Decizia nr. 3381/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3381/R/2012

Ședința publică din data de 3 iulie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

C. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 505 din 26 martie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C.

G. C., având ca obiect drepturi bănești.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 3 iulie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.

Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, pârâta recurentă a depus la dosar concluzii.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5. din 26 martie 2012 pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-au respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesual active și aprescripției dreptului la acțiune.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. G. C. împotriva pârâtei SC O. P. SA.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului contravaloarea ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 17 decembrie 2007 în cuantum de 6.271 lei brut (4.372 lei net), sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței - 17 decembrie 2007 și până la data plății efective.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1190 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a examinat excepțiile invocate și a reținut că acestea nu sunt întemeiate.

Excepția necompetenței teritoriale a tribunalului nu este întemeiată, întrucât potrivit art. 284 alin. 2 din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului nu este întemeiată, atât timp cât aceasta a avut calitatea de salariat al societății pârâte și în această calitate pretinde drepturi.

Excepția nulității cererii de chemare în judecată nu a fost reținută, chiar dacă nu s-a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, s-a apreciat că obiectul este suficient determinat și permite pronunțarea unei hotărâri în cauză.

Excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată, deoarece sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, care instituie un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat.

Pe fond, instanța a reținut că între reclamant și pârâtă s-au derulat raporturi de muncă până la data de (...).

Potrivit art. 187 din C. colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. 1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior. Aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii 2006și 2007.

În art. 176 alin. 1 din C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional.

Însă ulterior, prin C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din

1997 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract.

În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2006 și

2007 s-a prevăzut la art. 176 alin. 1 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM

1997.

Din cuprinsul lucrării de expertiză efectuată în cauză, rezultă cu certitudine că ulterior datei de 1 iunie 1997 ajutorul material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale anual nu s-a inclus în salariul de bază al reclamantului. Așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, reașezarea salariului și majorarea lui s-a produs după anul 2000

și nu în temeiul art. 176 din acest contract.

Chiar dacă la data de 1 iulie 1997 reclamantul nu era angajat al societății pârâte, de la momentul angajării acesteia îi sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă existent la nivelul unității pârâte, la nivel de ramură, care cuprind referiri privitoare la dreptul salariaților la acordarea contravalorii a 4.000 mc de gaze naturale anual.

Atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei B. care să constituie suportul legal de majorare efectivă a salariului de bază al angajaților cu începere din 1 iulie 1997 prin includerea în acesta a ajutorului material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale, cât o adresă similară celei cu nr. 1818/1997 nu a fost emisă și pentru sucursala B., cât în carnetele de muncă ale persoanelor angajate la data de 1 iulie 1997 în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului la 1 iulie 1997, așa cum apar în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale, concluziile expertului asistent întemeiate peadrese ce nu privesc sucursala B., pe înscrieri în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale nu pot fi luate în considerare.

Nu a fost agreată interpretarea dată de intimata pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine.

Față de aceste dispoziții legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul în calitate de salariat al pârâtei este îndreptățit să primească un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2006 integral și pentru anul

2007 proporțional cu perioada efectiv lucrată, adică în intervalul (...) - (...).

Pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 17 decembrie 2007 reclamantei/. i se cuvine o sumă brută de 6.271 lei cu titlu de ajutor material, ceea ce înseamnă o sumă netă de 4.372 lei, rămasă după deducerea contribuțiilor datorate bugetului de stat, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, reținându-se că pe perioada menționată prețul gazelor nu a suferit vreo modificare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC O. P. SA solicitândmodificarea hotărârii și respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivarea recursului a arătat că statuările instanței fondului in sensul ca parata nu ar fi acordat ajutorul material constând in contravaloarea unei cote de gaze naturale prevăzut de art. 187 alin. 1 din CCM la nivel de ramura pe anii 2006 - 2007 sunt nefondate. Din ansamblul probațiunii administrate rezulta în mod cert ca ajutorul constând in contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost inclus în salariul de baza al salariaților.

