Decizia nr. 164/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 164/R/2012
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I.A T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : G.-L. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. N., R. A. M., O. A., C. E., G. I. A., D. M., BOB I., BOB T. M., M. M. P., S. S., C. M., S. R., C. A. și intervenienții H. V., H. G. și L. E. împotriva sentinței civile nr. 3439 din 21 iulie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...)* privind și pe pârâta intimată S. OMV P. SA, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care , constatându-se că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenți, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3439 din 21 iulie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...)* s-a respins excepția lipsei calității procesuale active si excepția prematurității promovării acțiunii.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții B. N.,ș.a., în contradictoriu cu pârâta SC OMV P. SA.
S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții H. V., H. G. și L. E. în contradictoriu cu pârâta SC OMV P. SA.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocata de către parata, tribunalul apreciază ca in cauza se reclama neîndeplinirea unor obligații contractuale, de către o parte a contractului colectiv de munca. Or, actiunea in raspundere contractuala poate fi promovata de oricare dintre partile contractului, astfel ca in cauza reclamantii, ca parti in contractul colectiv de munca la nivel P., au legitimare procesuala activa, astfel ca exceptia urmeaza a fi respinsa.
In examinarea exceptiei prematuritatii, tribunalul a pornit, din nou, de la obiectul actiunii: actiune in raspundere contractuala. Dreptul de a formula o actiune prin care sunt supuse analizei instantei aspecte care tin de neexecutarea culpabila a unor obligații contractuale de către una dintre parti nu poate fi îngrădit de faptul ca aceasta obligație este sau nu afectata de modalități. N., existenta, întinderea, executarea sau neexecutarea culpabila a obligației, fie ea chiar afectata de modalități, țin de însăși esența litigiului, astfel ca excepția prematuritățtii a fost respinsa.
In privința fondului, tribunalul a reținut potrivit prevederilor art 139 din
CCM la nivel P. pentru anii (...) :";C. de participare a salariaților SNP P. la profitul anual este de 1..C. de participare a salariaților P. la profitul anual, modalitatea concreta de acordare, precum si condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Aceste dispoziții contractuale sunt in acord deplin cu prevederile art 42
CCM unic la nivel national pentru anii 2005-2006, respectiv CCM unic la nivel national pentru anii 2007-2010, conform caruia salariatii au dreptul la alte venituri constand in cota-parte din profit, ce se repartizeaza salariatilor, care este de pana la 10% in cazul societatilor comerciale si pana la 5% in cazul regiilor autonome.
Analizand clauza din CCM P. cu privire la cota-parte din profit la care pot participa salariatii s-a constatat ca obligatia este afectata de o conditie suspensiva.
In cauza de fata nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției care afectează obligația angajatorului de plata a cotei-parti din profitul anual si nu se poate retine nici incidenta dispozițiilor art 1014 Cod civil, potrivit cărora:";Condiția este reputata ca îndeplinita când debitorul obligat sub aceasta condiție a împiedicat îndeplinirea ei"; întrucât reclamanții și intervenienții nu au dovedit existenta comportamentului culpabil al angajatorului in nerealizarea condiției.
T. a reținut, in analiza apărărilor formulate de parata, ca in cauza ne gasim in situația unui drept condițional iar nu a unui drept eventual, astfel cum susține parata. Dreptul condițional are întrunite toate elementele pentru a fi un drept perfect, doar ca nașterea sa depinde de un eveniment viitor si nesigur, stabilit prin voința parților. Evenimentul-conditie este întotdeauna un fapt exterior raportului obligațional si dreptului care intra in conținutul sau, ambele concepute, formate, dar încă nenăscute. Spre deosebire de dreptul condițional, dreptul eventual este, dimpotrivă, un drept căruia ii lipsește cel putin unul dintre elementele intrinseci necesare formarii sale. A. este si explicatia ca drepturile creditorului conditional se deosebesc de drepturile creditorului eventual.
Raportat la considerentele de mai sus, retinand neîndeplinirea conditiei suspensive si, implicit, faptul ca dreptul reclamantilor și al intervenienților la plata cotei-parți din profitul anual al companiei parate nu s-a născut, tribunalul a respins acțiunea și cererea de intervenție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și intervenienții,solicitând modificarea sentinței în sensul acordării salariaților a sumei reprezentând participarea angajaților la cota de profit ce le revine conform prevederilor CCM/. și CCM Unic la nivel N. și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului au arătat că au avut calitatea de angajați ai SC.
P. S. in perioada anilor 2004-2007 . Raporturile de munca dintre recurenti si societatea parata au fost reglementate atât prin contracte individuale cat si prin contractele colective de munca.
Art.139 din Contractul Colectiv de M. încheiat pe anul 2005 si menținut fara nici o modificare si in contractele pe anii 2006 si 2007, prevede C. de participare a salariaților P. SA la profitul anual,modalitatea concreta de acordare, precum si condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P. "A. obligație asumata de către societatea pirita deriva din reglementarea cuprinsa in art. 41 (2) lit.a si art.42(2) lit.a din CCM Unic la nivel național pe anii 2005-2006 si respectiv 2007- 2., în care se prevede în mod expres ;"C. parte din profit ce se repartizează salariaților este de pana la 10% in cazul societăților comerciale si de până la 5% in cazul regiilor autonome. "
Totodată, potrivit prevederilor cuprinse in aceste CCM-uri art.41 alin 3 pentru anii 2006 respectiv art.42 alin 2 pentru anii 2007-2010, părțile ,la nivelde unitate, au libertatea de a stabili condiții de diferențiere, de diminuare sau chiar de anulare a participării la fondul de stimulare din profit. Potrivit art.139 din CCM la nivel de unitate din anii 2005-2007 părțile nu au hotărât diminuarea sau anularea participării la profit deși erau liberi sau o faca, astfel încât rezulta ca acest drept de natura salariala a fost recunoscut salariaților.
Din cele 3 variante prevăzute de CCM la nivel național - diferențierea, diminuarea cotei sau anularea participării la profit - părțile s-au oprit in mod limitativ numai la cea a diferențierii precizând ca doar aceasta chestiune punctuala, împreuna cu modalitatea concreta de acordare, vor fi stabilite prin negocieri separate, deci prin act adițional.
Existenta dreptului de participare la profit este indiscutabila , in primul rând, datorita faptului ca nu s-a stabilit anularea participării la profit sau nu s-a stabilit ca aceasta participare ar fi facultativa-sub forma "poate"fi acordata. Numai modalitatea de acordare, nu si dreptul însuși, urmau sa fie lămurite distinct.
In al doilea rând, existenta dreptului la cota parte din profit este garantata de art.30 din Legea 13011996 raportat la art.41 al.5 din Constituție aceste prevederi fiind incluse in CCM constituie o obligație imperativa iar neîndeplinirea unei asemenea obligații expres asumate, atrage răspunderea juridica, inclusiv patrimoniala , a societății pârâte conform dispozițiilor mai sus amintite. Pârâta invoca si instanța a reținut ca nu s-au purtat negocieri pentru stabilirea cuantumului acestui drept. Aceste susțineri sunt răsturnate de A. adițional la CCM /. înregistrat sub nr. (...) prin care se prevede la art. 139 "C. de participare a salariaților P. la profit este de 10%". In aceste condiții, intimata își invoca propria pasivitate si pentru a se exonera de răspunderea legala ce îi incumba în mod expres si imperativ si pentru a eluda obligația de plata a cotei de participare la profit. Dar, încălcarea unei obligații nu poate fi niciodată o cauza de nerăspundere sau un mod de eliberare de executare a unei obligații , deoarece principiul forței obligatorii a contractelor este aplicabil in aceasta materie, conform art.7 alin 2 din Legea 13011996, art.295 alin. 1 Codul Muncii, raportate la art.961 alin 1 cod civil.
In al treilea rând , art.139 din CCM /. nu poate fi interpretat greșit considerându-se ca dreptul salarial ar fi supus unei condiții pur potestative din partea pârâtei. O asemenea condiție este prohibită de art.295 alin.1 C.muncii, raportat la art.1010 C., fiind astfel caducă și inopozabilă salariaților.
SC OMV P. SA prin întâmpinare (f.24-25) a solicitat respingerea recursului cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Curtea reține că analiza are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „alte venituri sunt … cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariat are caracterul unei facilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
Se invocă de către reclamantul recurent faptul că prin neacordarea acestei cote de participare la profit de către angajator, cu justificarea inexistenței negocierilor care să concretizeze detaliile de acordare, practic se invocă propria culpă a angajatorului. Curtea nu poate reține ca întemeiată această apărare, dat fiind că art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește la alin. 5 faptul că inițiativa aparține patronului, iar la alin. 6 că în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are lor la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii.
Culpa este deci comună, atât a patronului, cât și a salariaților, în primul rând raportat la modul în care, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a ignorat rolul acestei negocieri (soldate cu încheierea contractului colectiv de muncă), acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, format, născut.
Astfel, așa cum se observă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate preia formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților (Hic Rhodus, hic salta!). Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.
Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.
În al doilea rând, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată, necontestată, pasivitatea angajaților, care nu au apelat la instrumentul furnizat de prevederile art. 3 alin. 6 din Legea nr. 130/1996 citate mai sus, astfel încât nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală cu a reclamantului, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. R. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de acesta, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.
Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional.
Așa cum s-a arătat în cererea de recurs, nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nici reclamantul, prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fără a se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuia să le negocieze).
Nu este o prejudecată considerarea angajatorului ca deținând o poziție privilegiată sau chiar dominantă în relația cu angajații, acesta fiind un loc comun ce este recunoscut indirect chiar de către legiuitor, prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul Codului muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice.
Trebuie însă constatat că tocmai prin intermediul acestor reglementări, s- au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajatului prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul ca nefondat,motiv pentru care, în temeiul art. 312 C.pr.civilă, urmează a-l respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de B. N., R. A. M., O. A., C. E., G. I. A., D. M., BOB I., BOB T. M., M. M. P., S. S., C. M., S. R., C. A., H. V., H. G. și L. E. împotriva sentinței civile nr. 3439 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.A T. D. C. G. G. L. T.
N. N.
GREFIER
Red.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia nr. 1918/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3493/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
