Decizia nr. 2818/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2818/R/2012
Ședința publică din data de 5 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. „. SA S. R. CF C. împotriva sentinței civile nr. 2498 din 8 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. L. și pe pârâta intimată C. N. DE CĂI F. C. SA B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei - consilier juridic C. C. și reclamantul intimat P. L.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 mai 2012 reclamantul a înregistrat în cauză întâmpinare, iar la data de 30 mai 2012 pârâta a depus la dosar o completare la recurs.
Se comunică reciproc înscrisurile depuse în cauză și pentru a da posibilitatea părților să ia cunoștință de conținutul acestora cauza este lăsată la o strigare ulterioară.
La reluarea cauzei părțile declară că nu au cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, cu consecința respingerii pretențiilor reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului, acordarea drepturilor bănești inclusiv pentru anul 2007-2008 întrucât cererea în instanță a fost făcută în martie 2010, el fiind omis, însă are aceleași drepturi ca și ceilalți angajați.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de (...) sub nr. de mai sus pe rolul T. C., reclamantul P. S. L. în contradictoriu cu pârâții C. N. de C. F. C. SA, R. C. C., a solicitat obligarea pârâților să îi plătească salariul suplimentar pentru anii 2007,
2008 si 2009 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, ajutorul material pentru Z. feroviarului, P. și C. 2009, valoareabonurilor de masă neeliberate în luna februarie 2009, în baza art. 1 din Legea nr.
142/1998.
În motivarea cererii, s-a arătat că drepturile salariale solicitate sunt prevăzute în art. 38 din CCM la nivelul ramurii, art. 32 din CCM de la nivel de unitate, art. 65 din CCM, art. 77 din CCM, iar pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile.
Prin sentința civilă nr. 2498/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul P. S. L., în contradictoriu cu pârâții C. N. DE CĂI F. „. S. B. și C. N. DE CĂI F. „. S. - R. C. șiîn consecință:
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului salariul suplimentar aferent perioadei (...) - (...), prima pentru Z. F. și prima de P. pentru anul 2009.
A fost respinsă cererea privind plata primei de C. pentru anul 2009 și acordarea contravalorii tichetelor de masă.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamantul a fostangajat al pârâtei începând din (...) până la data de (...) când contractul individual de muncă a încetat prin pensionare pentru limită de vârstă.
Potrivit art. 32 alin.1 din contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivelul pârâtei de rd.1 si valabil inclusiv în anii 2007-2009, „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Potrivit art. 65 din C.C.M., salariații pârâților primesc de Z. F. o premiere stabilită de C. de administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei I de salarizare iar de P. și C. un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare, în cazul în care salariații nu au fost sancționați disciplinar pentru consum de băuturi alcoolice și nu au absentat nemotivat de la serviciu.
Potrivit art. 236 alin.4 din Codul Muncii în forma și numerotarea aplicabile la data nașterii dreptului la acțiune al reclamantului, contractele colective muncă au forță obligatorie, constituind legea părților, iar conform art. 243 alin.2 din Codul Muncii în forma și numerotarea aplicabile la data nașterii dreptului la acțiune al reclamantului, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care sunt vinovate de aceasta.
Dreptul instituit de art. 65 din C.C.M. este un drept pur si simplu, astfel că acordarea sa nu este condiționată de producerea unui eveniment viitor și incert.
In lipsa unui calcul efectuat de C. de administrație cu consultarea reprezentanților sindicatelor, premiul de Z. F. se acordă într-un cuantum minim, anume prevăzut în contractul colectiv de muncă (clasa I de salarizare).
Prin urmare, pârâtele aveau obligația să plătească reclamantului drepturile salariale prevăzute de art. 32 și 65 din C.C.M.
Conform art. 236 al. 1 C. muncii în forma și numerotarea aplicabile la data nașterii dreptului la acțiune, contractul colectiv de muncă este obligatoriu. Conform art. 40 al. 2 lit. c) C. muncii în forma și numerotarea aplicabile la data nașterii dreptului la acțiune, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Instanța a constatat că plata ajutorului de P. și C., precum și plata ajutorului acordat de ziua F. nu este condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligația stipulată sub condiție suspensivă, fiind deci o obligație pură și simplă, neafectată de modalități.
În privința anului 2009, instanța a constatat că reclamantul a fost pensionat la data de (...), contractul său individual de muncă încetând de drept,astfel că nu este titular al dreptului de a obține plata primei de C. pentru anul
2009.
