Decizia nr. 4585/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4585/R/2012
Ședința din 05 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâtele S. E. C., S. E. C. S. B. PRIN S. E. C. împotriva sentinței civile nr. 9. din
07 iunie 2012, privind și pe reclamantul intimat P. A., având ca obiect pretenții.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 29 octombrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 947 din (...) a Tribunalului Bistrița-N. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta SC E. C. SA B.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. A. împotriva pârâtelor
SC E. C. SA B. și S. E. C. și, în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, în cuantum de 1675 lei;
- au fost obligate pârâtele, să plătească reclamantului ajutorul material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat pentru sărbătoarea de P. din anul 2009, respectiv 570 lei;
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului ajutorul material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat pentru sărbătoarea de C. aferent anului 2009, respectiv 570 lei;
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului ajutorul material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat cu ocazia zilei SC E. C. SA, aferent anului 2009, în sumă de 570 lei;
- au fost obligate pârâtele la plata de daune interese constând în dobânda legală calculată de la data scadenței drepturilor cuvenite și până la plata efectivă a acestora.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 496 lei , cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția prescripțieidreptului la acțiune este nefondată, întrucât drepturile solicitate în cauză sunt de natură salarială, astfel încât le este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Referitor la fondul cauzei s-au reținut următoarele:
I. Referitor la solicitarea reclamantului privind acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009;
C. colectiv de muncă încheiat la nivelul SC „. C. SA pentru anii 2009-
2010, înregistrat sub nr. 1410 din data de 25 martie 2009 (f. 44- dos.(...)), în conformitate cu prevederile art. 2 din contract și cu art.25 alin. 3 din L. nr.
130/1996, republicată( în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă), se aplică de la data înregistrării contractului - 25 martie 2009.
Potrivit art. 236 alin.4 Codul muncii, în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin.1 din L. nr. 130/1996, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin.1 din L. nr.
130/1996 republicată.
Coroborând dispozițiile art. 32 alin.1, art. 33 și Anexa 6 din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul SC „. C. SA pentru anii 2009- 2010, acestor dispoziții rezultă că pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar al cărui cuantum este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, corespunzător clasei I de salarizare, cu condiția să nu se fi aflat în una din situațiile prevăzute la pct.2 a A. nr.6.
Apărarea în sensul că nu s-au constituit fondurile respective datorită situației economice nu constituie impediment în obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar. Dacă s-a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâta trebuia să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, astfel că nu poate fi reținută nici apărarea pârâtelor din cuprinsul întâmpinării, potrivit cărora, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui Transporturilor a fost monitorizată, nu o exonerează de obligațiile pe care și le-a asumat prin contractul colectiv de muncă. În condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri nu poate fi acceptată. De altfel, lipsa fondurilor nu a fost dovedită.
Reclamantul îndeplinește condițiile impuse de prevederile A. 6, în sensul că nu a fost sancționat disciplinar, așa cum rezultă din adeverința eliberată de SC „. C. SA- C. E. Dej și depusă la fila 29, astfel că este îndreptățit să beneficieze de prevederea contractuală evocată la art.32 alin.1 și care este în cuantum de 1675 lei, așa cum rezultă din contractul de muncă.
Dată fiind neplata la timp a sumei cuvenite în baza art.32 din contractul colectiv de muncă, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței acestei sume și data plății efective.
II. Referitor la solicitarea reclamantului privind acordarea ajutorului material de P. și de C. pentru anul 2009 și a premierii cu ocazia zilei SC „. aferentă anului 2009:
Plata acestor sume pe anul 2009 au fost solicitate în temeiul dispozițiilor art.64 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul SC „. C. SA.
Astfel, conform acestui articol, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. SC „. C. SA, de un ajutor material, al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, iar de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.
În anul 2009, sărbătorile de P. 2009 au fost la data de 19 aprilie, Z. SC „. C. SA s-a sărbătorit la 18 octombrie (conform art.55 din contractul colectiv de muncă), iar sărbătoarea de C. la data de 25 decembrie.
La data de 16 iulie 2009 a fost înregistrat cu nr. 3229/(...) la D. de M., S. S. și F. a M. B. A. A. nr. 1/2539/(...) al SC E. C. SA (f. 40), care la punctul B) menționează că începând cu anul 2009 s-a convenit de părțile semnatare suspendarea ajutorului material care se acordă cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. SC „. C. SA., respectiv suspendarea art.64 din contractul colectiv de muncă, până la 1 ianuarie 2010 .
Tribunalul a constatat că acest act adițional la contractul colectiv de muncă nr.1/15 iulie 2009 a fost înregistrat la data de 16 iulie 2009, iar potrivit prevederilor art.25 alin.3 din L. 130/1996 (în vigoare la acea dată) actul adițional se aplică de la data înregistrării.
Prin urmare, acest act adițional nu produce niciun efect asupra dreptului la ajutorul material cuvenit reclamantului pentru sărbătorile de P. din anul 2009, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiului neretroactivității, acest drept fiind exigibil la momentul încheierii actului adițional.
Nici asupra drepturilor cuvenite reclamantului pentru sărbătorile de C. și
Z. SC „. C. SA nu produce efecte, chiar dacă actul adițional a fost semnat de organizația sindicală la care este afiliat reclamantul, deoarece în conformitate cu art.38 din Codul muncii republicat mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, nici la nivel personal. O. tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Pe de altă parte, suspendarea drepturilor arătate echivalează numai cu o întrerupere a amânării dreptului pe timp limitat, nu stingerea lui și nu afectează însăși substanța dreptului. După încetarea termenului de suspendare, dreptul subiectiv statornicit prin contractul colectiv de muncă reactivează și reclamantul este îndreptățit să și-l valorifice pe cale judecătorească, ceea ce a și făcut.
Îndreptățirea reclamantului la beneficiul ajutorului salarial suplimentar în discuție este probată de îndeplinirea celorlalte condiții (prima fiind aceea de titular al raportului de muncă) instituite expres de prevederile art. 64 alin.1 din contractul colectiv de muncă, iar din adeverința depusă la dosar nu rezultă că ar fi absentat nemotivat de la serviciu, că ar fi fost sancționat pentru consumul de băuturi alcoolice ori s-ar fi aflat în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.
Cuantificarea pretenției deduse judecății este corectă, în deplin acord cu contractul colectiv de muncă, în cuprinsul căruia se menționează expres că în anul 2009 salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare este de 570 lei( f 78 - anexa 1 poziția 1- dosar (...)).
Ca atare, și aceste pretenții ale reclamantului au fost apreciate ca fiind întemeiate.
În baza art.274 C.pr.civ. instanța a obligat pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 496 lei, reprezentând onorariu de avocat conform actelor justificative depuse la filele 30 și 51.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC E. C. SA B., solicitând modificarea hotărârii atacate, cu respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare, s-a arătat în ceea ce privește salariul suplimentar că pentru a putea acordat acest drept societatea ar trebui să aibă profit, sau cel puțin să nu aibă pierderi, dar din nefericire societatea trece prin momente foarte grele generate de climatul economic nefavorabil, ajungând pe locul trei în topul național al datornicilor față de bugetul statului, fiind monitorizată de F. M. I. și au trecut printr-o restructurare masivă de personal.
Este imposibil de apreciat ca fiind ireproșabila activitatea tuturor salariaților desfășurată în cursul unui an calendaristic, pentru ca aceștia să primească drepturi suplimentare în condițiile în care societatea realizează numai pierderi, deși angajatorul plătește pentru fiecare salariat în parte toate datoriile individuale pentru bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, din execuția bugetara rezultând ca angajatorul nu are nici o profitabilitate cu munca prestata de salariat.
Cu toate că acele prevederi contractuale, prevăzute de C. C. de M. art. 32, au fost negociate de ambele părți, ea nu a putut fi materializată în fapt datorită situației economice dificile pe care a avut-o și pe care o traversează societatea.
Astfel, datorită acestei situații economice, în cazul contractelor care presupune o derulare în timp, cum este CCM, cu executare succesivă survenirea acestor evenimente ulterior încheierii contractelor, au dus la un dezechilibru în defavoarea uneia din părțile contractului.
Angajatorul nu și-a putut executa obligația prevăzută în contract, datorită faptului că executarea obligației va pune societatea într-o postură economică foarte dificilă. Concret, sunt în prezența unei onerozități excesive a obligației societății și pe care aceasta nu a luat-o în calcul cu prilejul negocierii contractului colectiv de muncă.
Neexecutarea obligației asumată prin încheierea contractului colectiv de muncă - în art. 32 - constituie un eveniment ce nu putea fi prevăzut și nici împiedicat de către societate, care se vede astfel în situația oneroasă de ași atrage o situație economico-financiară foarte dificilă.
Întrucât există argumentații de natură juridică ce dovedesc teoria impreviziunii, solicită instanța să le aprecieze.
Mai mult contractul colectiv de muncă invocat de reclamant ca temei de drept pentru solicitările formulate art. 32 alin 3 prevede: „(3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar";.
Înțelegerea dintre reprezentanții pârâtei și liderii sindicatelor reprezentative din societate, fondul pentru acordarea salariului suplimentar se constituie din venitul societății, dar având în vedere situația economică nefavorabilă a subscrisei venitul societății a fost mai mic decât cheltuielile.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere și faptul că pe fondul unei crize economice, în anul 1997, Guvernul a emis OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13 salariu sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, care de regulă, se acordă la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăti restante fată de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugete locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiu anul, al 13- lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii.
Arată că nu este de acord cu modul concis în care instanța își motivează sentința având în vedere termenul de prescripție de șase luni invocat de SC „. C.
SA conform prevederilor Legii 5. art. 268 alin 1 punctul e.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anul 2009 consideră că termenul de prescripție începe să curgă din data de 15 ianuarie 2010, având în vedere faptul că data plății salariului pentru luna decembrie a anului respectiv este data de 15 ianuarie a anului următor.
Salariul suplimentar nu reprezintă plata muncii salariatului. Există o diferență fundamentală între salariu, care este o contraprestație a muncii depusede salariat, și salariul suplimentar, care este o liberalitate a angajatorului, acordat doar datorită simplei calități de salariat.
Consideră că partea adversă reclamă neexecutarea C.ui C. de muncă, iar termenul de prescripție este cel prevăzut de L. 5. art. 268 alin 1 pct. „e";, adică șase luni de la nașterea dreptului la acțiune. T. drepturile solicitate de reclamant au ca temei C. C. de M., termenul de prescripție fiind de șase luni, acțiunea reclamantului este tardiv introdusă.
Referitor la obligare la plata ajutorului material pentru sărbătoarea de P.
2009, de C. 2009 și de Z. E. C. SA pentru anul 2009, arată că instanța nu a ținut cont de faptul că aceste ajutoare materiale au fost suspendate prin A. A. nr.
1/2539/(...) înregistrat la D. a M. B. cu numărul 3229/(...) și A. A. nr.
1/6395/(...) înregistrat la ITM B. cu numărul 60422/(...).
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 octombrie 2012 (f.15- 20)reclamantul B. A., s-a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta-recurentă ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de către recurentă, cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, sunt nefondate, Curtea reținând că pretențiile solicitate prin acțiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care își au izvorul în C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Este real că drepturile cuvenite angajaților au fost denumite în C. colectiv de muncă ca fiind „. suplimentar"; sau „ajutoare materiale";, însă din enumerarea criteriilor stipulate pentru acordarea acestor drepturi, din caracterul periodic al acordării acestora, reiese cu certitudine caracterul salarial al drepturilor pretinse de reclamantă.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate, astfel cum se prevede în mod expres prin dispozițiile art. 166 alin. 1 și art. 283 lit. c Codul Muncii (în forma în vigoare pentru perioada în litigiu), motiv pentru care în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. e Codul muncii care instituie un termen de 6 luni.
Astfel, legiuitorul la art. 166 alin. 1 Codul muncii a statuat că, „dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate";, iar caracterul salarial ala acestor sume rezultă și din dispozițiile art. 56 Cod fiscal , conform cărora:
„Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.";
Întrucât acțiunea reclamantului a fost înregistrată în 22 martie 2012 și se referă la obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani aferente anului 2009 și, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă
și a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, prin urmare Curtea apreciază că nu poate fi acceptată susținerea recurentei, în sensul că pretențiile sunt prescrise prin aplicarea unui termen de prescripție de 6 luni.
Se constată a fi nefondate și susținerile din recurs privitoare la obligarea la plata salariului suplimentar aferent anului 2009, în privința cărora reclamantul și-a întemeiat această pretenție pe art. 32 alin. 1 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010, și respectiv 2010 - 2011.
Așadar, o interpretare corectă a acestui text duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor prime este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea „ personalul companiei va primi un salariu suplimentar";. Ca atare, formularea fermă a acestui drept exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sale economice.
