Decizia nr. 2886/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D.ZIA CIVILĂ Nr.2886/R/2012

Ședința publică din data de 12 iunie 2012

Instanța constituită din: PREȘED.TE : D. C. G. JUDECĂTOR : G.-L. T.

JUDECĂTOR : I. T. G. : N. N.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. C. R., C. C. R., C. LOCAL B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 396 din 2 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe intimații pârâți Ș. CU C. I - V. „. V. B., C. T. „. V. și Ș. CU C. I - VII R., având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este realizată.

Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul a înregistrat întâmpinare la recursurile declarate de pârâți, la data de 11 iunie

2012.

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 396 din 2 martie 2012 pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasiveinvocată de pârâții C. Local B. M., P. municipiului B. M., C. L. R. și P. comunei R.

S-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de C. L. R. și P. comunei R.

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M., în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu clasele I-V. „D. V. B. B. M., C. T. „A. V. B. M., Ș. cu clasele I-V. R., C. Local B. M., P. municipiului B. M., C. Local R., P. comunei R. și în consecință:

Pârâtele Ș. cu clasele I-V. „D. V. B. B. Mare, C. T. „A. V. B. M., Ș. cu clasele I-V. R., au fost obligate să acorde cadrului didactic Temian C.ia, drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Gu- vernului nr. 1., începând cu 27 ianuarie 2009 până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății, după cum urmează:

- Ș. cu clasele I-V. R. pentru perioada (...)-(...);

- Ș. cu clasele I-V. „D. V. B. B. M. și C. Tehnic „A. V. B. M. pentru perioada (...) -(...).

Pârâții C. Local B. M., P. municipiului B. M., C. Local R., P. comunei R. au fost obligați să asigure unităților de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților consilii locale și primari, că potrivit art. 1 din H.G. 538/2001 „începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.

Art. 167 al. 3 din L. 84/1995 prevede că „Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ";.

Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege au- toritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.

Consiliile locale au fost chemate în judecată ca pârâți datorită calității de finanțator ai instituțiilor de învățământ, iar primarii în calitate de ordonatori principali de credite.

Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.

Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la dispozițiile art. 1201 vechiul Cod civil, o asemenea reglementare nefiind preluată în Noul Cod Civil, verificând, instanța a constatat că în dosarul nr. (...), re- clamanta Temian C.ia a chemat în judecată pârâții M. E., C. și I., P. comunei R., I. Ș. al J. M. și Ș. cu clasele I-V. „George Coșbuc"; Sighetu Marmației solicitând:

- obligarea pârâtelor de rând 1-4 la acordarea și plata diferenței dintre salariul de încadrare (de bază) care i-a fost acordat în perioada 2006-2009 și cel corespunzător prevederilor pct. 20 al art. I al Legii nr. 349 din 2004 pentru aceeași perioadă, în sumă de 11.982 lei, actualizată cu indicele inflației până la data efectivă a plății;

- acordarea diferențelor dintre sporurile ce i-au fost acordate efectiv și cele la care era îndreptățită prin calcularea acestora raportat la nivelul corect al salariului de încadrare, în sumă de 22.485 lei actualizată cu indicele inflației până la data efectivă a plății;

- acordarea diferenței dintre indemnizația de conducere ce i-a fost acordată și cea la care era îndreptățită, calculată la nivelul corect al salariului de încadrare în sumă de 11.556 lei, actualizată cu indicele inflației până la data efectivă a plății;

Se constată astfel că tripla identitate de părți, obiect și cauză nu este îndeplinită, astfel că urmează a se respinge excepția autorității de lucru judecat invocată.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare acoeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.

Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -

31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.

Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2. 2008, reducând majorările salariale stabilite de P.

Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.

S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul sa- larizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.

Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.

Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din (...), publicată în M.O. Partea I, nr. 759/(...), prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în M.O. Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..

Este important de reținut, ca o situație de fapt, că, Curtea, prin decizia nr.

9. iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct.

2 și 3 din OUG 151/2008 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.

De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/

2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituți- onale de către Curtea Constituțională.

Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din

OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3 , fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.

În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către C. C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr. 1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul consideră că în prezent se aplică OG nr.

1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..

A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Consti- tuționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul regle- mentat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.

Pe de altă parte, potrivit art. 253 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 166 alin. 4 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator

și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.

Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.

Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din Pro- tocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care prevede că, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.

În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanta poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său (a se vedea Draon împotriva Franței (MC, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).

Or, reclamantul, fiind beneficiarul dispozițiilor OG nr. 1. așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor aferente creșterilor salariale.

De altfel, această „speranță legitimă"; a reclamantului își găsește justificarea

și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.

Mai mult decât atât, în speță, nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamantei cu privire la reglementarea drepturilor ei salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C.

Astfel, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.

Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte, să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu contra R., hot. din 9 decembrie 2008).

Or, în cauză s-a constatat că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamantei încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.

Cât privește prejudiciul suferit de către reclamant și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva R.-hotărârea din (...) și cauza Șerbănescu împotriva R.).

În conformitate cu această practică se impune ca reclamantului să i se restituie diferența drepturilor salariale de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2..

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. Local al C. R., P. C. R.,

C. Local al municipiului B. M. și P. M. B. M.

C. Local al comunei R. a solicitat admiterea recursului, casarea/modificarea în partea a sentinței, în sensul admiterii excepțiilor invocate și respingerea acțiunii reclamantului ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate și fără calitate procesuală pasivă. În subsidiar solicită respingerea acțiunii cafiind neîntemeiată și inadmisibilă.

În motivare cu privire la excepția autorității de lucru judecat, consideră ca în prezenta speță sunt incidente prevederile art. 163 și următoarele din Codul de procedură civilă, întrucât obiectul prezentei acțiuni este identic cu obiectul dosarului nr. (...), respectiv plata unor drepturi bănești. Faptul că în acest dosar petitul acțiunii a fost suplimentat nu are relevanță, întrucât obiectul rămâne același și anume obligarea pârâților la plata drepturilor bănești.

Consideră această sentință ca fiind netemeinică și nelegală întrucât, în primul rând, C. Local este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, astfel că nu-și poate asuma obligații pecuniare, neputând sta în judecată în nume propriu într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri bănești.

Conform art. 21 din L. 215/2001, unitățile administrative-teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, fiind totodată și subiecte juridice de drept fiscal.

C. Local R. nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și din prisma faptului că nu poate fi obligat la respectarea unor clauze contractuale, așa cum face referire reci amantul la C. individual de muncă unic la nivelul I. școlar al județului M., întrucât nu este parte semnatară a contractului descris mai sus, nefiindu-ne opozabil, neavând nici calitatea de angajator al personalului din instituțiile de învățământ, prin urmare nu avem nici calitate procesuală pasivă în acest dosar. Orice contract poate produce efecte juridice și obligații doar între părțile semnatare.

Conform art. 169 al.( 1) din Codul Muncii, angajatorul este cel obligat, în temeiul normelor și principiilor civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu iar conform art. 157 al. (2) din același act, prevede faptul că, neplata salariului constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a celui care angajează, ori în cauza de față, C. Local al comunei R. nu are calitatea de angajator al reclamantului.

Consideră faptul că, C. Local R. nu are raporturi juridice, directe, de muncă cu reclamantul, prin urmare acesta nu poate fi obligat, în mod direct, la plata unor drepturi bănești către persoane care nu îi sunt angajați.

Consideră că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și din privința faptului că fondurile necesare salarizării personalului didactic provin de la bugetul de stat, din sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor iar în bugetul local nu sunt prevăzute asemenea sume privind plata drepturilor bănești privind indemnizațiile de concediu, prin urmare nu se pot suporta aceste cheltuieli.

Precizează că aceste sume, privind plata drepturilor salariale către cadrele didactice pot fi asigurate în funcție de alocările M. F. P. privind "cheltuieli de personal ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat", prin urmareinstituția noastră nu poate fi obligată, în solidar la asigurarea, respectiv plata, acestor sume, neacordate de angajatorul acestor persoane, în lipsa acestor alocări.

