Decizia nr. 2836/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2836/R/2012

Ședința publică din data de 6 iunie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.

C. M. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. T. DE M. B. împotriva sentinței civile nr. 6487 din 5 decembrie 2011, pronunțată de

Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată Z. I. P. și pe pârâta intimată SC O. S. S. prin lichidator B. M. G., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 mai

2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată prin lichidator a depus la dosar răspunsul solicitat de instanță la termenul anterior.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 6487 din 5 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea formulată de reclamanta Z. I. P., în contradictoriu cu pârâta SC O. S. RO S. reprezentată prin lichidator M. B. - C. de I. care a fost obligat să opereze cuvenitele mențiuni în registrulgeneral de evidență al salariaților, începând cu data de (...).

Pârâtul I.T.M. B. a fost obligat să-i elibereze carnetul de muncă.

S-a disjuns capătul de cerere privind plata drepturilor salariale.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că reclamanta a fost angajată în cadrul SC O. S. RO S. în perioada (...) - (...) având funcția de agent de pază și având încheiat contractul individual de muncă nr. 111/(...).

La data de (...), data încetării raporturilor de muncă dintre reclamantă și societatea angajatoare, aceasta din urmă nu a procedat la închiderea carnetului de muncă al reclamantei.

Conform art. 34 din Codul Muncii, fiecare angajator are obligația de a înființa un registru general de evidență al salariaților, metodologia de întocmire fiind statuată de H. nr. 5. privind registrul general de evidență al salariaților

La data de (...) a fost deschisă procedura de faliment asupra societății, conform sentinței nr. 1513/F/(...), fiind ridicat dreptul de administrare al administratorului statutar, societatea fiind dizolvată.

Conform istoricului societății comunicat instanței de către O. R. C. de pe lângă Tribunalul Bihor, a reieșit faptul că societatea este în procedura generală a insolvenței.

Art. 279 din Codul Muncii precizează faptul că ,,vechimea în muncă stabilită până în 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă,,.

În temeiul art. 4 din HG nr. 5. instanța a obligat societatea pârâtă să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, și I. T. de M. B. la eliberarea carnetului de muncă către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I. T. DE M. AL J. B. solicitând modificarea sentinței în ceea ce privește obligarea sa de a elibera carnetul de muncă a reclamantei.

În motivare, recurentul a arătat că nu are posibilitatea de a elibera carnetul de muncă a petentei deoarece SC O. S. nu și-a îndeplinit obligațiile legale prevăzute de art. 2 (2) din Legea nr.130/1999.

Deși salariata Z. I. P. figurează pe statele de plată din luna octombrie

2010 cu un salariu de încadrare de 720 lei, societatea nu a depus la ITM B. act adițional de majorare a salariului de la 650 lei la 720 lei, acesta fiind motivul pentru care carnetul de muncă a salariatei nu poate fi închis și certificat.

Recurentul susține că în aceste condiții nu poate fi obligat la vizarea și eliberarea carnetului de muncă.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea reține următoarele:

Ca urmare a raporturilor de muncă derulate între reclamantă și societatea pârâtă, aflată în prezent în procedura insolvenței, carnetul de muncă al reclamantei s-a păstrat de către inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială și-a avut sediul angajatorul.

Așa cum arată și recurentul, fostul angajator al reclamantei avea potrivit art. 2 alin. 2 lit. a din Legea nr. 130/1999 obligația de a depune la inspectoratul teritoriale de muncă actele privind executarea, suspendarea, modificarea și încetarea contractelor individuale de muncă, în termen de 5 zile de la perfectarea acestora.

Deși recurentul susține că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a depune actul adițional la contractul individual de muncă prin care începând cu data de 1 octombrie 2010 s-a majoratul salariul reclamantei la

720 lei, pe parcursul soluționării recursului, lichidatorul societății a făcut dovada înregistrării respectivului actul adițional la ITM B., potrivit copiei depuse la fila 14.

Ca atare, susbzistă obligația recurentului ca în calitate de deținător al carnetului de muncă al reclamantei să procedeze la eliberarea acestuia, obligația fiind instituită prin prevederile art. 279 din C.muncii republicat.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I. T. DE M. AL J. B. împotriva sentinței civile nr. 6487 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosarul nr.

(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S.-C. B. I.-R. M. C. M.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud. fond: P. R.M.

G. C.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 2836/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă