acțiune al contestatorului trebuie apreciat în raport de aceste clarificări, cu atât mai mult cu cât chiar la termenul de judecată din data de (...), reclamantul, prin reprezentant a considerat că doar la data la care termenul legal pentru efectuarea cercetării disciplinare a expirat, fără a fi efectuat niciun act în acest sens de către angajator, a decis să se adreseze instanței pentru proteguirea drepturilor sale de salariat.
De altfel, această poziție rezultă și din cererea recurentului înregistrată sub nr.1342/0(...) la societatea intimată, în care consideră măsura suspendării contractului său de muncă ca fiind abuzivă întrucât angajatorul nu a emis nicio decizie în formă scrisă de sancționaredisciplinară în cele 30 de zile calendaristice scurse de la suspendarea sa din funcție, astfel încât este îndreptățit la repunerea sa în drepturile ce i se cuvin în calitate de salariat.
Mai mult, în ceea ce privește decizia nr.60/0(...), prin care a fost constituită de către angajator comisia de cercetare disciplinară, se reține că aceasta nu poate fi calificată ca fiind o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, suspendarea, modificarea sau încetarea contractului individual de muncă, pentru a fi aplicabil în cauză termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.1 lit.a) din Codul muncii republicat, sau cel de 45 de zile prevăzut de art.211 alin.1 lit.a din Legea dialogului social nr.62/2011, această decizie putând fi cenzurată de către instanța de jurisdicție a muncii doar odată cu verificarea legalității și temeiniciei unei eventuale decizii de sancționare disciplinară aplicate angajatului.
Prin urmare, trecând peste susținerile recurentului privind contradicțiile existente în motivarea primei instanțe privind temeiul juridic pe care aceasta și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii ca fiind tardiv introdusă, respectiv art.268 alin.1 lit.a) din Codul muncii republicat sau art.211 alin.1 lit.a din Legea dialogului social nr.62/2011, precum și peste acest paralelism legislativ care încalcă disp.art. disp.art.16 alin.1 și 2 și art.17 din Legea nr.24/2000, republicată și actualizată, privind normele de tehnică legislativă, Curtea reține că în privința contestației formulate împotriva deciziei nr.63/2011, în mod greșit tribunalul a reținut ca fiind prescris dreptul la acțiune al contestatorului.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc. civilă, se va admite recursul declarat de reclamantul F. T., se va casa în tot sentința primei instanțe și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul F. I. împotriva sentinței civile nr. 6446 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. I.A R. M. D. C. G.
GREFIER
N. N.
Red.DCG Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia nr. 947/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3821/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