Obligația stabilită prin sentința civilă recurată și anume aceea de a asigura unităților de învățământ sumele necesare pentru plata drepturilor bănești neacordate de angajator, coincide cu obligația de a plăti aceste sume, obligație care nu îi poate fi imputată, deoarece o cerere privind plata unor drepturi bănești către persoane care nu sunt angajații pârâtei, este lipsită de orice temei legal, fapt constatat și de practica judiciară în materie; mai mult aceste plăți se fac prin bugetul local și nu din bugetul local așa cum este obligat prin prezenta sentință.

P. C. R. a solicitat admiterea recursului, casarea/modificarea în partea asentinței, în sensul admiterii excepțiilor invocate și respingerea acțiunii reclamantului ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate și fără calitate procesuală pasivă. În subsidiar solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și inadmisibilă.

Consideră netemeinică și nelegală sentința și din perspectiva faptului că P. comunei R. nu are calitate procesuală pasivă, acesta neputând fi obligat la respectarea unor clauze contractuale întrucât nu este parte semnatară a contractului individual de muncă, neavând nici calitatea de angajator al personalului din instituțiile de învățământ, prin urmare nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Consideră faptul că, P. C. R. nu are raporturi juridice, directe, de muncă cu reclamantul, prin urmare acesta nu poate fi obligat, în mod direct, la plata unor drepturi bănești către persoane care nu îi sunt angajați.

P. reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice precum și în justiție.

C. Local al municipiului B. M. a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamantul S. L. din Î. M., pentrulipsa capacității și calității procesuale pasive a acestuia.

În motivare, pârâtul a arătat că instanța de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale pasive și a calității procesuale pasive a acestuia, în prezenta cauză.

În ce privește prima excepție, arată că, în conformitate cu art.41 coroborate cu prevederile art. 26 alin. 1 din Decretul 31/1954 și art. 21 din L. 215/2001,republicată, C. Local nu are personalitate juridică și nici buget propriu, situație în care nu poate sta în judecata în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor drepturi bănești.

Potrivit art. 21 din L. 215/2001, republicată "(1) unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscala și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrative teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.

(2) În justiție, unitățile administrative teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.

(3) P., respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lunga durata din cadrul aparatului de specialitate, sau un avocat care sa reprezinte interesele unității administrativ teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție.

Potrivit art.20 din L. nr. 215/2001, republicată, unitățile administrativ- teritoriale sunt: comunele, orașele, M. și județele, în care se exercită autonomia locală și funcționează AUTORITĂȚI ale administrației publice locale.

C. Local este, potrivit art. 23 din L. nr. 215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă etc., cf. art.36 L. nr.215/2001) în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție („… pune în aplicare hotărârile consiliului local…"; cf. art.61 din L. nr.215/2001, republicată).

În consecință, C. Local al municipiului B. M. și P. municipiului B. M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.

În ce privește a doua excepție: pârâtul a fost chemat în judecată, așa cum arată reclamantul, în calitate de finanțator al unităților de învățământ. D. că, potrivit dispozițiilor art.63 alin.4 lit. a din L. nr.215/2001, republicată, primarul în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.63 alin.1 lit.c, exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu consiliul local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa. C. local al municipiului B. M. nu este și nici nu poate fi reprezentat de către P. municipiului B. M., deoarece cele două autorități au atribuții distincte.

Pe fond, acțiunea este inadmisibilă, C. Local al municipiului B. M. este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, fără patrimoniu astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.

Prin recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii intentate de S. L. din Î. M. față de autoritatea acestuia pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că instanța de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale pasive și a calității procesuale pasive în prezenta cauză.

În ce privește această excepție, potrivit prevederilor art.77 din L. nr.

215/2001 a administrației publice locale, republicată „P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârileconsiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale";.

De asemenea, potrivit prevederilor art.21 din L. nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, „(1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.

(2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean";.

Având în vedere cele arătate, pârâtul solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii intentate de S. L. din Î. M., față de autoritatea acestuia pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive a P.ui municipiului B. M.

S. L. din Î. M. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii tribunalului.

Arată că conform art. 63, alin. 4 lit. a și b din L. nr. 215/2001 cu modificările și completările ulterioare P. exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local. Astfel, primarul are cel puțin două obligații, de întocmi bugetul local și de a îndeplini funcția de ordonator principal de credite, iar conform celor enunțate mai sus persoana juridică care își îndeplinește obligațiile prin organele sale, actele făcute de aceste organe, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice însăși, prin urmare are capacitate procesuală de folosință, precum și capacitate procesuală de exercițiu. D., poate sta în judecată, respectiv are capacitate procesuală pasivă.

Atât P. M. B. M., cât și C. Local B. M., precum și C. Local, respectiv P. comunei R. au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Aduce la cunoștința instanței că a chemat în judecată primarul datorită calității sale de ordonator principal de credite și C. Local datorită faptului că are calitatea de finanțator al unităților de învățământ. Și, așa cum a arătat mai sus, conform art. 4 din O.G. nr. 22/2002 cu modificările și completările ulterioare ,,(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile ari. 47 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale ari. 49 din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".

Prin urmare, consideră că P. și C. Local al M. B. M. au calitate procesuală pasivă.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține următoarele:

1. Cu privire la recursurile declarat de C. Local al M. B. M. și C. Local alcomunei R.

Singurele motive de recurs invocate de acest pârâți vizează lipsa capacității juridice și a calității procesuale pasive.

Raportat la prima dintre acestea, Curtea reține că, deși C. local nu are personalitate juridică și buget propriu, el reprezintă autoritatea deliberativă aunității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică cât și patrimoniu propriu.

Este evident că împrocesuarea C. local al municipiului B. M. și respectiv al

C. Local al comunei R. s-a făcut tocmai în considerarea calității acestuia de organ deliberativ al unității administrativ teritoriale, deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale, aspect care reiese în mod neîndoielnic din modul de formulare a cererii introductive de instanță. Astfel, prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice or, potrivit dispozițiilor art.1 din HG nr.538/2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt plătite din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale unde își au sediul.

Ca urmare, este evident că ceea ce urmărește reclamantul este obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.

Pe de altă parte, potrivit art.36 alin.4 din L. nr.215/2001 C. Local este cel care aproba, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.

Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita în contradictoriu cu acest pârâți admiterea acțiunii.

Raportat la excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea reține că admiterea acțiunii față de acești pârâți se datorează nu calității lor de ordonator de credite (calitate pe care o are într-adevăr, primarul) ci, așa cum s-a arătat mai sus, calității de organ deliberativ în măsură să aprobe bugetul local și care astfel, în reprezentarea unității administrativ teritoriale, are abilitatea de a asigura sumele necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice.

Față de considerentele ce preced, Curtea urmează a respinge ca nefondate recursurile acestor pârât, potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 C.pr.civ.

3. Cu privire la recursurile declarate de P. M. B. M. și P. C. R.

P. M. B. M. și P. C. R. sunt ordonatori principali de credite al bugetului M. B. M. și respectiv C. R., conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001 și, în mod evident, are calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv B. M. De altfel, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevede expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

Având în vedere normele legale evocate și raportându-se la dispozitivul deciziei prin care este obligat acest pârât la „. sumelor";, iar nu și la plata lor, Curtea reține că atribuțiile legale amintite mai sus justifică calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Constată că recurentul face o confuzie între calitatea de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă justificând legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui litigiu al cărui obiect îl reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.

Față de considerentele ce preced, Curtea urmează a respinge ca nefondate

și recursurile acestor pârâți, potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D.DE :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL C. R., P. C. R., P. M. B. M. și C. LOCAL AL M. B. M., împotriva sentinței civile nr. 396 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.

D.zia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2012.

PREȘED.TE JUDECĂTORI

D. C. G. G. L. T. I. T.

N. N.

Red.DCG/28 iunie 2012

Dact.SzM/2ex.

← Decizia nr. 2367/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă		Decizia nr. 4019/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă →

Decizia nr. 2886/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 2886/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă