Decizia nr. 2110/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2110/R/2012
Ședința publică din data de 8 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. K.-U. S. împotriva sentinței civile nr. 40 din 12 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat M. F. M. având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente - avocat R. D. A. din cadrul Baroului C., lipsind reclamantul intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, pentru motivele arătate în scris, pe care le susține și verbal în ședința publică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr. (...) la Tribunalul
Maramureș, reclamantul M. F.-M. a chemat în judecată pârâta SC K.-U. S., solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale compensatorii prevăzute de art. 78 din C. colectiv de muncă unic la nivel național, la care se vor calcula penalități și majorări la zi.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a avut raporturi juridice de muncă cu pârâta, iar la data de (...) i s-a înmânat un exemplar al preavizului de concediere individuală nr. 10132, fiind informat că începând cu (...) locul de muncă ocupat de reclamant se desființează, generat de reorganizarea activității societății, invocându-se prevederile art. 65 și 73 din Codul muncii.
Pe data de (...) a semnat fișa de lichidare, însă angajatorul nu i-a plătit salariul compensatoriu prevăzut de art. 78 din C. colectiv de muncă la nivel național pe perioada 2007-2010.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la data cererii introductive de instanță prevederile C.ui colectiv de muncă U. la nivel național pe 2007-2010 nu mai sunt în vigoare, aplicându-se doar dispozițiile
C.ui colectiv la nivel de ramură, respectiv la nivel de unitate, care nu prevăd acordarea vreunei compensații pentru încetarea contractului individual de muncă în situația reclamantului.
Art. 67 Codul muncii prevede acordarea plăților compensatorii în cazul încetării contractului individual de muncă ca o normă legală cu caracter supletiv, iar nu imperativ.
Cererea de acordare a salariului compensatoriu nu a fost formulată în termen de 30 de zile de la comunicarea preavizului.
A mai arătat că cererea privind obligarea la plata de penalități și majorări pentru neachitarea salariului compensatoriu este nemotivată și nefondată.
Prin sentința civilă nr. 40/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M. F.-M.,împotriva pârâtei SC K.-U. S. și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului un salariu compensator în cuantum de 3286 lei potrivit art. 78 din C. colectiv de muncă U. la N. N. pe 2007-2010, actualizat cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că între părți au existat raporturi juridice de muncă începând cu (...). La data de (...) reclamantul a semnat de luare la cunoștință a preavizului de concediere individuală nr. 10132/(...) prin care i se aduce la cunoștință că începând cu data de (...) locul de muncă ocupat de acesta se desființează ca urmare a reorganizării activității potrivit art. 65 și 73 codul muncii.
Reclamantul susține, iar pârâta nu contestă că reclamantul a fost în concediu medical în perioada (...)-(...), respectiv (...)-(...).
Pe perioada concediului medical termenul de preaviz de 30 de zile este suspendat.
În termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 268 al. 1 lit. a) Codul muncii, respectiv la data de (...), reclamantul notifică societatea pârâtă să-i acorde salariul compensatoriu prevăzut de art. 78 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe 2007-2010.
În raport de aceste prevederi instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3286 lei cu titlu de salariu compensatoriu, potrivit adeverinței de salariu pe luna august 2010 depusă de reclamant la dosar.
La suma compensatorie stabilită în seama reclamantului, instanța a interpretat penalitățile și majorările la zi, ca fiind o actualizare a sumei cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. K. U. S., solicitând modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a reclamantului intimat.
În motivarea recursului recurenta critică sentința prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă, considerând că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, atribuind valoare legala unui act normativ care nu mai este in vigoare, extinzând aplicabilitatea C.ui colectiv de munca U. la nivel național peste termenul de valabilitate al acestuia.
Arată că atât la data introducerii cererii de chemare in judecata, cât si la data pronunțării sentinței atacate, C. C. de M. U. la nivel național nu mai era in vigoare, iar instanța nu justifică temeiul legal al aplicării retroactive a acestuia.
