Decizia nr. 2535/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ N. 2535/R/2012
Ședința publică din data de 22 mai 2012
I. constituită din:
PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: L. D.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. O. V. DE S. împotriva sentinței civile nr. 147 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții G. CU P. P. N. V. DE S., C. LOCAL V. DE S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că au depus întâmpinări la dosar intimatul Ministerul Finanțelor Publice la data de 10 mai 2012 și reclamantul S. L. din Î. M. la data de 15 mai 2012.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 147 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul P. orașului V. de S.
A fost admisă în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții: G. cu program prelungit nr. 1 V. de S., C. Local V. de S., I. P. orașului V. de S. și în consecință:
A fost obligată pârâta G. cu program prelungit nr. 1 V. de S. să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat C. M., D. G., G.-N. L., H. M., H. R., I. A., I. I., N. ANA, N. L., P. V., P. M., P. I., P. M., PUI A., S. M., U. I., V. M., T. D., D. A., corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații pârâtei utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 2. de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de (...) și până la
(...) și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local V. de S. și I. P. orașului V. de S. să aloce unităților de învățământ pârâte a căror finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
A fost respinsă cererea reclamantului de completare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că acesta nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanții, astfel încât nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate, în plus raportându-se și la dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1., într-un recurs în interesul legii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. orașului V. de S., instanța a reținut că prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice, or, potrivit dispozițiilor art. 1 din H. nr. 538/2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt plătite din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde își au sediul. Aceste prevederi legale sunt aplicabile pentru perioada de până la 31 decembrie 2004, conform art. 49 din anexa la H. nr. 2. pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din H. nr. 2., unde, de asemenea, se prevede că „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Or, reclamantul urmărește obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001, C. local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acțiunii.
Ar fi excesiv de formal să nu se dea o astfel de interpretare acțiunii formulate de reclamant, în condițiile în care art. 978 cod civil statuează, cu putere de principiu, că atunci când o clauză este primitoare de două înțelesuri, se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul. Aplicând acest principiu în speța de față, este oportună, din această perspectivă, interpretarea dată cererii introductive de către instanță, în sensul că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ- teritorială, fără a mai fi nominalizată direct această unitate, ci fiind nominalizate în acțiune autoritățile care o reprezintă.
S-a reținut în acest sens dispozițiile art. 23 din L. nr. 215/2001, modificată, unde se prevede că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
De asemenea, trebuie reținut că, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din L. nr.
554/2004 a contenciosului administrativ, „orice persoană care se considerăvătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public.";
Prin urmare, L. contenciosului administrativ reglementează in terminis capacitatea procesuală și calitatea procesuală a autorităților publice. Or, art. 2 alin. 1 lit.b din lege definește autoritatea publică drept organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Ca atare, consiliile locale și primarii se subsumează acestei categorii.
Rămâne de stabilit, în acest caz, dacă se poate accepta că în prezenta cauză, ce constituie un conflict de drepturi, ar fi aplicabile aceleași principii ce guvernează domeniul contenciosului administrativ.
I. a apreciat că dispozițiile legale sus-citate sunt aplicabile având în vedere pârâtul P. orașului V. de S., a fost chemat în judecată alături de C. local, în considerarea raporturilor juridice stabilite între aceștia și angajatorul persoanelor ale căror drepturi salariale fac obiectul prezentului litigiu. Or, raportul juridic dintre un consiliu local, respectiv, primar și o unitate de învățământ este, prin excelență, unul administrativ. Prin urmare, reclamantul s-a raportat, în momentul constituirii cadrului procesual, nu doar la raportul juridic stabilit între angajat și angajator, ci și la cel în virtutea căruia angajatorul va putea obține sursele financiare pentru plata drepturilor salariale solicitate, în dorința de a asigura caracterul eficient și executoriu al hotărârii judecătorești, prin implicarea tuturor factorilor de decizie în asigurarea acestor surse financiare.
Ca atare, chemarea în judecată a pârâților, s-a făcut în considerarea unui raport juridic de drept administrativ în care aceștia sunt implicați.
Pe de altă parte, conform art. 21 alin.1 din L. nr.215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. C. prevederilor art. 36 alin.2 lit.b și d, alin.4 lit.a și alin.6 lit.a pct.1 din L. nr.215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.
Pe de altă parte, P. a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.
Pe fond, tribunalul a reținut că la data învestirii instanței membrii de sindicat reprezentați constituiau personalul didactic al pârâtei G. cu program prelungit nr. 1 V. de S.
Prin cererea formulată au solicitat instanței obligarea angajatorului lor la calcularea salariilor, începând de la data de (...) și până la (...), utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 2. de aprobare cu modificări a O.G.
15/2008 și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite .
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale persona- lului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoareacoeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către P. R. prin L. nr.
2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare
1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - (...), aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (D. nr. 1221/12 noiembrie 2008, D. nr.
842/2 iunie 2009, D. nr. 989/30 iunie 2009).
Prin D. nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul
Oficial nr. 350 din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile
Ordonanței G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr.
2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie
2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 C.proc.civ., dezlegarea dată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 2. și în anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 2 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că „realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că „în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din L. 330/2009 prevedea că „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie
2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salari- ului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de înca- drare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici L. nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G.nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie
2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr.
1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 4. privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie
2009, aprobată prin L. nr. 3..
Însă, cum prin D. nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr.
2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu L. nr. 2., și nu cu Ordonanța de urgență a G. nr. 4..
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei sus menționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din
28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
I. a respins cererea reclamatului privind obligarea unității de învățământ pârâte la completarea corespunzătoare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat, având în vedere că acesta nu mai este deținătoarea carnetelor de muncă, iar, potrivit art. 6 al. 2 lit. d din H. nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prezenta hotărâre judecătorească reprezintă un document doveditor al drepturilor salariale pe care le-a recunoscut în favoarea membrilor de sindicat. I. nu a luat act de renunțarea la judecata acestui petit, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 246 alin. 1 și art. 69 alin. 1 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. O. V. DE S. solicitând modificarea sentinței, în principal în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a primarului și al respingerii acțiunii în contradictoriu cu acesta, iar în subsidiar, în sensul ca primarul să fie obligat la plata sumelor prevăzute în sentință nu din bugetul propriu, ci în momentul în care vor fi repartizate sub acest titlu de la bugetul de stat, pentru ca fiind ordonator principal de credite este obligat ca atunci când vin banii de la bugetul de stat pentru unitățile de învățământ să repartizeze aceste sume către aceste instituții, iar nu ca în calitate de ordonator principal de credite să asigure aceste sume din bugetul propriu.
În motivare s-a arătat că prevederile HGR nr.538/2001, ale Legii nr.
84/1995 și ale Legii nr.215/2001 au fost greșit aplicate de către instanța de fond: acestea fac referire la unitățile administrativ teritoriale, iar nu la calitatea de primar al orașului, chiar dacă potrivit Legii nr.215/2001 acesta este cel carereprezintă unitatea administrativ teritorială în raport cu persoane fizice sau juridice și în fața instanței de judecată.
Cât privește calitatea de ordonator principal de credite a recurentului, arată că instanța nu a avut în vedere că potrivit HGR nr.538/2001 finanțarea instituțiilor de învățământ se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, așadar, nu din bugetul propriu al primarul orașului, cu atât mai mult cu cât aceeași reglementare arată că fiecare instituție de învățământ are obligația sa își desfășoare activitatea pe baza bugetului propriu, ceea ce înseamnă că nu primarul face bugetul unității de învățământ și nu acesta este responsabil de modul de finanțare al unității de învățământ.
P. nu are buget propriu, astfel încât nu poate să își asume obligații pecuniare, pe cale de consecință nici nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Art. 3 din HGR nr.1618/2009 prevede modul în care se finanțează unitățile de învățământ, inclusiv în ceea ce privește tranșe de vechime în muncă. Astfel, unitățile de învățământ transmit situația către primării, care transmit mai departe către D. generală a finanțelor publice județene situația elevilor, în funcție de care se vor repartiza sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin decizie a directorului D. generala a finanțelor publice județene. Potrivit art. 4 ind.
2 din HGR nr. 1618/2009, în cazuri excepționale, când sumele calculate nu asigură plata drepturilor salariale la unitățile de învățământ, se pot efectua redistribuiri ale sumelor defalcate pe orașe, prin intermediul D. generale a finanțelor publice județene, de unde concluzia că primarul nu poate asigura sumele din bugetul local și are o simplă atribuție de transmite situația către D. generală a finanțelor publice M., care, în colaborare cu Ministerul Finanțelor
Publice sunt în măsură să dispună și să asigure sumele.
Se mai face trimitere la prevederile HGR nr. 2. art. 40, ale Legii nr.
273/2006 privind finanțele publice locale (orice cheltuieli publice se realizează prin asigurarea resurselor financiare), ori, în situația aceasta, resursele financiare se realizează de către consiliul județean cu asistenta direcției generale a finanțelor publice din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, nu din bugetul local al orașului.
Prin OUG nr. 32/2001 se arată că începând cu anul 2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asiguri din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, dar aceste prevederi trebuie coroborate cu prevederile art. 16 din HGR nr. 2., potrivit cărora unităților de învățământ preuniversitar de stat sunt finanțate și de la bugetul de stat și din alte surse, respectiv, venituri proprii.
Astfel, unitățile de învățământ preuniversitar de stat nu sunt finanțate integral de către bugetul local, cu atât mai mult cu cât potrivit HGR nr. 1618/2009 finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale în bani stabilite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, sume ce pot fi repartizate doar prin intermediul D. G. a F. P. județene M. și nu de către primarul orașului.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 10 mai 2012 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se reiterează că pârâtul nu are raporturi juridice cu reclamanții, rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revenind G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 și art. 18 din L. nr.
500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Se face trimitere la regulile prevăzute la art.14, art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Prin D. nr.10/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii stabilind că:
„în aplicarea dispozițiilor art.60 din C.pr.civ., raportat la art.19 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și art.1-4 din O.G. nr. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulari și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. nr.315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Pe fond, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii, invocând prevederile art. din O.U.G. nr.136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008:
„Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personaluluididactic din învățământ, stabilită prin L. nr.2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr.
15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente luniiaprilie 2009, în condițiile prevăzute de legea unitară de salarizare a personalului din sector bugetar și ținând seama de gradul de îndeplinire a criteriilor de performanță, de creșterea competitivității și calității actului de învățământ";.
Astfel, conform dispozițiilor legii și a controlului de constituționalitate drepturile salariale au fost corect stabilite.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 mai 2011 reclamantul S. L. din
Î. M. a solicitat respingerea recursului.
În motivare reclamantul a arătat că a chemat în judecată pe primar datorită calității sale de ordonator principal de credite. C. art.4 din O.G. nr. nr.22/2002 cu modificările și completările ulterioare „(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art.47 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art.49 din L. nr.273/2006 privind finanțele publice locale";.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât este justificată, având în vedere că potrivit art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr. 215/2001 sunt reglementate atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În mod evident, chemând în judecată pe acest pârât, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acesta, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurentului un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurent în calitate de angajați ai acestuia, ci prin obligarea la „. sumelor necesare pentru plata diferențelor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ. și art. 10 și 14 din Codul muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. orașului V. de S. împotriva sentinței civile nr. 147 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 mai 2012.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
I. T. G.-L. T. L. D.
N. N.
G.,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. H. D. M.
| ← Decizia nr. 1670/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3070/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
