Decizia nr. 35/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 35/R/2012
Ședința din data de 10 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. R. M. împotriva sentinței civile nr. 3340 din 07 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați U. T. și F. DE A. SI C., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, avocat C. H. din cadrul Baroului C. și reprezentanta pârâtei intimate U. T., consilier juridic S. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată U. T. a depus la dosar relațiile solicitate de instanță la termenul anterior, din care un exemplar se înmânează reprezentantului reclamantei recurente.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar delegația de reprezentare in instanță și arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată recursul în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința admiterii contestației astfel cum a fost formulată, susținând pe larg motivele expuse în memoriul de recurs depus la dosar, fără cheltuieli de judecată. Arată că, în răspunsul la adresa emisă de instanță și depus la dosar de către pârâta intimată U. T. pentru termenul de azi, se face mențiunea că din evidențele privind pontajul la nivelul departamentului de automatică nu rezultă că reclamanta recurentă nu s-ar fi prezentat la orele menționate în fișa postului. Pe de altă parte, participarea cadrelor didactice la sesiunea de examene, care prevedea efectuarea de ore suplimentare și implicit muncă suplimentară, trebuia să existe acordul angajatului, ori în speță acest acord lipsește, sesiunea specială de examene nefiind organizată în timpul legal de lucru, astfel cum rezultă din răspunsul depus la dosar, iar munca suplimentară excede fișei postului, respectiv obligațiilor ce derivă din aceasta.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat
și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, susținând pe larg motivele expuse în întâmpinare. Arată că reclamanta recurentă este singurul cadru didactic care refuză să se prezinte la sesiunea de examene specială, deșiaceste sesiuni sunt organizate în timpul legal de muncă și sunt prevăzute în fișa postului, neîncadrându-se la orele suplimentare, iar în acea perioadă cadrele didactice au activitate și nu se află în concediu de odihnă.
La întrebarea instanței, reprezentanta pârâtei intimate precizează că aceste sesiuni speciale nu exced normei didactice, nu implică ore suplimentare, examenele fiind susținute în cursul dimineții.
În replică, reprezentantul reclamantei recurente arată că din fișa postului pe care o depune la dosar, reiese clar că aceste sesiuni speciale implică muncă suplimentară, ele nu sunt organizate tot timpul de către universitate și nu sunt cuprinse în normele didactice. De asemenea arată că, conform contractului individual de muncă și a obligațiilor prevăzute în fișa postului rezultă că reclamanta nu era obligată să participe la sesiunile speciale de examene organizate în afara normei didactice.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C. reclamanta C. R. M., în contradictoriu cu pârâtele U. T. și F. de A. și C., a solicitat, în principal, constatarea nulității, iar în subsidiar anularea D. de sancționare nr. 26.961/(...) emisă de rectorul U. tehnice, constatarea nulității și în subsidiar anularea H. C.ui
Facultății de A. și C., radierea sancțiunii din carnetul de muncă și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației reclamanta a invocat faptul că dreptul angajatorului de a angaja răspunderea disciplinară este prescris.
În ce privește nelegalitatea măsurii de sancționare, a arătat că aceasta a fost emisă de un organ necompetent, că H. atacată nu cuprinde elementele indicate de art. 268 alin. 2 din C. Muncii, comisia de cercetare nu a fost legal constituită, precum și că actele atacate stabilesc că efectele sancțiunii se produc înaintea comunicării acestora către reclamantă.
Reclamanta a mai susținut că motivul real al sancționării este unul subiectiv, întrucât în anul 2010 a înregistrat o plângere penală, sesizând o serie de nelegalități privind notarea în secret a unor studenți la disciplina al cărui titular este.
S-a mai susținut că Regulamentul privind activitatea profesională a studenților nu permite organizarea a mai mult de două examinări pe an, decât în situații limitativ prevăzute, însă neincidente în speță. Reclamanta a mai susținut că refuzul său de a se prezenta la sesiunile suplimentare, în lipsa unei remunerații suplimentare, a fost justificată.
Pârâtă U. de T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, arătând că prin adresa nr.118/(...), Decanul facultății de A. și C. din cadrul UTCN, urmare a sesizării studenților, a adus la cunoștință faptul că la examenul din (...) reclamanta a refuzat să se prezinte, fiind necesară numirea unei comisii.
După parcurgerea procedurii legale, constând în propunerea de sancționare prin referat, cercetarea faptei în cadrul comisiei și având în vedere că reclamanta a mai fost sancționată și atenționată anterior pentru refuzul repetat de a se prezenta la examene, angajatorul a procedat la emiterea deciziei de sancționare cu avertisment scris.
Pârâta a mai învederat că în conformitate cu Regulamentul privind activitatea profesională a studenților, pentru studenții U. T. se pot cuprinde înplanul de învățământ și alte sesiuni, cum sunt cele de consultanții și restanțe, în afara sesiunilor de examene obișnuite.
A mai precizat că decizia de sancționare nu a fost consemnată în carnetul de muncă, capătul de cerere privind radierea acesteia fiind lipsit de obiect.
Pârâta U. T. din C.-N. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F. de A. și C., arătând că potrivit art. 114, 131 și 132 din Legea 1/2011 -
Legea Educației, facultatea este o unitate funcțională care elaborează și gestionează programele de studii, ea neavând personalitate juridică.
Prin sentința civilă nr. 3340/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F. de A. și C. din cadrul U. T. C.-N. invocată de către pârâta de rândul 1.
S-a respins acțiunea formulată de către reclamanta C. R. M., în contradictoriu cu pârâta U. T. C.-N., având ca obiect anularea deciziei de sancționare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de rândul
II instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 132, alin. 1 și 2 din Legea nr.1/2011 - Legea Educației, facultatea este unitatea funcțională care elaborează și gestionează programele de studii, fiind înființată, organizată sau desființată la propunerea și cu aprobarea senatului universitar prin hotărâre a G. A., facultatea nu are personalitate juridică, fiind doar o structură a universității, aceasta fiind instituția care deține cod fiscal, cont IBAN și care se ocupă de gestionarea bazei materiale, buget de venituri și cheltuieli.
Reclamanta este încadrată în calitate de șef lucrări la F. de A. și C., C. A. din cadrul U. T. din C.-N..
Prin Decizia nr. 26.961/(...) reclamanta a fost sancționată în conformitate cu prevederile art. 116, lit. b din Legea nr. 128/1997, privind Statutul
Personalului Didactic, cu avertisment scris.
Din analiza măsurii de sancționare rezultă în mod explicit toate elementele prevăzute de lege în ce privește aplicarea sancțiunii disciplinare, respectiv descrierea faptei, consemnarea efectuării cercetării disciplinare, motivele pentru care apărările reclamantei au fost înlăturate, termenul și forul unde măsura poate fi contestată.
Articolul 2 din decizia de sancționare descrie în mod amănunțit fapta săvârșită de reclamantă, precum și sesizările și referatele anterioare emiterii măsurii. A. în mod neechivoc se arată că în urma sesizării unor studenți din data de (...), Decanatul Facultății de A. și C. a adus la cunoștința C. de A., prin adresa cu nr. 118/(...) faptul că reclamanta a refuzat să se prezinte la examenul de restanță din data de (...), fiind necesară numirea unei comisii de examinare.
Prin Referatul nr. 45/(...) șeful C. de A. a propus sancționarea cu avertisment a reclamantei pentru refuzul de a se prezenta la examenul de restanțe din (...). În cuprinsul referatului s-a mai arătat, fapt reținut și în cadrul D. de sancționare, că în anii 2008-2009 reclamanta a refuzat în mai multe rânduri să se prezinte la examene, fiind atenționată în scris și că în anul 2005 a mai fost sancționată cu „observație scrisă";.
În ce privește cercetarea disciplinară, reclamanta a fost convocată prin adresa nr. 133 di (...) pentru data de (...), însă a refuzat să se prezinte, apreciind cercetarea ca fiind un abuz și o încercare de intimidare, așa încât invocarea necuprinderii motivelor pentru care au fost îndepărtate apărările sale, deși prezente în cuprinsul deciziei, nu poate fi primită. Lipsa reprezentantului organizației sindicale ori a unui reprezentant al salariaților, în condițiile absenței a însăși reclamantei de la cercetarea disciplinară nu are nicio relevanță, iaraceasta nu a dovedit solicitarea unei astfel de apărări în momentul constituirii comisiei.
Și sub aspectul indicării termenului și forului unde măsura poate fi contestată, decizia îndeplinește cerințele legale, fiind indicat un termen de 15 zile pentru contestarea la C. de O. al U. T., precum și posibilitatea de a ataca măsura în cadrul instanțelor de judecată. Indicarea unei proceduri speciale, prealabile de contestare și faptul că reclamanta a uzat în mod procedural de căile de atac, indică faptul că aceasta nu a fost prejudiciată în niciun drept al său.
Susținerile privind faptul că decizia a fost emisă de un organ necompetent nu pot fi primite. Decizia de sancționare a fost emisă în numele U. de rectorul acesteia, așa cum și contractul individual de muncă dintre părți a fost semnat și asumat pentru angajator, de rectorul U., așa cum un director angajează pentru societate actele de încheiere, executare, modificare ori încetare a raporturilor de muncă.
Sub aspectul prescrierii dreptului de a angaja răspunderea disciplinară, apreciată ca apărare de fond, s-a reținut că fapta săvârșită de reclamantă s-a produs în data de (...), iar angajatorul a procedat la emiterea deciziei înăuntrul termenului de 30 de zile de la data luării la cunoștință, respectiv la (...). Comunicarea ulterioară a deciziei nu decade angajatorul său din dreptul de a sancționa disciplinar, aceasta marcând doar momentul de la care sancțiunea produce efecte.
De asemenea, nu poate fi adus în discuție faptul că efectele sancțiunii se produc anterior comunicării, atâta timp cât sancțiunea aplicată este una cu caracter precumpănitor moral, fără procedură de executare.
Raportat la aceste considerente, instanța a apreciat că, sub aspect legal, măsura dispusă de pârâta de rândul I întrunește toate condițiile prevăzute de lege, fiind motivată în fapt și în drept.
Sub aspectul fondului, instanța a reținut că reclamanta nu a respectat o hotărâre internă a angajatorului, refuzând să se prezinte la examenul de restanță din (...). În conformitate cu prevederile legale și statutare, U. T. a hotărât organizarea unor sesiuni speciale de examene, însă reclamanta, ignorând principiile fundamentale ale dreptului muncii, a refuzat să dea curs organizării angajatorului, aducând aprecieri acestora.
Potrivit legislației muncii, angajatorul are atributul de a emite acte și hotărâri interne, cu respectarea prevederilor legale, privind organizarea activității. În baza principiului consacrat de legislația muncii, de subordonare al angajatului față de angajator, salariatul are datoria de a se supune deciziilor și hotărârilor interne, ori, în situația în care se simte vătămat într-un drept al său, să uzeze de mijloacele specifice de sesizare ori contestare, în caz contrar, angajatorul având la îndemână instituția răspunderii disciplinare.
În speță, reclamanta a procedat cu nerespectarea principiilor disciplinei muncii, desconsiderând o hotărâre internă, care atâta timp cât nu a fost contestată, este benefică pentru instituție și nu lezează un drept, trebuie respectată.
Nu pot fi reținute nici apărările legate de condițiile muncii suplimentare, atâta timp cât reclamanta nu a prestat ore suplimentare, neparticipând la sesiunile de examene organizate special.
În ce privește aplicarea sancțiunii, instanța a considerat că în mod corect pârâta a apreciat și aplicat gradual sancțiunea, raportat la caracterul abaterii săvârșite, prevederile art.266 C. Muncii fiind aplicate în mod corect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. R. M., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința admiterii Contestației astfel cum a fost formulată,respectiv, în principal, constatarea nulității, iar în subsidiar, anularea D. Nr.
26.961/(...) a R.ui U. T. ("UTCN"), ca fiind netemeinică și nelegală; constatarea nulității, iar în subsidiar anularea H. C.ui Facultății de A. și C. din cadrul UTCN ca fiind netemeinică și nelegală; radierea sancțiunii din cartea de muncă a reclamantei.
În motivarea recursului recurenta critică hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând următoarele:
A. Greșita soluționare a criticilor de nelegalitate.
- Consideră recurenta că excepția prescripției răspunderii disciplinare a fost respinsă în mod eronat, fără a se avea în vedere dispozițiile art. 122 din Legea nr. 128/1997 (Statutul personalului didactic), în vigoare la data aplicării sancțiunii, care conține dispoziții speciale față de C. muncii, obligând unitatea să și comunice decizia de sancționare în termenul de 30 de zile.
In condițiile in care Statutul conține norme derogatorii de la dreptul comun cu privire la răspunderea disciplinară, comunicarea D. și H. atacate a avut loc în afara termenului de 30 de zile calculat de la săvârșirea pretinsei fapte, termenele aferente procedurii disciplinare sunt termene de prescripție, iar prescripția vizează însăși fondul dreptului de a sancționa, consideră recurenta că, în raport de prevederile art. 122 alin. 1 din Statut, răspunderea disciplinara este prescrisa, sens în care reiterează că Decizia și H. atacate sunt nule.
În mod eronat prima instanță a respins excepția prescripției, cu atât mai mult cu cât și-a fundamentat raționamentul făcând apel la o instituție diferită de cea a prescripției, anume cea a decăderii sancțiunea decăderii care este o sancțiune pur procedurală.
- Prima instanță a respins eronat apărarea privind emiterea D. de către un organ necompetent.
Argumentele expuse de prima instanță cu privire la excepția în cauză sunt fundamentate exclusiv pe prevederile din dreptul comun, aplicabil în speță - conform art. 146 din Statut - numai în măsura în care Statutul nu prevede dispoziții derogatorii. Or, raportat la materia răspunderii disciplinare a cadrelor didactice, Statutul derogă de la dreptul comun.
Conform art. 123 alin. 1 din Statut, "sancțiunea se stabilește ( ... ) de către autoritatea prevăzută la alin. 119 alin. 3, care a numit comisia de cercetare disciplinară", respectiv - cu privire la sancțiunea avertismentului (art. 116 lit. b) - de C. facultății (în speță F. de A. și C.) și nicidecum de către rector.
A. cum stipulează dispozițiile art. 123 alin. 4 lit. b din Statut, rectorul are doar rolul de a comunica persoanei în cauză sancțiunea stabilită de C. facultății, fără vreo ingerință în cercetarea disciplinară și/sau în aplicarea sancțiunii.
In speță, astfel cum reiese în mod neechivoc din Decizia atacată, rectorul a decis sancționarea reclamantei cu avertisment și a indicat unele elemente prevăzute de art. 268 alin. 2 din C. muncii (art. 2, 3, 4, 5 din Decizie), depășindu- și astfel atribuția rezervată de legiuitor, aceea de comunicator al sancțiunii aplicate.
- În mod greșit a reținut prima instanță legala constituire a C. de cercetare.
Apreciază recurenta că necooptarea reprezentantului organizației sindicale ori a unui reprezentant al salariaților în cadrul comisiei de cercetare constituie încălcarea unei obligații legale care conduce ea însăși la nelegalitatea D. de sancționare, fără a avea relevanță dacă persoana cercetată s-a prezentat sau nu în fața comisiei sau dacă a solicitat sau nu cooptarea unui atare membru. Este de observat că prima instanță a validat critica recurentei cu privire la încălcarea acestei obligații legale, dar a apreciat că sancțiunea atașată nu ar fi nulitatea.
A., potrivit art. 119 alin. 2 din Statut, din componența C. de cercetare disciplinară face parte în mod obligatoriu "un reprezentant al organizațieisindicale din care face parte persoana aflată în discuție sau un reprezentant al salariaților". Or, din Raportul C. de disciplină depus la dosar nu rezultă că s-ar fi respectat prevederile legale menționate; respectarea textului indicat presupunea ca atât în actul de desemnare a C., cât și în toate actele încheiate de acest organ disciplinar, reprezentantul sindicatului sau al salariaților să fie menționat în mod expres cu această titulatură, obligație nerespectată în speță.
B. Greșita dezlegare a criticilor de netemeinicie.
Prima instanță a apreciat în mod greșit că obligația impusă de pârâtă de a participa la sesiunile speciale de restanțe reflectă prerogativa angajatorului de a stabili organizarea și funcționarea unității și că recurenta avea obligația de a se supune acestei hotărâri interne. a) Prerogativa organizatorică invocată de prima instanță presupune o dimensiune colectivă, în sensul dreptului angajatorului de a organiza diferitele compartimente ale unității, precum și corelațiile între acestea, dar și o dimensiune individuală, în sensul prerogativei de a defini atribuțiile specifice fiecărui post.
Apreciază că stabilirea unor sesiuni speciale de restanțe nu face parte din prerogativa organizatorică a unității, cel puțin raportat la dimensiunea colectivă, în condițiile în care stabilirea sesiunilor speciale nu au legătură cu dimensionarea compartimentelor și a stabilirii relațiilor dintre acestea. Stabilirea sesiunilor speciale de restanțe se încadrează în conținutul unei alte prerogative a angajatorului (art. 40 alin. l lit. c - a da dispoziții obligatorii pentru salariat, sub rezerva legalității acestora). b) Conform art. 268 alin. 2 lit. b) din C. muncii, Decizia de sancționare trebuie să precizeze expres normele încălcate de salariat ("prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă"). Decizia atacată indică o serie de prevederi ale R. privind activitatea profesională a studenților ca norme încălcate de salariat. Prin C. formulată, prezenta recurentă a argumentat că nu a încălcat niciuna dintre normele indicate expres în Decizie.
Din considerentele Sentinței atacate, rezultă că prima instanță nu și-a limitat controlul la obiectul învestirii sale (dacă normele indicate în Decizie ca fiind încălcate și atrăgând sancționarea au fost realmente încălcate de recurentă), ci și-a extins în mod nejustificat analiza asupra caracterului unor acte (decizii și hotărâri interne) care nu sunt indicate de pârâtă în fundamentarea D. de sancționare (în speță hotărârea de organizare a unor sesiuni speciale de restanțe).
Apreciază că pentru justa soluționare a speței era necesar ca instanța să stabilească dacă prevederile din Regulament precizate în Decizia de sancționare au fost sau nu încălcate de recurentă. Altfel spus, recurenta nu a fost sancționată pentru că a încălcat o dispoziție cu caracter obligatoriu (cum greșit a reținut prima instanță), ci pentru că ar fi încălcat niște prevederi concrete din Regulament. De altfel, conținutul D. de sancționare nu conține nicio referire la art. 40 alin. 1 lit. c) din C. muncii astfel încât fundamentarea soluției atacate pe acest argument apare ca fiind eronată. c) Obligația participării cadrului didactic la sesiunile speciale de restanțe nu este inclusă în câmpul raporturilor de muncă dintre părți.
Înscrisurile care stabilesc obligațiile cadrului universitar în raportul de muncă cu unitatea sunt: Contractul de muncă (individual și colectiv); fișa postului; P. de învățământ pentru anul universitar (în speță, anul 2009-2010); Structura anului universitar; Regulamentul privind activitatea profesională a studenților.
Niciunul dintre acestea nu se face referire la obligația cadrului didactic de a participa la sesiuni speciale de restante si nu statuează obligația cadrului didactic de a participa la sesiunile speciale de restante (cele care nu sunt incluse în P. de învățământ si în structura anului universitar).
Referirile la conținutul R. - "cap. 6, art. 6.6-6.11, cap. 7, art. 7.1-7.5 si cap.
12, art. 12.1" nu sunt în măsură să justifice teza UTCN în sensul că ar permite organizarea a mai mult de doua examinări pe an.
Dimpotrivă, din chiar prevederile citate rezultă că nu este permisă organizarea a mai mult de două examinări pe an (decât în cazurile limitative prevăzute de art. 6.8. din Regulament, cazuri neincidente în speță), de unde concluzia că refuzul reclamantei de a participa la organizarea unor alte examinări decât cele legale a fost justificat.
Nici P. de învățământ și nici Structura anului universitar 2009-2010 nu prevăd sesiunea specială de restanțe din (...) (și nici o altă sesiune de restanțe), ceea ce o îndreptățea pe recurentă să refuze, în mod justificat, participarea la aceste examinări care exced programei de învățământ. Mai mult, obligația de a participa la aceste examinări speciale nu se regăsesc nici în Contractul Individual de muncă și nici în Fișa postului recurentei.
Chiar dacă s-ar accepta că instanța s-ar fi putut raporta și la alte norme decât cele precizate în Decizie, apreciază că prerogativa unității de a da dispoziții cu caracter obligatoriu pentru angajat se subsumează premisei ca dispoziția să fie inclusă în câmpul contractual al raportului de muncă. Or, prima instanță a refuzat să cerceteze dacă obligația impusă recurentei privind participarea la sesiunea specială de restanțe din (...) este sau nu inclusă în arealul acestui raport de muncă. d) Fapta recurentei nu era sancționabilă. Munca suplimentară poate fi efectuată numai cu acordul salariatului, conform art. 117 din C. muncii.
Sancționarea recurentei a avut la bază neprezentarea acesteia la sesiunile speciale de restanțe, sesiuni organizate suplimentar față de P. de Î. și în afara
Structurii anului universitar. Or, a pretinde obligativitatea participării la aceste examene echivalează cu obligația efectuării - fără acordul salariatului - de ore suplimentare neplătite, ceea ce contravine normei indicate din C. muncii.
Intimata pârâtă U. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerearecursului ca nefondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește excepția prescripției dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară Curtea constată criticile recurentei ca fiind nefondate.
A., art. 268 alin. 1 din codul muncii reglementează obligația angajatorului de a emite decizia de sancționare disciplinară în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei, termenele reglementate de aceste dispoziții legale fiind termene de prescripție a răspunderii disciplinare.
Art. 268 alin. 3 din codul muncii prevede că „decizia de sancționare se comunică salariatului în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.";
Într-adevăr art. 122 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (în vigoare la data aplicării sancțiunii) prevedea că
„Cercetarea propunerii de sancționare și comunicarea deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată în condica de inspecții sau la registratura generală a unității școlare ori a instituției de învățământ superior, după caz.";
Curtea nu poate reține însă susținerile recurentei în sensul că acest text special derogă de la dreptul comun sub aspectul sancțiunii ce intervine în situația necomunicării deciziei de sancționare disciplinară în cadrul termenului de 30 de zile reglementat de art. 122 alin. 1 din Legea nr. 128/1997.
În raport de prevederile dreptului comun (art. 268 alin. 3 din codul muncii) potrivit cărora comunicarea deciziei de sancționare marchează momentul de la care aceasta produce efecte, Curtea reține că necomunicarea în cadrul termenului de 30 de zile menționat mai sus nu atrage nulitatea sancțiunii, sancțiunea pentru necomunicare constând doar în lipsa producerii efectelor sancțiunii disciplinare aplicate, astfel că se constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a acestor dispozițiilor legale incidente sub acest aspect.
Referitor la susținerea recurentei în sensul că decizia a fost emisă de un organ necompetent Curtea constată că în cauză au fost respectate prevederile art. art. 123 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, întrucât prin H. nr. 140/(...) C. Facultății de A. și C. din cadrul U. T. C.-N. (fila 11 dosar fond), în baza raportului comisiei de cercetare a faptelor săvârșite de reclamantă, a fost stabilită sancțiunea disciplinară „avertisment"; pentru faptele comise de recurentă.
După parcurgerea procedurii reglementate de lege și stabilirea sancțiunii de către organul competent, angajatorul, prin reprezentant, respectiv rectorul U.
T. C.-N., a procedat la întocmirea deciziei nr. 26.961/(...), cuprinzând elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 din C. muncii, acesta fiind actul juridic care a fost comunicat cadrului didactic sancționat și în baza căruia se produc efectele juridice ulterioare comunicării, respectiv sub aspectul momentului aplicării sancțiunii și al începerii curgerii termenului de contestare a sancțiunii.
Este evident că în raport de prevederile art. 268 din C. muncii era necesar a se emite o decizie privind sancționarea disciplinară a cadrului didactic, iar această decizie a fost emisă de către angajator, prin reprezentantul său, fără a se putea reține că prin această decizie rectorul universității este cel care a stabilit sancțiunea disciplinară a „avertismentului";, întrucât sancțiunea a fost stabilită conform legii de către consiliul facultății.
Curtea apreciază ca fiind nefondate și criticile recurentei referitoare la constituirea C. de cercetare, având în vedere, pe de o parte, faptul că intimata a arătat că, comisia de cercetare a abaterilor alcătuită la nivelul consiliului
Facultății de A. și C. a fost constituită din trei membri, toți cu grad de profesor universitar, dintre aceștia dl.G. Lazea fiind reprezentant al salariaților, fiind fără relevanță faptul că în actele întocmite de comisie nu este menționată expres calitatea acestuia de reprezentant al salariaților. Pe de altă parte, este de subliniat faptul că prin această prevedere legală se asigură practic o garanție suplimentară a dreptului la apărare a salariatului, ori, în condițiile în care contestatoarea nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară, Curtea apreciază că în mod corect a statuat instanța de fond că nu s-ar putea reține nelegalitatea deciziei de sancționare pentru acest considerent.
În ce privește legalitatea deciziei contestate din perspectiva respectării prevederilor art. 268 alin. 2 lit. b) din C. muncii Curtea apreciază criticile recurentei ca fiind fondate, având în vedere următoarele considerente:
Conform art. 268 alin. 2 lit. b) din C. muncii (în forma în vigoare la data emiterii deciziei), decizia de sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Sub acest aspect se constată că Decizia atacată indică o serie de prevederi ale R. privind activitatea profesională a studenților, utilizând sistemul ECTS, respectiv capitolul 6 - art. 6.1-6.11, capitolul 7 - art. 7.1-7.5 și cap. 12 - art. 12.1, menționându-se că potrivit acestor reglementări pentru studenții U. T. sepot cuprinde în planul de învățământ și alte sesiuni, cum sunt cele de consultații și restanțe, în afara sesiunilor de examene obișnuite.
Înscrierea în decizie a prevederilor statutului de personal, ale regulamentului intern sau contractului colectiv de muncă aplicabil are relevanță pentru ca, în caz de conflict de muncă, instanța de judecată să poată stabili și verifica dacă într-adevăr fapta salariatului constituie abatere disciplinară, respectiv dacă reprezintă o încălcare a atribuțiilor de serviciu ale acestuia, a normelor legale sau ale contractului colectiv de muncă.
Ori, din examinarea prevederilor indicate în decizie se constată că prin acestea nu sunt instituite obligații în sarcina cadrului didactic, a căror nerespectare eventual ar fi putut atrage răspunderea disciplinară a acestuia.
Față de condiția impusă de lege ca aceste mențiuni referitoare la prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat să se regăsească în cuprinsul deciziei de sancționare, Curtea constată că în mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanta a încălcat o hotărâre internă a angajatorului referitoare la organizarea unei sesiuni speciale de examene, câtă vreme în decizia de sancționare nu se face referire la încălcarea de către reclamantă a unei asemenea hotărâri și nu este indicată o asemenea hotărâre. Aceasta întrucât în cazul conflictului de muncă determinat de contestarea deciziei de sancționare instanța este ținută a analiza legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare în raport de motivele de fapt și de drept prezentate de angajator în acea decizie, față de care salariatul și-a pregătit și formulat apărările.
Este de observat că potrivit art. 6.8. din Regulamentul menționat în decizie,
Biroul Senatului poate decide organizarea unei sesiuni de examene speciale pentru studenți aflați, pe durata sesiunilor menționate la art. 6.8, in una din următoarele situații excepționale: Graviditate; handicap temporar; Evenimente deosebite in familie; Alte situații reglementate de legislația in vigoare.
Însă, în raport de fapta reținută în sarcina contestatoarei, și anume aceea că a refuzat să se prezinte la examenul de restanțe din data de (...), această prevedere din regulament nu poate constitui suport suficient pentru a se reține că fapta contestatoarei constituie abatere disciplinară, neputându-se reține că prin fapta descrisă aceasta a încălcat prevederea care reglementează posibilitatea Biroului senatului de a organiza o sesiune de examene specială în condițiile precizate și nicidecum nu reglementează o obligație pentru cadrul didactic.
Față de aspectele reținute mai sus Curtea de A. constată decizia de sancționare contestată este nelegală ca urmare a nerespectării prevederilor art. 268 alin. 2 lit. b din C. muncii (în forma în vigoare la data emiterii deciziei), motiv pentru care apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte critici de netemeinicie formulate de contestatoare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod procedură civilă, cu referire la art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va fi admisă contestația formulată de reclamanta C. R. M. în contradictoriu cu pârâta U. T. din C.-N. și se va dispune anularea deciziei numărul 26.961/(...) emisă de pârâtă.
În raport de considerentele expuse mai sus potrivit cărora H. C.ui Facultății de A. și C. nr. 140 din data de (...) constituie un act emis în cadrul procedurii legale prin care s-a stabilit sancțiunea disciplinară, însă actul juridic final în care se concretizează sancționarea disciplinară a contestatoarei îl constituie Decizia nr. 26.961/(...) emisă de R. U. T. din C.-N. pârâta U. T., comunicată contestatoarei, Curtea apreciază că anularea acestei decizii lipsește de efecte juridice celelalte acte întocmite în cadrul procedurii cercetării și sancționării disciplinare, implicit și H. C.ui Facultății de A. și C. nr. 140 din (...).
Având în vedere că în cauză nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că în carnetul de muncă al contestatoarei s-a înscris vreo mențiune cu privire la sancțiunea disciplinară ce a făcut obiectul contestației, Curtea va menține soluția instanței de fond de respingere a acestui capăt de cerere, urmând, totodată, a se menține și celelalte dispoziții pricind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, care nu au făcut obiectul criticilor din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta C. R. M. împotriva sentinței civile numărul 3340 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite contestația formulată de reclamanta C. R. M. în contradictoriu cu pârâta U. T. și în consecință:
Anulează decizia numărul 26.961/(...) emisă de pârâta U. T..
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
Red.GLT/dact.MS/3 ex. Jud.fond: E.B.
GREFIER
A. B.
| ← Decizia nr. 4322/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3904/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
