Decizia nr. 1823/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1823/R/2012
Ședința publică din data de 25 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta F. D. L. împotriva sentinței civile nr. 6555 din 19 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. T. prin P., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta recurentă și reprezentanta reclamantei intimate, av. R. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 aprilie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea ITM C. răspunsul solicitat de instanță, din care rezultă că nu a fost înregistrat contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul P. C. T. pe anul 2008.
Pârâta recurentă depune la dosar copia contractului individual de muncă și extrase de pe portalul instanțelor reprezentând practică judiciară, arătând că nu are alte cereri de formulat.
N. alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Pârâta recurentă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii pentru motivele invocate în memoriul de recurs, arătând în esență că în mod greșit a fost obligată la restituirea sumelor reprezentând drepturi speciale atâta timp cât ele sunt prevăzute în contractul individual de muncă, semnat de primar.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, având în vedere că acțiunea a fost dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, contractul de muncă nu a fost înregistrat la ITM, astfel că sporurile au fost acordate și încasate nelegal. Fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 498/117/(...) pe rolul T. C., reclamanta C. T., prin P. C. T. în contradictoriu cu pârâta F. D. L. a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 19904 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin încasarea necuvenită a unor drepturi de natură salarială și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivarea acțiunii, reclamanta a ,arătat că în perioada (...)-(...), Curtea de C. a R. - C. de C. a J. C.-a efectuat la P. comunei T. auditul financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2009. Prin procesul-verbal de constatare din data de (...), s-a stabilit că s-au efectuat plăți necuvenite de natură salarială pentru personalul plătit conform Cap.51, subcap.I par.3 „Autorități executive";, prin acordarea sporului pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază, în condițiile în care ordonatorul principal de credite nu a emis nici un act administrativ prin care să stabilească categoriile de personal, cuantumul sporului si condițiile de acordare a acestuia; prin acordarea primelor, sporurilor, în condițiile în care stabilirea dreptului salarial de referință nu are la bază documente justificative legal întocmite si aprobate de persoanele împuternicite în acest sens, prin plata primelor de vacanță personalului contractual fără să existe bază legală; nu au fost operate diminuări ale drepturilor salariale în medie cu 15,5% în vederea încadrării în constrângerile bugetare. Astfel, s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile O.G. nr. 6/2007, Legea nr. 82/1991, Legea nr. 273/2006, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 329/2009.
S-a mai constatat că salariații primăriei au beneficiat de drepturi necuvenite pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, protecția muncii si protecția socială (indemnizație de hrană, indemnizație pentru ținută, ajutor pentru C. si P.), încălcându-se O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007, Legea nr. 273/2006, Legea nr. 130/1996, HG nr. 833/2007, contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
Reclamanta a mai arătat că s-a reținut și efectuarea unor plăți necuvenite sub forma indemnizațiilor de delegare si a cheltuielilor de protocol.
În urma acestor constatări, organul de control a emis decizia nr.
10/(...) prin care s-a stabilit că prejudiciul cauzat prin acordarea unor drepturi salariale necuvenite este de 296.859 lei.
Conform Legii nr. 94/1992, abaterile de la legalitate constatate se comunică instituției publice, iar aceasta stabilește întinderea prejudiciului si dispune măsurile pentru recuperarea acestuia.
Reclamanta a stabilit că pârâta, angajată a P. T., trebuie să restituie suma de 19.904 lei, reprezentând drepturi încasate necuvenit pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, protecția muncii, drepturile protecției sociale, conform documentelor contabile anexate. Având în vedere că pârâta a fost înștiințată prin notificare cu privire la suma datorată, în baza art. 164 alin. 1 și alin. 2 din Codul muncii, reclamanta s-a adresat instanței pentru a dispune în consecință.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că negocierea drepturilor speciale este legală din moment ce nu există niciun text de lege care să o interzică, iar plata acestor drepturi a fost legală, în condițiile în care la baza lor au stat acte administrative valabile, necontestate, nefăcând obiectul vreunei acțiuni în instanță și nefiind anulate.
Prin sentința civilă nr. 6555/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta C. T. prin P. în contradictoriu cu pârâta F. D. L. și în consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16.748 lei și a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâta este angajata reclamantei pe postul de șef de birou, potrivit contractului individual de muncă nr. 4453 din (...), iar prin adresa nr.
5784/(...) i s-a solicitat să restituie reclamantei suma de 19.904 lei încasată necuvenit cu titlu de drepturi salariale sau să semneze un angajament de plată, în caz contrar urmând a fi chemată în judecată.
Prin procesul-verbal de constatare încheiat la (...) de Curtea de Conturi a României - C. de C. a J. C. s-a stabilit că reclamanta a comis abateri de la legalitate și regularitate care au condus la producerea unor prejudicii constând în plata nelegală de către angajați a unor sume de bani cu titlul de drepturi salariale. Astfel, s-a reținut că s-au plătit în mod nelegal angajaților sume de bani cu titlu de salarii de merit, spor pentru condiții vătămătoare, prime, alte sporuri, prime de vacanță pentru personalul contractual și nu a operat diminuarea cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% lunar.
Este real că în contractul individual de muncă se prevede că pentru munca prestată pârâta are dreptul la un salariu de bază lunar brut si indemnizații pentru hrană și ținută, prestații suplimentare în natură, alte adaosuri, premiu de P. și C., premiu anual. Cuantumul acestor premii si indemnizații nu este negociat de părți și este determinat generic, neavând caracter cert și lichid iar părțile nu au determinat prin alt act, fie acesta act adițional la contractul individual de muncă sau un contract colectiv de muncă încheiat în mod valabil, care sunt premiile concrete si indemnizațiile de hrană și ținută, respectiv cuantumul acestora. Contractul colectiv de muncă nr. 423/(...) în cuprinsul căruia se stabilesc sporurile si facilitățile de care beneficiază salariații nu este valabil și nu produce nici un efect întrucât nu a fost înregistrat la D. G. de M. si P. S. C. N. îndeplinită condiția înregistrării contractului colectiv de muncă, este lipsit de relevanță că hotărârea nr. 4/(...) nu a fost anulată formal, aceasta fiind lovită de sancțiunea caducității și deci lipsită de orice efecte juridice.
În consecință, Curtea de C. a emis decizia nr. 10/(...), în cadrul căreia, la pct.5, s-a stabilit că este necesar ca reclamanta să stabilească întinderea prejudiciului și să dispună măsuri pentru recuperarea acestuia până la data de (...).
Potrivit art.33 alin.3 si art.37 din Legea nr.94/1992 privind organizarea si funcționarea Curții de C., valorificarea constatărilor prejudiciilor si abaterilor cu caracter financiar se face prin stabilirea întinderii prejudiciului si dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia de către conducerea entității auditate.
Prin urmare, conform acestor dispoziții legale și conform prevederilor art. 169 alin.1 si alin.2 din Codul Muncii, reclamanta a procedat la calcularea sumelor plătite nelegal pârâtei constatând că pârâta trebuie să plătească suma de 19.904 lei constând în sume primite necuvenit cu titlu de primă de vacanță, spor pentru condiții vătămătoare, norme de hrană, indemnizație pentru ținută, ajutor pentru sărbători. Reclamanta a inclus în această sumă si impozitele plătite către bugetul de stat, sumă care nu este datorată de către pârâtă întrucât nu are la bază fapta culpabilă a acesteia, ci dimpotrivă, este rezultatul culpei reclamantei și necunoașterii legislației de către prepușii acesteia care au dispus plata drepturilor salariale și au virat în mod nelegal impozite către bugetul de stat.
În consecință, prima instanță a reținut că pârâta datorează reclamantei suma de 16.748 lei cu titlu de despăgubiri ca urmare a încasării în mod necuvenit a unor sume de bani reprezentând primă de vacanță, spor pentru condiții vătămătoare, norme de hrană, indemnizație pentru ținută, ajutor pentru sărbători, sume de bani de care a beneficiat cu încălcareaart. 8 alin.1 si alin.3, art. 16 alin.1,2,3 din OG nr. 6/2007, art.6 alin.1 si alin.2 din Legea nr. 82/1991, art. 14 alin.2,3, si 4, art. 22, art. 23, art. 54 alin.6 din Legea nr. 273/2006, art. 14 alin.1,2,3 din O.G. nr. 10/2008, art. 10 alin. 1 din Legea nr. 329/2009.
Conform art. 254 alin.1 din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului în legătură cu munca lor, fiind necesar a se constata si existența vinovăției salariaților în producerea acestei pagube.
Instanța de fond a apreciat că pârâta nu poate fi exonerată de răspundere și este întrunită condiția culpei acesteia, având în vedere că a încasat în mod necuvenit sume de bani cu încălcarea dispozițiilor legale menționate în procesul-verbal din data de (...) al Curții de C. a R., dispoziții legale pe care era obligată să le cunoască si a căror necunoaștere nu poate fi invocată de către pârâtă pentru a fi exonerată de răspundere.
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta, aflată în culpă procesuală, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta F. D. L., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Conform art. 41 alin. (5) din Constituția R., dreptul la negocieri colective și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.
Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă " un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă", iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai În limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
La negocierea clauzelor și la Î. contractelor colective, părțile sunt egale și libere. Contractele colective Încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților. (art. 7 din Legea nr. 130/1996, art. 236 din Codul Muncii)
Conform art. 12 alin. (1) din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în art. 3 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
Conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, precum și art. 3 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților.
Recurenta arată că, interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, și având în vedere principiul de drept conform căruia normele juridice trebuie interpretate în sensul în care produc efecte, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
S-a mai arătat că, Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 4., a reținut că "nu există nicio justificarelegitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a 2 salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii ș.a.. dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motiv că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor." Așadar indiferent că lucrează în administrația publică, în sistemul de apărare, în învățământ, în justiție, atâta vreme cât ordonatorul de credite apreciază că persoana respectivă lucrează efectiv și îndeplinește condițiile generale prescrise de legea care reglementează acordarea acelui spor, cu singura limitare de natură financiară, a încadrării și alocării în bugete locale aprobate.
Recurenta consideră că este evident că nu s-au negociat clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Astfel, sporul de dispozitiv, sporul de fidelitate, masa caldă, ținuta și ajutorul material de P. și C., prima de vacantă nu sunt prevăzute prin dispoziții legale, niciun text de lege nu interzice acordarea acestor drepturi prin negociere colectivă.
Astfel, se susține că plata acestor drepturi a fost legală, în condițiile în care la baza ei au stat niște acte administrative valabile, necontestate, nefăcând obiectul vreunei acțiuni în instanță.
Mai mult, se arată că obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate, întrucât acesta a devenit opozabil si în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, potrivit art. 243 din Codul
Muncii și art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Se invocă prin cererea de recurs și dispozițiile art. 10 din OUG nr.
1/(...) care prevăd că:"la stabilirea salariilor personalului bugetar Începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii nr. 330/2009".
S-a mai arătat că este de competența exclusivă a conducerii instituției bugetare ca în limita fondurilor disponibile să negocieze cu reprezentanții personalului instituției acordarea, prin contractul/acordul colectiv de muncă și a altor drepturi de natură socială decât cele care le revin În condițiile legii, cu atât mai mult cu cât acestea realizează și venituri proprii.
Recurenta a formulat și motive privind discriminarea bugetarilor în ceea ce privește remunerarea muncii prestate, arătând că angajații unei primarii au volum de muncă, responsabilitate și atribuții comparabile „cu ale altora aidoma lor din sisteme paralele bugetare";.
S-a arătat că sumele constatate de cei de la Curtea de C. drept plăți efectuate nelegal sunt de fapt acordate în baza Contractului Colectiv de M., semnat de părți și înregistrat la D. de M., S. S. și F., care, în mod normal, n- ar putea înregistra o convenție ce contravine unor legi aflate în vigoare.
Potrivit Hotărârii C.E.D.O., pronunțată în cauza I. contra Austriei la
(...), noțiunea de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 14 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, cuprinde, în general, cazurile În care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispozițiile Convenției nu impun să-i fie acordat un tratament mai favorabil.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, doar atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situați analoage și comparabile", fără ca ele să se bazeze pe "o justificare rezonabilă și obiectivă" (Hotărârea C.E.D.O., pronunțată în cauza Fredin contra Suediei, la (...), parag. 60, Hotărârea C.E.D.O., pronunțată În cauza Hoffmann contra Austriei, (...), parag. 31, Hotărârea C.E.D.O., pronunțată În cauza Spadea și Scalabrino contra Italiei, la (...)).
Recurenta a mai arătat că, potrivit art. 41 alin. 4 din Constituție, art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carta S. Europeană revizuită, art. 7 lit. a pct. I din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale, plata trebuie să fie egală pentru muncă egală. în drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 54/2003, Legii nr. 554/2004,
Legii nr.130/1996, Legii nr. 215/2001, Legii nr. 330/2009, art. 10 din OUG nr. 1/2010 și ale Constituției R., precum și prevederile clauzelor contractelor colective de muncă și ale contractului individual de muncă.
Analizând recursul formulat de pârâta F. D. L., prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale și convenționale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a obligat-o pe pârâta F. D. L. să restituie reclamantei C. T., prin P., suma de 16.748 lei.
Astfel, conform art.256 alin.1 din Codul muncii republicat, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Atât prin întâmpinarea, cât și prin cererea de recurs formulată, pârâta-recurentă consideră că această sumă de bani îi era datorată de către intimată, potrivit clauzelor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil, astfel încât în mod greșit reclamanta a solicitat obligarea sa la restituirea sumei de 5286 lei, ce i-a fost plătită, conform tabelului depus la fila nr.8 dosar de fond, cu titlu de spor pentru condiții vătămătoare și primă de vacanță și a sumei de 14618 lei, reprezentând: normă de hrană, indemnizație de ținută și ajutor pentru sărbători, achitate acesteia conform tabelului depus de către angajator la fila nr.9 dosar de fond.
Practic, astfel cum a reținut și prima instanță în considerentele hotărârii pronunțate, prezenta acțiune a fost formulată de către angajator în urma deciziei nr.10/(...) emisă de Curtea de Conturi a României, care a constatat nelegalitatea acordării acestor drepturi bănești.
Curtea reține că, pentru a putea analiza susținerile reclamantei privind legalitatea clauzelor contractuale negociate privind acordarea acestor drepturi bănești, părțile ar fi trebuit să probeze înaintea instanței, mai întâi, legala înregistrare a Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, având în vedere faptul că, potrivit art.25 alin.1 și 3 din Legea nr.130/1996, în vigoare la data încheierii acestuia, contractul colectiv de munca se incheie in forma scrisa, se semneaza de catre parti, se depune si se inregistreaza la directia generala de munca si protectie sociala judeteana
și se aplica de la data inregistrarii , sau ulterior acestei date, conformconvenției părților.
Astfel cum rezultă însă din adresa nr.7978/(...) a Agenției Județene pentru Prestații Sociale, depusă la fila nr.81 dosar de fond, și adresa nr.4978/(...) a Inspectoratului Teritorial de M. C.- fila nr.24 dosar recurs- Contractul colectiv de muncă la nivelul P. comunei T. pentru anii 2008-2009 nu a fost înregistrat la D. de M. și P. S. C., ultimul Contract colectiv de muncă legal înregistrat la nivelul acestei unități fiind cel încheiat în anul
2006 (nr.54/(...)).
Având în vedere faptul că Legea nr.130/1996, legea contractelor colective de muncă în vigoare chiar la data plății drepturilor bănești a căror restituire se solicită prin acțiune, respectiv în anul 2009, condiționa aplicarea prevederilor contractelor colective de muncă la nivel de unitate de înregistrarea legală a acestora la D. de M. și P. S. C., care avea și obligația de a verifica respectarea dispozițiilor art.8 din lege, și nu de aprobarea acestora prin hotărârea consiliului local al comunei, se rețin ca fiind nefondate atât motivele de recurs invocate de către recurentă în sensul că acele clauze contractuale în temeiul cărora i s-au plătit drepturile ar fi fost verificate în prealabil de către D., cât și cele privind faptul că aceste drepturi bănești îi erau datorate întrucât erau aprobate prin hotărârea nr.4/(...) a Consiliului Local al C. T..
De altfel, în acest sens sunt și disp.art.7 din Legea nr.130/1996, potrivit cărora doar contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor.
Din acest punct de vedere, disp.art. 10 din OUG nr. 1/(...) care prevăd că: "la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii nr. 330/2009", nu ar putea fi luate în considerare decât în sensul menținerii sentinței pronunțate de către prima instanță, întrucât părțile nu au dovedit în cauză stabilirea drepturilor bănești ce fac obiectul prezentei acțiuni prin contracte colective de muncă ce respectă dispozițiile legale.
În ceea ce privește motivele de recurs potrivit cărora anumite drepturi bănești ce i-au fost plătite recurentei, respectiv indemnizațiile de hrană, ținută, premiul de P., de C. și premiul anual, au fost menționate chiar la punctul.J), intitulat ";Salariul"; din în contractul individual de muncă al reclamantei încheiat în anul 2008, depus la filele nr.48-51 dosar de fond, se reține că, potrivit art.11 din Codul muncii republicat, clauzele contractului colectiv de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.
Ori, în condițiile în care art. 162 alin.3 din Codul muncii republicat prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, iar părțile din prezenta cauză nici nu au reușit să probeze că ar fi înregistrat în mod legal un contract colectiv de muncă care să prevadă drepturile bănești menționate în contractul individual de muncă, se reține că aceste clauze contravin disp.art.11 din Codul muncii republicat.
În ceea ce privește discriminarea invocată în cauză, pe lângă faptul că recurenta nu a indicat în concret salariații față de care aceasta se consideră discriminată, se reține că, având în vedere considerentele expuse anterior privind plata drepturilor bănești a căror restituire se solicită în cauză prin aplicarea nelegală a prevederilor unui contract colectiv de muncă care nu a fost înregistrat la autoritățile de stat competente, se reține că aceasta nu se află într-o situație comparabilă cu angajați din sectorul public sau privat care au beneficiat de drepturi similare, dar în baza unor contracte legal înregistrate.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta F. D. L. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta F. D. L. împotriva sentinței civile nr. 6555 din 19 decembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.CM; Tehnored.:CM/MS;
2 ex./(...):
Jud.fond: I.P.
| ← Decizia nr. 2547/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3709/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
