Decizia nr. 166/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 166/R/2012
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. S., recursul declarat de P. M. Z. și recursul declarat de C. LOCAL AL M. Z. împotriva sentinței civile nr. 4368 din (...) pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta L. S. D. Î. S. pentru B. L. și Cherechș E., precum și pe pârâta intimată Ș. G. P. Z., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care constatându-se că s-a solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. S. reclamanta L. S. din Î.
S., în numele membrilor de sindicat B. L. și C. E., a chemat în judecată pe pârâții Ș. G. P., C. Local Z., P. M. Z. - I. P., I. Ș. al J. S. în calitate de angajator, Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar
2009 - 2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de
L. nr.118/2010 în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu, plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-
2010, obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus menționate.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. S., a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P., invocând dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 și faptul că nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nici nu-i incumbă obligația de plată a drepturilor salariale pretinse de reclamanți, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin întâmpinare, pârâtul I. Ș. J. S., a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, arătând că nu există raporturi juridice de muncă între această instituție și reclamanți, așa încât nu există nici obligații de natură salarială, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâții C. Local Z. și P. M. Z. au formulat întâmpinare prin care au invocat lipsa calității procesuale pasive, întrucât nu au calitatea de angajator ai reclamanților, iar plata indemnizațiilor de concediu se face de la bugetul local, pe baza sumelor defalcate, strict cu această destinație, de la bugetul de stat.
Referitor la fondul cauzei au susținut că diminuarea cu 25% a indemnizațiilor de concediu s-a făcut în mod corect, în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din L. nr.118/2010, sub incidența cărora intră și indemnizațiile de concediu de odihnă.
Prin sentința civilă nr. 4368/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P., excepțieinvocată de acest pârât.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S., excepție invocată de acest pârât.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui Local Z. și a P. M. Z., excepție invocată de acești pârâți.
S-a admis în parte cererea formulată de B. L. și C. E., prin reprezentant L.
S. din Î. S., în contradictoriu cu pârâții Ș. G. P., C. Local Z., P. Z. și Ministerul
Finanțelor Publice.
A fost obligat pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009 -
2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art.1 alin.1 din L. nr.118/2010 și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010.
S-a respins ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie
2010, inclusiv.
Au fost obligați pârâții de rândul 2, 3 și 4 să asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 87 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P. este nefondată, întrucât potrivit art.19 din L. nr.5., privind finanțele publice, M. E. și F. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin. l pct.2 din HG nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea M. E. și F. și a Agenției Naționale de A. F., în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
M. E. și F. este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea M. E. și F. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, M. E. și F. are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, M. E. și F. este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul
Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din L. nr.5. respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă M. E. și F. este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), ceea ce îi conferă legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză.
Obiectul litigiului constituindu-l sume datorate pe un an calendaristic și bugetar finalizat, respectiv pe anii 2009 - 2010 este evident că nu se pot include în bugetul de cheltuieli pe anul 2011, sume datorate pe anii bugetari încheiați, fără chemarea în judecată a M. E. și F..
Proiectul de buget pe un an include cheltuielile previzibile și determinabile pe care ordonatorul de credite le poate anticipa, or pentru a include în bugetul pe anul 2011 sume aferente anilor 2009 - 2010, care la momentul respectiv nu puteau fi anticipate, este evident că se impunea chemarea în judecată a M. F. P. baza prevederilor L. nr. 388/2007.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a P. și al C.ui local, s-a reținut că aceasta este nefondată întrucât art.13 din OUG nr.32/2001 prevede că începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, aceleași dispoziții regăsindu-se și în HG nr.538/2001 de aprobare a N. pentru Finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Or, ținând seama că potrivit art.21 pct.1 din L. nr.2. autoritățile administrației publice locale sunt consiliile locale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități executive, iar obiectul acțiunii este plata drepturilor salariale pentru personalul didactic și didactic auxiliar din sistemul de învățământ preuniversitar de stat, instanța a constatat că, în cauză C. Local Z. are calitate procesuală pasivă.
