Decizia nr. 1895/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 1895/R/2012
Ședința publică din 04 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
M.-C. V.
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat spre examinare, recursul declarat de reclamantul C. V., împotriva sentinței civile nr. 7232 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtele intimate S. R. S. B. și S. R. V. I. S. Z., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, domnul avocat D. A., care depune la dosar împuternicirea avocațială pentru redactarea și susținerea recursului și reprezentanta pârâtelor intimate, doamna consilier juridic O. F., cu delegații de reprezentare la f.18 și 21 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul C. V., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin memoriul de recurs (f. 2 din dosar), reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, Curtea constată că la data de (...) și la data de (...), au fost înregistrate la dosar întâmpinările expediate prin poștă de către pârâtele intimate, prin intermediul doamnei consilier juridic O. F., prin care se solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ., iar la fiecare dintre cele două întâmpinări a fost anexată delegația de reprezentare pentru doamna consilier juridic O. F.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu solicită să i se comunice întâmpinările formulate de către pârâtele intimate, întrucât a primit câte un exemplar din întâmpinările depuse în primul dosar de pe lista prezentului complet de judecată, iar cauzele sunt similare.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea excepției nulității hotărârii atacate, invocată prin memoriul de recurs, având în vedere că au fost încălcate prevederile art. 55 alin.1 și alin. 2 din Legea nr. 304/2004, în care se dispun următoarele:
(1) „Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și doi asistenți judiciari.";
(2) „Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.";
Reprezentantul reclamantului recurent arată că la Tribunalul Sălaj, patru complete de judecată au judecat cauze similare cu prezenta cauză, un complet de judecată având opinie diferită de celelalte trei și la fiecare dintre cele patru ședințe de judecată au participat aceeași asistenți judiciari, însă în toate cauzele, asistenții judiciari au fost de acord cu opinia judecătorilor care au făcut parte din completul de judecată, dar în niciuna dintre hotărârile pronunțate în astfel de dosare nu s-a menționat opinia asistenților judiciari, fapt ce atrage nulitatea acestor hotărâri judecătorești.
De asemenea, reprezentantul reclamantului recurent arată că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâte, reținând că fosta S. I. S. a fost radiată din evidențele Registrului Comerțului, iar pârâta de rândul doi ca achizitoare a unuia din bunurile care a compus activul societății nu a devenit continuatoarea societății radiate, însă din probele administrate în cauză rezultă că în urma lichidării societății S. I. S. în anul 2004, platforma industrială a fost achiziționată de către S. R. S. B., care a preluat și arhiva S. I. S., iar la data de (...) s-a încheiat contractul prin care S. R. S. B. a cumpărat de la S. I. S. Z. activul patrimonial denumit „. I. I. și potrivit art. 4 pct. c din acest contract, cumpărătorul s-a obligat „să preia arhiva societății, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 16/1996"; a Arhivelor N..
Totodată, reprezentantul reclamantului recurent arată că reprezentanta pârâtei S. R. S. B. susține că nu s-a încheiat un proces-verbal privind preluarea arhivei S. I. S., însă această apărare nu poate fi reținută deoarece pârâta a încheiat anumite acte juridice cu S. I. S. Z.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că reclamantul a fost angajat la S. I. S. Z., iar angajatorul a omis să analizeze O. nr. 590/2008 referitor la grupele de muncă și să menționeze grupa de muncă în carnetul de muncă al acestuia, însă având în vedere că arhiva S. I. S. a fost preluată de S. R. S. și carnetele de muncă ale foștilor angajați ai S. I. S. se află la S. R. S. a solicitat să efectueze această operațiune S. R. S. deoarece consideră că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, fapt ce rezultă cu certitudine chiar din actele depuse la dosarul cauzei și, totodată, arată că în dosarul instanței de fond, reprezentanții părților au depus hotărâri judecătorești cu titlu de practică judiciară.
În concluzie, reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal, pentru motivele arătate în memoriul de recurs.
