Decizia nr. 2534/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ N. 2534/R/2012
Ședința publică din data de 22 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: L. D.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. O. B. S. și C. LOCAL B. S. împotriva sentinței civile nr. 145 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții Ș. CU C. I - V. N. 2 B. S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că au depus întâmpinări la dosar intimatul Ministerul Finanțelor Publice la data de 10 mai 2012 și reclamantul S. L. din Î. M. la data de 15 mai 2012.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...) reclamantul S. L. din Î., în numele membrilor săi menționați în cerere, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pâ- râții Ș. cu clasele I-V. nr. 2 B. S., C. Local B. S., P. orașului B. S. și M. F. P., ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea unității de învățământ la calcularea, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a perso- nalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 2. de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând cu data de (...) și până la (...), actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și la completarea carnetului de muncă cu înscrierile privind încadrarea conform petitului 1 al acțiunii.
În ceea ce-i privește pe pârâții consiliu local, primar și M. F. P., reclamantul a solicitat obligarea acestora la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor de drepturi salariale solicitate.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosarul cauzei întâmpi- nare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la împrejurarea că nu are raporturi juridice cu reclamanții, iar pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Pârâtul P. orașului B. S., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin întâmpinarea depusă, C. local B. S. a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 145/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D. F. P. M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții
C. local B. S. și P. orașului B. S.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ
M., în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu clasele I-V. nr. 2 B. S., C. Local B. S. și P. orașului B. S. și în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. nr. 2 B. S. să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat P. E. I., C. V., B. E., T. Lia F., T. O. Ana, B. P.
D., S. M. C., C. A., L. A., H. V., Z. G. D., P. C. R., C. M., M. M. C., R. A., V. A. R., I. R. E., F. H. I., B. F., I. M. S. , L. C. O., P. G. M., S. M. O., M. V. M., T. I. M., S. G., C. Ana D., B. A., K. A., P. N. F., T. D. S., T. M., C. M. D., T. M. A., P. S. C., B. T. Z., C. M. N., A. Ana L., I. D. C., V. N., K. I. E., R. M. C., corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații pârâtei, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii
2. de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de (...) și până la (...) și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. S. și I. P. orașului B. S. să aloce unităților de învățământ pârâte a căror finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
A fost respinsă cererea reclamantului de completare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că acesta nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanții, astfel încât nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate.
S-a mai reținut faptul că între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1., într-un recurs în interesul legii.
Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local
B. S. și I. P. O. B. S., instanța a reținut următoarele:
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ- teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.
Prin urmare, C. local al orașului B. S. a fost chemat în judecată tocmai în considerarea calității acestuia de organ deliberativ al unității administrativ- teritoriale, deci, în reprezentarea unității administrativ-teritoriale, aspect care reiese, în mod neîndoielnic, din modul de formulare a cererii introductive de instanță.
Astfel, prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice, or, potrivit dispozițiilor art. 1 din H. nr. 538/2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt plătite din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde își au sediul. Aceste prevederi legale sunt aplicabile pentru perioada de până la 31 decembrie 2004, conform art. 49 din anexa la H. nr. 2. pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din H. nr. 2., unde, de asemenea, se prevede că „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Or, reclamantul urmărește obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001, C. local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acțiunii.
Ar fi excesiv de formal să nu se dea o astfel de interpretare acțiunii formulate de reclamant, în condițiile în care art. 978 cod civil statuează, cu putere de principiu, că atunci când o clauză este primitoare de două înțelesuri, se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul. Aplicând acest principiu în speța de față, este oportună, din această perspectivă, interpretarea dată cererii introductive de către instanță, în sensul că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ- teritorială, fără a mai fi nominalizată direct această unitate, ci fiind nominalizate în acțiune autoritățile care o reprezintă.
Se rețin în acest sens dispozițiile art. 23 din L. nr. 215/2001, modificată, unde se prevede că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
De asemenea, trebuie reținut că, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din L. nr.
554/2004 a contenciosului administrativ, „orice persoană care se considerăvătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public.";
Prin urmare, L. contenciosului administrativ reglementează in terminis capacitatea procesuală și calitatea procesuală a autorităților publice. Or, art. 2 alin. 1 lit.b din lege definește autoritatea publică drept organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Ca atare, consiliile locale și primarii se subsumează acestei categorii.
Rămâne de stabilit, în acest caz, dacă se poate accepta că în prezenta cauză, ce constituie un conflict de drepturi, ar fi aplicabile aceleași principii ce guvernează domeniul contenciosului administrativ.
Instanța apreciază că dispozițiile legale sus-citate sunt aplicabile având în vedere că pârâții, C. Local B. S. și P. O. B. S., au fost chemați în judecată în considerarea raporturilor juridice stabilite între aceștia și angajatorul persoanelor ale căror drepturi salariale fac obiectul prezentului litigiu. Or, raportul juridic dintre un consiliu local, respectiv, primar și o unitate de învățământ este, prin excelență, unul administrativ. Prin urmare, reclamantul s-a raportat, în momentul constituirii cadrului procesual, nu doar la raportul juridic stabilit între angajat și angajator, ci și la cel în virtutea căruia angajatorul va putea obține sursele financiare pentru plata drepturilor salariale solicitate, în dorința de a asigura caracterul eficient și executoriu al hotărârii judecătorești, prin implicarea tuturor factorilor de decizie în asigurarea acestor surse financiare.
Ca atare, chemarea în judecată a pârâților s-a făcut în considerarea unui raport juridic de drept administrativ în care aceștia sunt implicați.
Pe de altă parte, conform art. 21 alin.1 din L. nr.215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Conform prevederilor art. 36 alin.2 lit.b și d, alin.4 lit.a și alin.6 lit.a pct.1 din L. nr.215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.
Pe de altă parte, P. a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că la data învestirii instanței membrii de sindicat reprezentați constituiau personalul didactic al pârâtei Ș. cu clasele I- V. nr. 2 B. S.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale persona- lului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către P. R. prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - (...), aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale C. Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (D. nr. 1221/12 noiembrie 2008, D. nr.
842/2 iunie 2009, D. nr. 989/30 iunie 2009).
Prin D. nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in
Monitorul Oficial nr. 350 din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor C. Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii nr.2. și în anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 2 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că „realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că „în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege."; Art. 30 alin. 5 din L. 330/2009 prevedea că „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie
2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici L. nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată,fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr.
1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 4. privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie
2009, aprobată prin L. nr. 3..
Însă, cum prin D. nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța a apreciat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu L. nr. 2., și nu cu OUG nr. 4..
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei sus menționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile C. Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice.
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din
28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Față de considerentele expuse, instanța a admis petitul din cererea reclamantului având ca obiect obligarea unității școlare angajatoare de a calcula salariile membrilor de sindicat reprezentați, corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații acesteia, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G.
1/2010, coroborate cu prevederile Legii 2. de aprobare cu modificări a O.G.
15/2008 începând de la data de (...) și până la (...) și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Instanța a obligat pârâții consiliu local și primar să aloce unităților de învățământ a căror finanțare au obligația de a o susține, sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Instanța a respins cererea reclamatului privind obligarea unității de învățământ pârâte la completarea corespunzătoare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat, având în vedere că aceasta nu mai este deținătoarea carnetelor de muncă, iar potrivit art. 6 al. 2 lit. d din H. nr. 257 din 20 martie
2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prezenta hotărâre judecătorească reprezintă un document doveditor al drepturilor salariale pe care le-a recunoscut în favoarea membrilor de sindicat.
Instanța nu a luat act de renunțarea la judecata acestui petit, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 246 alin. 1 și art. 69 alin. 1 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. orașului B. S. și C.
Local B. S., prin care au solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu aceștia.
În motivarea recursului recurenții au arătat că atât C. Local B. S., cât și I.
P. orașului B. S., nu au obligația de a asigura din bugetele proprii decât cheltuielile complementare ale unităților de învățământ aflate în raza de activitate administrativ teritorială.
Fondurile necesare asigurării salarizării precum și altor drepturi aferente salariilor, personalului didactic sunt asigurate de către bugetele de stat, sume alocate ulterior Consiliilor Locale, de unde, sunt repartizate instituțiilor de învățământ acestea fiind în final, cele ce justifică, contabilizează și gestionează sumele astfel dobândite, fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu.
Consideră că nu pot fi obligați la plata acestor sume, din bugetele proprii, aceste fonduri (privind drepturile de natură salarială) fiind alocate bugetelor locale anual, de la bugetele de stat, repartizarea acestor sume către reclamant fiind condiționată în totalitate de alocarea sumelor de la bugetul de stat. Ca urmare hotărârea instanței de obligare a recurenților la plata sumei la valoarea actualizată, în funcție de rata inflației, nu are temei legal deoarece, obligația de alocare a acestor sume aparținând M. F. P., instituția recurentă fiind responsabilă doar de repartizarea sumelor și nu poate fi considerată ca fiind în culpă procesuală, pentru plata cu întârziere a acestor sume.