A fost respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind acordarea unor tichete de masă întrucât acest drept este un beneficiu acordat în condițiile prevăzute de lege iar acordarea acestora nu este imperativă, potrivit legii, fiind o posibilitate iar nu o obligație a angajatorului (art. 1 al. 1 din Legea nr. 142/1998), iar partenerii sociali nu au convenit în mod concret asupra acordării tichetelor de masă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. N. de Căi F. „. SA B., solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii prin care se solicită plata salariului suplimentar pentru anii (...) si plata ajutoarelor materiale acordate cu ocazia sărbătorilor de Z. F. și P. pentru anul
2009.
În motivarea recursului recurenta a invocat următoarele:
1. Instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, întrucât judecarea cererii s-a făcut la primul termen de judecată cu încălcarea dreptului la apărare al părților și implicit încălcarea dreptului la un proces echitabil consfințite de art. 156 alin. 1 din C.pr.civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care a respins nejustificat cererea de amânare a cauzei, formulată în temeiul art. 156 C.pr.civ. și fără ca măcar să fi amânat pronunțarea pentru a depune concluzii scrise.
Pârâta a solicitat la primul termen de judecată acordarea unui termen potrivit art. 156 alin. 1 C.pr.civ., pentru a face precizarea acțiunii din care reiese că este reclamant atât P. S. L., cât și „fiecare salariat menționat în tabelul anexat";. Instanța a respins această cerere „având în vedere că din acțiune rezultă că reclamant este numai P. S. L., iar pârâta, citată la data de 16 septembrie
2011 avea suficient timp să depună întâmpinare în ceea ce îl privește pe reclamant";.
Menționează recurenta că formularea din acțiune era în sensul obligării pârâtelor „la plata indexată către fiecare salariat menționat în tabelul nominal anexat, cu titlu de daune …";. Ca atare, motivarea instanței ca din acțiunea rezultă că reclamant este P. S. L., nu poate fi reținută.
Nici motivarea instanței de respingere a cererii pe motiv că „. avea suficient timp să depună întâmpinare în ceea ce îl privește pe reclamant";, nu poate fi reținută. codul de procedură civilă nu vorbește despre neacordarea unui astfel de termen datorită perioadei îndelungate scurse de la înregistrarea cererii, primirea citației, primul termen de judecată fixat. Chiar și așa instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 156 alin. 2 C.pr.civ., potrivit cărora când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna pronunțarea la cererea părții, în vederea depunerii de concluzii scrise. Aceasta cu atât mai mult cu cât partea care a solicitat amânarea pentru lipsă de apărare, nu era prezentă la dezbateri, pentru a putea solicita amânarea cauzei.
2. Referitor la pretențiile reclamantului privind plata salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 si 2009 recurenta arată că C. "C." - SA este societate comerciala pe acțiuni cu capital social integral vărsat de statul roman în calitate de acționar unic care își exercita drepturile și obligațiile prin M. T.
Potrivit prevederilor art. 22 alin.(I) din HG nr. 581/1998 privind înființarea
Companiei N. de Căi F. "C." - S. prin reorganizarea S. N. a C. F. C. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aproba de către G., la propunerea M. T., cu avizul M. Muncii și P.i Sociale și al M. Finanțelor.
C. "C." - SA nu a avut aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul
2008, astfel neavând stabilit cuantumul veniturilor și fondul salariilor de bază aprobat nu s-a putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar.
Conform art. 29 alin. (3) si (4), art. 47 alin. (3), art.48 alin.(2) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată.
Fondul salariilor de bază se aproba distinct, prin anexa la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. A. pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite si, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli. R. pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în bugete se aproba de către ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, pentru bugetele proprii și pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale ordonatorilor terțiari de credite, după caz.
Art. 32 din Contractele Colective de M. menționate precizează ca din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, in contextul in care C. "C." - SA nu a avut buget de venituri si cheltuieli si nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi in anii 2007, 2008 si 2009, precum si plăți restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., consideră ca nu exista obligația plății salariilor suplimentare solicitate.
Veniturile companiei nu au permis constituirea fondului pentru acordarea salariilor suplimentare, acordarea acestora putând majora deficitul bugetar al acesteia. Totodată arată că, in conformitate cu art. 22 alin. (2)- (4) din HG nr.
581/1998, veniturile C. se realizează din tariful de utilizare a infrastructurii, din chirii și din valorificarea, la intern și la export, a deșeurilor refolosibile rezultate din reparații, demolări, casări de bunuri aflate în patrimoniu și din alte activități proprii si sunt utilizate, în principal, după cum urmează: pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații curente a infrastructurii feroviare, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, întreținere, reparații curente, precum și pentru modernizarea, dezvoltarea și reparațiile capitale ale infrastructurii feroviare private, pentru acoperirea cheltuielilor infrastructurii feroviare publice sau private, în funcție de sectorul din care provin.
Adunarea generală a acționarilor poate decide, în funcție de prioritățile C., și alte alocări ale veniturilor. C. "C." SA are obligația utilizării veniturilor realizate conform prevederilor legale si a clasificației bugetare, deci nu numai pentru plata drepturilor salariale.
Circumstanțele economice din ultimii ani creează un grav dezechilibru, acordarea salariilor suplimentare pretinse ar agrava situația economică a companiei. În acest context, obligația angajatorului de a achita contravaloarea sumelor pretinse apare ca o obligație imposibil de executat.
Reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care, de regula, se acorda la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natura suportate din fondul de salarii.
- În ce privește plata ajutoarelor materiale pentru Z. F., P. pentru anul
2009, recurenta arată că pentru anul 2009 nu exista obligația C. "C." SA de a plăti aceste ajutoare, întrucât potrivit art. 65 ultimul aliniat din CCM al C. "C."
SA pe anul 2009-2010, "in anul 2009 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. si de Z. F.".
Prin urmare, motivat de faptul ca au cunoștință de situația economica cu care se confrunta compania, organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreuna cu C. "C." SA Contractul Colectiv de M. pe anul 2009-2010 cu prevederea menționată, iar față de înțelegerea părților (patronat - sindicate) consideră că nu exista temei legal pentru acordarea ajutoarelor respective.
Apreciază ca acest motiv este de ordine publică deoarece instanța nu poate trece peste voința părților decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art.969 Cod civil.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului, subliniind, în ceea ce privește ajutorul material de P. și Z. F. că între data expirării contractului colectiv de muncă pe anii 2007-2008 și momentul aplicării noului contract colectiv de muncă pe anii 2009-2010 - 1 aprilie 2009 - 5 iunie 2009 nu a existat contract colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, iar pe tot parcursul anului 2009 s-au aplicat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
La data de 30 mai 2012 recurenta a depus la dosar „. la recurs"; prin care ainvocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului în ce privește salariul suplimentar pentru anii 2007 și 2008, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de (...).
Recurenta a mai invocat faptul că pe anul 2009 intimatul nu ar fi fost îndreptățit la acordarea integrală a salariului suplimentar, întrucât contractul individual de muncă al acestuia a încetat la data de (...).
În recurs pârâta recurentă a depus la dosar înscrisuri.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale incidente Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs prin care se invocă încălcarea de către instanța de fond a dreptului la apărare a pârâtei recurente este nefondat.
În acest sens Curtea reține că potrivit prevederilor art. 156 din Codul de procedură civilă instanța are posibilitatea de a acorda părții un termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
În cauză se constată că motivul pentru care pârâta a solicitat acordarea unui termen a fost acela de a i se comunica eventualul tabel în care figurau și alți reclamanți, pentru a-și putea formula apărările cu privire la aceștia.
Cum în cauză avea calitatea de reclamant doar persoana indicată în cererea introductivă, Curtea constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se impune amânarea cauzei, pentru motivul indicat de pârâtă.
Din dosarului rezultă că în cauză a avut calitatea de reclamant doar P. V., iar pârâta a primit o copie a acțiunii formulate de acesta, astfel că își putea formula apărările cu privire la acest reclamant, independent de faptul că în cauză ar mai fi figurat sau nu și alți reclamanți.
Pe de altă parte, se constată că prevederile art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă instituie obligația instanței de a amâna pronunțarea în vederea de punerii de concluzii scrise doar în situația în care partea solicită acest lucru, ori în cauză pârâta nu a formulat o asemenea cerere.
Este lipsit de relevanță faptul că nu a fost prezent în ședința respectivă un reprezentant al pârâtei, întrucât aceasta avea posibilitatea de a formula în scris cererea de amânare a pronunțării.