Reprezentanta pârâtelor intimate solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate prin cele două întâmpinări depuse la dosar.
De asemenea, reprezentanta pârâtelor intimate solicită respingerea excepției nulității sentinței invocată de recurent, având în vedere că hotărârea atacată a fost însușită prin semnarea de către asistenții judiciari și per a contrario rezultă că opinia acestora „cu rol consultativ"; a fost însușită de către instanță, neexistând o opinie separată a acestora, care să poată fi motivată, potrivit actului normativ invocat de recurentă (art. 55 alin.1 și alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicată).
Reprezentanta pârâtelor intimate arată că pârâtele S. R. S. B. și S. R. V. I. S. Z. nu sunt continuatoare ale S. I. S. Z., deoarece S. R. S. a cumpărat de la S. I. S., terenuri, mijloace fixe și acțiuni, dar nu a preluat salariații acestei societăți și, totodată, arată că nu există nici un înscris, respectiv un inventar de predare- preluare a arhivei S. I. S. Z. de către S. R. S. B., iar în perioada 2004-2009 S. I. S. Z. avea rol activ și având în vedere aceste aspecte, consideră că în mod corect Tribunalul Sălaj a constatat că S. R. S. B. și S. R. V. I. S. Z. nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
De asemenea, reprezentanta pârâtelor intimate arată că grupa de muncă se acordă angajaților din turnătorie, forjă sau vopsitorie, nicidecum angajaților din secțiile de prelucrare, așa cum este reclamantul din prezenta cauză, iar aceasta nu a făcut dovada că este îndreptățită să beneficieze de grupa a II-a de muncă, așa cum prevede O. nr. 5., respectiv nu a făcut dovada că 70% din activ a fost încadrat în grupa a II-a de muncă.
În replică, reprezentantul reclamantului recurent arată că unii dintre recurenții din cauzele similare cu prezenta cauză, deși au lucrat în prelucrări mecanice, ca și strungari sau lăcătuși mecanici, pentru anumite perioade de timp, au deja trecute grupele de muncă în carnetele de muncă, iar unii dintre acești recurenți lucrează și azi la S. R. V. I. S. Z., astfel încât, se întreabă de la cine au fost preluate carnetele de muncă ale acestor persoane.
În replică, reprezentanta pârâtelor intimate arată că acolo unde au fost condiții speciale de muncă, nu grupă de muncă, există două contracte de muncă individuale semnate de către părți, care au fost depuse în copie la dosarul cauzei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 7.232 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), în baza art. 246 C.Proc.Civ., s-a luat act de renunțare la judecata acțiunii formulată de reclamantul C. V. împotriva pârâtului I. T. de M. și a cererii privind efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S. R. S. B.
și S. R. V. I. S. Z.
S-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul C. V. împotriva pârâtelor S. R. S. și S. R. V. I. S. având ca obiect încadrarea activității sale desfășurată în perioada (...) - (...) și (...) - (...) în grupa II de muncă și eliberarea unei adeverințe în acest sens, constatând lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor.
Excepțiile invocate prin întâmpinare, s-au impus a fi soluționate cu prioritate față de fondul cauzei, conform art. 137 C.Proc.Civ..
Pentru determinarea ordinii în care instanța urmează a se pronunța asupra excepțiilor procesuale invocate concomitent instanța are în vedere, pe de o parte , criteriul impus de legiuitor în art. 137 alin. 1 C.proc.civ. conform căruia, excepțiile de procedură au prioritate față de excepțiile de fond, iar pe de altă parte caracterul și efectele pe care le produc acestea în cadrul procesului civil.
Instanța de fond a apreciat că față de efectele pe care le produce, excepția calității procesuale pasive a celor două pârâte se impune a fi soluționată cu prioritate.
