Decizia nr. 2503/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2503/R/2012
Ședința publică din data de 18 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul recurent G. L. împotriva sentinței civile nr. 4778 din 3 noiembrie
2011 a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. V. E.
S. C. N., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 8 mai 2012 când s-a amânat pronunțarea pentru data de 15 mai 2012 iar apoi pentru data de azi, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4778 din 3 noiembrie 2011 a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul G. L., împotriva pârâtei S. V. E. S.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 192 lei reprezentând contravaloarea tichetelor de masă neacordate în luna iunie 2010 și suma de 53,12 lei reprezentând indemnizația de concediu de odihnă pentru cele
2 zile rămase neefectuate, sume actualizate cu dobânda legală la data plății efective.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la acordarea diferențelor de drepturi salariale dintre salariul lunar de bază brut, stabilit conform contractului individual de muncă și salariul minim brut pe economie pentru angajați cu studii superioare, aferente perioadei aprilie 2008 - iulie 2010 și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contribuțiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat aferente acestor drepturi, pentru perioada menționată.
S-a admis cererea recovențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională S. V. E. S. împotriva reclamantului - pârât reconvențional G. L..
Pârâtul reconvențional a fost obligat la plata sumei de 412 lei reprezentând prejudiciul patrimonial produs prin încasarea necuvenită a comisioanelor de performanță pentru luna mai 2010 sumă actualizată cu dobânda legală la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit copiei
C.ui individual de muncă înregistrat sub nr. 227/(...) în Registrul general de evidență al salariaților și la ITM C. sub nr.1870/(...), reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte în funcția de asistent manager conform COR:3..
Așa cum rezultă din fișa postului, semnată de către reclamant la data de
(...), acesta a ocupat postul de asistent manager administrativ Acesta nu a contestat clauzele referitoare la atribuțiile postului pe care l-a ocupat, acela de asistent manager, Cod COR 3..
Raporturile de muncă dintre reclamant si pârâtă au încetat la data de (...) așa cum chiar acesta recunoaște în acțiunea introductivă.
Conform art.8 din Codul muncii „relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe";,iar potrivit prevederilor art.17 alin.2 din același act normativ „obligația de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau actului adițional,după caz";.
C. individual de muncă încheiat între angajat și angajator și înregistrat la I.
T. de M. exprimă acordul de voință al părților contractante cu privire la conținutul contractului, funcția îndeplinită, timpul de lucru și salariu.
Analizând copia contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr.227/(...) în registrul general de evidență a salariaților,semnat de către ambele părți, instanța a constatat că acesta cuprinde la pct.E funcția conform C.O.R și la pct.J cuantumul salariului de bază, 750 lei.
Din cele arătate în întâmpinare și din analiza copiei statului de plată de pe luna iunie 2010, rezultă că pârâta este de acord să-i achite reclamantului suma de 192 lei, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă neacordate în luna iunie 2010 și suma de 53,12 lei, reprezentând cuantumul indemnizației de concediu de odihnă pentru 2 zile rămase neefectuate, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală la data plății efective.
Este cunoscut că elementele principale ale contractului individual de muncă sunt prestarea muncii și salarizarea acesteia de către angajator. Fiind un contract cu titlu oneros plata salariului constituie un element al său.
Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice - do ut des - respectiv poti pretinde numai în măsura în care dai.
Salariul constituie obiect dar si cauza contractului individual de muncă.
Este obiect deoarece el constituie contraprestația pentru munca efectuată de către salariat, este cauză pentru că în vederea obținerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Toți angajatorii, indiferent de forma de proprietate sunt obligați să depună la bancă, odată cu documentele pentru plata salariilor si documentația pentru plata contribuției datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. In cazul neachitării, Casele teritoriale de pensii vor putea aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite conform prevederilor legale privind executarea creanțelor bugetare.
In cazul lichidării administrative sau falimentului angajatorului, sumele datorate bugetului de stat se recuperează conform proceduri legale în această materie.
Referitor la petitul privind plata de daune interese trebuie avut în vedere faptul că este vorba de o obligație ce poate fi executată de către pârâtă, respectiv una de plată iar nu o obligație de a face, putând a cere actualizarea sumelor cuindicele de inflație la data plății fie personal fie prin intermediul executorului judecătoresc.
In privința acordării tichetelor de masă, tribunalul a reținut că potrivit art. l alin.2 din Legea 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita bugetului de venituri si cheltuieli aprobate și proporțional cu timpul lucrat. Reclamantul a făcut dovada că a lucrat în cursul lunii iunie 2010 si ca atare, este îndreptățit să primească suma de 192 lei.
Concediul de odihnă este o formă a timpului liber. Acest drept este garantat tuturor salariaților si nu se admite cesiunea, renunțarea sau limitarea acestuia.
Conform prevederilor art. 145 alin.2 din Codul Muncii, durata efectivă a concediului de odihnă anual, se stabilește prin C. colectiv de muncă aplicabil, este prevăzut în contractul individual de muncă si se acordă proporțional cu timpul lucrat. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă conform prevederilor art. 146 alin.4 din Codul Muncii (prevederi asemănătoare se regăsesc și in art. 7 alin.2 din Directiva nr.2003/88/CEE).
Astfel, din materialul probator existent la dosarul cauzei, nu rezultă că în cursul anului 2010 reclamantul ar fi beneficiat de întreaga perioadă a concediului de odihnă stabilită prin contractul individual de muncă și prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța a admis-o, întrucât reclamantul-pârât reconvențional a beneficiat în mod necuvenit de suma de 412 lei, reprezentând drepturi salariale, întrucât în perioada (...)-(...) a avut permisul de conducere suspendat și ca atare, nu și-a îndeplinit in totalitate sarcinile de serviciu pentru a putea beneficia de comisionul suplimentar.
Stabilirea cotei din comisionul suplimentar este atributul exclusiv al angajatorului reclamantul neputând formula obiecțiuni asupra acestui aspect atâta timp cât contractul individual de muncă nu îi conferă acest drept.
Drept urmare, instanța în temeiul art.208 și urm. Legea nr.62/2011, a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G. L. solicitândadmiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și respingerea cererii reconvenționale
Consideră că instanța în mod nelegal și netemeinic a respins capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței între salariul lunar prevăzut în CIM și salariul minim brut pe economie pentru cei cu studii superioare prev. de HG nr.1. și HG 1. pentru perioada aprilie 2008 - iulie 2010.
Reclamantul a anunțat în timp pe angajator că permisul de conducere este suspendat, însă angajatorul nu a luat nicio atitudine, acesta fiind prezent în continuare la locul de muncă, exercitându-și atribuțiile de serviciu, aspect recunoscut și de angajator.
La dosar au fost depuse mai multe ordine de deplasare care dovedesc că reclamantul a fost trimis în delegații, exercitându-și atribuțiile de serviciu și angajatorul i-a acordat comisionul de performanță, comision a cărui restituire a fost solicitat cu rea-credință la mai mult de un an de la acordarea acestuia în urma intentării acțiunii.
Intimata SC V. E. S. C.-N. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.
Arată că în mod firesc cererea de completare a hotărârii formulată de recurent a fost respinsă prin sentința civilă nr.534 din (...), pronunțată de
Tribunalul Cluj.
În ceea ce privește petitul referitor la plata salariului aferent lunii iunie
2010 arată că reclamantului nu i se cuvenea comisionul de performanță, întrucât avea permisul suspendat.
Din suma totală s-a scăzut venitul salarial net cuvenit reclamantului pe luna iunie 2010 în cuantum de 566 lei, rezultând o diferență de 412 lei datorată către angajator.
Societatea în mod firesc a formulat cerere reconvențională în data de (...) prin care a solicitat restituirea doar a diferenței menționate, motiv pentru care nu se mai poate pune problema plății salariului aferent lunii iunie 2010.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată consideră că prima instanță a constatat în mod corect că reclamantul nu a solicitat acordarea lor.
Având in vedere faptul ca fisa postului de asistent manager administrativ prevede ca si condiție obligatorie deținerea permisului de conducere, a fost nevoită sa procedeze la recalcularea drepturilor salariale pe perioada 06.05-(...), perioada referitor la care a dovedit fara putința de tăgada faptul ca reclamantul a indus in eroare atât angajatorul cat si instanța de judecata in scopul de a obține o plata nedatorata, debitorul real al datoriei fiind însuși reclamantul.
Astfel, apreciind in mod justificat ca perioada 06.05-(...) in care angajatul nu a avut permis de conducere si prin urmare nu si-a îndeplinit sarcinile de serviciu la capacitatea normala, nu avea dreptul la comisionul suplimentar care se acorda de către SC V. E., doar pentru munca desfășurata la capacitate maxima si depinde de performantele individuale ale fiecărui salariat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor formulate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:
1. Cu privire la diferențele salariale dintre salariul minim brut prevăzut pentru salariații cu studii superioare și salariul de bază brut actual al reclamantului, aferente perioadei aprilie 2008 - iulie 2010.
Raportat la acest petit, Curtea notează că reclamantul recurent a fost angajat, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 227/(...) în
Registrul general de evidență al salariaților și la ITM C. sub nr.1870/(...), în funcția de asistent manager conform COR:3., stabilindu-se un salariu de 750 lei brut( filele 31-32 dosar fond).
Aceiași funcție se regăsește și în fișa postului, cu același cod COR indicat și în cartea de muncă, la cerințe pentru ocuparea postului angajatorul pretinzând însă obligativitatea studiilor superioare. Fișa postului, emisă la data de (...) a fost agreată de ambele părți contractante, completând acordul materializat prin încheierea contractului individual de muncă, fiind de altfel o anexă a acestuia.
Ca atare, Curtea, în opinie majoritară, nu îmbrățișează punctul de vedere al intimatei, potrivit căreia inserarea cerinței studiilor superioare în fișa postului ar fi lipsite de relevanță juridică, efect al unei simple erori materiale, prioritară fiind prevederea din contractul colectiv de muncă vis a vis de clasificarea funcției în raport de C.
Din punctul de vedere majoritar al instanței de recurs, cele două prevederi nu se contrazic, ci se completează. Clasificarea generală a funcțiilor impune niște reguli generale cu privire la nivelul de studii cerut de fiecare post, nivel ce are însă un caracter minimal. Nimic nu împiedică însă angajatorul să aibă standarde mai ridicate și să pretindă studii superioare în locul celor medii, pentru a-și asigura consecutiv un standard mai ridicat al calității activității pe care o desfășoară. Acționând însă în acest mod, intima se supune normelor legale imperative ce reglementează salariul minim pe economie, mai ridicat în cazul studiilor superioare decât al celor medii.
În cauză însă, deși reclamantul recurent a făcut dovada deținerii unei diplome ce atesta absolvirea studiilor superioare, salariul plătit de intimat a fostde 750 de lei lunar, sumă inferioară celei prevăzute art. 40 alin. 1 lit. d) din C. colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, prin care s-a stabilit faptul că pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, coeficientul minim de ierarhizare este 2, aplicat la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin HG nr. 1. și HG nr. 1..
Dată fiind obligativitate contractului colectiv de muncă la nivel național pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, potrivit art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății, Curtea constată cu majoritate de opinii că reclamantului i se cuvin diferențele salariale dintre salariul minim brut prevăzut pentru salariații cu studii superioare și salariul de bază brut luat în calcul în stabilirea drepturilor pecuniare ale reclamantului, aferente perioadei aprilie 2008 - iulie 2010, motivele de recurs sub acest aspect apărând ca întemeiate.
2. Cu privire la salariul cuvenit aferent lunii iunie 2010.
Potrivit art. 39 alin.1 lit.a Codul muncii, salariatul are, în principal, dreptul la salarizare. C. acestui drept, art. 40 alin.2 lit.c din același act normativ, stabilește obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabil sau contractul individual de muncă.
Ca atare, în mod judicios instanța de fond a reținut aplicabilitatea art. 164 codul muncii, ce statuează că obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
În cauza de față însă intimata nu a dovedit îndepliniri condiției amintite pentru a efectua reținerea salariului aferent lunii iunie 2010. La acea dată intimata nu deținea nici un titlu executor împotriva reclamantului, orice rețineri din salariu apărând așadar ca nelegale. Curtea subliniază în acest sens că susținerile reclamantului potrivit cărora ar fi muncit în luna iunie sunt confirmate atât de actele de puse în probațiune, cât și de poziția procesuală a intimatei pârâte, care a recunoscut prestarea muncii de către reclamant în această perioada.
Așa fiind, în lumina normelor legale amintite mai sus, Curtea va constat ca fiind întemeiat și acest motiv de recurs, urmând a obliga pârâta la plata către reclamant a salariului cuvenit aferent lunii iunie 2010.
3. Cu privire la cererea reconvențională
Instanța de fond a dispus admiterea cererii reconvenționale formulate de intimată, reținând în esență că reclamantul-pârât reconvențional a beneficiat în mod necuvenit de suma de 412 lei, reprezentând drepturi salariale, întrucât în perioada (...)-(...) a avut permisul de conducere suspendat și ca atare, nu și-a îndeplinit in totalitate sarcinile de serviciu pentru a putea beneficia de comisionul suplimentar. În același sens, tribunalul a mai subliniat că stabilirea cotei din comisionul suplimentar este atributul exclusiv al angajatorului reclamantul neputând formula obiecțiuni asupra acestui aspect atâta timp cât contractul individual de muncă nu îi conferă acest drept.
Curtea nu îmbrățișează concluziile instanței de fond, apreciind ca neîntemeiate argumentele pe care aceasta se sprijină. Este adevărat că plata unor comisioane suplimentare nu a fost inserată în contractul de muncă individual încheiat de reclamant, dar acestea erau operate de intimată în baza unor criterii legate de performanțele angajaților. Potrivit susținerilor acestuia, aceste criterii erau verificate în baza statisticilor de evaluare lunară a angajaților ( fila 24 dosarfond). Or, în dovedirea cererii reconvenționale societatea nu a depus o evaluare a recurentului care să justifice o diminuare a comisionului aferente perioadei pretinse, susținând că aceasta era implicită, în condițiile în care recurentul avea carnetul de șofer suspendat.
Actele depuse în cauză dovedesc faptul că, în ciuda faptului că deținerea acestuia era o cerința înscrisă în fișa postului, recurentul avea o gamă largă de atribuții prevăzute în aceiași fișă, care nu implicau utilizarea caretului de conducere și îi permiteau acestuia să desfășoare activitate în folosul societății chiar și în aceste condiții. Cu titlu de exemplu amintim doar sarcini legate de gestionarea parcului auto, întreținerea acestuia, administrarea imobilelor sau întocmirea și evidența diferitelor tipuri de contracte.
Ca atare, simpla nedeținere temporară a permisului de conducere nu reprezintă în sine o bază factuală suficient de puternică pentru a crea prezumția că recurentul nu era îndreptățit la plata comisionului. Această ipoteză nu a fost însoțită de alte argumente faptice concrete susținute de probe - inclusiv evaluare lunară amintită, invocată chiar de pârâta reclamantă reconvențional, care să conducă la concluzia admisibilității pretențiilor acesteia. În consecință Curtea reține că în mod neîntemeiat instanța de fond a admis cererea reconvențională, aceasta apărând ca nefondată.
În privința cheltuielilor de judecată , în temeiul art. 274 C.pr.civilă, curtea notează că , față de culpa procesuală a pârâtei rezidând din admiterea în parte a cererii principale și respingerea cererii reconvenționale, se impune obligarea acesteia la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei reprezentând onorariu avocat.
Față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 C.pr.civilă raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civilă, Curtea, cu opinie majoritară, va admite recursurile declarate de reclamantul G. L. împotriva sentinței civile nr. 4778 din 3 noiembrie 2011 și împotriva sentinței civile nr. 534 din 19 ianuarie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), pe le va modifica conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursurile declarate de reclamantul G. L. împotriva sentinței civile nr. 4778 din 3 noiembrie 2011 și împotriva sentinței civile nr. 534 din 19 ianuarie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), pe le modifică și în consecință:
Obligă pârâta SC V. E. S. să plătească reclamantului diferențele salariale dintre salariul minim brut prevăzut pentru salariații cu studii superioare și salariul de bază brut actual al reclamantului, aferente perioadei aprilie 2008 - iulie 2010.
Obligă pârâta la plata către reclamant a salariului cuvenit aferent lunii iunie 2010.
Respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de reclamanta SC
V. E. S.
Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei reprezentând onorariu avocat.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. I. T. D. C. G.
Cu opinie separată în sensul menținerii soluției de respingere a capătului de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale dintre salariul minim brut prevăzut pentru salariații cu studii superioare și salariul de bază brut achitat reclamantului
GREFIER N. N.
Cu opinie separată a d-nei judecător G. L. T. în sensul menținerii soluției de respingere a capătului de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale dintre salariul minim brut prevăzut pentru salariații cu studii superioare și salariul de bază brut achitat reclamantului.
Motivarea opiniei separate
Prin completarea de acțiune depusă la data de (...) (fila 45 dosar fond), astfel cum a fost precizată la data de (...) (filele 69-71 dosar fond) reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să îi plătească diferența dintre salariul de bază lunar prevăzut în contractul individual de muncă și salariul minim brut pe economie pentru cei cu studii superioare pentru perioada aprilie 2008 - iulie 2010.
În susținerea pretențiilor sale reclamantul a invocat prevederile C.ui colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 coroborate cu HG nr. 1. și
HG nr. 1..
Prin art. 40 alin. 1 din C. colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-
2010 s-au stabilit coeficienții minimi de ierarhizare, pentru diferite categorii de salariați, din calculele prezentate de reclamant rezultând că acesta s-a raportat la coeficientul 2 stabilit pentru personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, aplicat la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin HG nr. 1. și HG nr. 1..
Potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți la data de (...) (filele 31-32 dosar fond), reclamantul a fost angajat de către societatea pârâtă pe postul de asistent manager 3. conform Clasificării Ocupațiilor din România, începând cu data de (...), salariul de bază lunar brut convenit de părți fiind în sumă de 750 lei.
Astfel cum arată chiar reclamantul, potrivit Codului Ocupațiilor din
România, nivelul de studii cerut pentru ocuparea postului respectiv este de studii medii sau postliceale.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că la data angajării reclamantului angajatorul a impus condiția absolvirii studiilor superioare pentru ocuparea postului respectiv.
Fișa postului depusă la dosar (filele 27-30 dosar fond), în raport de care reclamantul a formulat pretențiile ce fac obiectul analizei de față, a fost întocmităabia la data de (...), după aproximativ doi ani de la data angajării reclamantului. Ori, în condițiile în care nu se susține de către nici una dintre părți că începând cu acea dată reclamantul ar fi primit atribuții suplimentare față de cele îndeplinite de acesta până la acel moment și nici că ar fi intervenit vreo modificare a convenției inițiale a părților, este de acceptat susținerea pârâtei în sensul că acea mențiune inserată la pct. 6 lit. a din fișa postului depusă la dosar este rezultatul unei erori.
Consider că această concluzie este confirmată și de mențiunea de la pct. 6 lit. b din aceeași fișă a postului, în care se menționează că pentru ocuparea acelui post se cere o experiență de 1 an pe un post similar, în condițiile în care la angajare reclamantul în mod cert nu a îndeplinit această condiție, din moment ce acesta a absolvit facultatea abia în februarie 2006.
Cum aplicarea coeficientului minim stabilit prin art. 40 din C. colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 pentru personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare presupune nu doar ca salariatul să dețină nivelul de studii superioare, ci să și lucreze efectiv pe un post care implică respectivul nivel de studii, condiție care nu este îndeplinită în cauză, consider ca fiind neîntemeiate pretențiile reclamantului sub acest aspect.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere al opiniei majoritare, în sensul că angajatorul ar fi impus reclamantului condiția de studii superioare pentru ocuparea postului menționat mai sus, consider că cererea reclamantului privind plata diferențelor salariale menționate mai sus este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Raporturile juridice de muncă dintre părți au încetat la data de (...) ca urmare a demisiei reclamantului.
Susținând că pârâta avea obligația de a-i acorda un salariu minim în cuantumul prevăzut de C. colectiv de muncă unic la nivel național pentru cei cu studii superioare reclamantul invocă indirect nulitatea clauzei din contractul individual de muncă privind salariul de bază brut lunar negociat de părți.
Ori, potrivit prevederilor art. 283 alin. 1 lit. d din codul muncii (în forma și numerotarea în vigoare în perioada de referință) reclamantul putea solicita constatarea nulității clauzei privind cuantumul salariului pe toată durata existenței contractului.
Cum însă recurentul reclamant nu a formulat în termenul prevăzut de lege o astfel de acțiune în constatarea nulității clauzei din contractul individual de muncă privind cuantumul salariului de bază brut lunar, acesta nu se mai poate prevala de dispozițiile art. 238 alin. 2 și art. 236 alin. 4 din codul muncii (în forma și numerotarea în vigoare în perioada derulării raporturilor juridice dintre părți) în sensul de a invoca pentru acordarea drepturilor salariale pretinse că salariul de bază convenit a fost acordat la un nivel inferior celui minim stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Temeiul pretențiilor salariatului împotriva angajatorului privind plata unor drepturi salariale îl constituie contractul dintre părți. A. că, în lipsa constatării nulității clauzei din contractul de muncă privind cuantumul salariului, reclamantul nu putea solicita plata de la angajator decât a salariului convenit de părți.
În acest sens consider că sunt relevante prevederile art. 57 alin. 4 din codul muncii potrivit cărora „În situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.";
În consecință, doar în urma constatării nulității clauzei privind salariul din contractul individual de muncă se putea face aplicarea textului legal enunțat, în sensul de a se considera înlocuită de drept clauza respectivă cu cea din contractul colectiv de muncă la nivel național și doar în acest context se puteau acorda reclamantului despăgubiri constând în eventualele diferențe salariale ce ar fi rezultat în urma acestei înlocuiri.
JUDECĂTOR,
G. L. T.
| ← Decizia nr. 3802/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 677/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