Sub aspectul motivelor de recurs referitoare la salariul suplimentar pretins dereclamant Curtea reține următoarele:
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, potrivit art. 32 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei și aplicabil acesteia
„pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, iar în raport de prevederile contractuale enunțate mai sus Curtea reține că dreptul la acțiune al acestuia s-a născut în luna ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită salariul suplimentar.
Reținând că în ceea ce privește termenul de prescripție aplicabil în cauză sunt incidente prevederile art. 268 lit.c Codul muncii republicat, întrucât drepturile pretinse constituie drepturi salariale, Curtea constată că excepția privind prescripția dreptului la acțiune pentru salariul suplimentar aferent anului 2007 este întemeiată.
În acest sens se reține că dreptul la acțiune al reclamantului cu privire la acest drept s-a născut în luna ianuarie 2008, astfel că acesta putea formula acțiunea cel mai târziu în luna ianuarie 2011. Cum reclamantul a formulat acțiunea la data de (...), Curtea va admite excepția prescripției privind pretențiile reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2007 și va respinge ca prescrise aceste pretenții.
Aspectul invocat de intimatul reclamant referitor la faptul că în luna martie
2010 s-a formulat o acțiune de către mai mulți angajați ai pârâtei, însă el a fost omis, este lipsit de relevanță sub aspectul curgerii termenului de prescripție, întrucât, din moment ce însuși reclamantul arată că nu a avut calitatea de reclamant în cauza respectivă, este evident că formularea acelei acțiuni nu poate fi considerată ca o cauză de întrerupere a termenului de prescripție în privința reclamantului P. L.
Față de data nașterii dreptului la acțiune pentru salariul suplimentar aferent anului 2008 și data introducerii acțiunii Curtea constată ca fiind neîntemeiată excepția invocată de recurentă cu privire la aceste pretenții.
- Curtea constată ca fiind nefondate și criticile recurentei privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009 în favoarea reclamantului.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din Codul muncii (în forma în vigoare pentru perioada în discuție), executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea salariului suplimentar constituie o obligație, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Aspectele invocate de recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În cauză nu se poate reține incidența prevederilor OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altorsume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care, de regula, se acorda la finele anului, întrucât acest act normativ viza doar drepturile aferente anului 1997.
Pe de altă parte, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a salariului suplimentar aferent anului 2009 doar în raport de perioada efectiv lucrată în anul respectiv, și anume până la data de (...).
Curtea constată că și motivul de recurs referitor la acordarea greșită aajutoarelor materiale pentru Z. F. ((...)) și P. ((...)) aferente anului 2009 estenefondat, având în vedere următoarele considerente:
Art. 65 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, prevede că „cu ocazia sărbătorilor de P., de C. si de Z. feroviarilor se va acorda salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare";.
La aliniatul final al acestui articol s-a prevăzut că „în anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. F..
Acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la D. de muncă și P. S. B. la data de (...), iar potrivit prevederilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 acest contract se aplică de la data înregistrării.
În consecință, prevederea de la art. 65 alin. final din CCM la nivel de unitate nu produce nici un efect asupra dreptului la ajutorul material cuvenit reclamantului pentru sărbătorile de P. 2009 și Z. feroviarilor 2009, întrucât în caz contrar s-ar încălca principiului neretroactivității, aceste drepturi fiind exigibile la momentul încheierii contractului colectiv la nivel de unitate.
Este irelevant faptul că contractul colectiv de muncă la nivel de unitate
2009-2010 a fost semnat de organizațiile sindicale la care sunt afiliați reclamanții, deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal
(art. 38 Codul muncii).
Intimatul reclamant este îndreptățit la plata ajutoarelor materiale cu ocazia sărbătorilor de P. și pentru Z. F. 2009 în temeiul art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din Transportul feroviar pe anii
2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/(...), a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 370/(...), fiind valabil astfel 48 de luni de la data înregistrării, aplicabil și pârâtei. În acest sens se au în vedere prevederile art. 238 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c) Codul muncii, „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă";.
Totodată, conform dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariatul recurentei era îndreptățit la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041 cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de pârâta C. N. de Căi F. „. SA și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge ca prescrisă cererea reclamantului privind plata salariului suplimentar aferent anului 2007.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C. N. DE CĂI F. C. SA B. - S. R. CF C. împotriva sentinței civile nr. 2498 din (...) a T. C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca prescrisă cererea privind plata salariului suplimentar aferent anului 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G.-L. T.
GREFIER N. N.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: I.P.
| ← Decizia nr. 2757/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2444/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
