Decizia nr. 3574/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3574/R/2012
Ședința publică din data de 11 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. S. SA G. împotriva sentinței civile nr. 4368 din 26 aprilie 2012 pronunțate de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați A. M., M.
V., N. V., S. L.-I. și P. G., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților intimați - avocat M. I. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul intimaților arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului ca neîntemeiat arătând în esență că motivele invocate de recurentă nu justifică neacordarea drepturilor salariale care se cuvin reclamanților. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C., reclamanții A. M., M. V., N. V., S. I. - E., S. L.-I., P. G. și R. I. au chemat în judecată pe pârâta S. S. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei din urmă la plata drepturilor salariale compensatorii cuvenite conform art.50 din Contractul Colectiv de M., cu cheltuieli de judecată.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală față de susținerile reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 4368/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamanții A. M., M. V., N. V., S. I. - E., S. L.-I., P. G. și R. I., în contradictoriu cu pârâta S. S. S. și în consecință:
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanților a drepturilor salariale compensatorii cuvenite cu ocazia concedierii.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de
500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamanții au fost angajații pârâtei până la data de (...) când, conform copiilor deciziilor anexate, li s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art. 65 din
Codul Muncii.
Așa cum s-a stipulat prin prevederile art.50 din Contractul Colectiv de M. la nivel de unitate, la desfacerea C. individual de muncă din inițiativa celui care angajează si din motive neimputabile angajatului, patronii vor acorda acestuia o compensație reprezentând contravaloarea a 3 salarii medii pe unitate (f.173 dosar nr.(...)).
Potrivit dispozițiilor art.133 din Legea nr.62/2011, prevederile C. Colectiv de M. produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, iar conform art. 148 alin.1 din acest act normativ executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Drepturile create în favoarea salariaților disponibilizați ca urmare a unor concedieri colective nu pot face obiectul unei renunțări. Plățile compensatorii prevăzute în Contractul Colectiv de M. ca urmare a desființării unor posturi determinate de restructurare au caracter obligatoriu devenind scadente la data încetării raporturilor de muncă. Acesta sunt drepturi salariale prevăzute pentru situații speciale.
Pârâta nu a depus nici un document semnat de către reclamanți din care să rezulte că le-au fost achitate aceste drepturi.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din Codul Muncii, salariile se stabilesc prin negocieri individuale si/sau colective între angajatori si salariați ori reprezentanții acestora.
Așa fiind, instanța in temeiul art. 208 si urm. din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 148 alin.1 din Legea nr.62/2011, a admis acțiunea și a obligata pârâta să le achite acestora compensația datorată conform art.50 din Contractul Colectiv de M..
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă, fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată să achite reclamanților suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. S. S. G., solicitândcasarea în parte a sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii formulate.
În motivarea recursului pârâta a arătat că repoziționarea si/sau restrângerea activității societății, precum si nevoia acuta de limitare a costurilor se regăsesc in practica in cele mai variate forme, comportând numeroase si sensibile consecințe de ordin economic si social. Astfel, datorita situației financiare deficitare a societății, prin hotararea C. de A. s-a hotărât restructurarea activității societății, întocmindu-se proiectul de concediere colectivă cu respectarea dispozițiilor Codului Muncii. Aceasta concediere are o cauza obiectiva, serioasa si precisa, respectiv situația economica precara a societății, sens în care a anexat prezentului recurs și dovada popririi conturilor societății de către A.
Intre conducerea societății si reprezentanții salariaților disponibilizați au avut loc mai multe întâlniri, atât anterioare disponibilizării, cat si ulterior, întâlniri au avut ca obiect problematica dificultăților economicetraversate de societate, precum si posibilitatea efectuării plăților compensatorii eșalonat, pentru toți salariații care au fost disponibilizați.
Atât la discuțiile purtate cu reprezentanții angajaților, cât și in fata instanței a arătat faptul ca lipsa de comenzi, care sa asigure desfacerea producției (ca unica sursa de venit), are ca efect diminuarea drastica a încasărilor societății, cu efecte directe asupra situației economice a acesteia.
Lipsa pieței de desfacere si a posibilității vânzării producției realizate constituie unul din cele mai des întâlnite motive care creează dificultăți economice oricărui agent economic, care funcționează pe o piața libera, ducând în numeroase cazuri chiar la insolvența acestuia si declararea stării de faliment.
La momentul la care s-a dispus desfacerea contractelor de munca in temeiul art. 65 C muncii, societatea se afla într-un grav impas economic, societatea confruntându-se și în acest moment cu grave probleme economice.
Recurenta subliniază faptul ca în legislația muncii din România predomina dispozițiile care protejează drepturile si interesele angajaților.
Consideră recurenta că nu s-a ținut cont de nevoia acuta a societății de limitare a costurilor, precum si de faptul ca societatea traversează dificultăți economice grave, la acest moment societatea neavând posibilitatea financiara de a achita aceste plăți compensatorii.
