Decizia nr. 206/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 206/R/2012
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul I. N. împotriva sentinței civile nr. 4204 din 10 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC C.ANA SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, cons. jur. Cota Protopopescu M. și reprezentanta pârâtei intimat, av. C. I. T., lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 ianuarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamantului recurent care depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentanta pârâtei intimate depune împuternicire avocațială de substituire și arată de asemenea că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, pentru considerentele expuse în memoriul de recurs pe care le susține și oral. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate prin întâmpinarea formulată, pe care le susține și oral. Nu solicită cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.1300/117/(...) pe rolul T. C., reclamantul I. N., reprezentat în cauză de S. C.ANA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună anularea deciziei nr.91/(...) de sancționare disciplinară cu desfacerea contractului individualde muncă emisă de pârâta S. C.ANA S. și pe cale de consecință, să dispună reintegrarea în funcția și postul deținut anterior emiterii deciziei, cu obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data emiterii deciziei și până la data reintegrării efectivă.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a avut calitatea de angajat al societății pârâte, fiind încadrat în postul de tălpuitor industrial. Prin măsura contestată, salariatul a fost sancționat pentru o pretinsă abatere disciplinară, care nu se regăsește descrisă în cuprinsul deciziei, motiv pentru care s-a invocat excepția nulității absolute, întrucât art. 268, alin. 2 lit. a și c din Codul muncii prevede că decizia de sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară.
Reclamantul a mai arătat că procedura cercetării disciplinare este viciată, imprimând același caracter și deciziei de sancționare. În lipsa obiectului cercetării, salariatul a fost pus în imposibilitatea de a-și pregăti și susține propriile apărări.
Sub aspectul temeiniciei, reclamantul a arătat că salariatul nu a încălcat cu vinovăție normele legale, regulamentul intern, contractul individual ori colectiv de muncă, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici superiori, îndeplinindu-și întocmai și la timp toate atribuțiile de serviciu specifice funcției.
În subsidiar, reclamantul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate, în măsura în care din probatoriu administrat va reieși că salariatul a săvârșit o abatere disciplinară.
Față de susținerile reclamantului, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă cererea de chemare în judecată și să mențină decizia contestată ca fiind legală și temeinică.
În motivarea poziției procesuale, pârâta a arătat că decizia de concediere îndeplinește condițiile legale, fapta săvârșită fiind descrisă în cuprinsul deciziei, în sensul că angajatul a sustras din bunurile societății. De asemenea, pârâta a susținut că cercetarea disciplinară s-a desfășurat în condițiile legii, salariatul fiind convocat conform prevederilor legale, fiindu-i respectat dreptul la apărare, cercetarea efectuându-se în prezența președintelui organizației sindicale.
În ce privește temeinicia măsurii dispuse, pârâta a arătat că salariatul său a săvârșit una dintre cele mai grave fapte care pot fi comise la locul de muncă, respectiv a sustras din bunurile unității. Pentru același motiv pârâta a arătat că se opune și solicitării privind reindividualizarea sancțiunii.
Prin sentința civilă nr. 4204/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul I. N., reprezentat de S.
C.ANA, în contradictoriu cu pârâta S. C.ANA S. C.-N.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Salariatul I. N. a fost angajat al societății pârâte în funcția de tălpuitor industrial, până la data de (...), când prin decizia nr.92/(...) (f.9) pârâta i-a desfăcut contractul individual de muncă în conformitate cu prevederile art. 61 lit. a, art. 263, 268 din Codul muncii, art.33 lit. c din Contractul Colectiv de M. la nivel de unitate, art. 38 lit. a pct. 7 din Regulamentul Intern, coroborate cu prevederile art. 75 din Contractul Colectiv de M. la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
Prima instanță a reținut că, sub aspectul legalității, decizia îndeplinește prevederile legale, fiind concepută punctual, în concordanță perfectă cu art.268 din Codul Muncii aplicabil la data respectivă. Lipsa motivării în fapt invocată de către salariat nu poate fi reținută. În cuprinsul deciziei este făcută în mod corect referirea la art. 38 lit. a, punctul 7 din Regulamentul Intern și art. 33 lit. c din Contractul Colectiv de M. la nivel de unitate, unde se prevede că se poate dispune concedierea salariatului dacă acesta a sustras din bunurile aparținând societății sau a favorizat aceasta.
