Decizia nr. 2506/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ NR. 2506/R/2012
Ședința 21 mai 2012
Instanța constituită din: P. : L. D.
JUDECĂTOR : D. G.
JUDECĂTOR : I.-R. M.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. C. J. M. în N.
și în I. M. S. P. C. D. A. DE S. AL C. J. M. împotriva sentinței civile nr. 19 din
03 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...)*, privind și pe pârâtul intimat C. J. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. ultim C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 03 mai 2012, prin serviciul de registratură al instanței, doamna Micu Georgiana Diana, în calitate de avocat al reclamantului recurent a depus la dosar un script la care a anexat împuternicire avocațială pentru redactare recurs și dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în recurs, respectiv chitanța Serie
și Nr. MCJCH 519511110 din (...), în sumă de 2 lei.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 19 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...)*, a fost respins cererea formulată de reclamantul S. C. J. M. în reprezentarea membrilor de sindicat: B. G., M. Ana G., J. A., S. M., L. F., A. A., P. I., P. M., C. M., D. D., Ț. G., B. L., D. L., M. I., H. M., H. E., J. M., L. M., M. I., T. N., L. A., P. V., H. N., Ț. A., P. R., R. D. și D. L. împotriva pârâtului C. J. M., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În anul 2010, drepturile salariale ale membrilor de sindicat reprezentați în cauză de reclamantul S. C. J. M. B. G., M. Ana G., J. A., S. M., L. F., A. A., P. I., P. M., C. M., D. D., Ț. G., B. L., D. L., M. I., H. M., H. E., J. M., L. M., M. I., T. N., L. A., P. V., H. N., Ț. A., P. R., R. D. și D. L., personal contractual din aparatul de specialitate al C. J. M., erau stabilite de L. cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și de O. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora.
În temeiul Legii 1. pârâtul a emis dispozițiile privind stabilirea salariului brut de încadrare ale membrilor de sindicat, contestate în prezenta cauză.
Referitor la modificarea unilaterală a contractului de muncă s-a reținut că în speță, nu este vorba despre o modificare a salariului în înțelesul art. 41 din Codul muncii, ci despre o restrângere a dreptului de a primi salariul în cuantumul stabilit prin contractul individual de muncă al fiecăruia dintre membrii de sindicat reprezentați, restrângere care așa cum a arătat Curtea Constituțională în D. nr. 872 din (...) este necesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei sta- tului și că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (re- ducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Reținându-se jurisprudența Curții Europene a D. O. considerată relevantă, inclusiv decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României (cererea nr.
44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva României (cererea nr. 44605/11), s-a apreciat că susținerile reclamantului conform cărora reducerea unilaterală a salariului brut cu 25% în temeiul dispozițiilor art. 1 din L. nr. 118/ 2010 încalcă prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt nefondate.
În ce privește susținerea reclamantului referitoare la încălcarea art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene instanța a reținut că dreptul de proprietate garantat de art. 17 din Cartă având același înțeles și întindere ca și cel prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța,având în vedere considerentele mai sus expuse, apreciază că prin aplicarea măsuri reducerii salariale de 25% în temeiul art. 1 al. 1 din L. nr. 1. nu s-a produs, în speță, o încălcare a art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Celelalte capete de cerere, având caracter accesoriu cererii de anulare a dispozițiilor, au fost respinse ca și consecință a respingerii cererii principale.
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. C. J. M., solicitând ca în baza art. 304 pct.9 coroborat cu dispozițiile art. 312, alin.3 șialin (5) Cod proc. civ.: în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, T. M. iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate și reținând cauza spre rejudecare să se dispună anularea (sau obligarea la revocarea de către P.) a D.lor individuale și unilaterale de diminuare cu 25% a cuantumului brut al indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv a sporurilor, indemnizațiilor și altor drepturi salariale ale membrilor noștri de sindicat. A. D. au fost emise toate la data de (...) și au fost comunicate personalului contractual în data de (...); plata diferenței dintre salariile (incluzând toate elementele conform pct. 1) cuvenite în luna iunie 2010 și salariile plătite efectiv începând cu luna iulie 2010; plata integrală a salariilor lunare cuvenite și actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data efectivă a plătii.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că sentința civila atacată este netemeinică și nelegală, instanța de fond pronunțând o hotărâre cu încălcarea normelor de procedura care stabilesc judecata în prima instanță întrucât nu a respectat dreptul de reprezentare al reclamantului prevăzut deart. 67 și următ. Cod procedură civilă și dreptul de a-și susține acțiunea în fața instanței de judecată, respingând la data de (...) atât cererea în probațiune cât și cererea de amânare.
Mai mult decât atât, instanța de fond în mod nejustificat și ilegal a afișat pe portal „. cauzei";, aspect dovedit cu listarea de pe portalul E. de la aceea data, când în fapt era vorba de „. în pronunțare a cauzei";, inducând în eroare ambele părți din proces.
