Decizia nr. 2408/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2408/R/2012
Ședința din 14 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 539 din 19 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA - R. DE T. F. DE C. C., având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 07 mai 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 539 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE C. „. C. S. - R. DE T. F. DE C. C.-N.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei având funcția de șef de tren, loc de muncă care până la data de (...) era încadrat în grupa I- a de muncă ,în procent de 1., conform înscrierilor din carnetul său de muncă (f.32-55).
Așa cum rezultă din fișa postului pentru funcția de șef tren acesta are alte atribuții decât ale mecanicului de locomotivă care, prin obligația de conduce trenul conform graficului de circulație și în deplină siguranță, are obligații sporite față de cel dintâi (f.173-174,218-219). Reclamantul nu a făcut dovada că ar fi îndeplinit în perioada precizată, respectiv (...)-(...), fie și ocazional, atribuțiile mecanicului sau ajutorului mecanicului de locomotivă.
Potrivit prevederilor art. 4 și 5 ale Ordinul nr. 50 din 5 martie 1990 - pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, se prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile
(activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.
Existenta condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele M. Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toatemăsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I-a și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Începând cu data de (...) locurile de muncă încadrate în condiții speciale au fost prevăzute în A. nr.1 a Legii nr.2., art. 1 alin.2 din acest act normativ stabilind în mod expres și limitativ, prin A. II, care sunt unitățile ce au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale în conformitate cu prevederile H. nr.1..
Prin prevederile art. 3 lit.a-e din HG nr. 1.025 din 28 august 2003 - privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, s-au prevăzut cinci criterii care trebuiau îndeplinite cumulativ pentru încadrarea salariaților în locuri de muncă în condiții speciale.
În cazul în care angajatorul nu declanșa procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii puteau sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care urmau să dispună verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c) din HG nr. 1.025 din
28 august 2003 și chiar sesizarea instanțelor de judecată. Aceasta era unica posibilitate legală de a obține încadrarea în locurile de muncă în condiții speciale.
Ulterior conform art. 28 și art.30 din L. nr. 263 din 16 decembrie
2010 (actualizată) - privind sistemul unitar de pensii publice s-au reclasificat condițiile de muncă și anume: condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea asiguraților din sistemul public de pensii pot fi normale, deosebite și speciale și s-au enumerat expres și limitativ locurile de muncă în condiții speciale, care sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi; d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3; f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.
La alin. 2 al respectivului articol se arată că periodic, din 2 în 2 ani, locurile de muncă în condiții speciale prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale.
(3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a G., elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Din aceste prevederi legale, rezultă cu certitudine ca fiind de competența exclusivă a conducerii unității împreună cu organizațiile sindicatele din unitate de a lua permanent măsurile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, de a reevalua încadrarea personaluluiîn funcție de aceste îmbunătățiri și de a nominaliza strict personalul muncitor care urmează să fie încadrat în locuri de muncă cu condiții de muncă normale, deosebite și speciale, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
În fine, referirea recurentului la alți salariați care beneficiază de grupa specială de muncă nu are relevanță juridică în cauză, întrucât legislația în materie mai sus enunțată reglementează expres criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă, organele competente care să facă aceste încadrări și metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. V., solicitând casarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului reclamantul a arătat în esență că instanța de fond i-a încălcat dreptul la o judecată echitabilă prevăzut de art.6, alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât a respins acțiunea sa ca inadmisibilă deși avea îndatorirea să verifice dacă pârâta a respectat H. nr.1., dacă poate proba că locul de muncă avut de reclamant nu îndeplinește criteriile prevăzute de art. 2 alin. 1 al H.1., pentru încadrarea în grupa superioară de muncă.
S-a mai invocat că instanța de fond avea obligația sa verifice dacă locul de muncă avut de reclamant îndeplinește criteriile stabilite de art. 2 al
H. 1., încuviințând toate mijloacele de probațiune legale, verosimile, pertinente și concludente necesare justei soluționări a cauzei. în acest sens, s-a precizat că instanța de fond a respins nemotivat administrarea probei cu expertiza tehnico-judiciară, sentința recurată fiind nelegală și netemeinică din această perspectivă.
În opinia recurentului din toate probele administrate în cauză, raportate la criteriile de încadrare prevăzute de art. 2 al H. 1. reiese ca locul meu de munca îndeplinește cumulativ toate criteriile de încadrare în "condiții speciale"; după cum urmează;
Potrivit tuturor C.C.M. Unice la N. de R. T. pe anii 2001-2010, (art. 24, alin. 2) depuse la dosarul cauzei, locurile de munca cu condiții deosebite și speciale sunt cele cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, stabilite prin contracte colective de munca la nivel de grupuri de unități, unități și instituții, după caz adică și cel al reclamantului.
Potrivit art. 59 alin. 2, din aceleași, C.C.M. menționate anterior, salariații care își desfășoară activitatea în condiții deosebite beneficiază de un concediu de odihna suplimentar de minimum 4 zile pe an, iar pentru condiții speciale, de minimum 6 zile pe an, reclamantului fiindu-i acordate 7 zile suplimentare.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese clar ca activitatea mecanicului ajutor de locomotiva încadrată de lege în condiții speciale, este desfășurată începând cu anul 2001 de către șeful de tren, ca activitate preluata de la aceasta funcție în cadrul societății recurente-pârâte, ca urmare a trecerii la conducerea simplificata a trenurilor de calatori
Din înscrisurile depuse la dosar, (instrucția 005/(...) și ordinul
310/1993 implementat din anul 1998) reiese clar ca, deși a dispărut funcția de mecanic ajutor în legătura cu circulația trenurilor de calatori, activitatea pe care acesta o desfășura a rămas, în sarcina sefului de tren. S. invocatăanterior reprezintă un motiv în plus, pentru constatarea încadrării activității sefului de tren în condiții speciale de munca, alături de îndeplinirea cumulativa a criteriilor prevăzute de art. 2 al H. 1. de către activitatea proprie nepreluata.
Referitor la rolul sindicatelor la care se refera instanța de fond, arat ca titularul dreptului material încălcat este lucrătorul care lucrează în astfel de condiții, iar cârdășia dintre angajator și sindicate nu poate priva angajatul de dreptul la recunoașterea condițiilor speciale de munca în care-si desfășoară activitatea.
Restabilirea dreptului subiectiv încălcat, se face prin intermediul dreptului procesual civil în orice stat de drept.
Pentru acțiunea în constatare reglementata de art. 111 Cod P. C. legiuitorul n-a prevăzut nici o metodologie ca cea la care se refera instanța, nici avizul ITM-ului, nici acordul dintre sindicate și angajator, ci doar constatarea existenței sau neexistenței unui drept în baza dreptului comun, la cererea celui interesat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Contrar celor invocate de recurent, Curtea de A. apreciază că potrivit art. 6 alin. 1 din HG nr. 1., avizul de încadrare în condiții speciale se acordă
- în urma analizării dosarului, doar de către M. M., S. S. și F. prin comisia constituită în cadrul acestuia, iar potrivit art. 13 din același act normativ, este instituită o procedură de contestare în cazul refuzului de acordare a avizului.
Așadar, nu este posibilă încadrarea direct de către instanță a unor locuri de muncă în condiții speciale, cu ignorarea procedurii obligatorii și a competențelor instituite în sarcina altor instituții ale statului, prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 3 - 6 din H. nr. 125/2003.
În acest context, nu se poate reține în cauză o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție sau a prevederilor art. 6 al. 1 din Convenția
Europeană pentru Drepturile Omului, deoarece instanța nu a fost chemată să se pronunțe cu privire la existența unor drepturi deja recunoscute de lege reclamantului, ci acesta a urmărit crearea în favoarea sa a unei noi situații juridice printr-o procedură intră în sfera de competență a altor instituții ale statului.
Prima instanță a expus pe larg care sunt etapele obligatorii în cadrul metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, astfel cum au fost enumerate la art. 3 și urm. din HG nr. 1., precum și demersurile care trebuiau făcute de către sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii, în situația în care angajatorul nu a declanșat procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale.
Curtea reține că, prin dispozițiile HG nr. 1., adoptată în temeiul art. 20 din L. nr. 1., legiuitorul a stabilit în primul rând criteriile ce se impuneau a fi întrunite în mod cumulativ pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.
Chiar dacă s-ar admite că în cazul reclamantului au fost întrunite toate aceste criterii, urma a fi îndeplinită o procedură obligatorie, stabilită prin dispozițiile art. 3 și urm. din HG nr. 1., care cuprindea mai multe etape, și anume: nominalizarea locurilor de muncă; solicitarea de verificare a activităților, inițiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrulcomitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratelor teritoriale de muncă; verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal; efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele sau cu reprezentanții angajaților și efectuarea expertizei medicale.
Parcurgerea acestor etape era condiționată de rezultatul verificării de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal și era urmată de depunerea de către angajator a unui dosar la C. pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, constituită în cadrul M. M., S. S. și F., care acorda avizul final.
Chiar dacă solicitarea încadrării în condiții speciale putea fi făcută și de către cei mai sus indicați, nu numai de angajator, Curtea apreciază că ceea ce prezintă relevanță în cauza de față nu este culpa - societății sau a celorlalte entități cărora legea le recunoaște anumite atribuții în această procedură - în neefectuarea demersurilor prevăzute de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, ci împrejurarea că locul demuncă al reclamantului nu au fost încadrat ca fiind în condiții speciale prinparcurgerea tuturor acestor etape.
Cum intenția legiuitorului a fost aceea de a crea prin intermediul HG nr. 1. o procedură obligatorie, în cadrul căreia sunt conferite drepturi și obligații doar anumitor instituții în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, și de a nu lăsa la latitudinea fiecăruia dintre salariați inițiativa de a solicita recunoașterea condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea, în mod corect s-a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
Mai mult, funcția pe care acesta o deține începând cu data de (...), respectiv de șef de tren, nu poate fi încadrată în condiții speciale întrucât nici unul dintre actele normative care au reglementat sau reglementează condițiile speciale de muncă (respectiv HG 1., L. 1., L. 2. și L. 2.) nu prevăd că activitatea desfășurată ca șef de tren se încadrează în condiții speciale. Drept urmare, chiar dacă șeful de tren are ocazional și atribuții privind siguranța circulației la fel ca mecanicul de locomotivă (care desfășoară în mod permanent o astfel de activitate), în lipsa unor prevederi legale, instanța de fond nu putea să stabilească că activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în condiții speciale.
Având în vedere și aceste considerente, se reține că în mod judicios a respins instanța de fond administrarea probei cu expertiză în specialitate protecției muncii întrucât în raport de probele administrate în cauză, proba solicitată de reclamant nu era necesară pentru soluționarea raportului juridic dedus judecății.
Drept urmare, Curtea apreciază ca hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 539 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
PT. D. G. S. D. L. D.în concediu de odihnă semnează
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
V. M.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond:E. B.
| ← Decizia nr. 2762/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3862/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
