Decizia nr. 2731/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 2731/R/2012
Ședința publică din data de 30 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTORI: S. D.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Z. M.-E. împotriva sentinței civile nr. 1. din 14 februarie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș. G. „. R. C., C. LOCAL C. și P. C. C., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu
25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din 14 februarie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta/ul Z. M. E., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., împotriva pârâților Ș. G. „. R. C., C. LOCAL AL C. C. și I. P. C. C.
A fost respinsă cererea pârâților C. LOCAL AL C. C. și I. P. C. C. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a reținut, cu privire la indemnizația pentru concediul de odihnă efectuat după intrarea în vigoare a L. nr. 1. că prin D. nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în M. Oficial nr. 822 din 21 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că „dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației deconcediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.";
Potrivit dispozițiilor art. 330^7 alin. 4 din C. de procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Oficial al R..
Prin urmare, prima instanță a reținut că indemnizația pentru concediu de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a L. nr.1., trebuia diminuată de 25%.
În privința indemnizației pentru concediul de odihnă efectuat anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., s-a reținut, în esență, că unitatea de învățământ pârâtă nu a aplicat reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., indemnizației de concediu cuvenită reclamantului/. pentru concediul de odihnă efectuat în zilele de (...) și (...).
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamant/tă .
Au fost solicitate cheltuieli de judecată în sumă de 650 lei, fiind depusă în dovedirea acestei solicitări doar chitanța nr. 134/(...) privind suma totală de
5.000 lei aferent facturii nr. 3/(...) (chitanță, care aparent privește mai multe dosare), dar nu se evidențiază vreun mod de calcul a cheltuielilor pentru dosarul de față. În acest sens instanța a reținut că în lipsa contractului de asistență juridică sau a facturii, pe care să fie evidențiate pentru fiecare dosar în parte costurile asistenței juridice prestate de avocat, raportat și la dispozițiile art. 274 C.proc. civ., nu se poate admite obligarea reclamantei/. la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta/ul Z. M. E. prin U. J. a S. L. din Î. B.-N., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiteriiîn întregime a acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat în esență că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) al L. nr. 128/1997. Acordarea concediului de odihnă este reglementată atât ele prevederile C. M., art. 145 și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale art. 7 al H. de G. nr. 2.
Reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de
3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în M. Oficial Partea 1 nr. 441/(...), respectiv în data de (...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile L.. 1..
Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 1 C. civil și în art.15 alin.(2) din Constituția R., „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, or diminuarea indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Art. 145 din L. nr. 54/2003 stabilește în mod imperativ că, pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu „cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";. Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată.
Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr.
596/(...), aplicabil și în anul 2009 stipulează la art. 29 faptul ca:
„Art. 29 (1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege. (...)
(2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute în anexa nr. 6, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, până la data de 15 octombrie.
(3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de cel puțin
62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice.
(4) I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. (...)";.
Pârâții au înțeles să ignore prevederile legale și contractuale enumerate anterior și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Prin aceasta s-a produs o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu; în primul rând membrii de sindicat nu au beneficiat de indemnizație în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediu la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind „. la nivelul lunii decembrie
2009.
Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile L. nr. 1., înainte de apariția ei în M. O.
Art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „. îmbracă natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un
„drept de proprietate"; în sensul C.i și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia echivalează cu o expropriere.
A fost încălcată și „speranța legitimă"; întrucât dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
Pârâții intimați, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare pentru a-și susține poziția procesuală în cauză.
În probațiune, s-a depus practică judiciară.
Recursul este nefondat.
Prin decizia nr. 20 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că:
„
C. de procedură civi lă, această decizie e ste obligatorie pentr u instanțele
de judecată. }
În acest sens, a fost examinat cadrul legislativ care reglementează concediul de odihnă al personalului didactic din învățământ, precum și jurisprudența CEDO cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., concluzionându- se că :
"....prin măsurile dispuse prin art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin C. (cum sunt nediscriminarea sau preeminența dreptului).
În cauza de față, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.
Cum instanța a fost învestită cu o cerere al cărei obiect privește diminuarea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-
2010 în raport de prevederile L. nr. 1. și având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanța supremă acestei probleme de drept, Curtea de A. apreciază că în mod corect a tranșat T. cauza dedusă judecății, astfel că, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul/a Z. M. E. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. D. I.-R. M.