Instanța neîntemeiat a reținut în preambulul sentinței civile atacate ca dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților ar fi avut loc la data de (...), ori acea data a reprezentat primul termen de judecată fixat în cauza și la care instanța a lipsit părțile - în special reclamantul, de dreptul de a fi reprezentat prin apărător ales și de a-și putea susține oral acțiunea formulata în scris.
Pe fondul cauzei apreciază ca netemeinică și nelegala soluția primei instanței în condițiile în care aceasta s-a limitat în a învedera în motivarea soluției de respingere a acțiunii formulate de reclamant, decizia Curții
Constituționale privind constituționalitatea Legii nr. 1., precum și jurisprudența Curții Europene a D. O., în speța deciziile de inadmisibilitate pronunțate la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M.es împotriva
României și A. Gavril Sentes împotriva României, adoptând astfel o motivare standard pentru astfel de acțiuni.
Instanța de fond nu a luat în considerare susținerile reclamantului în ceea ce privește încălcarea „speranței legitime"; a membrilor de sindicat, întrucât, prin măsura dispusă prin actul contestat, dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
Au fost nesocotite și prevederile arte 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din O.G. nr.
137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu privire la „. la muncă ... la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare ... la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare";.
Deși a fost verificată din punct de vedere constituțional legalitatea diminuării cu 25% a drepturilor salariale, devenită ulterior lege, fiind pronunțate în acest sens deciziile nr. 872 și 874 din (...) de către Curtea
Constituțională, există obligația consacrată de arte 20 alin. 2 din L. fundamentală, de a da prioritate principiilor internaționale atunci când „... există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne ...";.
Pe cale de consecință drepturile salariale trebuie plătite în integrum, corespondent inclusiv al muncii prestate.
De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr. 1414 din 4 noiembrie
2009, în textul esențial din acea motivare, reține obligația G.ului de a lua și găsi masuri active și concrete de ieșire din criză, iar pe de altă parte solicită neprelungirea, cu atât mai puțin agravarea măsurii de restrângere a exercițiu lui unor drepturi. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată.
CEDO statuează ca salariul este un drept de posesie. Curtea E. a D.
O. de la S. a condamnat statul roman la 15 iunie 2010, în cauza „M. vs. R."; pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil într-o speță de reducere nejustificata a salariului. Judecătorii CEDO au conchis ca drepturile salariale reprezintă un drept de posesie și ca fiecare cetățean are dreptul la un liniștit beneficiu al posesiilor sale.
Judecătorii europeni au stabilit ca hotărârea judecătorească sau decizia/ordinul administrativ, care stabilește și dispune încălcarea drepturilor salariale, prin limitarea și/s-au diminuarea acestora, nu au suport și temei juridic. P. bănești datorate cu acest titlu, reprezintă „o posesie";, cu alte cuvinte un titlu de proprietate. Nu poate exista o interferență sau intervenție, prin limitare sau diminuare în drepturile salariatului, care să determine lipsa de acces și beneficiu liniștit al posesiilor sale, al drepturilor salariale, aceasta și în consacrarea principiului certitudini i și stabilității legale!
Salariul constituie retribuția, compensarea pecuniară a angajatului pentru munca prezentă și prestată, datorată de către angajator, deci și de către stat în această calitate. Munca suplimentară, nemaifiind retribuită, nici în cazul în care nu se poate compensa cu timp liber, devine obligatorie și gratuită, textul fiind neconstituțional pentru că instituie munca forțată. Ori, potrivit art. 42 alin. (1) din Constituție, precum și prevederilor C. muncii, munca forțată este interzisă expres.
Noțiunea de interes legitim, alături de dreptul subiectiv, își găsește protecția atât în Constituție, (art. 52 alin. 1: „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei";), cât și în L. Contenciosului
Administrativ (art. 1 alin. 1: „orice persoană care se consideră vătămată într- un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente material și teritorial, sub condiția îndeplinirii procedurii prealabile necesare și obligatorii, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și/s-au încălcat, s-au a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. I. legitim poate fi atât privat, cât și public";) și așa cum s-a formulat în literatura de specialitate apare ca o situație juridică anterioară dreptului subiectiv, cea care „pregătește terenul"; dreptului subiectiv.
Angajamentele internaționale asumate de G. față de creditorii externi pentru limitarea efectelor crizei economice nu pot constitui, prin ele insele, temeiuri pentru limitarea unor drepturi fundamentale. F. ca documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuție nu înseamnă ca acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), insă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreția S.
