Decizia nr. 4571/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4571/R/2012
Ședința in 05 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA și S. "C. C." SA - S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 7. din
18 aprilie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. "C. F." C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) Cpr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 29 octombrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. „. F. C. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și, în consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 7., pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA B. și de pârâta S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA B. - S. DE T. F. DE C. "C. C." SA C..
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții H. M.-D., I. G. G.-D., S. G., toți prin S. L. „. F. C., împotriva pârâtei S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA B., reprezentată în proces de S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA B. - S. DE T. F. DE C. "C. C." SA C. și a pârâtei S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA B. - S. DE T. F. DE C. "C. C." SA C. și în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților H. M.-D., I. G. G.-D.salariul suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază deîncadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, iar reclamantului
S. G. salariul suplimentar aferent anului 2009, echivalent cu salariul de bază deîncadrare din luna decembrie 2009, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
- au fost obligate pârâtele să plătească fiecăruia dintre reclamanți ajutorulmaterial acordat cu ocazia sărbătorilor de Z. F., P. și C., pentru anul 2009, echivalentul unui salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea tuturor reclamanților de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada
(...)-(...) echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă, precum și cererea reclamantului S. G. de obligare a pârâtelor la plata salariului suplimentar aferent anului 2008.Fără cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Excepția prescrierii dreptului la acțiune, analizată cu prioritate, a fost respinsă ca neîntemeiată din perspectiva prevederilor art. art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Pe fond, s-a reținut că atât la nivelul unității pârâte, cât și la nivelul superior de grup de unități, din care face pârâta în anul 2008 și 2009 au fost în ființă contracte colective de muncă astfel:
C. colectiv de muncă încheiat la nivelul S. „. C. pentru anii 2007- 2008 a fost înregistrat sub nr. 1625 din data de 29 martie 2007(f.10) și a fost prelungit prin actele adiționale nr.1753/26 martie 2008, nr.437/(...), astfel că, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată și în lipsa stipulării vreunui alt moment, dispozițiile sale se aplică de la data înregistrării contractului - 29 martie 2007 până la 28 februarie 2009.
Apoi s-a încheiat CCM la nivel de unitate S. C. C. pentru anul 2009-2010, înregistrat sub nr.1/2450/4 iunie 2009 în vigoare începând cu această dată, 4 iunie 2009, timp de un an și apoi, la (...) s-a înregistrat actul adițional la acesta nr. 1708/(...), în vigoare începând cu 21 aprilie 2010, timp de un an.
În tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie 2006 șipână la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr.
2..
Dreptul salariaților pârâtei la acordarea salariului suplimentar, a ajutorului pentru P. și C. și a premiului pentru Z. ceferistului(feroviarului)este prevăzut atât în CCM la nivel de unitate cât și în CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar.a. Astfel în CCM la nivel de unitate aplicabil începând cu data de 4 iunie
2009 avea următoarele prevederi referitoare la salariul suplimentar, ajutorul de
P. și C. și premiul pentru ziua ceferiștilor.
În art. 32 (1) se prevedea că „Pentru munca desfășurată în cursul unui ancalendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar"; iar art.33 stabilește criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar conform anexei nr.6. Conform acestei anexe, salariul suplimentar se acordă salariaților pentru muncaireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, fără ca aceștia să fie sancționați cu retrogradarea din funcție, desfacerea disciplinară a contractului de munca, retragerea disciplinara pe o perioada de 1-6 luni din funcții care concură la siguranța trenurilor, înlocuirea disciplinară din funcții, pentru absențe nemotivate, etc.
Dispozițiilor art.69 din contractul colectiv de muncă pe anul 2009-2010 prevedeau că „ În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. de un ajutor material bănesc iar, pentru „Z. Ceferiștilor"; de o premiere, ambele stabilite cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Conform CCM înregistrat la 4 iunie 2009, aceste prevederi (privind ajutoarele de P. și C. și premiul pentru ziua feroviarului) se aplică cu 1 ianuarie
2010.b. În CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar al cărei parte este și pârâta dreptul salariaților de a beneficia de salariul suplimentar, este conferit și de prev.art.30 (1) care statuează că pentru munca iresponsabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Ajutorul material de P. și C. și premiul pentru „Z. ceferistului"; sunt conferite salariaților pârâtei și de C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungită valabilitatea pentru 48 luni prin A. adițional înregistrat la M. B. sub nrt.370/(...), care este aplicabil și pârâtei și care la art.71 prevede se vor acorda salariaților „cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei
1 de salarizare iar pentru Z. F.ului(fiind aceeași cu Z. ceferistului din CCM la nivel de unitate, având în vedere că pentru cele două zile, în ambele contracte colective de muncă este prevăzută aceeași dată 23 aprilie ) se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Ca la nivelul clasei 1 de salarizare.
De reținut că în CCM la nivel de grup de unități nu este prevăzută nicio clauză cu privire la neacordarea acestor drepturi în anul 2009.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare
(pârâta fiind menționată la pct. 1 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
T. a reținut că, în realitate, clauzele din CCM la nivel de unitate privind aplicarea dispozițiilor art.69 doar începând cu anul 2010 reprezintă o suspendare a plății drepturilor acolo prevăzute și nu o înlăturare a acestora pentru perioadele la care se referă aceste clauze.
Cum, atât anul 2009 a trecut, începând cu data de 1 ianuarie 2010 reclamanții sunt îndreptățiți să solicite plata drepturilor aferente perioadei în care plata a fost suspendată, respectiv salariul suplimentar pentru anul 2009, ajutorul pentru P. pentru anul 2009, ajutorul pentru C. pentru anul 2009 și premiul pentru Z. ceferiștilor pentru anul 2009.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că, prin CCM la nivel de unitate, drepturile au fost înlăturate pentru anumite perioade de timp și nu doar suspendată plata acestora, în perioadele respective era în vigoare CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, nivel superior unității astfel că prevederile acestuia sunt aplicabile salariaților pârâtei.
C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungită valabilitatea prin act adițional pentru 48 luni, produce efecte juridice obligatorii față de pârâtă datorită dispozițiilor imperative ale art.41 alin.5 din Constituție și art.236 alin.4 Codul muncii raportat la art.11alin.1 lit. b din Legea nr.130/1996 și art.241 alin.1 lit. b Codul muncii, dispoziții imperative care nu pot fi înlăturate prin simpla voință a părților.
Așadar, clauzele acestui contract colectiv de muncă sunt aplicabile în cauza prin prisma prev.art.11 alin.1 lit. b din Legea nr.130/1996 și art.241 alin.1 lit. b din Codul muncii.
Obligativitatea acordării drepturilor salariale solicitate rezultă și din prev.art.40 alin.2 lit.c și din art.243 Codul muncii, art.7 din Leg.130/1996.
Referitor la cererile având obiect obligarea pârâtei la plata salariuluisuplimentar pentru anii 2008 și 20090 tribunalul a reținut următoarele:
Din coroborarea dispoziții din CCM anterior arătate rezultă că pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, după expirareaacestuia, personalul societății beneficiază de un ajutor material bănesc al cărui cuantum este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, la nivelul clasei I de salarizare cu condiția să nu fi fost sancționați disciplinar prin aplicarea repetată sau cumulată a sancțiunilor prevăzute la pct.2 lit. a si b, respectiv, retragerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10% și reducerea salariului de bază și/sau, după caz aindemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%.
Prin articolul 32 alin.1 și 3 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută cu obligativitate să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază , ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.155
Codul muncii și art.7 din contractul colectiv de muncă.
Apărarea pârâtei în sensul că nu s-au constituit fondurile respective nu constituie impediment în obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar. D. s-a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâta trebuia să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii.
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu.
D. se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu.
Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată.
Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil. Încercarea pârâtei de a justifica neacordarea acestui drept printr-un motiv considerat obiectiv de aceasta, respectiv acela că nu a mai înregistrat profit ci pierderi și astfel nu poate constitui fondul de salariu, nu exonerează intimata de la răspunderea executării obligațiilor contractuale inserate la art. 32 si 33 din C.C.M.-ul la nivel de unitate despre care s-a făcut vorbire, nu poate schimba voința părților la negociere inducând o acordare condiționată a acestui drept de realizarea profitului. D. ar fi fost aceasta voința angajatorului la negociere, atunci constituirea fondurilornecesare acordării salariului suplimentar nu ar fi fost realizată din totalul veniturilor realizate-așa cum s-a stipulat, ci din profitul realizat.
În altă ordine de idei pârâta nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpă, aceea de a fi negociat drepturi salariale cu încălcarea unor prevederi legale iar, pe de altă parte susținerea potrivit căreia, acordarea acestor drepturi salariale ar afecta fondul de salarii, este lipsită de orice dovezi.
Dispozițiile legale care interzic negocierea prin CCM a altor drepturi decât cele prevăzute de lege nu sunt aplicabile pârâtei și reclamanților iar dispozițiile OUG nr.81/1997 privind reglementarea plății premiilor anuale, a celui de al 13- lea salariu sau a altor sume de această natură, suportate din fondul de salarii, care de regulă, se acordă la finele anului, au fost incidente doar pentru anul
1997.