Instanța de fond a mai constatat că nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia decizia nu cuprinde descrierea faptei, atâta timp cât în cuprinsul măsurii este individualizată, chiar și în mod indirect, dar perfect deductibil, fapta ce constituie abatere disciplinară. În demersul său de enunțare a elementelor obligatorii ale unei decizii de sancționare, legiuitorului nu a intenționat să creeze un cadru de formalism excesiv ci să protejeze salariatul de eventualele măsuri unilaterale ale angajatorului pe care acesta nu are cum să le cunoască dacă nu îi sunt comunicate, punând astfel părțile raportului juridic de muncă în fața unui dezechilibru de forțe și nicidecum pe poziții de egalitate, salariatul aflându-se în situația de a nu își putea formula apărările.
Astfel, s-a reținut că, prin menționarea textului legal cu detalierea faptei, respectiv sustragerea ori favorizarea sustragerii din bunurile societății, angajatorul a furnizat salariatului în mod evident fapta pentru care este concediat.
Neindicarea datei, a orei ori a contextului în care a fost săvârșită fapta sunt aspecte de detaliu ce pot fi complinite și care în nici un caz nu poate lipsi decizia de caracter legal.
S-a mai constatat că prevederile legale ce conferă salariatului dreptul la apărare trebuie interpretate în ansamblul lor, în acest sens motivarea în drept și în fapt, trebuie coroborată cu procedura cercetării disciplinare prealabile.
Potrivit dispozițiilor art.267 din Codul Muncii în vigoare la momentul respectiv, măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă poate fi dispusă doar în urma efectuării unei cercetări disciplinare prealabile, lipsa acestei proceduri atrăgând nulitatea absolută a măsurii. Conform prevederilor aliniatului 2 al art.267, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul este convocat în scris.
Prin adresa de la fila 21, pârâta l-a convocat pe salariat pentru ziua de
(...), ora 14,30, la departamentul resurse umane, pentru efectuarea cercetării prealabile disciplinare.
Potrivit procesului-verbal întocmit cu această ocazie (fila nr.22 dosar de fond), comisia de cercetare disciplinară l-a ascultat atât pe salariatul I. N., cât și pe alți doi salariați implicați în fapta petrecută în data de (...). În cele din urmă, înlăturând apărările formulate ca nefiind în concordanță și apreciind că necunoașterea legii nu poate fi invocată în apărare, comisia a hotărât concedierea salariatului I. N..
S-a reținut că și sub acest aspect decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă se încadrează perfect în prevederile legale, procedura convocării respectând cu strictețe dispozițiile art. 267 Codul muncii în vigoare la momentul respectiv.
Potrivit dispozițiilor art.61 lit. a, respectiv 264 alin. 1 lit. f Codul muncii în varianta aplicabilă la momentul respectiv, desfacerea disciplinară a contractului de muncă (ca și sancțiune disciplinară, potrivit art.264 lit. f) poate interveni în două ipostaze, aceea a săvârșirii unei abateri grave sauabateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual ori colectiv de muncă, sau regulamentul intern.
Prima instanță a reținut că, întrucât faptele care pot determina aplicarea măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă sunt practic nedeterminabile, nefiind enumerate de lege, caracterul grav al abaterii urmează a fi apreciat în raport de toate elementele sale, împrejurările în care a fost comisă și circumstanțele personale ale autorului ei.
Doctrina și practica judiciară au stabilit ca regulă generală că această măsură poate fi aplicată numai în situația în care din analiza elementelor abaterii, cauzelor și gravității faptei, urmărilor acesteia, forma de vinovăție, precum și comportarea anterioară a făptuitorului, rezultă că menținerea în unitate a acestuia nu mai este posibilă.
Astfel, în ce privește faptă reținută în sarcina salariatului I. N., instanța de fond a apreciat că în mod corect pârâta a stabilit vinovăția acestuia.
Potrivit art. 33 din Regulamentul de ordine interioară, sustragerea ori favorizarea acesteia, din bunurile aparținând societății, constituie abatere deosebit de gravă și se sancționează cu concedierea.
În ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că pârâta a sancționat întemeiat o faptă ce reprezintă abatere disciplinară săvârșită de salariat.
Astfel, în data de (...), salariatul reclamant a preluat o pungă ce conținea o pereche de cizme, de la un coleg de serviciu și contrar normelor și regulamentelor interne, a cerut unui alt coleg să le scoată din incinta societății și să le lase la un chioșc aflat în vecinătatea societății.
S-a mai reținut că susținerile salariatului, de-a lungul cercetării, nu au fost constante, dacă inițial a susținut că nu știa ce se află în pungă, în răspunsul la interogatoriu a arătat că punga respectivă conținea o pereche de cizme (fila nr.100 dosar de fond). Deși a arătat că destinația perechii de cizme era un loc intitulat „butic";, locație situată în cadrul secției, unde se echipau angajații, dar se și consumau băuturi alcoolice și alimente, martorul O. P. (fila nr.104 dosar de fond) a declarat că salariatul reclamant i-a cerut în mod expres să ducă la „., locație situată în exteriorul societății, o plasă în care se afla o pereche de cizme.
Faptul că această acțiune este contrară normelor interne a fost confirmată de martorul D. G. (fila nr.106 dosar de fond) care a arătat că în urma fiecărei comenzi recepționate, rămân câteva perechi de încălțăminte suplimentare, care pot fi achiziționate de către salariați, în condițiile urmării unei proceduri în cadrul căreia se primește acceptul șefilor ierarhici superiori și se achită contravaloarea bunului.
Cu toate că salariatul I. N. a susținut că perechea respectivă de cizme nu era finisată și nu putea fi valorificată, martorul D. G. a învederat că pentru a fi finalizată și eventual valorificată, perechea de cizme necesita o procedură minimală de aplicare a unei creme de lustruire.
Prima instanță a mai reținut că, în aprecierea graduală a sancțiunii aplicate, pârâta în mod corect a aplicat măsura concedierii disciplinare, dat fiind că prevederile contractului colectiv de muncă prevăd expres această sancțiune pentru sustragerea ori favorizarea sustragerii din patrimoniul societății.
Față de toate aceste aspecte, apreciind că menținerea în unitate a salariatului nu mai este posibilă, considerând condițiile art.61 lit. a și 264 lit. f Codul muncii, în vigoare la momentul respectiv, îndeplinite, tribunalul areținut că pârâta a desfăcut în mod temeinic și legal contractul individual de muncă al salariatului.
Față de considerentele anterior enunțate, instanța a respins acțiunea formulată, menținând decizia nr.91/(...) ca fiind temeinică și legală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. C.ANA înnumele membrului de sindicat I. N., considerând-o ca fiind nelegală șinetemeinică, pentru următoarele motive:
În soluționarea cauzei instanța s-a limitat in expunerea considerentelor la a prelua întocmai susținerile paratei din întâmpinare cu trimitere la înscrisurile depuse de aceasta, soluția pronunțata nefiind astfel rezultatul unei cercetări in fond a cauzei sau a unei interpretări complete si corecte a probelor administrate.
S-a mai arătat că pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, in cauza s-au administrat atât probe cu înscrisuri, cat si proba cu interogatoriul reclamantului si proba cu martori, ori în pronunțarea soluției, instanța nu a avut in vedere ansamblul probatorului administrat, ci doar înscrisurile depuse la dosar, fără ca acestea sa fie coroborate cu concluziile rezultate din mărturia fiecăruia dintre martori audiați, limitându-se la analizarea susținerilor martorului O.
