Decizia nr. 4339/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4339/R/2012
Ședința publică din data de 17 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL C. T. și P. M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 5728 din 28 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. S. D. Î. T. și pe pârâtul intimat C. T. „. U. C. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 octombrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrata sub nr.(...) pe rolul T. C., reclamanții: A. L. L., A. C. M., B. M., B. D., B. D. E., B. C. R., B. P. I., C. L. M., C. M., C. C., F. M., G. C., G. M., I. S. D., MAN M., M. S., M. A., M. D., M. C., A., M. E. S., P. A., P. M. A., P. L. A., R. N. C., R. M., R. I. R., R. G. E., S. P., S. D., S. D., S. D., T. M. L., T. M., V. G., VAS C., V. A., V. A., C. M., B. M., D. E., G. C. A., M. I., S. A. S., C. S., prin reprezentant S. S. D. I. T., au solicitat în contradictoriu cu pârâții: C. T. „. U. C. T., C. LOCAL C. T. și P. M. C. T. pronunțarea unei hotarari prin care pârâții sa fie obligati la plata premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al -13-lea salariu";, reactualizat in functie de indicele inflatie la data platii efective.
In motivarea actiunii, reclamantii au arătat ca dreptul la obtinerea premiului anual aferent anului 2010 a fost prevazut de legislatia in vigoare pentru anul respectiv, fiind un drept castigat, care nu mai poate fi desfiintat in mod retroactiv.
In acest sens, reclamantii au arătat că, prin art. 25 din L. nr. 3. s-a prevazut acordarea acestui drept si in ceea ce ii priveste , aceste dispozitii legale fiind abrogate de art. 39 pct w din L. nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, act normativ care a intrat in vigoare ladata de 1 ianuarie 2011. De asemenea, prin art. 89 din L. nr. 2. privind salarizarea in anul 2011 personalului platit din fonduri publice, in vigoare din data de (...), s-a prevazut in mod expres ca „ sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie
2011";acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Au mai arătat reclamanții ca dreptul de a beneficia de acest premiu anual este câștigat atât timp cat prevederile legale care il reglementau erau in vigoare la data de (...), doar plata acestor sume fiind amânata pentru ianuarie a anului următor celui pentru care se acorda premiul, orice prevedere contrara încălcând principiul neretroactivității.
In legătura cu acest principiu, s-a menționat ca prin art. 1 din Codul civil este consacrat in concordanta cu prevederea înscrisa la art. 15 alin 2 din C., principiul neretroactivității legilor. Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare si după aducerea ei la cunoștința prin publicare in M. O. al R., ea rămânând in vigoare pana cand intervine o alta lege care o abroga pe cea anterioara in mod explicit sau implicit. Drept consecinta, ori de cate ori o lege nou modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat înainte de intrarea in vigoarea legii noi nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării legii noi, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, s-a considerat că determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp trebuie sa tina seama nu numai de prioritatea pe care o are legea noua fata de cea veche ci si de siguranta raporturilor sociale, care impune sa nu fie desfiintate sau modificate, fara un motiv desosebit de ordine sociala, drepturile care, in momentul intrarii in vigoare a legii noi erau deja concretizate in acte de vointa sau in raporturi definitiv incheiate valabil după legea existenta in momentul incheierii lor.
Principiul neretroactivitatii, inscris in art. 1 din Codul civil se refera la toate raporturile nascute sub legea veche care nu si-au epuizat efectele. Este adevarat ca aplicarea imediata a legii noi constituie regula iar supravietuirea legii vechi exceptia si fara a admite ca legea noua poate fi interpretata in sensul de a guverna si asupra trecutului, principiul aplicarii imediate presupune intrarea in vigoare a noilor dispozitii pentru toate situatiile ale caror efecte nu erau susceptibile sa se produca sub imperiul legii vechi.
Or, in cazul de fata, se apreciază că dreptul reclamantilor de a incasa premiul anual aferent anului 2010 era deja castigat la data intrarii in vigoare a legii noi, cu toate ca plata era amanata pana in luna ianuarie 2011 iar legile sus mentionate ce au abrogat posibilitatea acordarii acestui premiu au intrat in vigoare ulterior perioadei prevazute pentru acordare.