T. a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S. este întemeiată având în vedere că în baza dispozițiilor din H.G. nr.538/2001 începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea. Acest pârât nu are nicio atribuție legală sub aspectul plății drepturilor salariale ale reclamanților, iar între reclamanți și acest pârât nu există raporturi juridice de muncă.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții sunt salariații pârâtei Ș. G. P. în calitate de personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic și și-au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2010 în lunile iunie, iulie și august. Cuantumul indemnizației a fost redus cu 25% în temeiul L.
118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Potrivit dispozițiilor art.145 alin. l din Codul Muncii pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Conform alin.2, indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioarecelei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. D. alin. 3 sunt în sensul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Potrivit dispozițiilor art.103 lit. a din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data pentru care se solicită plata diferenței de indemnizație "C. didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (...)".
Conform dispozițiilor art.146 din L. nr.128/1997, în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Potrivit dispozițiilor art.147 alin.3 din L. nr. 128/1997, în termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al R., M. învățământului va elabora normele metodologice, regulamentele și instrucțiunile ce decurg din aplicarea legii, care, de asemenea, se vor publica în Monitorul Oficial al R..
Potrivit dispozițiilor art.7 alin. l din HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit ș i d in un ităț ile buge tare , pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă."
Prin O. nr.3251/1998 din (...) au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată.
D. interpretarea sistematică a dispozițiilor art.1 din L. nr. 118/2010 instanța a reținut că acest temei de drept este incident inclusiv în cazul indemnizației pentru concediu de odihnă cuvenită reclamanților, salariați din învățământ, pentru perioada efectuării concediului de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a L. nr.118/2010.
Pentru a reține astfel, T. a avut în vedere natura juridică a indemnizației pentru concediu de odihnă și faptul că aceasta reprezintă echivalentul salariului pentru perioada în care se efectuează concediul de odihnă.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art.7 alin. l din H.G. nr. 250/1992 indemnizația de concediu se raportează la media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, întrucât pentru perioada ulterioară datei de intrare în vigoare a L. 118/2010, salariul (în raport de care se determină și indemnizația pentru concediu de odihnă) a fost redus cu 25%, înseamnă că la rândul ei inclusiv indemnizația de concediu se reduce cu 25%.
Conform alin. 2 al art. 7 din HG nr. 250/1992, media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
În raport de modul de calcul al indemnizației de concediu reglementat prin dispozițiile pct.21 și 22 din Normele metodologice aprobate prin O. nr.3251/1998din (...), tribunalul a reținut că în sistemul bugetar, legiuitorul a reglementat în mod particular, prin dispoziții legale speciale față de cele din Codul Muncii, modul de calcul și plată al concediilor de odihnă, iar aceste prevederi legale speciale sunt menținute, după cum rezultă din interpretarea art. 48 alin.2 din L. nr.33/2009.
Dreptul la încasarea indemnizației de concediu de odihnă într-un anumit cuantum se desființează dacă salariatul nu desfășoară activitate pe durata pentru care a efectuat zilele de concediu și dacă intervin modificări ale cuantumului salariului în perioada în care este efectuat concediul de odihnă, în sensul că acesta fie se majorează, ceea ce atrage implicit majorarea și a indemnizației corespunzătoare fie, în măsura în care pentru lunile în care se efectuează concediul drepturile salariale sunt diminuate la rândul ei indemnizația se diminuează.
Ca atare, împrejurarea că L. nr. 118/2010 nu era în vigoare la data la care ar fi trebuit să se calculeze și să se plătească indemnizația de concediu nu poate conduce la concluzia că ea nu se aplică indemnizației aferente perioadei de concediu efectuat după data intrării în vigoare a actului normativ menționat, ci, dimpotrivă, incidența acestuia este determinată de singurul criteriu care explică aplicarea în timp a legii, respectiv de momentul efectuării concediului de odihnă, pentru că incidența unui act normativ asupra situației de fapt analizate se raportează la momentul când acea situație intră în derulare și nu la un moment anterior.
Prin urmare, aplicarea prevederilor L. nr. 118/2010 pentru perioada de concediu de odihnă din intervalul (...)-(...) este legală și nu încalcă principiul neretroactivității.
Faptul că plata, indemnizației pentru concediu de odihnă se efectuează de regulă cu cel puțin 10 zile (conform Codului Muncii) lucrătoare înainte de plecarea in concediu nu are relevanță, deoarece și dacă aceste drepturi ar fi fost achitate în proporție de 1., plătitorul ar fi avut la îndemână acțiune civilă pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit.
Or, în prezenta cauză, indiferent de faptul că drepturile reprezentând indemnizația de concediu de odihnă ar trebui să fie plătite anterior, aceasta ar fi reprezentat o plată în avans, o plată anticipată, ceea ce înseamnă că în privința conținutului dreptului cuvenit, mai exact în privința valorii indemnizației, se poate proceda la regularizarea ulterioară, în funcție de mai multe aspecte: nr. de zile cuvenit, în măsura în care i s-a acordat concediu și indemnizația aferentă pentru un număr de zile mai mare decât cele efectiv cuvenite în raport de zilele lucrate; cuantumul stabilit, în măsura în care în perioada de efectuare a concediului de odihnă au intervenit modificări ale cuantumului acestuia(fie în sensul majorării, fie în sensul diminuării).
In consecință, instanța a reținut că plata indemnizației pentru concediu de odihnă, aferentă perioadei (...) - (...), a fost în mod legal diminuată cu 25%.
În baza art. 274 C.pr.civ., pârâții Ș. G. P., C. Local Z., P. M. Z. - I. P. și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați la 87 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor
Publice prin D. G. a F. P. S., P. municipiului Z. și C. Local al municipiului Z.
Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat desființarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și a respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, precum și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive de către prima instanță, prin aceasta ignorându-se nu numai dispoziția constituțională conform căreia L. bugetului de stat se aprobă de către P. R., unica autoritate ce are această atribuție, ci și dispozițiile HG nr. 538/2001, privind aprobarea normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, în vigoare până la data de (...), când a intrat în vigoare HG nr. 2192/2004 și ale art. 3 alin.
1 pct. 6 din HG nr. 34/2009.
Recurentul a mai arătat că nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite. Ministerul Finanțelor Publice nu are legitimare procesuală pasivă în litigiul de față, întrucât nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nici nu-i incumbă obligația de plată a drepturilor salariale pretinse de reclamanți.
În raport de dispozițiile L. nr. 5. Ministerul Finanțelor Publice nu are obligația să aloca fondurile bănești necesare achitării drepturilor bănești solicitate de reclamant.
Pârâtul recurent a mai invocat în susținerea recursului său prevederile art. 4 din HG nr. 1618/2009, ale art. 166 din L. nr. 84/1995, OG nr. 32/2001 și HG nr. 538/2001, coroborate cu art. 16 din HG nr. 2192/2004, concluzionând că unitățile școlare, care au calitatea de ordonator de credite, realizează calculul și plata drepturilor salariale.
De asemenea, în raport de prevederile art. 6, art. 14 alin. 3, art. 19 lit. g și k, art. 35 alin. 1, art. 47 alin. 4 din L. nr. 5., ale art. 5 lit. e din HG nr. 39/2009, recurentul arată că responsabilitatea ministerului privește faza de proiect bugetar, iar proiectele de buget elaborate de unitatea de învățământ preuniversitar de stat se prezintă autorității administrației publice locale, în faza de fundamentare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale.
Potrivit atribuțiilor pe care le are stabilite prin L. nr. 2. art. 63 lit. c, primarul întocmește proiectul bugetului local, care cuprinde ca și capitol distinct bugetul unităților de învățământ. A. este supus aprobării consiliului local conform art. 38 alin. 2 din L. nr. 2.,iar după aprobare este înaintat consiliului județean pentru a fi avut în vedere la întocmirea și fundamentarea bugetului la nivel de județ și mai departe la întocmirea bugetului de stat.
În ceea ce privește rectificările de buget, acestea sunt supuse procedurilor privind elaborarea bugetelor anuale inițiale, ordonatorii principali de credite putând formula în condițiile art. 49 din L. nr. 500/2000 cereri de deschidere de credite.
Prin recursul formulat, pârâții P. municipiului Z. și C. Local al municipiului Z.au solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de acești doi pârâți, precum și exonerarea acestora de plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui Local al municipiului Z., respectiv a P. municipiului Z., întrucât obligația de a sigura fondurile necesare acestor plăți revine M. F. P., deoarece cheltuielile cu salariile se asigură din bugetul de stat, din cote defalcate din TVA.
Sumele necesare plății drepturilor salariale se asigură de la bugetul de stat, conform art. 48 alin. 1 și 4 din L. nr. 128/1997, coroborat cu prevederile H.G. nr.
1618/2009, ale L. nr. 11/2010, art. 5 pct. 5 și pct. 7 și ale H.G. nr. 2192/2004, iar aceste sume nu fac decât să tranziteze bugetul local.
Mai arată recurenții că nu se poate reține un refuz al acestora de a îndeplini obligațiile ce le revin potrivit legii, respectiv de a vira bani primiție de labugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile personalului didactic către unitățile de învățământ, astfel că neavând nicio culpă procesuală, recurenții nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de A. reține următoarele:
Recursul declarat de pârâții P. municipiului Z. și C. Local al municipiului Z.este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995 (act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale, care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al municipiului Z., având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 2., acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
De asemenea, în ceea privește recurentul P. municipiului Z. Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 2..
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurentul are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilorde natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor solicitate prin acțiune, în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Având în vedere că pârâții justifică în cauză calitate procesuală pasivă, în raport de care, față de soluția de admitere în parte a acțiunii reclamanților în contradictoriu cu acești pârâți, pârâții sunt căzuți în pretenții, în sensul art. 274
C.pr.civ., impunându-se deci suportarea de către aceștia a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în primă instanță, astfel că și motivul de recurs invocat de recurenți privind greșita obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată apare ca fiind nefondat.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâții P. municipiului Z. și C. Local al municipiului Z.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este fondat.
Prin sentința pronunțată instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare plății sumelor stabilite în favoarea reclamanților, reținând în acest sens că în virtutea prevederilor art. 19 din L. nr. 5. pârâtul are atribuții de a pregăti proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, calitatea procesuală pasivă a acestuia fiind justificată în raport de calitatea acestuia de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.
Raportat la considerentele reținute de instanța de fond în soluționarea acțiunii formulate de reclamant împotriva pârâtului recurent Ministerul
Finanțelor Publice, Curtea de A. reține că prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter obligatoriu, conform art.3307 alin.4 C.pr.civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 5. privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1- 4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publiceangajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege."; În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că: „Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă. Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor L. nr. 3.. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare. În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie. În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobarepropuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului. În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar. În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă."; Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M. F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se urmărește aceeași finalitate ca și prin cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, Curtea de A. constată că sunt pe deplin aplicabile statuările obligatorii ale instanței supreme din D. menționată referitoare la rolul M. F. P. în procesul de execuție bugetară și căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor și cu privire la faptul că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea de A. va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte hotărârea, în sensul că va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului recurent. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4368 din (...) a T. S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantele B. L. și C. E., prin reprezentant L. S. din Î. S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. M. Z. și C. LOCAL AL M. Z. împotriva aceleiași sentințe D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședință publică din 17 ianuarie 2012. PREȘED.TE JUDECĂTORI I. T. D. C. G. G.-L. T. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond:. M. K.
| ← Decizia nr. 2763/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3991/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