Asupra acestei excepții peremtorii de fond, prima instanță a reținut următoarele:
Conform mențiunilor de carnetul de muncă al reclamantei, activitatea pentru care se solicită prin prezenta încadrarea în grupa a II-a de muncă, a fost prestată în favoarea angajatoarei S. S. Z.
Societatea menționată a intrat în procedura lichidării voluntare, astfel că la data de 2 noiembrie 2004, pârâta de rândul 2 a cumpărat, prin licitație publică de la S. S. Z. activul patrimonial denumit „ platforma industrială I. situat în loc. Z., B-dul M.V. nr. 58, jud. S., întabulat în C.F. nr. 8452 a localității Z.
Prin același contract de vânzare cumpărare, cumpărătorul și-a asumat obligația prevăzută de art. 4 lit. c de a prelua arhiva societății, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 16/1996.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 475/(...) a T.ui S. s-a închis procedura falimentului și s-a dispus radierea S. S. din evidențele Registrului Comerțului.
Art. 40 al D.ui nr. 3., în vigoare la data pronunțării sentinței civile de închidere a procedurii de faliment, prevede trei moduri de încetare a ființei persoanei juridice, și anume, prin comasare (absorbție și fuziune), prin divizare totală și prin dizolvare.
Efectul esențial al dizolvării este lichidarea persoanei juridice, iar data produceri efectelor lichidării înseamnă practic data producerii efectelor însăși ale dizolvării, respectiv efectul încetării a însăși persoanei juridice. T., persoana juridică dizolvată încetează la data ultimului act de lichidare, iar practic acest lucru se concretizează prin radierea din evidențe a acesteia.
Prin urmare, la data promovării prezentei acțiuni, societatea angajatoare nu mai exista ca subiect de drept.
Pârâta de rândul 2, ca achizitoare a unuia din bunurile care a compus activul societății nu a devenit continuatoarea societății radiate, prin urmare, obligațiile care îi incumbau angajatoarei nu au fost transferate în temeiul regulilor succesiuni către aceasta.
Prin urmare, a rămase de analizat dacă, raportat la obiectul acțiunii, se poate stabili vreo obligație în sarcina pârâtelor.
Cu privire la petitul 1 de încadrare a activității desfășurate în perioada
(...), (...) - (...) în grupa a II de muncă, instanța de fond a reținut următoarele:
In baza L. nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din D.-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, M. Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Naționala pentru Protecția Muncii au emis O. nr. 5., prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.
Conform acestui ordin, in grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar in grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Art. 13 prevede că perioada lucrata după data de (...) până la data intrării în vigoare a cestui ordin și în continuare se încadrează în grupele I și II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/(...) și 210/1977 ale ministrului muncii și ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face, conform art. 6, de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condițiinefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Art. 15 alin.2 prevede că, ținând seama de prevederile art. 2 și 3 din D.-lege nr. 68/1990, unitățile au obligația sa analizeze și sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu
(...) și până în prezent.
Ulterior, Legea nr. 19/2000 a suprimat clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.
Prin urmare, obligația de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantului, incumba angajatorului care, împreună cu reprezentanții sindicatului trebuiau să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupele I și II.
Încadrarea în grupele I și II de munca se făcea, conform art. 7 din același ordin, proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Perioada de timp în care o persoana avea sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca în astfel de locuri se stabilea prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.
Reclamantul a solicitat încadrarea activității sale în grupe de muncă în contradictoriu cu pârâtele, arătând că acestea sunt deținătoarele de fapt alearhivei fostei societăți.
Prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului.
Simplul fapt că la efectuarea unei expertize, expertul ar fi fost nevoit să se deplaseze în incita S. R. V. I. Z., nu este în măsură a conferi acestei pârâte calitate procesuală pasivă, tot așa cum de exemplu, în cadrul unei acțiuni în revendicare, analiza documentelor cadastrale de către expertul topograf nu conferă Oficiului de C. și P. I. calitate procesuală pasivă.
Calitatea de deținător al arhivei nu duce la concluzia existenței unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantului.
Reclamantul justifică împrocesuarea pârâtei de rândul 2 și cu acest argument„dacă am accepta ideea că pârâta nu are calitate procesuală pasivă(…) se pune întrebarea atunci cine are această calitate?";
Calitate procesuală pasivă ar fi avut fără dubiu S. I.. S. până la momentul încetării capacității sale procesuale de folosință, iar forțarea unei calități procesuale pasive a pârâtelor ar însemna nu doar ignorarea legii, dar și acceptarea ideii că pasivitatea culpabilă a reclamantei este ignorată, în paguba securității raporturilor juridice în general.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtelor la eliberarea unei adeverințe cu mențiunile constate la petitul 1, instanța de fond a apreciat că acest petit, are caracter accesoriu, urmând a avea soarta cererii principale care se referă la încadrarea în grupe de muncă.
Cererea de eliberare a unei adeverințe nu are legătură cu deținerea arhivei, atâta timp cât mențiunile care se cer a fi inserate nu se află în înscrisurile din arhivă, ci în soluția de încadrare a activității în grupa a II de muncă, pronunțată la petitul nr. 1.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, instanța, în baza art. 246
C.Proc.Civ., a luat act de renunțare la judecata acțiunii formulată de reclamantul
C. V. împotriva pârâtului I. T. de M. și a cererii privind efectuarea cuvenitelormențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S. R. și S. R.
V. I. S.
S-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul C. V. împotriva pârâtelor S. R. S. și S. R. V. I. S. având ca obiect încadrarea activității sale desfășurată în perioada (...) - (...) ȘI (...) - (...) în grupa II de muncă și eliberarea unei adeverințe în acest sens, constatând lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor.
Cu privire la invocarea jurisprudenței CEDO, respectiv a cauzei Beian împotriva României instanța constată că însăși instanța europeană a arătat în motivarea acestei hotărâri că divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu se instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. A reținut însă, că rolul unei instanțe supreme este acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței. Curtea Europeană a sancționat R. în cauza Beian, arătând că nu era vorba de simple divergențe de jurisprudență, care sunt consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu se instanțe de fond, ci de o abatere a Înaltei Curți de C. și Justiție de la îndeplinirea rolului său de mediator al acestor conflicte.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că invocarea acestei cauze în prezenta, nu se justifică.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul C. V. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, admiterea excepției nulității sentinței pronunțată de instanța de fond sau, în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.
În privința excepției nulității hotărârii reclamantul recurent a învederat instanței că din interpretarea art. 55 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicată rezultă că litigiile de muncă sunt soluționate de complete specializate, expres stabilite de lege, formate dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari. L. opiniei asistenților judiciari din hotărârea atacată poate însemna faptul că aceștia nu au participat la deliberare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii.
Având în vedere faptul că opinia asistenților judiciari, chiar dacă ar fi conformă cu opinia judecătorului, nu s-a consemnat în hotărârea atacată, s-a produs o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii judecătorești, conform art. 105 alin. 2 C.pr.civ.
În mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâte. Din probele administrate rezultă că în urma lichidării voluntare a S. I. S. în anul 2004, platforma industrială a fost achiziționată de S. R. S. B., care la data de (...) a încheiat contractul prin care a cumpărat activul patrimonial denumit „. industrială I., iar potrivit art. 4 pct. c din contract cumpărătorul s-a obligat „să preia arhiva societății, în conformitate cu art. 18 din
Legea nr. 16/1996";.
În realitate, structurile specializate prevăzute de textul legal mai sus arătat și spațiile de depozitare necesare nu au fost realizate până în prezent, astfel că arhiva fostei S. I. S. a rămas la firma R.
În calitate de deținătoare a arhivei, pârâta intimată se substituie în obligația fostului angajator de a elibera toate documentele care atestă calitatea de salariat al reclamantului, respectiv drepturile salariale obținute de acesta conform art. 40 lit. h din Codul muncii și art. 160 alin. 7 din Legea nr. 19/2000.