Prin urmare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidente pentru perioada anilor 2009-2010, salariații pârâtelor sunt îndreptățiți să primească drepturile cuvenite și neacordate de pârâtă respectiv: salariul suplimentar pentru anul 2008 și anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă .
Cum însă în anul 2008 reclamantul S. G.-L. a fost sancționat disciplinar de două ori cu sancțiunea reducerii salariului de bază, acesta nu îndeplinește criteriile de acordare a salariului suplimentar prevăzute în anexa 6 a CCM, motiv pentru care cererea acestuia referitor la salariul suplimentar pentru anul 2008 a fost respinsă ca neîntemeiată.
În privința salariului suplimentar pentru anul 2009 pentru toți reclamanții
și a salariului suplimentar pentru anul 2008 pentru reclamanții H. M.-D., I. G. G.-D., acțiunea a fost admisă ca fiind întemeiată și au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților salariul suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă.
Referitor la ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Z. F., P. și C.,pentru anul 2009, pentru considerentele anterior expuse tribunalul a reținut căfiecare reclamant este îndreptățit să primească aceste drepturi fiecare în echivalentul unui salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare astfel că cererile prin care se solicită plata acestor drepturi vor fi admise ca fiind întemeiate.
Urmare a faptului că reclamanta nu a achitat la scadență drepturile bănești solicitate de reclamanți aceștia sunt îndreptățiți să solicite, conform art.161 alin.4 din Codul muncii nemodificat, obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului așa că pârâtele au fost obligate să plătească sumele actualizate cu rata inflației.
Cererea având obiect acordarea c/v tichetelor de masă, pentru perioadaaprilie 2009-decembrie 2009, a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedereurmătoarele argumente:
CCM prevede acordarea a câte unui tichet de masă pe zi pe angajat „.prevederilor legale";.
Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";.
În consecință, acordarea tichetelor de masă de către angajator este oposibilitate determinată de resursele financiare proprii, în același sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 14 din (...), pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în care s-a menționat expres că tichetele de masă
„nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație";.
Drept urmare, întrucât, în bugetul de venituri și cheltuieli al C. pe anul
2009 s-au alocat sume pentru plata tichetelor de masă numai pentru lunile ianuarie-martie pârâtele nu pot fi obligate la plata c/v tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 până la 31 decembrie 2009 și cererea tuturor reclamanților de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada (...)-(...) echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă, a fost respinsă ca neîntemeiată.
În termen legal, au declarat recurs pârâtele S. N. de T. F. de C. „. C. SA B. și S. de T. F. de C. C., prin care au solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
Recurentele consideră solicitarea de acordare a salariului suplimentar pentru anii 2008 si 2009, a primei pentru Z. F.ului și a ajutorului material de P.
și C. aferente anului 2009 este prescrisă, în cauză fiind incidentă excepția prescripției de 6 luni, reglementată de prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii .
De asemenea, formulează critici cu privire la salariul suplimentar, în raport de care susțin că acesta nu poate fi acordat în mod necondiționat, din dispozițiile art. 30 din CCM rezultând că plata sa nu are caracter obligatoriu, ci facultativ.
Acordarea salariului suplimentar s-a prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2008-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Or, având în vedere dispozițiile OUG nr.79/2008, recurentelor le-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008-2009, aprobate prin acte normative, iar pierderile financiare au împiedicat achitarea acestor drepturi.
În drept, se invocă prevederile art.304 pct. 8 si pct. 9 și art.3041 din Codul de procedură civilă.
În data de (...), S. L.";Căi ferate"; C. a depus întâmpinare (f. 11) prin care s-aopus admiterii recursului formulat de către pârâte.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat pentru cele ce succed:
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar aveaaplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate, ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din
Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Referitor la fondul cauzei, Curtea observă că recurentele critică sentințafondului exclusiv cu privire la modul de soluționare a cererii de acordare a salariului suplimentar, context în care va proceda la analiza cauzei din această perspectivă.
Astfel, notează că potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 30 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica atât caracterul facultativ al dreptului pretins, cât și lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În sensul caracterului necondiționat al dreptului la acordarea salariului suplimentar, pledează și art. 31 din CCM care face trimitere la criteriile de acordare a salariului suplimentar, prevăzute în anexa 6, din care rezultă că plata dreptului este obligatorie, cu excepția unor situații care țin de conduita disciplinară a salariaților.
Se reține că aspectele invocate privitoare la lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește OUG nr.79/2001 și OUG nr. 79/2008, deși invocate în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legeapărților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. Curtea de A. va respinge recursul.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA B. ȘI S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 745 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. D. G. L. D. C. M.
Red.DG/dact.MS; 2 ex./(...); Jud.fond: R.I.B.;
| ← Decizia nr. 2826/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4005/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
