Decizia nr. 278/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 278/R/2012
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către reclamanta S. V. I. G. S. împotriva sentinței civile nr. 2066 din 21 aprilie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat B. A. R., având ca obiect litigiu de muncă - acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 17 ianuarie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2066 din 21 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta S. V. I. G. S. C.-N., în contradictoriu cu pârâtul B. A. R., reclamanta fiind obligată la plata în favoarea pârâtului a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că pârâtul a fost angajatul reclamantei pe postul de gestionar - vânzător la depozitul de anvelope de pe str. F. 20A, potrivit contractului individual de muncă înregistrat nr. 73285/(...).
Prin decizia nr. 474/(...) s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului, începând din data de (...), în temeiul art. 79 din Codul muncii, ca urmare a demisiei reclamantului.
Conform art. 270 al.1 din Codul muncii, angajatul răspunde patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca sa.
Pentru existența răspunderii patrimoniale, este necesar ca angajatul să fi săvârșit o faptă ilicită, în legătură cu munca sa, faptă care să fi determinat un prejudiciu angajatorului.
Potrivit fișei postului pârâtului semnată la data de (...), pârâtul angajat ca gestionar-vânzător, avea atribuții privind întocmirea necesarului de marfă, afișarea prețurilor, constatându-se o serie de restricții în activitatea pârâtului care exclud atribuții privind primirea-eliberarea mărfurilor la libera sa decizie. Astfel, s-a constatat că se interzice în mod expres, prin fișa postului, ca pârâtul să întocmească facturi clienților cu plata la termen, fără acordul directorului de vânzări, i se interzice să efectueze vreo plată furnizorilor fără acordul prealabil al directorului de vânzări, i se interzice să accepte alte produse decât cele comandate, i se interzice calcularea adaosului comercial, această atribuție fiind de competența directorului de vânzări, i se interzice achiziționarea unui sortiment nou de marfă dacă nu există acordul conducerii societății.
Prin urmare, rezultă că pârâtul nu a avut posibilitatea de a crea plusuri sau minusuri în gestiune, puterea de decizie privind achiziționarea mărfurilor și plata furnizorilor fiind de competența directorului de vânzări sub a cărui supraveghere strictă s-a aflat reclamantul.
În acest condiții, ar fi fost necesar ca pârâta să dovedească în mod direct fapta culpabilă prin care reclamantul ar fi sustras mărfurile ori le-ar fi predat în mod nelegal unor terți, or, pârâta nu a făcut nici un fel de dovadă în acest sens.
Pârâta s-a limitat să depună la dosar o serie de calcule proprii, unilaterale, privind pretinsele minusuri la inventar, însă acestea nu dovedesc nici culpa pârâtului, nici existența unor pagube în patrimoniul pârâtei.
Nici declarațiile martorilor B. I., Roman G., L. A. nu dovedesc vreo faptă ilicită și culpabilă a pârâtului.
Așa cum a reținut și Curtea de A. C. în decizia nr. 2246/R/2009, listele de inventar depuse la dosar de către reclamantă în primul ciclu procesul nu cuprindeau valoarea bunurilor. Or, depunerea ulterioară a unor liste de inventar, cuprinzând valoarea bunurilor, fiind evident întocmite după soluționarea cauzei, nu au produs dovada că acestea sunt valori reale ale bunurilor, fiind întocmite unilateral de către reclamantă și nefiind dovedită valoarea bunurilor prin documente de proveniență a acestor bunuri. În plus, nu s-a dovedit fapta culpabilă a pârâtului, ceea ce exclude orice răspunderea a acestuia.
În lipsa unor dovezi privind vreo faptă culpabilă a pârâtului, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. V. I. G. S. C.-N. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat că pe baza prevederilor din fișa postului pârâtul nu a avut posibilitatea de a crea plusuri sau minusuri în gestiune deoarece în realitate cauza lipsurilor în gestiune nu o constituie achizițiile de mărfuri de la furnizori nici plata acestora atâta timp cât ele se fac legal, pe bază de documente justificative.