În consecință, pârâtei îi revine obligația ca în temeiul art. 21 din Legea nr.
16/1996 și O. nr. 590/2008, să elibereze reclamantului un certificat, o adeverință referitoare la vechimea și condițiile de muncă, salariile și sporurile, deoarece este în continuare deținătoarea documentelor cu valoare practică, referitoare la stagiile de cotizare pentru asigurări sociale, ale societății în cadrul căreia a fost salarizat reclamantul.
De altfel, pârâta a efectuat și acte de dispoziție cu privire la arhiva deținută așa cum rezultă din adresa. nr. 634/2006 Emisă la solicitarea lichidatorului.
Instanța de fond a ignorat prevederile O.ui nr. 590/2008 unde este definită clar noțiunea de deținător de arhivă în sensul că, prin deținător de arhivă se înțelege persoana juridică în a cărei păstrare se află documente în baza cărora se poate întocmi și elibera adeverința prevăzută în anexă.
Prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, pârâta recunoaște faptul că documentele necesare eliberării adeverinței sunt păstrate în clădirea societății.
Cu privire la petitul de încadrare a activității desfășurate în grupa II,recurentul arată că stabilirea perioadei de activitate desfășurate în locurile demuncă și a activităților ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrărilor din carnetul de muncă sau pe baza scriptelor și actelor oficiale existente la angajator care să ateste o situație lipsită de echivoc și care să privească întregul program de lucru al salariatului, reieșit din fișa postului, specificul meseriei și funcției în care a fost încadrat la angajare.
Faptul că unitatea nu a respectat procedura prevăzută de O. nr. 5. nu poate fi imputat salariatului și nu poate duce la pierderea dreptului acestuia de a solicita să se constate că activitatea desfășurată de el într-o anumită perioadă se încadrează în grupa II de muncă, ținând seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care și-a desfășurat activitatea.
Prevederile O.ui nr. 5. se aplică și foștilor salariați și pensionarilor ce au fost angajați ai unității respective, deoarece prin D. nr. 87/(...) a C. C. s-a admis excepția neconstituționalității art. 2 alin. 1 din D. nr. 68/1990.
Nu se poate reține depășirea competențelor instanței de fond în raport de art. 6 din O. nr. 5. deoarece art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, dreptul de acces la justiție fiind consacrat și de art. 21 din
Constituție.
Având în vedere faptul că instanța nu a cercetat fondul cauzei, soluționând acțiunea pe excepție, se solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probelor necesare pentru soluționarea justă a acțiunii reclamantului (probe testimoniale, expertiză de specialitate, etc.).
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 2, pct. 5, pct. 9 și art. 3012
C.pr.civ.
Pârâtele intimate S. R. V. I. S. și S. R. S. au formulat întâmpinări prin care ausolicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat și, în consecință, menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală. (f.16-17, f.19-20).
În susținerea poziției procesuale, pârâtele intimate au arătat că, din interpretarea sistematică, logico-juridică a prevederilor art. 258 alin. 1 C.pr.civ., art. 261 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ. și art. 55 alin. 1, alin. 2 din Legea nr. 304/2004 rezultă că se sancționează cu nulitatea hotărârii nesemnarea acesteia de către unul dintre asistenții judiciari, care este membru al completului de judecată specializat în soluționarea conflictelor de muncă.
În condițiile în care sentința a fost însușită prin semnare de către asistenții judiciari reiese per a contrario că opinia acestora cu rol consultativ a fost însușităde către instanță, neexistând o opinie separată care se impunea a fi motivată potrivit dispozițiilor legale indicate.
În speță s-a dovedit că pârâtele intimate nu sunt continuatorii juridici ai S.
I. S. Z., societate radiată din evidențele registrului comerțului, astfel că la data promovării acțiunii, societatea angajatoare nu mai exista ca subiect de drept.
Prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului. Calitatea de deținător a arhivei nu duce la existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantei.
Nu există nici un document care să ateste operațiunea de transfer a arhivei de la S. I. S. Z. către S. R. S. Z., iar urmare a operațiunii de divizare parțială ce a avut loc în cadrul S. R. S. B. la data de (...) s-a transferat către S. R. V. I. S., numai patrimoniul aferent punctului de lucru din Z. (clădiri, teren, mijloace fixe, etc.)
Deținerea în fapt a arhivei fostului angajator nu a conferit pârâtelor prerogativa de manipulare a fondului arhivistic, în sensul celor solicitate de cătrereclamant, această prerogativă fiind deținută în cursul procedurii de lichidare a
S. I. S. Z. (2004 - 2009) de către lichidator.
Prin urmare, pârâtele nu au calitatea de angajator a reclamantului, nu au calitatea de continuator al fostei S. I. Z., fiind terți față de contractul individual de muncă încheiat de reclamant.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea, în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
În ce privește excepția nulității hotărârii atacate, invocată pentru că ar fi fost încălcate prevederile art. 55 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 304/2004, care prevăd că opinia asistenților judiciari se consemnează în hotărâre iar opinia separată se motivează, Curtea reține că din dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă rezultă că hotărârea trebuie semnată de judecători și grefieri, iar din dispozițiile art. art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 rezultă că în constituirea completului intră și doi asistenți judiciari, prin urmare și aceștia trebuie să semneze hotărârea.
Așa cum rezultă din conținutul hotărârii primei instanțe, aceasta este semnată de președinte, cei doi asistenți judiciari și grefier.
Contrar celor afirmate de recurent/ă, cerința art. 55 alin. 2 teza a II-a din
Legea nr. 304/2004 este pe deplin îndeplinită. Hotărârea fiind semnată de asistenții judiciari, reiese că aceștia împărtășesc opinia în privința modului de soluționare a cauzei - de respingere a acțiunii - însușindu-și totodată, considerentele. Interpretarea textului legal invocat, potrivit căruia opinia asistenților judiciari se consemnează în hotărâre, este în sensul că în situația în care opinia acestora (a unuia sau a amândurora) coincide cu cea a judecătorului, această unanimitate de păreri se reflectă prin faptul că asistenții judiciari semnează hotărârea, fără a mai fi necesară consemnarea separată a opiniei lor, în situația în care aceasta coincide cu cea a judecătorului. Numai în situația în care asistenții judiciari - fie unul dintre ei, fie ambii - susțin o altă opinie decât cea a judecătorului, aceasta se impune a se consemna separat.
În ce privește greșita reținere a lipsei calității procesule pasive a pârâtelor, curtea reține:
În cursul lichidării I. Z. la data de (...) activul patrimonial denumit "P. I. I." a fost achiziționat de către SC R. SRL B., care a preluat și arhiva fostei SC I. SA Z., potrivit art. 4 pct. c din contract, în conformitate cu art.18 din Legea
16/1996.
Într-adevăr, prevederea legală care reglementează situația arhivelor persoanelor juridice dizolvate este art. 18 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor N., dar aceasta se referă doar la preluarea arhivei, de către A. N. sau de direcțiile județene ale Arhivelor N., iar nu și la preluarea altor obligații.
Reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de protecția drepturilor lor decurgând din muncă, dar transferarea dreptului de proprietate asupra unui bun
- platformă industrială - din activul patrimonial al I. Z., nu echivalează cu transferul tuturor drepturilor și obligațiilor acestei persoane juridice, cât timp acest transfer se poate face doar în una dintre formele prevăzute de D. nr. 3.. Nici una dintre aceste forme nu a fost utilizată în cauză, ci doar s-a vândut un singur activ și s-a predat temporar și arhiva.
Chiar dacă s-a predat și arhiva, aceasta nu schimbă caracterul transferului, care se referă doar la patrimoniu, iar nu și la persoana juridică. Pârâta SC R. SRL, în anul 2004, a cumpărat de la I. Z. doar un bun, iar transmiterea fiind cu titlu particular, poate fi însoțită doar de pretenții în legătură cu acel bun, iar nu de pretenții în legătură cu alte obligații ale societății, aceasta fiind de altfel dizolvată, ceea ce nimeni nu contestă.
Calitatea de deținătoare a arhivei societății dizolvate transmite doar obligația de a elibera documente care se regăsesc în arhiva care a fost preluată de la I. Z., conținând atestări făcute de acea societate, care în prezent nu mai funcționează și numai cu privire la aspectele ce reies din documentele deținute în arhivă (ex. - calitatea de angajat/ă a unei persoane care și-a desfășurat activitatea în cadrul I. Z., perioada în care a fost angajat/ă, veniturile, sporurile obținute pe perioada angajării, eventuale perioade de întrerupere a activității, etc).
Or, în speță, reclamantul/a solicită să se constate că activitatea desfășurată la I. Z. se încadrează în grupa a II-a de muncă, solicitare care nu poate fi soluționată favorabil, întrucât potrivit art. 6 din O. nr. 5. nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și Ii de muncă se face de către conducerea unităților, împreună cu sindicatele. În absența unei atestări contemporane perioadei în care reclamantul/a și-a desfășurat activitatea, făcută în conformitate cu prevederile O.ui nr. 5., în prezent, după încetarea activității I. Z., o atare constatare nu poate fi făcută, nici de către instanța judecătorească, nici de către pârâte.
Art. 40 lit. h din Codul muncii se referă la obligațiile angajatorului, dar pârâta nu are această calitate și nu i-a fost transmisă.
Potrivit art. 160 alin. 7 din Legea nr. 19/2000, sunt scutite de orice fel de taxe si comisioane cererile făcute in scris privitoare la orice acte prevăzute de lege pentru a face dovada vechimii in munca, a timpului util la pensie pentru agricultori si a stagiului de cotizare, necesare in vederea stabilirii sau completării dosarului de pensionare.
Prin urmare, invocarea acestui text legal de către recurent/ă nu are legătură cu prezentul litigiu, acele cereri adresându-se CNPAS, iar, în speță, solicitarea este adresată unei societăți cu privire la care recurentul/a, în mod eronat, apreciază că este continuatorul fostei angajatoare SC I. SA Z.
Obligația prevăzută de art. 21 din Legea nr. 16/1996 se referă la simpla eliberare, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice, a unor copii șiextrase de pe documentele pe care le creează și le dețin creatorii și deținătorii de documente, iar nu la calificarea juridică a unei încadrări sau efectuarea unei proceduri de încadrare într-o grupă de muncă. În ipoteza în care arhiva ar fi fost transmisă către A. N., obligația de eliberare a copiilor și extraselor de pe documente s-ar fi transmis către această instituție, or, nimeni nu pretinde căobligațiile angajatorului de încadrare într-o grupă de muncă se transmit către A.
N..
O. nr. 590/2008 se referă la eliberarea unei adeverințe referitoare la încadrarea în grupa de muncă pe baza unor documente deja existente, dar numai dacă aceste documente există și au fost întocmite anterior, de către angajator. Eliberarea acestor adeverințe este o procedură diferită de procedura încadrării în grupa de muncă, procedură care trebuia efectuată de angajator (SC I. SA Z.), iar nu de cel căruia i s-a transmis doar arhiva, iar nu și obligațiile angajatorului.
În mod corect a reținut instanța de fond că prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului. De altfel, potrivit Directivei 2008/94/CE din 22 octombrie 2008, privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului, s-au instituit dispoziții pentru protejarea lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului și pentru a le asigura un grad minim de protecție, în special pentru a garanta plata creanț elor lor salariale neachitate, nu pentru a asigura pârghii de recunoaștere a unor situații legate de statutul de fost angajat.