Reclamanții au mai arătat că, potrivit practicii CEDO, drepturile salariale, inclusiv premiile, reprezinta concepte asimilate „bunurilor „în sensul art.1 din
Primul protocol aditional la C. iar Curtea E. s-a pronuntat in nenumarate randuri
, chiar si impotriva R., in sensul ca dreptul de creanta reprezinta un";bun"; in sensul art. 1 din Primul protocol aditional la C., daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca avut cel putin
„o speranta legitima"; de a-l vedea concretizat..
Astfel, s-a considerat că, lipsirea reclamantilor de dreptul de mai primi vreodata sumele de bani aferente unui drept castigat reprezinta o ingerinta ce are ca efect privarea acestora de proprietate, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul 1.
De asemenea, s-a susținut că trebuie avuta in vedere si solutia data de C.
E. in cauza C-310/10 .
În drept, s-au invocat dispozitiile art. 25 din L. nr. 3., art. 1 din Codul civil, art. 15 alin 2, art. 20, art. 41,art 44, art. 124, art. 125 din C., art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la C. pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, Directiva C.ui nr. 2000/78/CE, L. nr. 47/1992.
Prin întâmpinarea formulată, paratii C. LOCAL si P. M. C. T. au solicitatrespingerea actiunii ca nefondata cu motivarea că, potrivit art. 8 din L. nr.
285/2011 „Sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prezentei legi";.
S-a susâinut că legiuitorul a stabilit asadar, expres, faptul ca in anul 2011 nu se acorda premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite in vederea acordarii majorarii salariale de 15% prevazuta pentru intreg personalul bugetar in anul 2011, masura facand parte dintr-o serie de astfel de masuri propuse de legiuitor, masuri care sa asigure incadrarea in tintele stabilite prin S. fiscal-bugetara. Ca atare, sumele de bani destinate platii premiului anual sunt acordate personalului bugetar numai ca sub alta forma, anume cea a majorarilor aplicate la salariile de baza/indemnizatii, in cuantum de 15%.
Pe de alta parte, pârâții consideră că nu poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci cândd se reclama incetarea acordarii unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual.
Prin sentința civilă nr. 5728/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamanții A. L. L., A. C. M., B. M., B. D., B. D. E., B. C. R., B. P. I., C. L. M., C. M., C. C., F. M., G. C., G. M., I. S. D., MAN M., M. S., M. A., M. D., M. C., A., M. E. S., P. A., P. M. A., P. L. A., R. N. C. , R. M., R. I. R., R. G. E., S. P., S. D., S. D., S. D., T. M. L., T. M., V. G., VAS C., V. A., V. A., C. M., B. M., D. E., G. C. A., M. I., S. A. S., C. S., prin reprezentant S. S. D. Î. T., în contradictoriu cu pârâții: C. T. „. U. C. T., C. LOCAL C. T. și P. M. C. T.
A fost obligat pârâtul C. T. „. U. C. T. sa calculeze si sa plătească reclamanților premiul anual (al 13-lea salariu) aferent anului 2010.
Au fost obligați pârâții: C. LOCAL C. T. și P. M. C. T. sa aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale obiect al cauzei de față.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții ocupa posturi de profesori, respectiv personal auxiliar , in cadrul C.ui T. „V. U. C. T., aceștia desfășurându-și activitatea in cursul anului
2010 conform contractelor individuale de munca încheiate cu angajatorul.
Pentru activitatea desfășurată, reclamanții au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza si sporul pentru vechime în munca si beneficiază de prime
și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Constituie, așadar, venit salarial orice câștig in bani sau in natura primit de la angajator, in temeiul calității de salariat si in considerarea muncii depuse iar din punct de vedere juridic prestarea muncii si salarizarea ei sunt obligații principale ce rezulta pentru salariat, respectiv pentru angajator, din încheierea contractului individual de munca sau din existenta raporturilor de serviciu.
In acest context, prima instanță a trecut la identificarea prevederilor legale in temeiul cărora s-a făcut salarizarea reclamanților si intervenienților in cursul anului 2010, pornind de la regula conform căreia situația juridica produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civila in vigoare la data producerii lor , regula cristalizata in adagiul "tempus regit actum";.
Potrivit dispozițiilor art. 25 din L. nr. 3. :
1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Raportat la dispozițiile legale mai sus citate, instanța a reținut ca dreptul reclamanților la plata premiului anual reglementat de L. nr. 3. s-a născut odată cu îndeplinirea cumulativa a condițiilor prescrise de aceeași lege: desfășurarea unei activități in cursul anului 2010 fara sa fi săvârșit abateri pentru care sa fi fost sancționați disciplinar si fara ca activitatea desfășurata sa fi fost calificata ca fiind "., urmare, desigur, a derulării unei proceduri legale in acest sens.
In cauza de fata pârâții nu au invocat sau probat neîndeplinirea de către vreunul dintre reclamanți a condițiilor prescrise de lege pentru a beneficia de premiul anual, invocând doar, ca motiv al neplății acestui premiu in luna ianuarie a anului 2011, dispozițiile art. 8 din L. nr. 2..
Instanța a reținut ca L. nr. 2. privește salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Or, potrivit dispozițiilor art. 41 alin 1 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa: "Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcție de categoria sa juridică și de autoritatea emitentă, precum șiobiectul reglementării exprimat sintetic.";
Așadar, prin L. nr. 2. a fost reglementata salarizarea pentru anul 2011, firesc, de altfel, in condițiile in care dreptul la salariu pentru activitatea prestata in cursul anului 2010 s-a născut odată cu prestarea muncii in condițiile prevăzute de legea in vigoare la acea data.
In conformitate cu dispozițiile art. 8 din L. nr. 2. sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie
2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
T. a reținut că, în mod logic, un act normativ de natura celui analizat in cauza de fata poate produce efecte exclusiv asupra raporturilor juridice născute după data intrării sale in vigoare, in caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin 2 din Constituția R. si art. 1 Cod civil, principiu de la care nu se poate deroga.
Este real ca aplicarea imediata a legii noi constituie regula iar supraviețuirea legii vechi, excepția si fara a admite ca legea noua poate fi interpretata in sensul de a guverna si asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupunând intrarea in vigoare a noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile sa se producă sub imperiul legii vechi.
Mai mult, se admite ca legea abrogata se poate aplica unor efecte viitoare, chiar când dispozițiile legii noi ar fi imperative, si anume in cazurile când legeanoua ar aduce o atingere neechitabila previziunilor legitime ale părților, adicăacelor consecințe pe care părțile au putut conta si in vederea cărora au încheiat raportul juridic.
Aici, excepția de la regula nesupraviețuirii legii vechi este dictata de un motiv identic cu cel care se invoca împotriva retroactivității legii. Într-adevăr, părțile, când încheie un raport juridic, trebuie sa fie asigurate nu numai de stabilitatea situațiilor definitive câștigate, dar câteodată si de consecințele legitime viitoare ale raportului juridic. L. este presupus a nu dori sa atingă aici interesul economic al părților, care cere ca legea abrogata sa-si mai prelungească câtva timp efectul: acest interes are aici un caracter general si social. Numai in situația in care dispozițiile legii noi sunt dictate de un interes grav de ordine generala si daca supraviețuirea legii vechi, deși legitima din punct de vedere al interesului părților, ar aduce o grava atingere ordinii publice, atunci supraviețuirea legii vechi nu mai poate fi admisa si legea noua trebuie imediat aplicata.
In speța, prima instanță a reținut că reclamanții, în mod veridic au avut o așteptare rezonabilă privind existenta premiului anual, statul având obligația de a da dovadă de continuitatea acțiunii sale în rezonanță cu normele legale în vigoare, astfel încât părțile reclamante să poată avea posibilitatea de a conta pe previzibilitatea normelor legale adoptate și să fie în măsură să își planifice viitorul în contextul drepturilor conferite de aceste dispoziții. Prevederile exprese ale legislației cu privire la salarizarea personalului didactic si a personalului auxiliar
și evoluția în timp a acestora au indus o speranță legitimă a părților reclamante privind plata drepturilor lor salariale potrivit reglementărilor anterioare, neexistând nicio prevenire a acestora privind diminuarea sau, mai mult, chiar suprimarea acestui drept salarial.
S-a mai reținut că, în acest punct al argumentației instanței apare ca absolut necesar a se proceda si la analizarea conformității legislației naționale care a stat la baza conduitei contestate, cu reglementările CEDO.
Aceasta in condițiile in care, conform dispozițiilor art. 20 alin 2 din
Constituția R.:
";Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturilefundamentale ale omului, la care R. este parte si legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile";.
De asemenea, conform prevederilor art. 148 alin 2 din Constituția R.: ";caurmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne";.
Așadar, in ceea ce privește C. E. privind apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, ca principiu general, dispozițiile acesteia au forța constituționala si supralegislativa.
Curtea E. a D. Omului a apreciat că un sistem bazat pe supremația C. și a jurisprudenței aferente acesteia asupra drepturilor naționale este apt să asigure buna funcționare a mecanismului de apărare implementat de C. și de protocoalele sale adiționale. În acest sens a statuat în Cauza Dumitru P.escu contra R., că „nu este lipsit de importanță să reamintim în acest sens că, în recomandarea sa din data de 12 mai 2004 Comitetul Miniștrilor s-a felicitat pentru faptul că prevederile C. făceau parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare. Acest aspect implică obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără săfie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis,
Cauza Vermeire împotriva Belgiei, H. din 29 noiembrie 1991.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit C. în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu C. și protocoalele sale adiționale.
Pornind de la aceste premise ,in demersul stabilirii conformității legilor interne cu prevederile C., este de reținut, sub aspect preliminar, că potrivit dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la C. „(1) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
(2)Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adoptalegile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
De asemenea, conform art.14 din C. „Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație";.
Curtea a reiterat în numeroase cazuri (James v. Regatul Unit; K.
Asmudsson v. Islanda, Wieczorec v. Polonia) că art.1 al Protocolului nr.1 care garantează dreptul de proprietate, cuprinde 3 reguli distincte. Prima regulă, exprimată în prima teză a primului alineat, stabilește cu caracter general principiul dreptului la respectarea bunurilor. A doua regulă, inserată în a doua teză a alineatului întâi, se referă la privarea de proprietate, pe care o supune, excepțional, unor condiții stricte. Cea de a treia regulă, conținută în alineatul secund, recunoaște că statele contractante sunt îndreptățite, printre altele, să adopte legi prin care să controleze folosința bunurilor în deplină concordanță cu interesul general al societății. Cea de a doua și a treia regulă, privitoare la cazurile particulare de ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor persoanei, trebuie însă interpretate numai în lumina principiului enunțat de prima regulă.
În consecință, pentru a stabili conformitatea legislației interne prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la C. coroborat cu art.14 din aceasta, se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea decela :
1. dacă partea reclamantă deține un „. existent;
2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului;
3. dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității; a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății.
In ceea ce privește cel dintâi aspect, chiar daca drepturile salariale nusunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanță, în privința apărării lor, în jurisprudența CEDO acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se ca noțiunile de ". si ". au un sens care "nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde si alte drepturi si interese patrimoniale"; (cauza Beyler, H. Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c.
Finlandei din 19 aprilie 2007 s-a stabilit cu valoare de principiu în paragraful 94: "C. nu conferă dreptul de a continua sa primești un salariu intr-un anume cuantum (…) O creanță poate fi considerată o valoare patrimoniala in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 daca are o baza suficienta in drept intern, de exemplu daca este confirmata prin jurisprudența bine stabilita a instanțelor de judecata";.
De asemenea, prin H. K. contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005: Curtea E. a D. Omului a mai stabilit că "(…) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, daca printr-o dispoziție legala în vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, in mod deliberat, sa amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt in vigoare.";
T. a apreciat că în dreptul intern al R. exista o bază legală suficientă pentru a permite reclamanților să se considere îndreptățiți la a primi premiul anual pentru activitatea desfășurata in cursul anului 2010, dispozițiile art. 25 din L. nr. 3. fiind in vigoare in toata perioada de timp in care munca a fost prestata. Mai mult, aceste dispoziții legale nu au fost abrogate nici chiar de L. nr. 1. prin care s-a dispus diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor, ca urmare a evoluției crizei financiare precum si in vederea respectării acordurilor încheiate de S. Roman cu organismele financiare internaționale.
Apoi, demersul legiuitorului in sensul lipsirii reclamanților de premiul anual calculat pentru activitatea desfășurata in anul 2010, mai mult suprimarea dreptului de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui premiu reprezintă, indiscutabil, o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1.
Întrucât dreptul de proprietate nu este unul absolut, privarea de proprietate nu reprezintă o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun dacă sunt întrunite următoarele condiții: privarea să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, să fie însoțită de indemnizarea corespunzătoare a titularului dreptului și limitarea să fie proporțională cu scopul avut în vedere prin instituirea lui.
Ingerința este „prevăzută de lege"; și anume de art. art. 8 din L. nr. 2., norma legală în materie. Prevederile legii sunt accesibile în sensul jurisprudenței CEDO (cauzele Hentrich c. Franței și Beyeler c. Italiei), întrucât destinatarii reglementărilor pot obține toate informațiile necesare cu privire la conținutul și modalitatea de aplicare,existand, insa, suficiente rezerve in ceea ce privește previzibilitatea legii.
Referitor la cerința scopului legitim al privării de proprietate, în jurisprudența Curții li se recunoaște statelor contractante o anumită marjă de apreciere atunci când este vorba despre măsurile generale de strategie economică și socială, respectându-se, în general, alegerea făcută de legislativul național în aprecierea a ceea ce este în interes public, în domeniul economic și social, cu excepția cazului în care aceasta este în mod manifest lipsită de o justificare rezonabilă (cauzele National and Provincial Building Society și alții c. Regatul Unit, Stec și alții c. Regatului Unit, Andrejeva c. Letoniei).
Prin expunerea de motive a L. nr. 2. s-a arătat că „se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2011 in condițiile in care efectele masurilor stabilite prin L. nr. 1. privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat,necesitând pentru anul 2011 aplicarea in continuare a unor masuri de corecție";";
.
In ceea ce privește condiția existentei unui raport rezonabil de
proporționalitate intre mijloacele utilizate si scopul avut in vedere pentru utilizarea lui, s-a reținut că această condiție ar fi îndeplinită dacă și numai dacă S. ar fi demonstrat fără putință de tăgadă că nu existau alte măsuri economice alternative de atingere a scopului propus cu efect similar măsurii contestate, insa care nu restrâng drepturile garantate de C., cu alte cuvinte, că măsura este absolut necesara.
Prima instanță a constatat că ingerința apare ca fiind discreționară și contrară art.1 din Protocolul nr.1, deoarece a fost aplicată automat, în virtutea unei dispoziții legale. Nu există un „echilibru echitabil"; în caz de aplicare automată a retragerii a drepturilor salariile prin prevederile legii, chiar dacă există un scop legitim.
Sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de stat în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit. Principiul „bunei guvernări"; impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).
Dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată C. (cauza Beyeler v. Italia). Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - L. nr.119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art.6 și art.7 din L. nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate";, în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări. Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani)";, nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare (Decizia nr.873/2010), deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură în sensul demonstrării faptului că suprimarea acestui drept salarial ar avea un impact semnificativ asupra degrevării bugetului de stat. De asemenea, dificultățile bugetului de stat nu pot fi opuse dreptului la salariu, în sensul suprimării unei părți a acestuia,acest drept neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat (Decizia nr.872/2010 a Curții
Constituționale).
Concluzionând, prima instanță a reținut că mijloacele utilizate fiindinsuficient motivate, s-a încălcat art.1 al Protocolului nr.1.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, s-a reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate față de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.
„În cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel"; (Decizia nr.46/2002 a Curții Constituționale).
S-a mai subliniat faptul că, în fața C., de esența legitimității ingerinței asupra dreptului de proprietate, este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societatea democratică, regula este exercitarea neîngrădită adreptului fundamental de proprietate, ingerința fiind prevăzută ca excepție, dacă nu există o altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor cetățenilor nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege. D., eventuala intervenție legislativă în sensul prelungirii acestor măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate (Decizia nr.1414/2009 a Curții Constituționale).
Ori, prima instanță a reținut că mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la premiul anual pentru munca prestata in cursul anului) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate. Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept. Prin urmare, a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
În ceea ce privește obligația statului de a acționa într-o manieră corespunzătoare și cu maximă consecvență, tribunalul a remarcat că această condiție de proporționalitate este încălcată și pentru că ingerința adusă dreptului fundamental de proprietate excedează considerabil și evident beneficiului societății rezultat în urma aplicării ingerinței.