În speța de față sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, deoarece există probe certe ale pagubei produse în gestiune. Stabilirea minusului în gestiune s-a făcut nu numai prin numărătoarea faptică a bunurilor la data inventarierii ci și prin compararea intrărilor cu ieșirile din stocuri, astfel că reclamantei nu îi revenea obligația de a dovedi în mod direct fapta culpabilă prin care reclamantul ar fi sustras bunuri ori le-ar fi predat unor terți.
Lista de inventar întocmită la 18 august 2005 a fost semnată de toți gestionarii, au fost înscrise de mână rezultatele numărătorii faptice și au fost consemnate plusurile și minusurile. Pe baza acestei liste a fost stabilit minusul la inventar, care reprezintă diferența dintre stocul scriptic și stocul faptic înmulțită cu prețul unitar de achiziție pentru fiecare produs în parte. Suma acestor diferențe reprezintă minusul total din gestiune, rezultând un minus la inventar în sumă de 11.658,27 lei.
Acest minus a fost repartizat în mod egal între cei trei gestionari deoarece la data constatării pagubei toți cei trei gestionari au avut același nivel de salariu, toți au lucrat același interval de timp de la ultimul inventar anteriorstabilirii pagubei, respectiv între data de (...) și data de (...), astfel că în mod corect prejudiciul a fost împărțit în mod egal între cei trei gestionari.
Decizia internă nr.170/(...) prin care a fost adus la cunoștința gestionarilor minusul constatat în gestiune și modul de repartizare al acestuia pe gestionari a rămas definitivă prin necontestare, această decizie fiind comunicată pârâtului și celorlalți doi gestionari pe bază de semnătură în data de 22 august 2005 și nu a fost niciodată contestată de către aceștia.
Consideră că rezultă reaua credință a pârâtului care inițial a negat că i s- ar fi adus la cunoștință minusul la inventar, a susținut că societatea nu a parcurs procedura cercetării disciplinare ceea ce nu era necesar întrucât nu i s-a aplicat o sancțiune disciplinară.
O altă apărare a pârâtului respectiv că societatea nu a arătat actele sau faptele din care rezultă fapta ilicită a pârâtului, vinovăția acestuia și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acest lucru nu era necesar atâta timp cât din probe a rezultat calitatea de gestionar a pârâtului și atribuții de gestiune efective, calitatea de cogestionari a celor trei salariați, efectuarea inventarului, existența prejudiciului și constatarea acestuia, împărțirea prejudiciului celor 3 gestionari răspunzători și de asemenea caracterul real și cert al prejudiciului.
Este de asemenea nereală susținerea pârâtului că nu a existat un inventar anterior deoarece rezultă că a semnat balanța stocurilor din data de
(...) cu ocazia preluării gestiunii, a fost efectuată numărarea faptică a bunurilor pe baza balanței stocurilor iar semnarea ei s-a făcut în urma verificărilor.
Consideră că apărarea pârâtului sunt nefondate, au un caracter pur formal și se constituie într-o încercare de a se sustrage răspunderii pentru prejudiciul pe care l-a cauzat.
Pârâtul B. A. R. prin întâmpinare (f.17-19) a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor formulate și aapărărilor invocate, Curtea, deliberând, constată că acesta este fondat, urmânda fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pârâtul intimat a fost angajat al recurentei reclamante pe funcția de gestionar vânzător, pe perioadă nedeterminată, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 73825 la data de 02 noiembrie 2004.
Potrivit dispozițiilor art.25 alin.1 din Legea nr. 22/1969 gestionarul răspunde integral fata de unitate pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa, legea speciala instituind astfel o prezumție relativa de vinovație în sarcina gestionarului căruia i s-a constatat o lipsa în gestiune, ca o excepție de la regula dreptului comun inclusa în art.1169 din Codul civil si art.287 din Codul muncii.
Ca atare, în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a dovedit culpa pârâtului în crearea minusului de inventar, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, acesta îndeplinea funcția de gestionar, fiind incidentă așadar prezumția sa de culpă în crearea prejudiciului. Probele administrate pe parcursul cauzei nu au relevat o situație de natură a contura o altă cauză ce a dus la crearea prejudiciului în gestiune, pentru a răsturna prezumția legală instituită în favoarea societății recurente și defavoarea pârâtului intimat.
În ceea ce privește existența prejudiciului în sine, Curtea notează că acesta este reprezentat de lipsurile constatate în gestiune, într-un interval determinat, prin compararea datelor constatate faptic, prin numărare, cântărire, măsurare,după caz, si înscrise în listele de inventariere, cu cele din evidenta tehnico-operativa (fisele de magazie) si din contabilitate.
Or, în cauza, au fost depuse dovezi care atestă ca lipsurile au fost constatate într-un atare procedeu, fiind identificate mijloace materiale sau bunuri în privința căror s-au constatat minusuri.
Astfel, la data primirii gestiunii bunurile au fost inventariate și identificate punctual, fiind întocmită o balanță a stocurilor la data de (...), de a fost semnată personal de pârâtul intimat pentru luare la cunoștință ( f. 101-
130 dosar fond, primul ciclu procesual).
La data (...) recurenta a emis decizia de inventariere a gestiunii pârâtului intimat, decizie ce a fost semnată de acesta pentru luare la cunoștință. În aceiași zi a fost efectuată inventarierea, bunurile au fost identificate și numărate, fiind întocmită o fișă de inventariere, a cărei conformitate cu realitatea faptică a fost confirmată la acea dată de intimatul pârât prin semnarea sa pe fiecare pagină.
Ca atare, minusurile ce au apărut la predarea gestiunii, prin comparație cu lista primită la primirea gestiunii , sunt imputabile, potrivit normelor legale mai sus indicate, pârâtului în calitatea sa de gestionar, dacă acesta nu probează alte fapte de natură a justifica lipsurile imputate.
Faptul că listele de inventariere nu au cuprins și valoarea bunurilor inventariate nu este un fapt de natură a atrage nulitatea acestei proceduri, cu consecința exonerării de răspundere a pârâtului, ci este necesară doar completarea probatoriului în acest sens, după cum rezultă din îndrumările obligatorii cuprinse în considerentele deciziei nr. 2246/R/2009 pronunțate de Curtea de A. C. la 28 octombrie 2009.
Or, pe parcursul rejudecării cauzei în fața T.ui C., precum și în recurs, recurenta reclamantă a depus documente contabile, respectiv balanță de verificare,registru inventar, bilanț ( f.27, 29, 31-34 dosar recurs ), documente ce, coroborate, atestă cuantumul prejudiciului suferit de recurenta reclamantă.
Este adevărat că, așa cum a reținut și instanța de fond, aceste acte emană unilateral de la recurentă, însă acest fapt este unul firesc, în condițiile în care recurenta este cea obligată să țină contabilitatea societății. În condițiile în care pârâtul ar fi contestat valoarea indicată și reflectată prin actele emise de societatea, acesta avea posibilitatea și obligația de a proba o situație de fapt diferită, eventual prin solicitarea efectuării unei expertize contabile, obligație ce nu a fost însă îndeplinită în prezenta cauză.
În consecință, având în vedere că în cauză a fost dovedită existența prejudiciului - constând în lipsuri în gestiune - și că probele administrate în cauză nu au răsturnat prezumția de culpă instituită în sarcina pârâtului prin dispozițiile art. art.25 alin.1 din Legea nr. 22/1969, curtea reține că sunt întrunite condițiile art.270 Codul muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamanta S. V. I. G.
S. C.-N. împotriva sentinței civile nr.2066 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o va modifica în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta S. V. I. G. S. C.-N. împotriva sentinței civile nr.2066 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S. V. I. G. S. C.-N. în contradictoriu cu pârâtul B. A. R. și în consecință obligă pârâtul B. A. R. să plătească reclamantei suma de 3886,09 lei și dobânda legală aferentă, începând cu data de (...) și până la data achitării cu titlu de despăgubiri.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 24 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G.-L. T.
N. N.
GREFIER
Red.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.
| ← Sentința nr. 90/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1151/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