G. C.
GREFIER
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...). Jud.fond.B. II.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că recursul declarat de U. J. A S. L. DIN Î. B., pentru reclamanta Z. M.-E., este fondat, întrucât în mod greșit prima instanță a aplicatîn cauză dispozițiile L. nr.1., având în vedere atât modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite acesteia pentru anul școlar 2009-2010, cât
și data la care acest drept trebuia plătit, conform dispozițiilor legale și convenționale aplicabile.
Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual de
odihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ este stabilit pe ani școlari , prin urmare și indemnizația de concediu de odihnă
este cuvenită acestei categorii de personal tot pe ani școlari.
Conform pct.1 din decizie, denumit ". de drept care a generat practica
neunitară";,s-a reținut că "Recursurile în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii,
republicată, art. 10 3 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului
didactic, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, cu privire la cuantumul indemnizației de concediu aferent anului școlar 2009-2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat.";
Atât din dispozitivul acestei decizii, cât și din obiectul sesizării pentru pronunțarea asupra acestui recurs în interesul legii, se reține că Î nalta Curte
de Casație și Justiție nu a fost sesizată și cu interpetarea și aplicarea Ordinului nr.3251 din 12 februarie 1998 al M. E. N.e pentru aprobarea concediului deodihnă al personalului didactic, care a fost apreciat însă, prin considerentele deciziei, ca fiind tocmai legea specială care derogă de la dispozițiile art.145 alin.2 din C. muncii.
Analizând și punctul 3 al deciziei, ce privește "Soluțiile pronunțate de
instanțele judecătorești";, se reține că, printre hotărârile judecătorești anexatecererii de pronunțare a unui recurs în interesul legii, se regăsesc, la punctul
3.1. decizii ale unor instanțe judecată care au aplicat aproape toate dispozițiile legale și convenționale posibile, fără a stabili însă care dintre toate acestea erau în vigoare la data la care reclamantului i se cuvenea indemnizația de concediu de odihnă, care constituie lege specială și care lege generală, iar la punctul 3.2. decizii ale unor instanțe care nu au reținut nici o dispoziție legală aplicabilă concediilor de odihnă ale cadrelor didactice, ci doar prevederile L. nr.1..
Anterior pronunțării acestei decizii, Curtea de A. C., prin decizii irevocabile, care nu au ajuns însă a fi examinate în cadrul acestui recurs în interesul legii, a reținut o problemă de drept ce nu a fost analizată , astfel cum rezultă din examenul soluțiilor avute în vedere, de către instanțele ce au pronunțat deciziile menționate la punctele 3.1 și 3.2 și, prin urmare, nici de
către Î nalta Curte de Casație și Justiție.
Această problemă de drept o constit uie faptul că art.145 alin.2 din
C. muncii, constituia, chiar începând cu data adoptării acestuia, în an ul
2003, nu numai di spoziție generală, c i chiar singura dis poziție în vigoare
privind cuantumul și data plății indemnizației de concediu de odihnă.
În acest sens, potrivit art.298 alin.2 din C. muncii (L. nr.53/2003), prevederile L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii alesalariatilor au fost abrogate, fiind abrogate și alte dispoziții contrarecodului.
Art. 3 din L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor prevedea că, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mica decît salariul de baza, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună.
Conform art. 7 din aceeași lege, regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin hotărâre a G., pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
În temeiul disp.art.7 din L. nr.6/1992 a fost adopta tă H.G. nr.2.
privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care, la art.7 alin.1, a prevăzut că, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna și la alin.2, că media zilnică a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu.
Se reține astfel că și H.G. nr.2., adoptată în baza și în executarea
unei legi abrogate (conform art.31 din Decretul Consiului de S. nr.16 din 3 februarie 1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnica legislativă
privind pregătirea ș i sistematizarea pr oiectelor de acte n ormative ), nu mai
poate fi considerată ca fiind în prezent aplicabilă.
În temeiul art. 17 din H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare,
modul de efectuare a concediului de o dihnă cuvenit personalului didactic se
stabilea de M. Î.