Nu se poate retine că solicitarea reclamantului din (...) prin corespondență electronică are valoare de punere în întârziere, întrucât nu a fost făcută în condițiile art. 1079 Cod Civil. Chiar si in condițiile in care instanța considera ca aceasta corespondenta valorează punere in întârziere, corespondenta nu îndeplinește condițiile prevăzute de legea semnăturii electronice pentru a fi opozabila si a i se atribui vreo valoare juridica.
- Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod proc. civila, recurenta a mai susținut că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, încălcând astfel principiul disponibilității procesului civil consacrat de art. 129 alin. (6) Cod proc. civilă. Consideră recurenta că nu era permis instanței ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor în care a fost investită, prin interpretarea petitului privind penalitățile si majorările de întârziere din cererea de chemare in judecată ca fiind „o actualizare a sumei cu indicele de inflație la data plății efective";.
Cât timp pentru penalitățile și majorările de întârziere reclamantul nu a indicat vreun temei legal, iar o solicitare de actualizare a sumei compensatorii nu exista la dosar, nefiind pusă în discuție, instanța de fond a acordat ce nu s-a cerut, recalificând din oficiu penalitățile si majorările ca fiind o actualizare cu indicele inflației, pronunțând în acest fel o sentința netemeinica si nelegala.
- Recurenta invocă și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., arătând că sentința nu cuprinde motivele pentru care instanța a admis acțiunea în temeiul art. 78 din C. C. de munca la nivel național pe
2010, deși pârâta a invocat inaplicabilitatea acestuia ca urmare a încetării valabilității acestuia, iar instanța de fond nu a arătat motivele pentru care respinge aceste apărări.
De asemenea, instanța de fond nu motivează de ce în cauză nu sunt aplicabile cel puțin dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel de ramura legal înregistrat, în vigoare la data încetării contractului individual de munca, la data solicitării prin corespondență a salariului compensatoriu, la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data soluționării cauzei.
- S-a mai invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9
C.pr.civ., recurenta susținând sub acest aspect că în vederea aplicării dispozițiilor art. 78 din C. C. de M. unic la nivel național, instanța de fond avea îndatorirea de a exercita un rol activ în stabilirea acestui drept, ceea ce nu a făcut, acest drept fiind stabilit pe baza unei adeverințe de salariu aferenta lunii august 2010 prezentată de reclamant si de care pârâta nu a avut cunoștință ca fiind prezentată de reclamant in dovedirea cuantumului pretențiilor sale. De altfel, in cererea introductiva reclamantul nu precizează cuantumul pretențiilor sale si nici un au fost precizate in scris ulterior, astfel încât pârâta sa ia cunoștința de acest cuantum si sa-si exprime poziția fata de cuantumul acestor pretenții.
Instanța de fond nu si-a exercitat rolul activ pentru a stabili fără echivoc ca suma de 3286 lei reprezintă salariul lunar pe care reclamantul l-a încasat în mod obișnuit si nu cuprindea alte elemente care nu fac parte din salariul lunar. Nu există niciun text de lege care sa oblige angajatorul să achite cu titlu de salariu compensatoriu fostului salariat, salariul din luna anterioara încetării contractului individual de muncă.