Astfel, potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii (acte normative în vigoare la data la care s-a născut dreptul pretins), „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Având în vederea natura obligației recurentei, cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să le plătească angajatului, se constată că în cauză nu-și găsesc aplicabilitatea nici susținerile din cererea de recurs cu privitoare la teoria impreviziunii, astfel că forța obligatorie a contractelor se impune și în speța de față.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor asupra salariului suplimentar, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Nu sunt incidente în cauză dispozițiile OUG nr. 81/1997, prin care s-a prevăzut ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăti restante fată de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugete locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiu anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii, deoarece potrivit modificărilor aduse prin L. nr. 1., acest act normativ a reglementat plata premiilor anuale doar pe anul 1997.
Așadar, în mod corect instanța de fond a reținut că acordarea drepturilor salariale reprezentând salariul suplimentar aferent anului 2009 constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
În ceea ce privește soluția adoptată de tribunal cu privire acordarea ajutorului material de C. pentru anul 2009 și a primei de Z. E. pentru anul 2009, se constată că sunt fondate criticile formulate în recurs sub acest aspect.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumelor reprezentând aceste drepturi în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. 1 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009
- 2010, și respectiv 2010 - 2011, potrivit cărora „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. SC „. C. SA, de un ajutor material, al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare (…)";, temei reiterat și în concluziile formulate în scris.
Însă, prin A. A. nr. 1 înregistrat la D. a M. B. la data de 16 iulie 2009, s-a convenit suspendarea aplicării alin. 1 al art. 64 din C. colectiv de muncă pe anii
2009 - 2010 până la data de 1 ianuarie 2010, iar prin A. A. nr. 2 înregistrat la
ITM B. la data de 13 octombrie 2010, s-a convenit completarea art. 64 a C.ui colectiv de muncă pe anii 2010 - 2011 cu următorul aliniat „se suspendă ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de ziua E. C. SA și a C. pentru anul 2010";.
Aceste prevederi au avut ca efect lipsirea de temei a pretențiilor reclamantei având ca obiect acordarea ajutorului material pentru Z. E. C. în 2009 (sărbătorită la data 18 octombrie conform art. 55 din C. colectiv de muncă) și ajutorului material de C. pentru 2009 (sărbătorit la data 25 decembrie).
Contrar celor reținute de prima instanță, Curtea apreciază că nu există similitudine între suspendarea unui drept și amânarea dreptului respectiv pe o perioadă determinată, fiind noțiuni distincte, iar, din modul de formulare neechivoc al celor două acte adiționale, rezultă intenția clară a părților semnatare de a înlătura aplicarea prevederilor art. 64 alin. 1 din Contractele colective de muncă la data la care s-ar fi născut dreptul la ajutoarele materiale.
Posibilitatea suspendării este conferită chiar de legiuitor prin dispozițiile art. 246 C.muncii (în forma în vigoare la data încheierii actelor adiționale), potrivit cărui „aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de voința al părților";.
Într-adevăr, potrivit art. 38 din C.muncii, „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. O. tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate";, însă această interdicție se referă doar la drepturile recunoscute prin lege, astfel încât față de prevederile art. 246 din C.muncii, nu se poate susține nelegalitatea clauzelor cuprinse în cele două acte adiționale.
Așadar, în condițiile în care la data de 18 octombrie 2009- Z. E. C., respectiv la data de 25 decembrie 2009 - C., nu erau în vigoare prevederile art. 64 alin. 1 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate, ca urmare a suspendării lor, se constată că hotărârea atacată este nelegală sub acest aspect, impunându-se așadar modificarea sentinței pronunțate de către tribunal.
În ceea ce privește ajutorul material de P., acesta s-a sărbătorit la data de
19 aprilie 2009, așadar anterior înregistrării actului adițional nr. 1/2009, moment care a marcat intrarea în vigoare a dispozițiilor de suspendare, motiv pentru care se contată că în mod legal prima instanță a dat eficiență prevederilor art. 64 alin. 1 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate obligând pârâtele la plata acestui drept salarial.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat de pârâta SC „. C. SA"; împotriva sentinței, pe care o va modifica în parte, în sensul că va respinge cererile reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata ajutorului material de C. pentru 2009 și a ajutorului material pentru Z. SC E. C. SA pentru 2009.
Vor fi menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC E. C. SA B. împotriva sentinței civile nr. 947 din (...) a Tribunalului Bistrița-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația pârâtelor SC E. C. SA B. și S. E. C. de a plăti reclamantului P. A. ajutorul material pentru sărbătoarea de C. 2009 și pentru ziua SC E. C. SA aferentă anului 2009.
Menține restul dispozițiilor.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. D. G.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: I. C.
| ← Decizia nr. 4013/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4060/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