Or, s-a reținut de către prima instanță că prevederea finala a normei legale in discuție, conform căreia premiul anul a fost avut in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, nu poate fi reținuta, in primul rând întrucât sumele necesare plății premiului anual ar degreva nesemnificativ bugetul de stat chiar pentru scopul declarat vizând majorarea salariilor bugetarilor. Pe de alta parte, s-a constatat că dreptul salariaților bugetari de a se reveni la cuantumul salariului din iunie 2010 este un drept distinct de dreptul la acordarea premiului anual stabilit prin lege iar statul nu poate suprima un drept sub cuvânt ca aceasta măsura este necesara in vederea respectării unui alt drept.
Mai mult, se reține că de aceste majorări salariale beneficiază, in mod egal, toți salariații bugetari, indiferent de perioada lucrata in anul precedent si independent de eventualele sancțiuni disciplinare suportate, in timp ce premiul anual se acorda doar persoanelor care nu au fost sancționate disciplinar (in anul
2010), proporțional cu perioada muncita.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat ca suprimarea premiului anual prevăzut de art. 25 din L. nr. 3. s-a realizat cu încălcarea art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O.
Pe cale de consecință, a fost admisă acțiunea reclamanților si a fost obligat pârâtul C. T. „. U. C. T. să calculeze și să plătească acestora drepturilor salariale reprezentând premiului anual pentru activitatea desfășurată in cursul anului
2010 (al treisprezecelea salariu), sume ce vor fi actualizate cu rata inflației, începând cu data scadenței sumelor și până la plata efectivă.
De asemenea, au fost obligați pârâții: C. Local al municipiului C. T. și P. municipiului C. T. sa aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale obiect al cauzei de fata.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții: C. LOCAL AL M. C. T. ȘI P. M. C. T., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 8 din L. nr. 2., care prevede expres că: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avuteîn vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar";.
Recurenții arată că, atâta timp cât dispozițiile art. 8 din L. nr. 2., prevăd doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întrutotul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe, nu se aduce atingere art. 1 din
Protocolul Adițional 1 la C. E. a D. O.
Se mai arată că dispozițiile L. nr. 2. se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual.
L. nr. 2. a prevăzut că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul
/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Recurenții arată că legea nr. 2. nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii. Această lege nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare.
În altă ordine de idei, se arată că aceste drepturi salariale fac parte din finanțarea de bază a învățământului preuniversitar de stat.
Potrivit art. 104 din L. nr. 1/2011, cheltuielile cu salariile cadrelor didactice fac parte din finanțarea de bază care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe municipii de către D. G. a F. P. C., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene.
L. nr. 165/2006 legea cadru a descentralizării în art. 24 statuează că autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor, orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale în ceea ce privește învățământul preuniversitar de stat cu excepția învățământului special.
Potrivit art. 6 din aceeași lege, transferul de competențe se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare exercitării acestora. Exercitarea competențelor se face numai după transmiterea resurselor financiare necesare.
Art. 8 instituie obligativitatea pentru Guvern, ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale să identifice resursele necesare și costurile integrale ale competențelor care sunt transferate, precum sursele bugetare pe baza cărora sunt finanțate. Resursele astfel identificate sunt transferate autorităților competente administrației publice locale în condițiile legii În concluzie, se arată că P. municipiului C. T. și C. Local al municipiului C.
T. nu pot fi obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești, întrucât aceste fonduri se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat.
Analizând recursul formulat de pârâții: C. LOCAL C. T. și P. M. C. T., în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Se reține că la data la care premiul anual pe anul 2010 ar fi fost scadent, conform art.25 alin.4 din L. nr.3., respectiv în luna ianuarie 2011, erau aplicabile dispozițiile art.8 din L. nr.2., potrivit cărora, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011,acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Se mai constată că în mod eronat prima instanță a apreciat că în speță se poate reține retroactivitatea legii, având în vedere faptul că, în luna ianuarie
2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin L. nr.2., lege în vigoare la acea dată.