- În temeiul art. 3041 Cod proc. civ. recurenta solicită examinarea cauzei sub toate aspectele si respingerea cererii de chemare in judecata, arătând că dispozițiile legale în vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecata, ca de altfel si la data soluționării cauzei sunt: - Contract C. De M. U. din 11 aprilie 2008 la nivelul ramurii industriei lemnului CCMUR pe anii 2008-2012, care prevede în art. 22 posibilitatea acordării unei indemnizații de cel puțin un salariu de baza numai în cazul desfacerii contractului individual de muncă prin concediere colectivă, ori reclamantului i s-a încetat contractul individual de muncă prin concediere individuala. - Contract C. de M. la N. U. SC K.-U. S. pe anii 2008-2009 care nu prevede acordarea vreunei compensații pentru încetarea contractului de munca din motive care nu țin de persoana angajatului. In ce privește Codul M. posibilitatea de a se acorda plăți compensatorii în cazul încetării contractului de munca este reglementată de art. 67 ca o norma legala cu caracter supletiv, iar nu imperativ. Raportul dintre contractele colective de muncă încheiate la diferite nivele se aplică de către instanța de judecată în măsura în care sunt în vigoare atât contractul colectiv de la nivel superior, cât și cel de la nivel inferior. Ori la data soluționării cauzei este în vigoare doar contractul colectiv de muncă de la nivel de ramură, acesta fiind contractul colectiv de nivel superior în funcție de care se analizează dispozițiile contractului de la nivelul inferior, respectiv cel încheiat la nivelul unității. In concluzie, având în vedere natura juridică a salariului compensatoriu ca fiind o despăgubire, ea nu poate fi soluționată decât în raport cu norma juridica în vigoare la data soluționării cererii. In ce privește obligarea la plata de penalități și majorări pentru neachitarea salariului compensatoriu solicită respingerea cererii ca nemotivata si nefondata, arătând că salariul compensatoriu solicitat de reclamant are natura juridica a unei despăgubiri, a unei daune, noțiune incompatibilă cu cea de majorări și penalități care au natura juridică de daune - interese, cu alte cuvinte, reclamantul solicitând dauna la dauna, fapt ce nu este reglementat de nici un text de lege. Reclamantul nu este lipsit de folosința vreunei sume de bani ieșite din patrimoniul său, pentru a justifica solicitarea de despăgubiri pentru întârzierea în încasarea salariului compensatoriu. De asemenea, nu există vreun temei legal pentru obligarea la plata de majorări și penalități nici cu titlu de sancțiune pentru neacordarea salariului compensatoriu. D. ar fi așa, legiuitorul ar fi reglementat modul de punere în întârziere și cuantumul unor astfel de majorări si penalități. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține că recursul este nefondat,având în vedere următoarele considerente: Din înregistrările din carnetul de muncă al reclamantului (fila 121 dosar fond) rezultă că raporturile de muncă ale acestuia cu societatea recurentă au încetat la data de (...), conform art. 65 alin. 1 din codul muncii. Potrivit dispozițiilor art. 78 din C. C. de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010 "La încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi". C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 a fost înregistrat la M. M., S. S. si F. cu nr. 2895/21/(...), iar la art. 108 din acestcontract părțile au prevăzut clauza potrivit căreia acest contract „produce efecte începând cu data înregistrării lui de către una dintre părți, în condițiile prevăzute de 25, alin. 3, din Legea nr. 130/1996, republicată."; Curtea constată că nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 cod proc. civ., întrucât instanța de fond a făcut în mod legal aplicarea în cauză a prevederilor art. 78 din C. C. de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010. Dreptul reclamantului la plata compensației prevăzute de art. 78 din C. C. de M. unic la nivel național s-a născut la data încetării raporturilor de muncă, respectiv la data de (...), dată la care C. C. de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010 era în vigoare. Cum prevederile acestui contract colectiv de muncă sunt aplicabile situațiilor juridice născute în perioada de valabilitate a acestuia, dreptul reclamantului la plata compensației ce face obiectul cauzei s-a născut în temeiul prevederilor art. 78 din acest contract, fiind lipsit de relevanță sub aspectul temeiniciei pretențiilor reclamantului faptul că la data promovării acțiunii în instanță, respectiv la data pronunțării sentinței, încetase valabilitatea acestui contract colectiv de muncă. Faptul că instanța de fond nu a înlăturat în mod expres apărările pârâtei prin care se invoca faptul că valabilitatea contractului colectiv de muncă unic la nivel național încetase la data formulării acțiunii nu poate fi considerată ca o nemotivare a hotărârii