În dreptul intern, această directivă a fost transpusă prin adoptarea L. nr.
2., privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelorsalariale.
Chiar dacă pârâta deține arhiva fostei I. și a permis, la solicitarea lichidatorului, accesul unei persoane pentru eliberarea unor adeverințe, aceasta nu atribuie calitatea de continuatoare în obligații cu privire la calitatea de angajator.
În mod corect a reținut instanța de fond că prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului.
Numărul de persoane, foști angajați ai SC I. Z., nu schimbă soluția, pentru că, dacă este vorba de o persoană sau mai multe, procedura este aceeași.
Stabilirea perioadei de activitate desfășurate în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, se face în baza procedurii prevăzute de O. nr. 5., iar nerespectarea acestei proceduri conferă un drept la acțiune, dar numai față de angajator sau față de cel căruia i s-au transmis obligațiile angajatorului.
În speță, obligațiile angajatorului nu au fost transmise, ba mai mult persoana juridică a încetat să mai existe, prin dizolvare, încetare care a făcut să se stingă orice drepturi sau obligații față de angajator, deoarece aceste obligații nu au fost transmise.
Rămâne greu de explicat pasivitatea reclamantului/ei, deoarece în perioada în care raportul de muncă la SC I. SA era în curs de derulare, știa dacă era încadrat/ă într-o grupă de muncă sau nu și, prin urmare, putea să acționeze într-un interval rezonabil de timp, perioadă în care și raporturile de drept procesual ar fi putut fi regulat stabilite cu angajatorul, care, la acea epocă, exista.
Dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile civile și dreptul de acces liber la justiție nu înlătură obligația reclamantului/ei de a se judeca cu persoana care, în raport de obiectul litigiului, are calitate procesuală pasivă, și în procedura stabilită de lege.
Referirile recurentului/ei la cele stabilite prin D. nr. 8. a C. C. nu își găsesc aplicabilitatea în speță, deoarece prin aceasta s-a admis excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art.2 alin.1 din D.-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului: "Personalul de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II demuncă beneficiază de acest drept pe întreaga perioadă cât au lucrat la locurile de muncă și activitățile respective";.
S-a stabilit că această prevedere este neconstituțională, în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969, și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
În speță, reclamantul/a solicită a se constata, respectiv a-i fi eliberată adeverință, care să ateste că a desfășurat activitate în grupa II de muncă într-o perioadă ulterioară anului 1969, astfel că cele stabilite cu titlu obligatoriu prin decizia nr. 8. a C. C. nu își găsesc aplicabilitatea în speță, obiectul pricinii fiind străin de statuările C. C.
În ce privește libertatea accesului la o instanță reglementată de art. 6 al C. E. a D. O., invocată de recurent/ă, de asemenea nu se poate aprecia că i-a fost încălcată prin hotărârea pronunțată. Accesul la instanță este un drept recunoscut atât prin normele internaționale la care R. este parte, cât și în dreptul intern, însă, exercițiul său presupune asumarea de către persoana care se adresează unei instanțe și a obligațiilor care îi incumbă, în ipoteza promovării unui litigiu. Una dintre aceste obligații este aceea de stabilire a cadrului procesual adecvat, din perspectiva participanților la acel litigiu. În speță, reclamantul/a a chemat în judecată o persoană care raportat la obiectul pretenției sale, nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății: nefiind angajator care în baza procedurii instituite de O. nr. 5. să-l încadreze pe reclamant/ă în grupa a II-a de muncă, nu putea fi obligat să emită adeverință care să ateste o atare încadrare.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 coroborat cu art.3041 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 C.pr.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE L. D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. V. împotriva sentinței civile nr. 7.232 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 04 mai 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.-D. C. A.-A. P. M.-C. V. A.-A. M. GREFIER, Red.A.A.P./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C. N.C..
| ← Decizia nr. 1063/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4431/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