A mai arătat recurenta că, în ceea ce o privește pe reclamanta N. V., aceasta nu se încadrează in prevederile art. 50 din C.C M., având in vedere faptul ca aceasta a fost rechemată la locul de munca, ocupând poziția de contabil, așa cum se poate observa si din Contractul individual de munca încheiat cu reclamanta la data de (...) si înregistrat sub nr. 156, cod ITM 4.. Prin decizia nr. 107/(...) programul acesteia a fost modificat de la 6 ore la 8 ore si i s-a si mărit salariul.
Contractul de munca al reclamantei cu societatea pârâtă a încetat definitiv, in baza art. 55 lit.b C. Muncii la data de (...) emițându-se Decizia nr. 19/(...).
Așadar acțiunea reclamantei N. V. a fost făcuta cu rea credința, aceasta lucrând la societatea pârâtă pana la data de (...).
Intimații reclamanți, prin concluziile formulate prin reprezentant, ausolicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține că recursul este nefondat,având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 67 din Codul muncii salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Este necontestat în cauză de către recurentă faptul că prin prevederile art. 50 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății s-a prevăzut dreptul salariaților de a primi și, corelativ, obligația angajatorului de a acorda acestora o compensație reprezentând contravaloarea a 3 salarii medii pe unitate, la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa celui care angajează și din motive neimputabile angajatului.
Art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, prevedea că la încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul va acorda acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. P. menționate au un caracter minimal, astfel că nu esteposibilă înlăturarea acestora prin contracte colective de muncă la nivel inferior, fiind însă admisibilă inserarea unor prevederi mai favorabile.
În consecință, se reține că în cauză erau aplicabile prevederile C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte, care erau mai favorabile salariaților, aspect care de altfel este acceptat și de către societatea recurentă.
Din copiile deciziilor de concediere depuse la dosar rezultă că reclamanților le-au fost desfăcute contractele individuale de muncă încheiate cu societatea pârâtă în temeiul prevederilor art. 65 din codul muncii începând cu data de (...), respectiv cu data de (...) în ceea ce o privește pe reclamanta N. V., astfel încât se constată că în mod corect a reținut instanța de fond că în privința acestora erau aplicabile prevederile art. 50 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, fiind concediați din inițiativa angajatorului și din motive neimputabile lor.
Potrivit dispozițiilor art. 243 alin. 1 din Codul muncii și ale art. 30 din
Legea nr. 130/1996 (aplicabile în perioada când s-a născut dreptul reclamanților la compensația în cauză), executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii prevede că „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă";.
Încă de la momentul negocierii și încheierii contractului colectiv de muncă era cunoscut angajatorului faptul că asemenea situații de concediere
„. inițiativa celui care angajează și din motive neimputabile angajatului"; includ concedierile efectuate în condițiile art. 65 din codul muncii, concedieri care pot fi determinate uneori de dificultăți economice cu care se confruntă angajatorul, astfel încât este lipsit de relevanță sub aspectul obligativității acordării acestui drept în favoarea reclamanților faptul că concedierea acestora a fost determinată de dificultățile economice ale societății.
Motivul invocat de recurentă în sensul că nu are posibilități financiare pentru a achita reclamanților compensațiile la care aceștia sunt îndreptățiți nu poate fi reținut de instanță ca o cauză de natură a conduce la exonerarea recurentei de obligația asumată prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în condițiile în care în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză prin care să limiteze sau condiționeze în acest sens drepturile la compensația respectivă cuvenite salariaților concediați.
- Nefondate sunt și criticile recurentei referitoare la reclamanta N. V., întrucât din copia deciziei nr. 130/(...) (fila 7 dosar fond) rezultă că și această reclamantă a fost concediată începând cu data de (...) în temeiul prevederilor art. 65 din codul muncii, astfel că și în privința acesteia se poate constata că sunt întrunite condițiile acordării compensației prevăzute de art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Din actele depuse la dosar în recurs rezultă că reclamanta N. V. a fost din nou angajată de societatea recurentă începând cu data de (...), în baza unui nou contract individual de muncă încheiat cu pârâta la data de (...) (filele 4-7), iar acest nou contract de muncă a încetat în baza acordului părților la data de (...), conform deciziei nr. 19/(...) (fila 9).
Curtea constată însă că această situație nu este de natură a înlătura dreptul reclamantei la compensația menționată mai sus, având în vedere faptul că această nouă angajare a reclamantei a avut loc în baza unui alt contract individual de muncă și nicidecum nu reprezintă o continuare a raporturilor de muncă în baza contractului individual de muncă anterior
(care a rămas încetat în temeiul prevederilor art. 65 din codul muncii), precum și faptul că în contractul colectiv de muncă nu este reglementată o asemenea exceptare de la plata compensației în situația în care salariatul este reangajat după o anumită perioadă de către societate.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. S. S. G. împotriva sentinței civile nr. 4368 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G.-L. T.
N. N.
GREFIER
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia nr. 2534/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3658/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