în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 cod procedură civilă, întrucât instanța a reținut incidența prevederilor contractului colectiv de muncă respectiv prin raportare la data încetării raporturilor de muncă ale reclamantului. În raport de considerentele de mai sus și având în vedere prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare în perioada de referință), potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, Curtea reține că este lipsit de relevanță faptul că în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu era prevăzută acordarea vreunei compensații pentru încetarea contractului de muncă în situația reclamantului, întrucât temeiul acordării compensației solicitate de reclamant îl constituie prevederile contractului colectiv de muncă la nivel superior, respectiv ale contractului colectiv de muncă la nivel național. Chiar dacă prevederile art. 67 din codul muncii nu impun angajatorului obligația de a acorda compensații salariaților concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, Curtea reține că, în măsura în care acordarea unor asemenea compensații este prevăzută de contractul colectiv de muncă aplicabil, acordarea compensațiilor respective nu mai poate fi considerată o opțiune a angajatorului, ci o obligație a acestuia, obligație care izvorăște din dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c și art. 236 din codul muncii, precum și ale art. 11 din Legea nr. 130/1996. Nefondate sunt și criticile recurentei privind cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată prin sentința atacată. Astfel, la stabilirea acestui cuantum instanța de fond a avut în vedere fluturașul de salariu pe luna august 2010 depus de reclamant la dosar (fila 123 dosar fond) din care rezultă că salariul de încadrare al reclamantului este de 4730 lei, iar salariul net rezultat în urma efectuării reținerilor legale este de 3286 lei. Susținerile recurentei în sensul că instanța de fond nu a verificat dacă suma de 3286 lei încasată de reclamant pentru luna august 2010 nucuprinde și alte elemente care nu fac parte din salariul lunar sunt total nefondate, întrucât din fluturașul de salariu menționat rezultă fără dubiu că suma respectivă reprezintă salariul de încadrare reclamantului, în înscrisul respectiv nefiind evidențiată nici o altă sumă în afara salariului. Chiar dacă reclamantul nu a precizat în mod expres cuantumul sumei pretinse, în cererea introductivă acesta a menționat că solicită obligarea pârâtei la plata salariului compensatoriu conform art. 78 din C. C. de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, astfel că nu se poate reține că pârâta nu a avut cunoștință de cuantumul pretențiilor reclamantului, câtă vreme aceasta cunoștea care era salariul lunar al fostului său angajat. De altfel, recurenta nici nu a făcut vreo dovadă în cauză că salariul lunar al reclamantului ar fi avut alt cuantum decât cel înscris în fluturașul de salariu pe luna august 2010 depus la dosar și nici nu indică la care alt salariu ar fi trebuit să se raporteze instanța de fond. În ce privește criticile referitoare la actualizarea sumei Curtea reține că, deși în cererea introductivă reclamatul a solicitat acordarea compensației prevăzute de C. C. de M. unic la nivel național, „la care se vor calcula penalitățile și majorările la zi";, este evident că prin această din urmă cerere reclamantul a urmărit acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neacordării la scadență a compensației la care era îndreptățit, prejudiciu izvorând din devalorizarea monedei naționale între momentul când dreptul era cuvenit și cel când se plătește efectiv. În consecință, chiar dacă exprimarea reclamantului nu a fost în acest sens, nu se poate considera că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, după cum nu s-ar putea considera că pârâta nu avut cunoștință despre o astfel de cerere formulată de reclamant. Faptul că suma cuvenită reclamantului în temeiul prevederilor art. 78 din C. C. de M. unic la nivel național reprezintă de fapt o compensație acordată de angajator ca urmare a concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, nu este de natură a conduce la concluzia că actualizarea acestei sume cu rata inflației este incompatibilă cu caracterul compensatoriu al dreptului reclamantului, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, prin actualizarea sumei cu rata inflației se urmărește acoperirea prejudiciului cauzat de achitarea cu întârziere a sumei cuvenite reclamantului. Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. K.-U. S. împotriva sentinței civile nr. 40 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 8 mai 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. G. N. N. Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...)jud.fond: M.C.
| ← Decizia nr. 1/2202, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 50/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