Principiul speranței legitime este indisolubil legat de statul de drept. În virtutea acestui principiu, organele statului sunt obligate sa acționeze în conformitate cu dispozițiile legale și să respecte speranțele legitime întemeiate pe prevederile legale în vigoare, indivizii putând conta pe previzibilitatea normelor legal adoptate și fiind astfel în măsură să își planifice viitorul în contextul drepturilor conferite de aceste dispoziții. Desigur, acest principiu nu împiedică statul sa facă schimbări legislative, insă ii impune obligația ca, ori de câte ori o face, sa mențină o balanță rezonabilă între încrederea indivizilor în prevederile legale existente și interesele pentru a căror satisfacere operează modificarea cadrului legal.
În aplicarea jurisprudenței CEDO, Curtea Constituțională a statuat ca, pentru respectarea proporționalității unei astfel de măsuri de reducere a veniturilor, se impunea și se impune în mod evident, stabilirea și asigurarea certă și corespunzătoare, a unei compensații ulterioare perioadei de reducere,ca o compensație echitabilă, (de exemplu, timp liber), ceea ce nu s-a întâmplat și nu credem că se va întâmpla.
Criza economică din R. nu poate fi utilizată ca pretext pentru reducerea salariilor cu 25%, dar nici a altor prestații sociale. Toate aceste reduceri reprezintă o gravă încălcare a convențiilor internaționale de muncă, a C. M. și a documentelor Organizației Internaționale a M. pe care R. le-a semnat, aceste norme fiind incidente dar mai ales obligatorii.
Solicită de asemenea a fi reținute și valorificate următoarele considerente și motive de fapt și de drept:
D.le constituționale încălcate sunt cele ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, arte 16 alin. (1) privind egalitatea, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exercițiului unui drept sau al unei libertăți.
Reducerea salariilor bugetarilor echivalează practic cu instituirea unui nou impozit, care va constitui venit la bugetul de stat și care se aplică numai bugetarilor.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Întrucât avocata reclamantului nu a dovedit că în data de (...) este prezentă „la audieri la P. C. în mod legal instanța de fond a respins cererea de amânare a cauzei solicitată pentru acest motiv. De asemenea, în condițiile în care în cauză nu s-a contestat faptul că diminuările salariale au operat efectiv, iar sarcina probei revine pârâtului, în mod judicios s-a respins ca inutilă cauzei cererea în probațiune formulată de reclamant de a se solicita copii după statele de plată ale membrilor de sindicat reprezentați de reclamant. F. că în mod eronat pe portalul instanței s-a menționat că s-a amânat cauza și nu că s-a amânat pronunțarea în cauză, eroare care de altfel a fost și rectificată, nu poate conduce la concluzia că s-au încălcat
„prevederile referitoare la primul termen de judecată";, prevederi care nici nu au fost indicate de către recurentă.
Referitor la fondul cauzei, Curtea apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea E. a D. O. ladata de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României (cererea nr.
44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva României (cererea nr. 44605/11) prin care s-a constatat că nu au fost încălcate de către S. român dispozițiilearticolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu principiile stabilite în jurisprudența sa, Curtea E. a D.
O. a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Întrucât Curtea E. a D. O. s-a pronunțat în această cauză chiar cu privire la reducerile salariale prevăzute de L. 1., Curtea de A. nu poate reține susținerile contrare acestei decizii invocate de recurent, susțineri extrase din jurisprudența instanței europene relativă la alte materii.
În mod corect a reținut instanța de fond incidența în cauză a Deciziilor nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, prin D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, statuându-se (în mod obligatoriu obligatorie conform dispozițiilor art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă) că instanțele de drept comun nu pot să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent (art. 53 și 16 din Constituție). Referitor la discriminarea dintre membrii de sindicat reprezentați de reclamant, care sunt obligați să plătească un nou impozit și angajații din mediul privat ale căror salarii nu s-au diminuat prin L. 1., Curtea constată pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de P. 12 al C. europene și art. 14 din C. europeană, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă. Întrucât modalitatea de stabilire a salariilor celor două categorii de angajați este diferită, în sensul că sistemul de salarizare al personalului bugetar este stabilit prin lege (art. 162 alin. 3 din Codul muncii), iar salariul personalului angajat în mediul privat prin negociere individuală (art. 162 alin. 2 din Codul muncii), nu se poate reține o discriminare între cele două categorii de angajați. În fine, nu se poate reține nici incidența motivului de recurs prin care s-a invocat nerespectarea art. 44 și 47 din Constituție întrucât recurentul nu l-a dezvoltat prin indicarea în mod concret sub ce aspect invocă nerespectarea dreptului de proprietate privată, respectiv prevederile privind nivelul de trai. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză. PENTRU A. MOTIVE ÎN N. LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. C. J. M. împotriva sentinței civile nr. 19 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2012. P., JUDECĂTORI, L. D. D. G. I.-R. M. G., C. M. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond: G. Brîndușa
| ← Decizia nr. 3032/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3279/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