Prin art.176 din CCM la nivel de unitate (P.) se prevede ca la nivelul P., ajutorul social constând in plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de munca pe anul 1997. Aceasta împrejurare rezulta din adresa IP nr.1721/(...) prin care S. P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1,27 iar prin adresa IP nr.1738/(...) s-a revenit cu precizarea ca respectivul coeficient de 1,27 se va aplica la salariile de baza ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate si aprobate de conducere.

Prin adresa nr.1818/(...) alin.2 semnata de reprezentantul P. SA si reprezentantul FSLI P. se comunica S. P. următoarele: "calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. SA, care cuprinde si prevederile art.176(1) din contractul colectiv de munca in vigoare".

Din aceasta probațiune rezulta in mod evident faptul ca începând cu data de (...) de comun acord cu sindicatul, salariile de baza individuale ale angajaților P. au fost renegociate sau reașezate, după caz, in limita fondului disponibil, incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze. P. semnatare ale contractului colectiv de munca au agreat majorarea salariilor brute de baza individuale cu un coeficient de 1,27 in medie, creșterea având ca si componenta contravaloarea cotei de gaze. La nivelul anilor 1998 si următorii, suma aferenta ajutorului privind cota de gaze a fost majorata implicit ori de cate ori au fost majorate salariile SC"P." SA.

Împrejurarea ca după anul 1997 nu au mai existat negocieri intre P. si sindicat cu privire la acordarea separata a acestui ajutor, demonstrează cu prisosința faptul ca acesta a fost inclus in salariul de baza al salariaților.

Din adresele depuse la dosarul de fond rezulta ca toți salariații P. au beneficiat de majorări salariale. Aceste majorări salariale au fost posibile ca urmare a includerii in salariul de baza a ajutorului reprezentând c/valoarea a

4.000 mc gaze naturale.

Deși instanța de fond retine faptul ca reclamantul nu era angajat al

SNP P. la data de 1 iulie 1997 si nu era parte a CCM, ca au avut loc majorări salariale potrivit carnetului de munca depus la dosarul cauzei, totuși, apreciază ca nu s-a facut dovada includerii acestui ajutor, câta vreme

Sucursalei B. nu i-a fost comunicata o adresa identica cu adresa nr.1818/

1997 si nu exista mențiuni in carnetul de munca al reclamantului in luna iulie 1997 cu privire la aceasta includere. Este evident ca din moment ce P. B. nu era parte a SNP P. si reclamantul nu era angajat al paratei, nu puteau exista asemenea mențiuni in carnetul de munca al acestuia in iulie 1997. Tot pentru aceste motive nu s-au putut depune carnete de munca ale altor angajați P. B. care sa conțină asemenea mențiuni.

Apreciază ca nelegala înlăturarea concluzii lor expertului asistent Geta Teodorescu. Instanța de fond a considerat ca nu poate retine ca pertinente aceste concluzii deoarece experta face referire la alte sucursale si nu la S. B.

Concluziile expertului asistent sunt extrem de utile cauzei si edificatoare. Instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca in ceea ce privește sucursala P. B., situația este una speciala, deoarece la momentul încheierii si aplicării CCM 1997 aceasta sucursala nu era membra a SNP P. SA. Prin urmare, reclamantul nu era angajat al P. RA la data negocierii și aplicării C.ui Colectiv de M. pe anul 1997.

Învederează împrejurarea ca prin decizia de încetare a contractului de munca s-au stabilit si drepturile salariale de care a beneficiat reclamantul in momentul disponibilizării. Reclamantul nu a contestat aceasta dispoziție. In ipoteza in care era nemulțumit de cuantumul despăgubirii acordate, avea posibilitatea sa conteste aceasta decizie numai cu privire la sumele acordate.

Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantului instanța a modificat în mod implicit si dispoziția de încetare a contractului de munca a acestuia în partea privitoare la despăgubirile acordate. O asemenea soluție este profund nelegala.

Consideră că este nelegală și obligarea pârâtei la achitarea în întregime a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, câtă vreme instanța de fond a admis doar în parte acțiunea și cheltuielile trebuiau admise doar în parte.

Reclamantul C. G. C. prin întâmpinare (f.11-14) a solicitat respingerearecursului ca netemeinic și nelegal.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin C. Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la

M. sub nr. 53346/06/(...), prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr. 430/(...) și C. colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M. subnr. 288/02/(...) a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/(...) pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 187 că salariații vor beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr.

130/1996 privind C. colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.

Chiar dacă la nivel de P. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamant, în speță, sunt aplicabile dispozițiile din C. colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr.

130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură.

Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997.

Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anii 2006 - 2007.

Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu anul 1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art. 176 din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P., întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens.

Mai mult decât atât susținerile sale sunt contrazise și prin concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, iar cererea recurentei de a se acorda preferință opiniei exprimată de expertul asistent, în condițiile în care această opinie nu se coroborează cu nicio probă aflata la dosarul cauzei, nu poate fi primită.

Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.

Dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, nu instituie doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, ci instituie un drept în sine. Textul art. 187 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că „salariații vor primi anual un ajutor material, egal cu c/v unei cote de gaze naturale";, astfel că argumentele referitoare la negociere nu reprezintă o condiție de care să depindă nașterea dreptului, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.

Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând ajutorul material, egal cu c/v unei cote de gaze naturale solicitate de reclamant, în calitate de angajat, Curtea constată că reclamantul este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.

De asemenea, Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165

Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raport urilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.

Întrucât dispoziția de încetare a contractului de muncă al reclamantului nu a constituit obiectul prezentului litigiu, Curtea constată a fi lipsită de temei și susținerea din recurs în sensul că prin admiterea acțiunii reclamantului instanța a modificat în mod implicit respectiva dispoziție în partea privitoare la despăgubirile acordate.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată, la care pârâta recurentă a fost obligată la fondul cauzei, Curtea constată că prima instanță a procedat în cauză la o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C.pr.civ., pârâta fiind partea căzută în pretenții, iar în ceea ce privește cuantumul acestora, instanța a avut în vedere onorariul de avocat suportat de reclamant, pentru reprezentare pe parcursul soluționării cauzei, cuantumul acestuia fiind unul rezonabil.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 5. din 26 martie 2012 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S.-C. B. I.-R. M. C. M.

Cu opinie separată, însensul admiterii recursului

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud. fond: C. N.

G. C.

GREFIER

Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.

Consider că în mod eronat prima instanță a reținut ca fiind întemeiată cererea formulată de către reclamant privind obligarea S. P. S. la plata contravalorii unei cote de gaz de 4000 mc/an pe anii 2006 -2007, sumeactualizate cu rata inflației la zi și cu dobânda legală de la data pronunțării hotărârii până la executarea efectivă.

Astfel, alin. 1 al art. 187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură prevede dreptul salariaților agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1 de a beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

Alin. 2 al aceluiași articol prevede însă că salariații beneficiază de acest drept în condițiile în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Se mai prevede că în ceea ce privește cuantumul ajutorului și condițiile de acordare, acestea vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare.

Ori, în cazul societății pârâte, prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut la art. 176 că, începând cu (...), ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.

Având în vedere faptul că alin. 2 al art. 187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură face trimitere, în ceea ce privește condițiile de acordare a ajutorului material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, la prevederile contractelor colective de muncă la nivele inferioare, iar art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate a prevăzut că acest ajutor va fi inclus în salariul de bază, opinez în sensul că, la momentul preluării reclamantului de la P. B., respectiv la data de (...), salariul stabilit în favoarea acestuia cuprindea deja și acest ajutor material.

Pentru aceste motive se impunea a fi înlăturate concluziile expertizei efectuate în cauză, întrucât, pe de o parte, la data de (...), când ajutorul material a fost introdus în salariile angajaților, reclamantul nu era încă salariatul SNP P., pentru ca drepturile bănești plătite la această dată și verificate de către expert să reflecte această situație, iar la data preluării acestuia de către SNP P., i s-a stabilit un salariu care deja includea acest ajutor.

În consecință, apreciez că se impunea admiterea recursului formulat de

S. „. P. S., modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulată de către reclamant ca fiind nefondată.

Judecător ,

C. M.

Red./Tehnored.: C.M..

2 ex.-1(...).

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 3381/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă