Decizia nr. 3459/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3459/R/2012
Ședința 03 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ș. CU C. I-V. "P. D." B. M. ȘI C. S. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 296 din 21 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. "I. P. DE C.", Ș. CU C. I-V. C., Ș. CU C. I-V. S., Ș. CU C. I-V. G., Ș. CU C. I-V. "V. A." B. M., Ș. CU C. I-V. "D. V. B." B. M., C. LOCAL C., P. C. C., C. LOCAL C., P. C. C., C. LOCAL S., C. LOCAL G., P. C. G., C. LOCAL B. M., P. M. B. M., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă Ș. cu clasele I-V. „P. D."; B. M. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 11 iulie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați C. Local al comunei C. și P. comunei C. au depus la dosar un script prin care solicită un nou termen de judecată în vederea comunicării motivelor de recurs.
Totodată, se constată că la data de 22 august 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
În urma verificării actelor de la dosar, Curtea constată că pârâților intimați
C. Local al comunei C. și P. comunei C. le-au fost comunicate motivele de recurs formulate de pârâții recurenți, conform mențiunilor de pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu acești intimați aflate la filele 29 și 30 din prezentul dosar.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.296 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D. F. P. M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de P. municipiului B. M. și C. Local B. M.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învăță- mânt M., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. nr. „I. P. de C. C., Ș. cu clasele I-V. C., Ș. cu clasele I-V. S., Ș. cu clasele I-V. G., Ș. cu clasele I-V. „P. D."; B. M., Ș. cu clasele I-V. „V. A."; B. M., Ș. cu clasele I-V. „D.V. B."; B. M., C. Local C., str. P., nr. 265A, județul M., P. comunei C., C. local C., P. comunei C., C. local S., P. comunei S., C. local G., P. comunei G., C. local B. M., P. municipiului B. M. și, în consecință au fost obligați pârâții Ș. cu clasele I-V. nr.
„I. P. de C. C., Ș. cu clasele I-V. C., Ș. cu clasele I-V. S., Ș. cu clasele I-V. G., Ș. cu clasele I-V. „P. D."; B. M., Ș. cu clasele I-V. „V. A."; B. M., Ș. cu clasele I-V. „D.V. B."; B. M., să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat G. S., M. R., C. S., M. N., A. L., B. E., R. A. O., I. M., D. M., M. V., A. A., M. E., P. A., Rad V. M., O. M. E., corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații pârâtei, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în con- formitate cu prevederile L. 3. și ale O. 1/2010, coroborate cu prevederile L. 2. de a- probare cu modificări a O.G. 1., începând de la data de (...) și până la (...) și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local C., P. comunei C., C. local C., P. comunei
C., C. local S., P. comunei S., C. local G., P. comunei G., C. local B. M. și P. municipiului B. M. să aloce unității de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
A fost respinsă cererea reclamantului de completare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanții, astfel încât nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul
Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elaboraproiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1., într-un recurs în interesul legii.
Așa fiind, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P. și a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. municipiului B. M. și C. local B. M., instanța a reținut că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, instanța apreciază că legitimitatea procesuală pasivă a pârâților P. orașului B. M. și C. local B. M. este conferită de art. 21 din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din
OUG 2. coroborate cu art. 167 din L. nr. 84/1995 și ca urmare respinge excepția invocată.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele: Membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai Școlii cu clasele I-V. „I. P. de C. C., Ș. cu clasele I-V. C., Ș. cu clasele I-V. S., Ș. cu clasele I-V. G., Ș. cu clasele I-V. „P. D."; B. M., Ș. cu clasele I-V. „V. A."; B. M., Ș. cu clasele I-V. „D.V. B."; B. M., potrivit adeverințelor de la fila 13-20 și nu au beneficiat, începând cu (...) de drepturile salariale în conformitate cu L. nr. 3. coroborată cu L. nr. 2. de aprobare cu modificări a Ordonanței de G. nr. 1., respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către P. R. prin L. nr.
2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare
1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - (...), aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (D. nr. 1221/12 noiembrie 2008, D. nr.
842/2 iunie 2009, D. nr. 989/30 iunie 2009).
Prin D. nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in M. O. nr.
350 din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței G. nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie
2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 1., nr. 151/2008 și nr.
1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în M. O..
În ce privește aplicarea dispozițiilor L. 2. și în anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 2 din L. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că „realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că „în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din L. 3. prevedea că „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie
2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salari- ului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de înca- drare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici L. nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O. nr.
1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată,fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 4. privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie
2009, aprobată prin L. nr. 3..
Însă, cum prin D. nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța a apreciat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu L. nr. 2., și nu cu O. de urgență a G. nr. 4..
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din
28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Față de considerentele expuse, instanța a admis petitul din cererea reclamantului având ca obiect obligarea unității școlare angajatoare de a calcula salariile membrilor de sindicat reprezentați: G. S., M. R., C. S., M. N., A. L., B. E., R. A. O., I. M., D. M., M. V., A. A., M. E., P. A., Rad V. M., O. M. E., corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații lor, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile L. 3. și a O. 1/2010, coroborate cu prevederile L. 2. de aprobare cu modificări a O.G. 1. începând de la data de (...) și până la (...), și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Instanța a respins cererea reclamatului privind obligarea unităților de învățământ pârâte la completarea corespunzătoare a carnetelor de muncă a membrilor de sindicat, având în vedere că acestea nu mai sunt deținătoarele carnetelor de muncă, iar potrivit art. 6 al. 2 lit. d din H.G. nr. 257 din 20 martie
2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor L. nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prezenta hotărâre judecătorească reprezintă un document doveditor al drepturilor salariale pe care le-a recunoscut în favoarea membrilor de sindicat.
În ceea ce privește susținerea din întâmpinare a C.ui local al comunei C. și P. comunei C. privind contestarea salariilor de încadrare pentru 2010, potrivit art.36 din L. 3., iar pentru anul 2011 în baza L. 285/2010 art.7, instanța a reținut că această contestație nu este o condiție prealabilă obligatorie și imperativă a legiuitorului care să condiționeze acordarea drepturilor bănești solicitate care se cuvin reclamanților în baza dispozițiilor legale sus menționate.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâta Ș. cu clasele I-V. „P. D."; B. M. și pârâta comuna S.
Prin recursul declarat de pârâta Ș. cu clasele I-VII „P. D."; s-a solicitatmodificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii împotriva sa.
În motivarea recursului s-a arătat că prin O. nr. 1.., O. nr. 151/2008 și O. nr. 1/2009, au fost modificate prevederile O.G. 1., aprobată cu L. nr. 2., ordonanțe care au fost în vigoare și au produs efecte până la data pronunțării deciziei de neconstituționalitate, pronunțată de Curtea Constituțională.
Așa fiind, unitățile de învățământ au procedat în mod corect, punând în aplicare ordonanțele în cauză, oordonatorii de credite și angajatorii fiind obligați să respecte legile în vigoare.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția R. și ale art.1 din Codul Civil, legea dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform prevederilor art. 78 din Constituția R., legea se publică în M. O. al
R. și intră în vigoare la 3 (trei) zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
În baza prevederilor art. 11 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, legile și ordonanțele emise de G. în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în M. O. al R., Partea 1, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor.
Conform acelorași prevederi, termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data de publicare în M. O. al R. și expiră la ora 24 a celei de-a treia zi de la publicare.
De asemenea, conform prevederilor art. 11, lit. C, alin. 3 din L. nr.
47/1992, modificată și completată, "deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
Conform prevederilor art. 124 din Constituția R., justiția se înfăptuiește în numele legii, ea este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Instanțele judecătorești nu pot decât să respecte și să aplice legea și nicidecum să o modifice, înlăturând dispoziții ale ei sau ignorând acte normative care sunt în vigoare.
A ignora dispoziții legale în vigoare ar însemna încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat de arte 1, alin. 4 și arte 61, alin. 1 din
Constituție.
Prin urmare, misiune a Instanței este aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126, alin. 1 din Constituție, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Conform prevederilor L. învățământului nr. 84/1995, modificată și completată, salarizarea personalului de învățământ se face de la bugetul de stat.
Până la această dată unitățile de învățământ nu au primit fondurile aferente creșterilor salariale solicitate de reclamantă.
În aceste condiții, în mod greșit instanța a dispus obligarea unității la plata drepturilor salariale corespunzătoare L. nr. 2., în condițiile în care prin ordonanțele în cauză nu s-a făcut doar modificarea formei inițiale a O.G. 1. ci modificarea O.G. 1., așa cum a fost completată și aprobată de L. nr. 2..
Prin recursul declarat de pârâta C. S. s-a solicitat modificarea sentinței însensul plății drepturilor salariale după virarea acestora în bugetul comunei S. de către Ministerul Finanțelor Publice sau de celelalte instituții abilitate.
În motivarea recursului s-a susținut că nu au fost luate în considerare apărările sale din întâmpinarea depusă la fond, privind împrejurarea că:
- sumele solicitate de reclamant sunt alocate C. S. de la Ministerul
Finanțelor Publice din fondul de salarii prin urmare C. S. nu dispune de aceste sume.
- comuna S. este de acord cu plata oricăror sume cu condiția ca acestea să fie alocate respectând reglementările legale iar persoanele beneficiare să fie în drept a la primi.
- comuna S. va aloca Școlii cu clasele I-V. S. toate sumele ce se vor primi de la Ministerul Finanțelor Publice sau din alte surse pentru plata diferențelor salariale personalului didactic.
S. L. din Î. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele formulate, Curtea de A. constată următoarele:
Recursul declarat de pârâta Ș. cu clasele I-V. „P. D."; este nefondat.
Sunt conforme cu dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 3/2011 concluziile primei instanțe referitoare la caracterul datorat al drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit dispozițiilor Ordonanței G. nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin nr. 2. și drepturile salariale efectiv încasate, pe perioada 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Petitul acțiunii vizează perioada următoare, care nu mai este guvernată de dispozițiile L. nr. 2., ci de ale L. nr. 3., bazându-se pe stipulațiile art. 30 alin.5:
„în anul 2010, personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau după caz, indemnizație lunară de încadrare va fi cel/ cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie
2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acestea, potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază, sau după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009 (...)";.
De asemenea, sunt incidente, pentru perioada vizată prin acțiune, dispozițiile art. 7 alin. 2 din L. nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice „valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice";. Art. 1 alin. 1 din L. nr. 285/2010 privind salarizarea în anul
2011 a personalului plătit din fonduri publice „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%";.
Acestea sunt dispozițiile legale aplicabile în ce privește pretențiile formulate prin acțiune cu privire la salarizarea membrilor de sindicat reprezentați, până la data de (...), ce marchează intrarea în vigoare a L. nr. 63/2011 și până la care dată sunt formulate pretențiile în litigiu.
Or, se constată că în raport de aceste dispoziții legale, este întemeiată acțiunea, având în vedere că prin textele legale citate în cele ce preced, legiuitorul a specificat cu claritate faptul că în anul 2010, se va păstra în plată salariul avut în luna decembrie 2009, respectiv în anul 2011, se va majora salariul plătit în luna octombrie 2010.
Or, consecința acestor dispoziții este că în măsura în care era datorată în luna decembrie 2009 plata salariului cadrelor didactice în conformitate cu L. nr.
2., în aceeași măsură era datorată această plată și în anii 2010 și 2011 până la intrarea în vigoare a L. nr. 63/2011.
De altfel, în același sens a statuat și Curtea Constituțională a R., reținând, în cuprinsul deciziei nr. 877 din 28 iunie 2011, că „Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât
reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 s e
va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu nr. 2., și nu cu O. de urgență a G. nr. 4.. O atare interpretare,departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, D. nr.
124 din 9 februarie 2010, publicată în M. O. al R. nr. 272 din 27 aprilie 2010, D. nr. 983 din 30 iunie 2009 sau D. nr. 989 din 30 iunie 2009, publicate în M. O. al
R. nr. 531 din 31 iulie 2009)";.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul acestei pârâte.
Recursul declarat de pârâta C. S. este nefondat.
Pârâta nu contestă calitatea sa de finanțator al unității școlare din S., recunoscând chiar dreptul dedus judecății, însă solicită condiționarea acordării către reclamanți a drepturilor salariale de virarea în bugetul său a sumelor necesare de către Ministerul Finanțelor Publice sau de alte instituții nenominalizate.
O atare apărare contravine dezlegării obligatorii dată de Înalta Curte de
Casație și Justiție prin D. nr. 1., prin care s-a statuat că:
„Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor
Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor L. nr. 315/2006.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.";
Prin urmare, Curtea de A. reține că pârâta are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea asigurării sumelor necesare plății drepturilor salariale, precum și că, totodată, solicitarea sa tinde să supună executorialitatea unei hotărâri judecătorești de plată a unor drepturi salariale unei condiții suspensive, ceea ce nu este însă posibil.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul acestei pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ș. cu clasele I-V. "P. D." și C. S. împotriva sentinței civile nr. 296 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
G. C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.C. M.
← Decizia nr. 3864/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2962/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|