Decizia nr. 4648/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4648/R/2012
Ședința din 12 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. "C." SA - S. "C. CF" C. împotriva sentinței civile nr. 1. din 22 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat A. L. D., și pe pârâta intimată C. N. DE C. F. "C." SA B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, urmare a disjungerii din dosar nr. (...) în care a fost formulată în numele mai multor reclamanți de către S. L. Secția L8 B., în prezentul dosar calitatea de reclamant revenind angajatei/. A. L. D. (f.35-38), au fost chemate în judecată pârâtele C. N. de C. F. "C." S. și C. N. de C. F. "C." S.A - S. "C. R. de E., întreținere si R. CF " C. solicitându-se instanței sa dispună obligarea in solidar la acordarea următoarelor drepturi salariale neachitate, actualizate in raport de rata inflației si dobânda legala pana la data plații efective: salariul suplimentar pentru anii 2008-
2009; ajutorul material aferent Zilei F. pentru anul 2009; ajutorul material pentru sărbătoarea de P. si C. aferenta anului 2009; ajutorul material pentru sărbătoarea de P. aferenta anului 2010; contravaloarea tichetele de masa pe perioada februarie 2009 si noiembrie 2011.
Prin precizarea de acțiune se solicită admiterea acțiunii și pentru salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material pentru Z. feroviarului șisărbătoarea C.ului 2010.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile reclamantei privind plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada februarie
2009-aprilie 2010, invocată de pârâta C. N. de C. F. „. S. B. - S. C. R. de E., Î. și
R. CF C.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta/ul A. L. D., prin
S. L. Secția L8 B., împotriva pârâtelor C. N. de C. F. „. S. B. și C. N. de C. F. „. S.
B. - S. C. R. de E., Î. și R. CF C. și, în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei/. următoarele drepturi bănești, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective : salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de
„. feroviarilor";, P. și C. pentru anii 2009 și 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
S-a respins cererea reclamantei/. de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada februarie 2009- noiembrie 2011, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă ca neîntemeiată.
F. cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată, încondițiile art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut că aceasta este nefondată întrucât toate drepturile solicitate prin acțiunea dedusă judecății au natura juridică a unor drepturi salariale, caz în care termenul de introducere a acțiunii este de 3 ani conform art.268 lit. c C. muncii.
În ceea ce privește fondul, a reținut că reclamanta/ul A. L. D. este salariatul pârâtelor în intervalul de timp pentru care reclamă achitarea drepturilor salariale enumerate în acțiune (salariul suplimentar pentru anii 2008,
2009 și 2010; ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. feroviarului pentru anii 2009 și 2010; contravaloarea tichetelor de masă neacordate din luna februarie 2009 și până în noiembrie 2011), după cum rezultă din contractul individual de muncă depus în copie la dosar, împrejurare confirmată de pârâte prin apărările formulate, recunoscut fiind și caracterul ireproșabil al muncii depuse, respectiv încadrarea angajatului în criteriile impuse de acordurile colective care condiționează acordarea drepturilor bănești litigioase. După cum rezultă din tabelul atașat la dosar nr. (...), ce a fost acvirat pe cale scurtă prezentului, reclamantul a mandatat corespunzător organizația sindicală al cărui membru este să promoveze prezenta acțiune.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, potrivit art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-2010
(f…15-26) respectiv art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la (...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010 (f.353-
357 din dosarul acvirat) pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii. P. art. 236 alin. 4 C. muncii, în forma sa în vigoare pentru perioada în discuție, text preluat de art.229 alin. 4 din noul Cod al muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. E. contractului colectiv este obligatorie pentru părți, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, contractele colective de muncă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, principiiinstituite atât de L. nr. 1. rep.( art. 8 alin. 3, art.11 alin. 1, art.30 alin.1), cât și de L. nr. 6. a dialogului social (art. 132 alin.3, art. 133, art. 148 alin.1), cea din urmă abrogând prin art. 224 lit. d pe cea dintâi. Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul constată că reclamanta/ul, în calitate de salariat al pârâtelor, este îndreptățit să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul având calitatea de salariat, condiție impusă de prevederea contractuală de care se prevalează, inclusiv la data de 31 decembrie a fiecărui an. S. datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata salariului suplimentar constituie o facultate și nu o obligație, aceasta fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație. Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu. Dacă se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu. Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată. Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Ca atare, această solicitare a reclamantei/. întemeiată pe dispozițiile acordurilor colective de muncă la nivel de unitate și grup de unități se impune a fi satisfăcută, urmând a fi achitat salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anilor 2008, 2009 și 2010.
Referitor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C., P., Z. feroviarului pentru anii 2009 și 2010, conform prevederilor acelorași contracte colective, art. 65 din același CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-
2010, respectiv art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la (...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010 , cu ocazia fiecăreia dintre cele trei sărbători se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, ajutor de care beneficiază cei care în cursul anului respectiv nu au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an. R. îndeplinește toate aceste condiții după cum rezultă din datele comunicate de angajator.
Cu toate acestea drepturile litigioase nu au fost acordate, susținându-se în esență că prin actele adiționale la contractele colective de muncă, cele cu
939/(...), nr. 1718/2010 și 2317/2010, respectiv ultim alineat al art. 65 din CCM pe anii 2009-2010 ce stipulează că în anul 2009 și 2010 nu se acordă aceste drepturi, obligația angajatorului nu mai există.
Teza este însă greșită întrucât pe de o parte inexistența obligației presupunea inserarea clauzei modificatoare corespunzătoare în sensul desființării dreptului, nu a prorogării termenului de realizare a acestuia, respectiv îndeplinire a obligației angajatorului după expirarea anului 2009, respectiv 2010 ( partenerii social stabilesc că în anul 2009 și în anul 2010 „nu se acordă"; ajutorul material, ceea ce presupune temporizarea executării clauzei contractuale și nu anihilarea executării obligației contractuale).
Pe de altă parte în tot acest interval de timp sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2., care la art. 71 prevedea, în mod necondiționat, dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. F., cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Dată fiind prioritatea în aplicare a contractului colectiv de muncă la nivelsuperior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul a constatat că reclamanta/ul, ce nu se găsește în nici una dintre ipotezele de excludere de la plata ajutorului, satisfăcând cerința muncii ireproșabile impusă de prevederea contractuală citată, este îndreptățit/ă în baza contractelor colective de muncă la plata ajutorului solicitat, cu atât mai mult cu cât ea este formulată după epuizarea intervalului de timp în care la nivel de unitate s-a decis practic suspendarea acordării.
Nici posibilitățile financiare la care se face trimitere în apărările formulate nu sunt relevante pentru existența și executarea obligațiilor. Dacă s-a instituit obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâtele trebuie să le îndeplinească
și să acorde reclamantei/. toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.
În consecință pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei/. ajutorul material pentru sărbătoarea P.lui, Zilei feroviarului și C.ului din anii 2009 și
2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare. S. datorate de pârâte suportă riscul devalorizării, astfel că pentru repararea în totalitate a prejudiciului în acord cu prevederile C.ui muncii, se impune actualizarea cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații
și până la data plății efective.
În privința plății contravalorii tichetelor de masă, T. a apreciat că această pretenție este neîntemeiată.
Chiar dacă dreptul pretins este stipulat în cuprinsul contractelor colective de muncă la nivel de angajator la art. 77, cât timp prevederea contractuală face trimitere expresă la conformitatea cu legea, stabilind că beneficiul se acordă „în conformitate cu prevederile legale"; și potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", rezultă neechivoc că acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator.
În acest sens este de altfel și decizia nr. 14/2008 dată în interesul legii de I. potrivit căreia alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masa se acordă, în toate cazurile, numai dacă: există un contract individual de muncă
(persoana are calitatea de angajat); angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă; există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. Aceasta categorie de personal are dreptul de a primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
L. nr. 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă de alocarea de fonduri de la bugetul de stat, iar în legea bugetului de stat pe anul 2009 (L. nr.
18/2009) nu există nicio dispoziție legală pentru sume cu această destinație, așa cum rezultă din anexa 1 a legii, privitoare la sinteza bugetului de stat, nu există nici o referire la tichetele de masă. De asemenea, în anul 2009 nu s-a aprobat prin hotărâre de guvern bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei. R. corelarea directă cu prevederile legale la care face trimitere clauza contractuală convenită de partenerii sociali, respectiv caracterul facultativ al acordării tichetelor de masă, condiționarea beneficiului acestora de existența de sume aprobate în buget cu această destinație și având în vedere faptul că pe anul 2009 și 2010 nu s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei, tribunalul a constatat că cererea de acordare a tichetelor de masă echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă nu este întemeiată.
Pentru considerentele de fapt și drept expuse, având în vedere și art. 40 din C. muncii, respectiv art. 155 și 157 din același cod în forma sa în vigoare la momentul la care trebuiau acordate drepturile în discuție, respectiv art. 40,160 și162 din noul Cod al muncii, acțiunea precizată a fost admisă în parte în limitele expuse. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
În termen legal, a declarat recurs pârâta C. N. DE C. F. „. SA B. - S. „. R. DE E., Î. ȘI R. CF"; C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii prin care se solicita plata, pentru anii 2008, 2009 si
2010, a cate unui salariu suplimentar, și ajutorul material aferent sărbătorilor de Z. F., P. și C. pentru anii 2008, 2009 și 2010.
Recurenta formulează critici cu privire la salariul suplimentar, în raport de care susține că nu poate fi acordat în mod necondiționat, din dispozițiile art. 30 din CCM rezultând că plata sa nu are caracter obligatoriu, ci facultativ.
Acordarea salariului suplimentar s-a prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2008-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Or, având în vedere dispozițiile OUG nr.79/2008, recurentelor le-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008-2009, aprobate prin acte normative, iar pierderile financiare au împiedicat achitarea acestor drepturi.
Invocă, de asemenea, teoria impreviziunii, subliniind că aceasta este incidentă în cauză.
Consideră că pretențiile privind plata salariului suplimentar pentru anul
2010, a ajutorului material aferent Zilei F., P. si C. pentru anii 2009, 2010, sunt neîntemeiate.
Astfel, învederează că pentru anul 2009 și 2010 obligația CNCF "C." SA de a plăti ajutoarele materiale menționate nu exista.
În data de (...) a fost înregistrat C.C.M. nr. (...) la M., care potrivit art. 2 alin. 2 are valabilitate de un an de la data înregistrării - (...) și până la data de
(...), iar în conformitate cu prevederile art. 65 ultimul aliniat din CCM al CNCF "C." SA pe anul 2009-2010, "in anul 2009 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. si de Z. F.".
Menționează că organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreuna cu CNCF "C." SA Contractul Colectiv de M. pe anul 2009-2010 cu prevederea ca "in anul 2009 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. si de Z. F.", astfel că instanța nu poate trece peste voința părților decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art.969 Cod civil.
CNCF "C." - SA nu a avut si nu are buget de venituri si cheltuieli aprobat conform prevederilor legale in vigoare (O.U.G. nr. 37/2008) pentru anii 2008 si
2009.
Obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse era si este condiționata de încadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.
Astfel, întreaga perioadă pentru care se solicită ajutoarele materiale menționate este acoperită prin contractul și actul adițional semnate de părți, în care sunt specificate în mod foarte clar interdicțiile de a acorda ajutoarele solicitate.
În drept, sunt invocate următoarele dispoziții: L. 53/2003- C. Muncii, OUG nr. 79/2001, H.G. nr. 50/2006, H.G. nr. 1/2007, Contractele de muncă aplicabile, C. civil, C. de procedură civilă.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinarea pentru a-și susține poziția procesuală. Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
P. prevederilor art. 30 alin 1 si 3 din Contractele colective de muncă aplicabile la nivelul paratei pentru anii 2007-2008 și 2009-2010: ";pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.(…) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";
De asemenea, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din contractele colective de muncă menționate anterior „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6";.
Față de conținutul clauzei menționate anterior, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că este obligatorie acordarea acestor drepturi, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
În ceea ce privește sintagma inserată în conținutul clauzei „poate primi un salariu suplimentar"; ce ar putea conduce la concluzia că acordarea acestuia este facultativă, Curtea apreciază că interpretând sistematic dispozițiile art. 30 alin. (1) și (3), 31 și anexa 6 din Contractele colective de muncă menționate anterior, rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată numai de respectarea criteriilor de acordare, respectiv de „. ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic"; conform pct.1 din anexa 6, criteriu care este nuanțat la pct.2 în sensul că se prevede expres că salariații care au fost sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile sau cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu beneficiază de salariul suplimentar.
De asemenea, interpretarea clauzei evocată anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din L. nr. 1. potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, ori prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar peanii 2006-2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin A. adițional înregistrat sub nr. 370/(...), la art. 30 alin. 1 s-a prevăzut că „salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.
Prin art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un ajutor material cu ocaziasărbătorilor de P. și de C. și de un premiu pentru Z. F..
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv (...), producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr.370/(...), aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la (...) până la (...), așadar și pentru anul 2009 și 2010.
CCM la nivel de unitate pentru anii 2009 - 2010 fost înregistrat la sub nr.
1. la data de (...), iar conform dispozițiilor art. 24 alin. 3 din L. nr. 1. contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării.
Conform art.25 alin.3 din L. nr.1. „contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării";, ceea ce ilustrează principiul neretroactivității normei civile.
În același sens, este ineficient juridic actul adițional nr. 1718/(...), invocat de pârâtă ca temei al neacordării ca urmare a încălcării principiului neretroactivității, drepturile la care se renunță fiind exigibile la momentul înregistrării acestuia.
Este irelevant că actul adițional a fost semnat de sindicatele la care esteafiliat reclamantul, deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art.38 C. muncii).
În fine, natura juridică a sumelor pretinse prin acțiune este cea a unor drepturi salariale, fiind un adaos anual la salariul de bază, conform art. 11 alin.
1 lit. b din CCM, așadar un element al salariului, chiar dacă este inclus în acordul colectiv în capitolul privind protecția salariatului, fiind evident în raport de drepturile reglementate de C. VI din CCM (bilete de tratament, asistență medicală, indemnizații de concediere, de incapacitate temporară de muncă, de deces, etc., decurgând din executarea contractului individual de muncă), că face parte din conceptul de pachet de drepturi salariale, reprezentând un avantaj pecuniar acordat pe parcursul și ca efect al derulării raporturilor de muncă.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 71 din CCM la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă așadar caracterul pur și simplu al acestor drepturi.
Ceea ce poate stabili unilateral Consiliul de A. este doar cuantumul premierii, la nivelul/cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, ceea ce nu poate fi asimilat necesității acordului său la însăși nașterea dreptului.
Prin urmare, drepturile salariale sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, iar conform art. 11 alin. (1) lit. b) din L. nr. 1. privind contractul colectiv de muncă și art. 241 alin. (1) lit. b) din C. muncii, acest contract produce efecte față de toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În acest context, Curtea înlătură apărarea referitoare la faptul că părțile au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde în anii 2009 și 2010.
Această clauză nu produce efecte deoarece dispozițiile art. 238 alin. (1) din C. muncii și ale art. 8 alin. (2) din L. nr. 1. conțin prevederea conform căreia "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior".
Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă ce se impun cu forța obligatorie garantată constituțional au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală.
Nu prezintă relevanță faptul că nu s-a constatat nulitatea absolută a clauzei de suspendare a drepturilor pentru anii 2009-2010, câtă vreme o astfel de clauză este ineficientă prin prisma prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Or, această cauză de ineficiență poate fi reținută de către instanță și pe cale incidentală.
În fine, nici incidența impreviziunii nu poate fi reținută, câtă vreme părțile nu au convenit expres asupra acestui aspect prin nici o convenție încheiată în acest sens.
În ceea ce privește OUG nr.79/2001 și OUG nr. 79/2008, deși invocate în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge recursul pârâtei. F. cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. „. S. B. - S. „. R. DE E., Î. ȘI R. CF"; C. împotriva sentinței civile nr. 1078 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
D. G. L. D.
S. D.
C. M.
Red. /dact./ DG, 2 ex./(...); Jud.fond: C.N.;
| ← Decizia nr. 4208/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3098/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