Astfel, conform art.167 al. 1 din L. nr.84/1995 cu modificările și completările ulterioare finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat, prin bugetele consiliilor județene sau locale, pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, aprobate prin hotărâre a guvernului și asistența tehnică a inspectoratelor școlare. Fiecare unitate de învățământ are obligația de a întocmi bugetul propriu, de a fundamenta cheltuielile, pe bază de indicatori fizici și valorici. De asemenea fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, are obligația de a fundamenta sumele necesare, conform normelor metodologice pentru elaborarea proiectelor de buget, emise de Ministerul Finanțelor Publice, care înaintează la C. N. pentru Finanțarea Î.ului Preuniversitar de S., care propune spre aprobare M. E. și C., criteriile și standardele de finanțare, costurile anuale orientate după consultarea Federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă și le comunică inspectoratelor școlare, în vederea stabilirii necesarului de fonduri
(art.33 H. nr. 2., cu completările și modificările ulterioare).
În limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, veniturilor extrabugetare și bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite repartizează sumele destinate cheltuielilor salariale în vederea realizării serviciilor programate.
Gestiunea sistemului de salarizare din învățământ se asigură de fiecare ordonator principal de credit, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual și în numărul de posturi stabilit prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale precum si in limita posturilor aprobate (L. Salarizării care reglementează drepturile de natura salariala ale personalului din învățământ, art.2)
Recurenții mai invocă faptul că raporturile de drept procesual nu pot lua naștere decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv, raportul de muncă. Având în vedere faptul că pentru membri de sindicat menționați în acțiune, calitatea de angajator aparține respectivei unități de învățământ prin director, acesta instituție este cea care are calitate procesuală în cauza de față.
Ca urmare, în conformitate cu prevederile art.169 al. 1 din Codul Muncii angajatorul est obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat, în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa acestuia, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Recurenții au mai invocat și practică judiciară a C. de A. C. în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora în cauze similare.
In drept, art.167 al. 1 din L. 84/1995, art.33 H. nr. 2., art.11 alin 5 din L.
128/1997 privind S.utul personalului didactic, art.10, art. 14 și art.169 al. 1 din
Codul Muncii.
S. L. din Î. M. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerearecursului ca nefondat, arătându-se că în conformitate cu art. 167 din L. nr.
84/1995 și a art. 105 din L. nr. 1/2011 C. Local este finanțatorul unităților de învățământ preuniversitar, iar primarul a fost chemat în judecată datorită calității sale de ordonator principal de credite.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține că recursul declarat de pârâții P. orașului B. S.
și C. Local B. S. este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum au menționat și recurenții, potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995 (act normativ în vigoare pentru o parte din perioada pentru care se solicită drepturile salariale) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale (care a intrat în vigoare la data de (...)), care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al orașului B. S., având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
De asemenea, în ceea privește recurentul P. orașului B. S. Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2. pentru aprobarea
Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H. nr. 2., în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. E. și C. și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurentul are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor solicitate prin acțiune, în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile salariale acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Contrar susținerilor recurenților, Curtea apreciază că actualizarea sumelor cuvenite reclamanților este justificată prin aceea că neacordarea acestora se analizează conform art. 40 alin. (2) lit. c din Codul Muncii, iar conform art. 161 alin. (4) din Codul muncii „ întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului";. Drept urmare, neacordarea drepturilor cuvenite la timp atrage obligația de a le plăti actualizate cu rata inflației, pentru a acoperi astfel prejudiciul produs reclamanților prin devalorizarea monedei naționale între momentul când dreptul era cuvenit și cel când se plătește efectiv. În caz contrar, nu s-ar asigura o reparare totală a prejudiciului suferit.
Nici motivul lipsei de culpă nu poate fi reținut, având în vedere că lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale invocată de recurenți nu poate să justifice o reparare parțială a prejudiciului suferit de reclamanți prin neplata drepturilor stabilite prin hotărâre în favoarea acestora, drepturi necontestate prin motivele de recurs formulate.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâții P. orașului B. S. și C. Local B. S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. O. B. S. ȘI C. LOCAL AL O. B. S. împotriva sentinței civile nr. 145 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 mai 2012.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
I. T. G.-L. T. L. D.
G. N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: D.M.H.
| ← Sentința nr. 62/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3574/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