Pentru aceste motive nu se poate reține în cauză nici faptul că dreptul recurenților la premiul anual era unul câștigat, întrucât, dispozițiile legale în vigoare nu-i mai îndreptățeau la acordarea acestuia.
În ceea ce privește ingerința S.ui în dreptul reclamanților la un „. în sensul
C. și analizarea acesteia conform dispozițiilor art.20 din Constituția R., prin raportare la art.17 din Declarația Universala a D. Omului și a art. l din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, se reține că măsurile luate de către legiuitor în privința premiului anual pentru anul 2010 au urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
De asemenea, nu se poate reține că în speță nu s-ar fi respectat principiul proporționalității măsurii, reclamanții nefiind puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
De altfel, prin decizia nr.115/(...) a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 din L. nr.2., reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
"Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii,
Curtea a constatat, prin nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile
și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de C. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din C., care garantează salariaților dreptul la salariu.
În ceea ce privește susținerile autorilor excepției potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la nașterea unui drept de creanță, creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională reține că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea E. a D. Omului a arătat, de pildă în H. din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza K. împotriva Ucrainei, paragraful
23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. S. poate introduce, suspenda sau înceta plataacestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8din L. nr. 2. -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din L. -cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu aobligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice (a se vedea, în acest sens, nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 și, respectiv, nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie
2009).
Totodată, Curtea constată că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 8. pentru completarea art. 11 di n O. de urgență a G. nr. 3. privindreglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin nr. 2., referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C., dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din C. Dispozițiile art. 8 din L. nr. 2., prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. Curtea s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în
M. O. al R., Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006 sau nr. 458 din 2 decembrie
2003, publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004."; De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut următoarele:
"… autorii excepției invocă prevederile Directivei 2000/78/CE a C.ui din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în
Jurnalul O. al Comunităților E., seria L, nr. 303 din 2 decembrie 2000, precum și H. Curții de Justiție a U. E. pronunțată în cauza C-310/10. Față de aceste argumente, Curtea observă, mai întâi, că în cauza de față nu se pune problema generării unei stări de discriminare sub aspectul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă, astfel că Directiva C.ui 2000/78/CE nu are incidență în cauză. În plus, această directivă este transpusă în planul legislației interne prin O. G. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în M. O. al R., Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, autorii excepției având posibilitatea invocării acestui act normativ în fața instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei.
În ce privește jurisprudența europeană invocată de autorii excepției în motivarea acesteia, Curtea Constituțională constată că în H. din 7 iulie 2011
Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva Ș. Agafiței și alții, pronunțată în cauza C-310/10, Curtea de Justiție a U. E. a soluționat o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulată de Curtea de A. B., aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă. Curtea de la L. a subliniat, cu acel prilej, că nici art. 15 din Directiva 2000/43 și nici art. 17 din Directiva 2000/78 - texte pe care Curtea a fost solicitată a le interpreta - nu conțin drept criteriu de discriminare, și deci de aplicare a unor sancțiuni de către statul membru, criteriul categoriei socio-profesionale; totodată, cu privire la relația dintre instanța națională și Curtea Constituțională abordată sub aspectul efectelor deciziilor Curții Constituționale, instanța europeană, contrar celor susținute de autorii excepției, a afirmat, în realitate, că "...nu este posibil (...), fără a fi încălcată repartizarea competențelor între Uniune și statele sale membre, să se confere supremație normei respective a D. U. în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situație, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept național sau a interpretării date acesteia [de către instanța de contencios constituțional - n.n.]" (paragraful 47).";
Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul, disp.art.312 alin.2
Cod.proc.civilă, să se admită recursul declarat de pârâții C. LOCAL C. T. ȘI P. M. C. T. și să se modifice în tot sentința primei instanțe, în sensul de a se respinge acțiunea formulată de S. S. din Î. T., în numele memrilor săi de sindicat precizați prin tabelul anexă la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâții C. LOCAL C. T. ȘI P. M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 5728 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de S. S. din Î. T..
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2012.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER
G. C.
Red:C.M.; Tehnored.:C.M./M.S.;
2 ex./(...);
Jud.fond: Tribunalul Cluj: M.F.B.
| ← Decizia nr. 2634/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1/2202, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