M. E. N.e a adoptat astfel Ordinul nr.3251 din 12 februarie 1998
pen tru aprob are a co nced iulu i de od ihn ă al person alulu i d id ac tic, emis, conform preambului actului, în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, a art.8 din L. nr.6/1992 ș i a ar t.1 7 d in H.G. nr.2., c ar e, la art.21, cuprindea reglementări ce privesc stabilir ea indemnizației de concediu de o dihnă , identice în
conținut cu cele p rev de art.7 alin.1 din H.G. nr.2., dar care nu puteau
"supr av iețu i"; ac telor nor mative în te me iul c ăror a au f ost ad op tate, respec tiv L.
nr.6/1992 ș i, imp l ic it, a H.G. n r.2., abrogate prin noul Cod al muncii.
Identitatea de conținut a acestor prevederi legale ce priveau
stabilirea cuantumului indemnizației de concediu atât în cazul
personalului didactic, cât și în cazul tuturor bugetarilor, denotă că
niciodată cadrele did actice nu au avut prevederi speciale, derogatorii de
la normele generale privind stabilirea acestei indemnizații.
De altfel, art.145 alin.2 din C. muncii în forma în vigoare din 2003 și până la modificarea acestuia prin O. nr.65/2005, cuprindea aceleași prevederi, aplicabile pentru toți salariații, respectiv: " I. de concediu de
odihna reprezintă media zilnica a veniturilor din luna/lunile în care este
efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu.";
De asemenea, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul
Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din C. muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:"; Pe durata
concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media
zilnică a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat concediul, multiplicată
cu numărul zilelor de concediu, iar la alin.4 că indemnizația se plătește înainte
de plecarea în concediu.
Prin urmare, până în anul 2005, stabilirea indemnizației de concediu
de odihnă pe baza media zilnica a veniturilor din luna/lunile în care este
efectuat concediul, multiplicata cu nu mărul de zile de co ncediu, nu era o
prevedere specială aplicabilă doar personalului bugetar, sau personalului
didactic, ci tuturor salariaților acestei țări, atât din sect orul public, cât și
din sectorul privat , chiar dacă era in clusă, de fapt prel uată, din cadrul
normativ general, și în acte normative speci ale.
Acesta este și motivul pentru care acest aspect, al stabilirii indemnizației de concediu de odihnă a personalului din sectorul public nu a ridicat
probleme deosebite până în anul 2005 î ntrucât, până la dat a intrării în vigoare
a O. nr.65/2005, prevederile noului Cod al muncii în acest sens erau identice
cu cele prevăzute în H.G. nr.2., deși temeiul calculării acesteia, începând cuanul 2003, trebuia să fie L. nr.53/2003 și nu o hotărâre de guvern ale cărei prevederi în acest sens erau abrogate.
În anul 2005, prin O. nr.65/2005, legiuitorul a considerat ca fiind
neces ar ă modificarea C. munc ii ș i în priv inț a modu lu i de s tab il ire a
inde mn iz aț ie i de co nced iu de od ihn ă, mo tiv at de :";necesit atea îndeplinirii angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul 13
" Ocupare și politici sociale" , de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul comunitar";, ca o ". cuprin să în Programul l egislativ prioritar
pentru integrarea în U. E.";.
Potrivit disp.art.145 alin.2 din C. muncii, astfel cum a fost
modificat prin O. nr.65/2005, deci a dispozițiilor î n vigoare privind
calculul indemnizației de concediu d e odihnă, aceasta reprezintă media
zilnică a drepturilo r salariale cuprinzâ nd salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu zilele de concediu.
Chiar dacă s -ar aprecia că dispozițiile H.G. nr.2. privind stabilirea
indemnizației de concediu de odihnă, a r fi supraviețuit abrogării L. nr.6/199 2,
în organizarea și apl icarea căreia a fost adoptată, dispozițiile sale preluate din
cadrul normativ general de la data intrării sale în vigoare și până la adoptarea
O. nr.65/2005, trebuiau considerate ca fiind implicit abrogate în anul 2005,
dată de la care sunt contrare cadrului normativ general stabilit de C. muncii.
În expunerea de motive a O. nr.65/2005 s-a susț inu t c ă „Preveder ile
propuner ii leg isl ativ e pr iv ind C. munc ii sun t în concord anț ă cu leg isl aț ia
co mun itar ă în do men iu";.
De asemenea, în expunerea de motive a G. R. pentru adoptarea L.nr.371/2005, de aprobare a O. nr.65/2005, s-a ar ătat c ă:
„ În R apo ar tele de ț ar ă al U. E. pen tru an ii 2003 ș i 2004 s -a prec iz at c ă
ac tu alul Cod al munc ii nu pre ia prev eder il e d irec tivelor în mate r ie ale U. E. ș i, m ai
ales, nu ur me az ă suf ic ien t de cl ar pr ac tic il e d in ț ăr ile me mbre ale U. E.";.
„În vederea îndeplinirii obligațiilor asumate și ca urmare a negocierii cu partenerii sociali";, s -a s tab il it c ă es te neces ar ă, pr in tre al tele, ș i modificarea prevederilor privind „Stabilirea și plata concediilor de odihnă"; ,
me nț ion ându -se c ă: „Integrarea eu ropeană înseamn ă reglementări
europene. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește relațiile de
muncă";.
Ar f i de al tf el cu to tul anor mal ș i des igur, con tr ar in tenț ie i leg i uitorului, ce a
cons ider at în anul 2 005 c a f iind neces ar ă mod if ic are a C. munc ii ș i în pr iv inț a
mo dulu i de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă, cons ider ată c a o
regle men tare europe an ă, c a în r apor tur ile de mu nc ă ale perso n alulu i d in sec tor ul publ ic, respec tiv ale person alulu i d id ac tic , s ă se apl ice o ho tăr âre de guvern d in
anul 1992, e mis ă în te me iul une i leg i abrog ate înc ă d in an ul 2003 de către C.
mu nc ii, c are a pre v ăzu t pr in d ispoz iț iile s ale modul de c alcul al aces te i
inde mn iz aț ii.
De altfel, potrivit art.63 din L. nr.2.: " Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la…";, urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.";, astfel încât o
regle men tare spec ial ă, derog ator ie, în acee aș i mater ie, ar trebu i prev ăzu tă printru-un act normativ cel puț in de ace l aș i n ivel cu regle me n tare a gener al ă în materie.
Conform art.16 alin.1 și 2 din L. nr.2., în procesul de reglementare esteinterzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative. În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentarea materiei în reglementări unice, iar conform
art.17 din același act normativ, în vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă adispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspect de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.
Pentru motivele enumerate anterior, consider că, prin dispozițiile art.23
din O.nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale
personalului bugetar salarizat potrivit O rdonanței de urgenț ă a G. nr. 2. privind
sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din
sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și aindemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, în prezent
aproape în totalitate abrogată prin L. cadru nr.330/2009 , nu se puteau repune
în vigoare dispozițiile abrogate ale H.G. nr.2..
De altfel, întrucât di spozițiile art.23 din O.nr.10/2008 constituie de fapt doar norme de trimitere, potrivit disp.art.50 alin.4 din legea nr.2. privind
normele de tehnică legislativă, în situați a modificării, comp letării și abrogării
dispoziției la care s -a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau
abrogare trebuia avută în vedere situația juridică a normei de trimitere.
Mai mult, nicio reglementare ulterioară modificării C. muncii O. nr.65/2005, de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază , nu a
prevăzut, cu respect area dispoziilor art. 6 3 din L. nr.2. că, prin derogare de la dispozițiile C. munci i, astfel cum a fost modificat și complet et în 2005, pentru întregul personal din sectorul public, sau pentru personalul din învățământ,
indemnizația de co ncediu de odihnă se calculează diferi t, respectiv potrivit
cadrului general în care aceasta se c alcula anterior pentru toți salariații,
indiferent de sectorul în care aceștia prestează activitatea.
De asemenea, potrivit art.67 din L. nr.2.:
"În cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.
În cadrul atribuțiilor sale C. Legislativ are obligația să identifice toate a dispozițiile legale care au sufeit evenimente legislative implicite și să propună
P.ui și, respective, G. măsurile necesare de modificare, completare sau abrogare expresă a acestora.
Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completete sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.";
În speță însă, astfel cum am argumentat anterior, consider că dispozițiile
privitoare la calculul indemnizație i pentru concediu de odihnă cuvenite
personalului bugetar cuprinse în H.G. nr.2. au fost abrogate implicit, întrucât
acestea nu constituiau prevederi speciale, ci preluau doar dispozițiile generale
aplicabile tuturor salariaților acestei țări, prevederi c are însă începand cu anul
2005 au fost modificate prin C. muncii.
Mai mult, conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la data adoptării
L. nr.1. era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, " P. didactic de la toate nivelurile înv ăț ămân tulu i are drep tur i ș i o bl ig aț ii care decurg
din legislația în vigoare, din prezentul statut, din carta universitară, precu m ș i
d in preveder ile con tr ac tulu i colec tiv de munc ă.";
Potrivit art.22 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă,în vigoare la data la care reclamanților trebuia să li se plătească indemnizația de concediu, la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă în instituțiile bugetare, părțile sunt reprezentate după cum urmează:a) de către conducătorul instituției bugetare sau de către locțiitorul dedrept al acestuia;b) de către sindicatele reprezentative, în sensul prezentei legi, sau de cătrereprezentanții salariaților aleși conform preveedrilor art.20.
Art.59 alin.1 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010
prevede că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o
indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei
luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu
numărul de zile de concediu. I. d e concediu nu poate fi mai mică decât
salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcție de
conducere, luate împreună, corespunzător numărului de zile de concediu.
Astfel, după modificarea art.145 alin.2 din C. muncii prin O. nr.65/2005, în concordanță cu art.238 din C. muncii, ce prevede că la
încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale privind
drepturile salariaților au caracter minimal , Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, avându-l ca parte semnatară, din pa rtea instituțiilor
bugetare și pe M. E. și C. , a modificat prevederile contractului colectiv de
mu nc ă l a n ivel n aț io n al an ter ior în cee a ce pr iveș te cu an tu mul inde mn iz aț ie i de
od ihn ă cuven ite, ap l ic ându -se, conform art.3 alin.1 lit.a) din contract, pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, de stat sau privat.
Mai mult, potrivit art.1 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2. „. contracta nte, reprezentate conform anexei nr.7, recunosc și acceptă pe deplin că sunt libere și egale în negocierea C. colectiv de muncă unic la nivel național și se obligă să respecte
în totalitate prevederile acestuia.";
Conform anexei nr.7 la acest contract, din componența comisiei de negociere a acestui contract a făcut parte și Ministerul Educației și
Cercetării.
Av ând în vedere f ap tul c ă M. E. și C. a purtat negocieri în vedereaîncheierii acestui contract, l-a se mnat și s -a obligat să respecte în
totalitate prevederile acestuia, acest contract fiind legea părților, se reține
că, de l a d ata înreg is tr ăr ii aces tu ia l a M. M., S. S. ș i F., resp ec tiv de l a d ata de
(...), de când aces t con tr ac t colec tiv de mu nc ă ș i -a produs efectele, modul de
s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă a person al ulu i d id ac tic a f ost
s tab il it pr in preveder ile con tr ac tu ale conv en ite de c ătre p ar ten er ii soc ial i, c are au considerat ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, î n ace as tă pr iv inț ă, art.145 alin.2 din C. muncii, modificat prin O. nr.65/2005.
Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi negociat, semnat
și și -ar fi asumat răspunderea să respecte prevederi aplicabile în
instituțiile subordonate, ce contravin unui ordin emis de către același
minister sau altor dispoziții legale în vigoare.
De asemenea, Contractul C. de M. la N. de R. de Î., deș i n u cupr inde în
mo d expres modul de c alcul al inde mn iz aț ie i de conced iu, s tab ileș te la art.6 alin.1, c ă drepturi le salariaților prevăzute în acest contract nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care
sunt recunoscute de legislație și contractul colectiv de muncă la nivel
național.
De fapt, în vara anului 2010, cand s-a pus problema executării și
aplicării dispozițiilor L. nr.1. privind cuantumul indemn iz aț iilor de conced iu
de od ihn ă cuven ite person alulu i d id ac tic d in înv ăț ămân t, orice autoritate
publică, respectiv angajator, avea în vedere un cadru legislativ și
convențional general, reprezentat de C. muncii și Contractul C. de M. U.la N. N. pe anii 2007-2010 și un cad ru legislativ și con vențional special,
care, în mod normal, trebuia să fie L. nr.128/1997 privind statutul
personalului didactic și L. cadru nr.330/2009 pri vind salarizarea
personalului plătit din fonduri pu blice, contractul cole ctiv de m uncă la
nivel de ramură și cele la nivel de grupuri de unități.
În ceea ce privește această legislație specială, L. nr.12 8/1997, lege
specială care reglementează unitar drepturile personalului didactic din
învățământ, se reține că aceasta nu cuprindea nici o prevedere cu privire
la calculul indemn izației de concediu de odihnă cuvenit acestei categorii
de personal, făcând trimitere la legislația muncii în vigoare și la
prevederile contractelor colective de muncă.
Pe de altă parte, L. nr.330/2009, ca re și -a propus stabilirea unui
sistem unitar, ba zat pe echitate și coerență, în c eea ce privește
salarizarea pentru personalul bugetar, conform art.1 și 3 lit.a) și d) din
lege, respectiv cre area de oportunit ăți egale și remu nerație egală pe
baza principiilor și nor melor unitare privind stabilirea și acordarea
salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului
din sectorul buget ar, nu cuprinde ni cio mențiune cu pr ivire la stabilirea
indemnizației de c oncediu de odihnă a acestei categori i de pers onal, cu
toate că și aceasta constituie propriu -zis tot un drept de natură
salarială.
Acesta este și motivul pentru care, deși M. E. și C. , a purtat negocieri în vederea încheierii C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, l-
a semnat și s -a obligat să res pecte în totalitate prevederile C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, acest contract fiind legea părților, de la data
înregistrării acestuia la M. M., S. S. și F., respectiv de la data de (...), stabilind prin art.59 alin.1, c ă, pe dur ata conced iulu i de o d ihn ă, s al ar iaț ii vor
pr imi o inde mn iz aț ie ce reprez in tă med ia z iln ic ă a ven itur ilor d in ul time le tre i lun i
an ter io are lun ii în c are es te ef ectu at conc ed iul, mul tipl ic ată cu nu mărul de z ile de concediu, considerând ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în
această privință, art.145 alin.2 din C. muncii prin O. nr.65/2005, M. E.,
C., T. și S., prin S. său de S., a consi derat necesar să solicite "…punctulde vedere al M. F. P. în legătură cu aplicarea prevederilor art.1 alin.1 din legea nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ceea ce privește cunatumul indemnizațiilor de concediu de care beneficiază personalul didactic…";, astfel cum rezultă din adresa nr.17489/(...) emisă de Ministerul Finanțelor Publice-C. S. de S., depusă în dosare cu același obiect și cauză.
Ministerul Finanțelor Publice a răspuns acestei solicitări în sensul că:
"I. de care beneficiază personalul didactic la plecarea în concediu de odihnă este reglementată prin H. G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific depsebit și din unitățile bugetare, republicată, precum și prin art.23 din OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
Potrivit actelor normative amintite personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul, la plecarea în concediul de odihnă, la o indemnizație de concediu calculată în raport de numărul de zile de concediu de odihnă înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporurile de care beneficiază, potrivit legii și după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
……………
Drept urmare, în opinia noastră, pentru concediile de odihnă effectuate după intrarea în vigoare a legii nr.1., cuantumul indemnizației de concediu determinat potrivit cadrului general aplicabil se reduce cu 25% și se aplică în mod nediscriminatoriu, întregului personal din instituțiile și autoritățile publice indiferent de modul de finanțare.";
Prin urmare, deș i, conf or m ar t.16 d in L. nr.2., leg iu itor ul a ur măr it concentrarea materiei drepturilor cuvenite personalului din sectorul bugetar în
c adrul une i regle me n tăr i un ice, respec tiv L. nr.330/2009, to tuș i, în anul 2010,
au tor ităț ile publ ice p use în s itu aț ia de a execu ta leg ile, cons ider ă neces ar a f i
apl ic ate în con tinu ar e regle me n tă r i d in acee aș i mate r ie d ispe rs ate în leg isl aț ia
cons ider ată în v igo are, respec tiv a H. G. nr.2. și a O. nr.1 0/2008 , ordon anț ă
c are pr ive a, as tf el cu m rezul tă d in titul atur a ș i conț inu tul s ău to t s al ar iz are a
person alulu i buge tar , abrog ată expres apro ape în totalitate de prevederile L.
nr.330/2009, cu excepț ia a tre i ar ticole.
L ipseș te în to tal itate poz iț ia au tor ităț ilor cu atr ibuț ii în do men iu în cee a ce
pr iveș te apl ic ab il itate a d ispoz iț iilor C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 ș i acontractelor colec tive de munc ă înche iate l a n ivel inf erior, î n cee a ce pr iveș te
de ter min are a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă ce treb u ia pl ătită c adrelor
d id ac tice ș i a d ate i l a c are ace as ta er a sc aden tă.
După cum s-a reținut de către Curtea E. a D. O., în cauza Păduraru contra R., cu privire la claritatea dreptului, "odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.";
Astfel cum s-a prob at în cauză, cu adev erința nr.25/(...) depusă la dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de odihnă, la care era
îndreptățită reclamanta pentru anul școlar 2009-2010, au fost efectuate, începând cu data de (...), în lunile iulie și august, iar indemnizația de
concediu de odihnă, aferentă muncii deja prestate în acel an școlar,
trebuia plătită an terior a cestei dat ei intrării în con cediul de odihnă,
potrivit următoarelor reglementări legale și prevederi convenționale:
Conform art.145 alin.3 din C. muncii, indemnizația de concediu deodihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii
2007-2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în
concediu.
Art. 29 alin.4 din Contractul C. de M. la N. de R. de Î. prevede căindemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de
plecarea în concediu de odihnă.
Î n consecință, Curtea reține că L. nr.1., intrată în vigoare abia la data
de (...), după ce pe rsonalul didactic prestase integral munca pe anul școlar
2009/2010 și începuse efectuarea concediu lui de odihnă, nu putea retroactiva
și afecta, prin diminuare, cuantumul indemnizației de concediu de
odihnă la care era îndreptățită reclamanta pentru acest an școlar, ce
trebuia stabilit conform considerentelor ex puse anterior și plătit anticipat
plecăr ii în concediu, aceste dispoziții nefiind incidente decât cererilor de
concediu formulate de personalul didactic și didactic aux iliar din
învățământul preuniversitar de stat, după intrarea în vigoare a L. nr. 1.,
Din moment ce toate aceste acte normative sau convențio nale, dar cu
putere de lege, stab ilesc că indemnizați a de concediu se pl ătește întotdeauna
înainte de plecarea efectivă în concediu, ca o măsură de protecție socială a
salariatului, chiar și în ipoteza în care i ndemnizația de co ncediu s-ar fi plătit
salariatei în fapt, la o dată ulterioară, cu lpa angajatorului în acest sens, pentru
nerespectarea drepturilor angajatului, nu poate să agraveze și mai mult situația
creată aceste ia, cont ribuind la diminuare a indemnizației cuve nite prin aplicarea unei legi intrate în vigoare ulterior date i la care aceste dre pturi bănești erau datorate/scadente.
Prin urmare, consider că acțiune a reclamantei privind obligarea unității
școlare pârâte la plata diferenței de indemnizație i de concediu de odihnă pentru
anul ș colar 2009/2010 este fondată.
Apreciez ca fiind fondat și capătul de cer ere formulat de către reclamant privind obligarea C.UI LOCAL C. și P. C. C. la asigurarea
finanțării pentru plata acestor diferențe de indemnizație .
Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că:
„unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Conform art.4 alin.1 din H.G. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Având în vedere aceste dispoziții legale, consider că intimaților-pârâți: C. LOCAL C. și P. C. C. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor în vigoare și a prevederilor contractuale negociate și semnate de către M. E. și Î.
Pentru toate aceste motive, apreciez că se impunea admiterea recursului formulat în cauză de către U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. pentru reclamanta Z. M.-E., modificarea în tot a sentinței primei instanțe și admiterea în totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă.
C. M.
Judecător,
Red./Tehnored.:C.M.;
3 ex.-(...).
| ← Decizia nr. 3961/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3590/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