Recurentul arată că, prima instanță a omis sa analizeze teza testimoniala cu privire la acest martor si care urmarea in principal evidențierea faptului ca acesta este in fapt si unul dintre cei care au fost implicați in aceleași împrejurări faptice care au stat la baza sancționării disciplinare a reclamantului. În realitate, așa cum a reieșit si din mărturia acestuia, el a fost cel care a si-a asumat participarea la fapta ce constituie abatere disciplinara, alături de reclamant, in condițiile in care pentru el se aplicau aceleași reguli de disciplina la locul de munca, si s-a deplasat către ieșirea din unitate cu intenția declarata de a scoate bunurile din incinta fabricii si a le duce la chioșc.
Totodată s-a arătat că, ceea ce a scăpat analizei instanței, în strânsa legătura cu obiectul acțiunii introductive, este faptul ca, martorul O. P., propus de recurent, a fost si el cercetat cu privire la aceleași împrejurări faptice, la bază fiind același raport al Comisiei de cercetare disciplinară, dar independent de apărările reclamantului și de contribuția fiecăruia la realizarea faptei culpabile contrare disciplinei la locul de munca, salariatul
O. P. a fost sancționat cu reducerea salariului pe o perioada de trei luni cu
10%, in timp ce reclamantului i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de munca.
Cu privire la acest din urma aspect, recurentul a arătat că individualizarea sancțiunii disciplinare raportat la prevederile art. 266 din Codul muncii a fost nelegala si discreționar aplicata, aspect care de altfel a fost ignorat de către instanță si nu se regăsește nici măcar evocativ in cuprinsul motivelor in fapt si in drept care au stat la baza sentinței recurate.
S-a mai susținut că, în raport de dispozițiile art. 268 al. 2 lit. a, si c din Codul muncii, decizia trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea
Astfel, se arată că decizia de sancționare cuprinde indicarea dispozițiile din regulamentul Intern (art. 38 al. 4 lit. a pct. 7) si din Contractul Colectiv de M. (art. 33 lit. c), in raport de care fapta reținuta insarcina salariatului sa poată fi calificata abatere disciplinara, insa in ceea ce privește conținutul faptei pretinsa a constitui abatere disciplinara se limitează doar la enunțarea conținutului prevederilor încălcate, fără a cuprinde o descriere in concret si clara a abaterii disciplinare, cu precizarea aspectelor care o individualizează in sfera atribuțiilor salariatului si anume data la care a fost săvârșită (pentru a se putea verifica daca sancțiunea a fost aplicată in termenul prevăzut de art. 268 al.1 din Codul muncii) si modalitatea (împrejurările concrete) in care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reținute in sarcina contestatorului.
In speța, faptele in legătura cu munca pentru care salariatul ar fi vinovat nu sunt determinate si individualizate, nu se prevede data când au fost săvârșite si nici pentru ce fapta a fost găsit vinovat salariatul, respectiv daca a sustras sau daca a favorizat și in ce împrejurări a săvârșit fapta.
Ori, prin decizia de sancționare nr. 92/(...) se imputa contestatorului in termeni generali nerespectarea procedurilor interne ale societății, fără a se arata care obligații de serviciu nu au fost îndeplinite sau au fost îndeplinite necorespunzător.
Privitor la lipsa mențiunilor referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in cadrul cercetării disciplinare, recurentul susține că nu exista nici cea mai vaga referire la acestea, intimata limitându-se doar la o indicare generica si subiectiva ca salariatul nu aduce argumente exoneratoare de răspundere, fără a indica in concret care sunt motivele înlăturării acestora.
Ori, potrivit dispozițiilor art. 75 al. 4 din CCM Unic la nivel național
2007-2010, in cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției; ascultarea și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii.
S-a arătat că în speța angajatorul s-a limitat doar la luarea unei note explicative, decizia contestata necuprinzând referiri la modalitatea in care au fost analizate, cenzurate si evaluate apărările contestatorului, astfel încât instanța să poată aprecia asupra temeiniciei sancțiunii disciplinare aplicate.
Dat fiind caracterul formal al deciziei de sancționare, ce rezulta din caracterul imperativ al dispozițiilor art. 268 C. Muncii, lipsa oricăreia dintre mențiunile obligatorii pe care decizia trebuie sa le cuprindă, este sancționata cu nulitatea absoluta a deciziei de sancționare.
Potrivit dispozițiile art. 76 din Codul muncii, lipsa mențiunilor obligatorii pe care trebuie sa le cuprindă decizia nu poate fi complinita prin alte înscrisuri sau probe administrate in acest sens.
Recurentul a mai arătat că procedura cercetării disciplinare este viciata, imprimând același caracter si deciziei de sancționare emisa in aceste condiții ( art. 267 al. 2 din Codul muncii).
In vederea efectuării cercetării disciplinare salariatul a fost convocat prin adresa nr. 56/(...) și invitat la sediul paratei pentru efectuarea acestei proceduri în data de (...), fără insa a se preciza în cuprinsul acesteia in mod concret și explicit care este obiectul cercetării disciplinare.
In lipsa indicării obiectului cercetării disciplinare, salariatul a fost pus in imposibilitatea de a-si pregăti si susține propriile apărări in deplina cunoștința de cauza fata de abaterea disciplinara care i se imputa, dreptul la apărare al salariatului fiind in mod indubitabil încălcat, sancțiunea fiind una singura, respectiv anularea deciziei de sancționare.
Mai mult, in cuprinsul deciziei se arata ca la baza emiterii deciziei de sancționare a stat procesul-verbal al Comisiei de cercetare nr. 11/(...), oriacelași proces-verbal al comisiei de cercetare disciplinara, a stat și la baza emiterii unei alte decizii de sancționare pe numele altui salariat, deși procedura de cercetare disciplinară nu este una colectivă.
Recurentul a mai arătat că, sub aspectul temeiniciei, concluzionând asupra laturii subiective si obiective ale abaterii disciplinare reținute in sarcina reclamantului, astfel cum a fost indicată in decizia de sancționare contestata, respectiv "daca acesta a sustras sau favorizat aceasta, din bunurile aparținând societății", apreciază, cu trimitere la ansamblul probator administrat si depozițiilor celorlalți martori audiați, că abaterea disciplinara reținută nu există și nu a fost dovedita in nici un fel.
Sub aspectul disciplinei la locul de munca, fapta salariatului de a nu respecta procedura de lucru, privitor la modul de lansare pe banda a unui plus de comanda cu intenția de a o cumpăra si neanunțarea sefului, constituie abatere disciplinara însa aceasta nu aceasta face obiectul sancțiunii disciplinare, astfel cum este menționat in cuprinsul deciziei contestate.
S-a mai arătat că în fapt cel care a sustras cu intenția de a scoate din unitate acele bunuri este chiar martorul O. P.
In drept, se invocă disp. art.304 punctul 8 si 9, art. 3041 art.3l2 al.3 Cod.proc.civilă. Analizând recursul declarat de către reclamantul I. N. prin S. C.ANA, întemeiul art. 3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: Decizia contestată în cauză este lovită de nulitate absolută pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute de art.268 alin.2 lit.a) și a încălcării disp.art.267 din Codul muncii în vigoare la data emiterii acesteia. Prin decizia nr. 91/(...), reclamantul a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului de muncă, conform art. 264 al. 1 lit. a din Legea 53/2003, reținându-se că: „Gradul de vinovăție a salariatului I. N. este unul ridicat, deoarece nu a respectat procedurile interne ale societății. Conform art. 38 lit. a, punctul 7 din Regulamentul Intern și art. 33 lit. c din Contractul Colectiv de M. la nivel de unitate, unde se prevede că se poate dispune concedierea salariatului dacă acesta a sustras sau a favorizat acestea, din bunurile aparținând societății. Este mai mult decat evident ca salariatul I. N. nu a respectat prevederile Regulamentului Intern si Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate."; S-a mai făcut referire în decizie și la referatul întocmit superiorul ierarhic ala reclamantului, respectiv de maistrul la linia de tălpuit, și la procesul-verbal de cercetare disciplinară. Art. 268 alin.2 Codul muncii, art.252 din Codul muncii republicat, sancționează cu nulitatea absolută decizia de sancționare ce nu cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c)motivele pentru care au fost înlăturat apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motive pentru care nu a fost efectuată cercetarea; d)temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară; e)termenul în care sancțiunea poate fi contestată și f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată. În ceea ce privește nerespectarea prevederilor art.268 alin.2 lit.a) din Codul muncii, respectiv neprecizarea în concret a faptelor săvârșite de către reclamant, care trebuiau cuprinse în decizie sub sancțiunea nulității absolute, Curtea reține că în mod greșit prima instanță a reținut că actul contestat cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege. Aceste mențiuni trebuiau să se regăsească chiar în cuprinsul deciziei, lipsa acestora neputând fi complinită cu alte probe sau trimiterea la alte înscrisuri, ce nu au fost comunicate salariatului împreună cu decizia de sancționare, neputându-se invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în actul de sancționare. Doar printr-o motivare concretă a deciziei se asigura informarea corectă a salariatului sancționat disciplinar, pentru ca acesta să aibă posibilitatea de a lua în cunoștință de cauză decizia de ataca sau nu în instanță acest act și de a-și exercita dreptul la apărare în cadrul unui proces echitabil. De asemenea, în lipsa motivării actului decizional, instanța nu poate aprecia asupra legalității acestui act. Pentru a-și putea exercita atribuția de control a legalității actelor de sancționare ale angajatorilor, instanța de judecată trebuie să cunoască descrierea concretă a faptelor ce au fost considerate ca fiind abateri disciplinare, cu precizarea datei săvârșirii acestora, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă deciziei emise, neputând fi complinită în cursul cercetării judecătorești. Se reține că, în cauză, angajatorul a reținut doar încălcarea unor atribuții generale ce revin salariatului, fără precizarea vreunei date în raport cu care să fie verificată respectarea termenului de prescripție a răspunderii disciplinare. Obligativitatea cuprinderii acestor date chiar în decizia de sancționare oferă salariatului garanția că angajatorul nu va invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în acest act. Astfel, conform dispozițiilor art.77 din Codul muncii în forma în vigoare la data emiterii deciziei, art.79 din Codul muncii republicat, în cazul unui conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. În speță, în cursul judecării cauzei, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata precizează în detaliu fapte pretins a fi săvârșite de trei dintre salariații societății, printre care și recurentul, concluzionând că angajatul a „sustras din bunurile aparținând societății";, fără a descrie și în decizia de concediere care a fost în concret fapta ce a fost reținută în sarcina reclamantului, după efectuarea cercetării disciplinare în cauză, ci trimițând la prevederi din regulament și contractul colectiv de muncă ce prevăd ca abateri disciplinare atât sustragerea, cât și favorizarea sustragerii de bunuri din patrimoniul angajatorului. Astfel, se arată prin întâmpinare că: „Salariatul Voiatzis Constantin, căruia i s-a desfăcut Contractul individual de muncă prin decizia nr.92/(...) la data de (...), când a luat fețe de încălțăminte de la „. de cusut";, a luat și una în plus, care era capăt de comandă. Ulterior, a lansat fețele pentru comandă pe linia de tras (banda de tălpuit), precum și fețele în plus. După ce fețele au fost tălpuite și comanda s-a încheiat, a luat perechea de încălțăminte care a rezultat în plus ( era una în plus pentru că salariatul intenționat a lansat pe banda de tălpuit mai multe fețe), a dat-o jos de pe bandă, a învelit-o într-o cârpă și a pus-o într-o plasă. Ulterior, acesta i-a spus colegului său I. N., reclamantul din prezentul dosar, să ia plasa și să o scoată din secție. Salariatul I. a luat plasa, în care era perechea de încălțăminte, dată jos de pe bandă și i-a dat-o la rândul său salariatului O. P. Acesta din urmă a încercat să iasă cu plasa din fabrică, dar a fost descoperit la ușa principală de la intrare de către dl. G. M., șef Departament Administrativ în cadrul C.."; S-a mai arătat prin întâmpinare că recurentul, contrar celor declarate în cursul cercetării disciplinare, știa ce se află în plasa primită și nu și-a anunțat superiorii în momentul în care Salariatul Voiatzis Constantin i-a cerut să o scoată din secție. Toată această descriere a faptelor reținute de către angajator a fi săvârșite de către recurent nu se regăsește însă în decizia contestată în cauză. Astfel cum a reținut și Curtea Constituțională prin deciziile nr.383/2005, nr.319/2007, condițiile de formă și conținut ale actului prin care angajatorul aplică o sancțiune disciplinară sunt impuse de lege pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorului, față de care salariatul se află în raporturi de subordonare, pentru a-l informa concret și complet pe angajat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care se aplică sancțiunea, precum și pentru ca instanța să aibă suficiente elemente de verificare a legalității și temeiniciei măsurii dispuse. Curtea mai reține că, prin dispoziții imperative, art.267 alin.2 din Codul muncii în vigoare la data cercetării disciplinare, art.251 alin.2 din Codul muncii republicat, prevede că, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. În speță, prin adresa nr.58 din (...), recurenta a precizat doar data, ora și locul efectuării cercetării disciplinare, nu și obiectul acesteia. Practic, nerespectarea de către angajator a obligației de a menționa în convocator faptele pentru care salariatul este cercetat disciplinar conduce implicit la nerespectarea art.267 alin.4 din Codul muncii, lucrătorul fiind pus în situația de nu-și putea formula, în cunoștință de cauză, toate apărările în favoarea sa și de a oferi toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, ceea ce contravine scopului pentru care a fost instituită această procedură. Având în vedere faptul că atât art.267 alin.1, dar și art.76 din Codul muncii (art.78 din Codul muncii republicat), sancționează cu nulitatea absolută concedierile dispuse cu nerespectarea procedurii de cercetare disciplinară prevăzute de lege, Curtea reține că legiuitorul, apreciind asupra importanței respectării acestor prevederi, ca o garanție a apărării drepturilor salariatului împotriva eventualelor acte abuzive ale angajatorului, față de care acesta se află într-o poziție de subordonare, a considerat că în situația nerespectării acestor dispoziții legale vătămarea angajatului se prezumă, astfel încât se impune în cauză constatarea nulității deciziei contestate. Având în vedere aceste motive de nulitate a actului de concediere, se constată ca fiind de prisos analizarea celorlalte motive de recurs ce privesc temeinicia măsurii luate de către angajator. Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc.civilă, se va admite recursul declarat de către reclamantul I. N. prin S. C.ANA, se va modifica în tot sentința primei instanțe, se va admite acțiunea formulată de reclamantul I. N., se va constată nulitatea absolută a deciziei nr. 91/(...) emisă de S. „C.ANA"; S.A, pârâta fiind obligată la reintegrareareclamantului I. N. pe postul deținut anterior concedierii și la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale, majorate, indexate, actualizate și cu celelalte drepturi care i se cuveneau acestuia în calitate de salariat, începând cu data concedierii sale și până la data reintegrării efective. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de către reclamantul I. N. prin S. C.ANA împotriva sentinței civile nr. 4204 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot, în sensul că: Admite acțiunea formulată de reclamantul I. N., prin S. C., în contradictoriu cu pârâta S. C. S. Constată nulitatea absolută a deciziei nr. 91/(...) emisă de SC C.ANA SA. Obligă pârâta SC C.ANA SA la reintegrarea reclamantului I. N. pe postul deținut anterior concedierii. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu drepturile salariale, majorate, indexate, actualizate și cu celelalte drepturi care i se cuveneau acestuia în calitate de salariat, începând cu data concedierii sale și până la data reintegrării efective. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI S.-C. B. I.-R. M. C. M. GREFIER G. C. Red.:C.M.; Tehnored.: C.M./M.S.; 3 ex./(...); Jud.fond: Tribunalul Cluj: P.U.
| ← Decizia nr. 4060/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2304/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
