Decizia nr. 4232/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.4232/R/2012
Ședința publică din data de 9 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL C. A. și P. C. A. împotriva sentinței civile nr.7725 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimații reclamanți S. D. S., B. A., F. R., K. D. M., M. E., M. C. V., P. A., P. R., P. P. F. D., Ț. M. D., P. V., S. S., privind și pe intimatul pârât G. Ș. Ș. P. A. și pe intimata intervenientă în nume propriu Retegi A. V., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanții au formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 4 octombrie 2012, prin care aceștia solicită respingerea recursului precum și judecata în lipsă.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurenților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7725 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. LOCAL AL C. A.
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada (...) - (...) invocată din oficiu de către instanță.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții B. A., F. R.,
K. D. M., M. E., M. C. V., P. A., P. R., P. P. F. D., Ț. M. D., S. D. S., P. V., S. S. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. A. V. în contradictoriu cu pârâții G. Ș. „. P. A., C. LOCAL AL C. A. și P. C. A. și în consecință:
A fost obligat pârâtul G. Ș. „. P. A. în calitate de angajator pentru reclamanți și intervenientă la calcularea și la plata către ă a diferențelor dedrepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1., începând cu (...) și până la (...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL C. A. și P. C. A. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanții au promovat prezenta acțiune în calitatea lor de cadre didactice în cadrul pârâtei G. S. S. P. A.
Așa cum rezultă din cele arătate de reclamanți, acestora nu li s-au achitat drepturile prevăzute de OG nr. 1., așa cum a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2..
Cu privire la solicitările reclamanților, anterior Curtea Constituțională a
României prin D. nr. 93/(...) a constatat că L. 2. privind aprobarea OG 1. este constituțională însă Guvernul României a emis OUG 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin L. 2. și prin OUG 1. ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
Împotriva acestor două ordonanțe a fost ridicată excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1,2 și 4 din OUG 136/2008 și prevederile art. I pct.2 și 3 din OUG nr. 1..
Prin decizia nr. 843/(...) și D. nr.989/(...) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. I pct.2 si 3 din
OUG nr. 1. pentru modificarea si completarea O.G. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și art.2 și art.3 din O.U.G. nr.1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008 si a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai in scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă prevederile art. 1 alin.4, art. 61 alin. l si art.115 alin.4 din legea fundamentală si este contrară dispozițiilor art. 115 alin.6 coroborate cu cele ale art. 41 si art. 47 alin.7 din Constituția Românei.
Trebuie remarcat că atât prin dispozițiile art.2 și art.3 din O.U.G.nr.1/2009 cât și prin dispozițiile art.2 și art.3 din O.U.G.nr.31/2009 și art.2 din O.U.G. nr.41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.1. ce au fost declarate neconstituționale.
Potrivit dispozițiilor art.159 și art.161 din Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricărei obligații bănești ale angajatorului iar plata acestora se dovedește prin semnarea statelor de plată,precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Neplata de către angajator la scadența a drepturilor salariale cuvenite dă naștere,în plus față de achitarea salariului restant și obligației de plată a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Față de cele ce preced, având în vedere că reclamanții și intervenienta nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior arătate ca și faptul că prevederile O.G. nr. 1. privind creșterile salariale ce urmau a se acorda în cursul anilor 2008 si 2009 personalului din învățământ au fost în vigoare până în data de (...), în condițiile în care aceste prevederi au fost aprobate prin L. 2., tribunalul a admis în parte cererea în conformitate cu prevederile art.208 si urm. din L. nr. 62/2011, coroborate cu prevederile art. 159 alin.2 și art.268 alin.1 lit. c din Codul Muncii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. Local și P. C. A., solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat în esență că se impune respingerea acțiunii, mai precis a petitului nr. 3, în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice nu a fost chemat ca parte în proces și nu a fost obligat la alocarea fondurilor, deși acest lucru trebuia solicitat de către reclamant pentru ca acțiunea sa fie întocmită legal.
Recurenții nu au calitatea de angajator al reclamanților. Prin urmare, nu poate fi pusa în discuție o răspundere contractuala a C. Local A.
Pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale de către C. local A., aceste sume trebuie sa fie repartizate și virate în contul acestuia având în vedere ca aceste sume provin de la bugetul de stat potrivit art. 104 din L. nr. 1. republicată:
„(1) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale aprocesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.
(2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.
(5) Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a I. Ș. al M. B..
Fondurile pentru salarii se aloca prin intermediul bugetului local al unității administrativ - teritoriale, C. local fiind astfel un intermediar intre Ministerul
Finanțelor Publice și unitatea de învățământ.
Potrivit prevederilor art.8 din OUG nr.2. „Se înființează Ministerul
Finanțelor Publice prin preluarea activității și structurilor specializate pe domeniul finanțelor de la M. E. și F., care se desființează";.
Astfel, reclamanții trebuiau sa cheme în fata instanței de judecata și
Ministerul Finanțelor Publice și sa solicite obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Prin întâmpinare, reclamanții și intervenienta au solicitat respingerearecursului ca neîntemeiat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată, în esență, că în mod corect instanța fondului a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate și a dispus obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale neacordate, raportat la calitatea acestora de ordine de credite.
Calitatea procesuală pasivă a pârâților este conferită de dispozițiile art.167 din L. nr. 84/1995 a învățământului cu raportare la art.104 din L. nr. 1/2011 și art.36 alin.4 lit.a din L. nr. 215/2011 - legea administrației publice locale modificată și completată și art. 23 și 28 din H.G. nr. 2192/2004 - Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prin recurs se invocă lipsa calității procesuale pasive a recurenților.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2009-2010, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din L. nr.
84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce L. nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății) care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în L. nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliul local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr.
215/2001, acesta fiind cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din L. nr. 215/2001.
În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unelevenituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurenții își îndeplinesc obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generic, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la „. sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Cât privește motivul de recurs prin care se invocă drept o nelegală omisiune a reclamanților aceea de a completa cadrul procesual prin chemarea în judecată a M.ui F. P., Curtea observă în primul rând că prin dispozițiile C. de procedură civilă, sunt prevăzute instrumente specifice și pentru pârâți, în scopul de a permite atragerea în proces, la inițiativa acestora, a altor persoane (spre exemplu, chemarea în garanție, îndreptată împotriva persoanei împotriva căreia partea s-ar putea îndrepta în cazul în care ar cădea în pretenții), astfel încât aceștia puteau solicita ei înșiși împrocesuarea acestuia, neputând reproșa reclamanților această omisiune decât invocându-și propria culpă (or, nemo propriam turpitudinem allegans).
În al doilea rând, se reține că prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat cu caracter obligatoriu conform art.3307 alin.4 C.pr.civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege."; Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M.ui F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză obiectul cererii este altul, iar obiecțiunea recurenților vizează neîmprocesuarea acestuia în calitate de pârât, având în vedere că prin această critică se urmărește aceeași finalitate ca și printr-o eventuală cerere de chemare în garanție formulată împotriva acestuia de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, Curtea de A. constată că sunt pe deplin aplicabile în cauză statuările obligatorii ale instanței supreme privind rolul M.ui F. P. în procesul de execuție bugetară și căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor și cu privire la faptul că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță. Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ. și art. 10 și 14 din Codul muncii. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL C. A. și P. C. A. împotriva sentinței civile nr. 7725 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. G.-L. T. I. T. N. N. GREFIER, Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond.E. B.
| ← Decizia nr. 2060/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1/2222, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
