Decizia nr. 3543/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3543/R/2012

Ședința 0 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. P. P. ȘI I. S. S. împotriva sentinței civile nr. 1380 din 20 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat A. V., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat

A. V. personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că această cauză a fost repusă pe rol atât la solicitarea reclamantului intimat cât și la solicitarea pârâtei recurente.

Reclamantul intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursului formulat de pârâta recurentă.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj sub nr. (...) reclamantul A. V. a chemat în judecată pe pârâta A. J. P. P. și I. S. S., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă stagiul realizat în sistemul public de pensii, sporul pentru munca prestată în timpul nopții, alte sporuri și majorări salariale primite în perioada în care a muncit în cadrul F. de B. SA Z.

La data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosar nr. (...), s-a respins excepția necompetenței materiale a completului de litigii de muncă și asigurări sociale, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. J. pentru P. și I. S. S., și excepția a inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de pârâta A. J. pentru P. și I. S. S.

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul A. V., împotriva pârâtei A. J.

P. P. ȘI I. S. S., care a fost obligată să elibereze la cererea reclamantului o adeverință care să cuprindă stagiul realizat în sistemul public de pensii, sporul pentru munca prestată în timpul nopții, alte sporuri și majorări salariale primite în perioada în care a fost angajat al SC F. de B. SA Z.

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

Excepțiile lipsei calității procesuale pasive, și a inadmisibilității au fost respinse.

Astfel, s-a reținut că reclamantul solicită pârâtei eliberarea de copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, pentru perioada în care a lucrat la F. de B. Z.

Pârâta refuză acest lucru cu motivarea că solicitarea nu face obiectul activității și atribuțiilor sale, depozitarul documentelor, din perspectiva art. 18 din Legea nr. 16/1996 trebuind să fie A. N.

Poziția astfel exprimată, arată fără putință de tăgadă că pârâta nu dorește să onoreze solicitarea reclamantului.

Prin urmare, față de acest refuz explicit, și în egală măsură, actual, acțiunea reclamantului nu poate fi paralizată prin faptul că acesta nu ar fi urmat procedura prealabilă prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 ori pentru că acțiunea a fost introdusă după trecerea termenului de 6 luni sau 1 an, statornicit în Legea nr. 554/2004.

Conform art.2 alin.1 lit. a din Legea nr.554/2004, persoană vătămată este

„orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri";.

Astfel, refuzul de a emite o adeverință cu mențiunile solicitate nu poate fi asimilat cu un act administrativ vătămător, conform articolului mai sus menționat.

Prin urmare, excepția inadmisibilității cererii a fost respinsă.

Tot pentru aceleași motive a fost respinsă și excepția necompetenței materiale a instanței deoarece nu ne aflăm în situația unei acțiuni în contencios administrativ, ci în prezența unui litigiu de muncă.

Pârâta A. J. P. P. și I. S. S. este depozitara documentelor solicitate de către reclamant, prin urmare nu poate susține că nu ar avea calitate procesuală pasivă, deoarece reclamantul nu ar putea solicita documente de la o instituție a statului care nu le deține.

În aceeași ordine de idei, pârâta D. J. S. a A. N., care nu deține aceste documente, nu poate fi obligată a le elibera chiar dacă, potrivit art. 18 din Legea nr. 16/1996, în cazul desființării unei persoane juridice documentele cum sunt cele solicitate de reclamanți trebuie preluate de A. N.

Cu privire la fondului cauzei, instanța a avut în vedere următoarele:

La data de 8 ianuarie 2004 D.D.F.S.S. S. (a cărei succesoare este D. S.), iar apoi A.J.P.S S. a procedat la recepția actelor care generează relații de pensii din cadrul S. F. S. Z., sens în care s-a încheiat un proces-verbal de recepție, aflat la fila 419 în dos. nr. (...), vol. I.

După această preluare, pârâta D. S. a inițiat o corespondență oficială cu diverse instituții ale statului, cu scopul declarat ca acestea să preia arhiva S. F. de B. S.

Astfel, pârâta D. S. s-a adresat cu memorii M.ui Muncii, Familiei și Egalității de Ș., D. J. S. a A. N., C. N. de P. și A. D. de A. S. precum și C. J. de P. S. (f. 393 - 427, dos. (...), vol. I.

Aceste demersuri au rămas însă fără rezultat astfel că și în prezent documentele care atestă stagiile de cotizare ale angajaților fostei S. F. de B. S. Z. (pentru care s-a dispus lichidarea judiciară) se află în păstrarea pârâtei A. S.

Prin urmare, refuzul pârâtei de a elibera copii ale actelor necesare reclamantului pentru reglementarea raporturilor lor cu Casa J. S. este nejustificat.

Abilitarea legală a pârâtei A. J. P. P. și I. S. S. ori a unei alte instituții a statului de a depozita documentele relative la stagiile de cotizare ale reclamanțilorse constituie într-o dispută care nu are legătură cu solicitarea reclamantului și care nu poate să lezeze interesele legitime ale acestuia.

P. cele ce preced, în baza art.159 alin.(1) din Legea nr. 263/2010 și art.125, 126 din H.G. nr. 257/2011 instanța a admis acțiunea potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. J. pentru P. și I. S. S. a declarat recursprin care a solicitat modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii.

În motivarea recursului s-au formulat următoarele critici:

1. Greșita calificare a litigiului dedus judecății ca un conflict de muncă, în realitate aparținând sferei contenciosului administrativ conform Legii nr.

554/2004, deoarece A. J. pentru Prestații S. S. nu este succesoarea în drepturi a

S. F. de B. Z. S. (fostul angajator al reclamantului).

2. Prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut

(art.304 pct.6 C.pr.civ.), neavând în vedere că A. J. pentru Prestații S. S. deține statele de plată ale fostului angajator desființat care nu au caracter individual, ci cuprind datele personale ale tuturor salariaților.

Prin predarea acestor documente reclamantului nu va fi posibilă eliberarea datelor și informațiilor solicitate de ceilalți salariați.

3. Recurenta nu poate atesta stagiile de cotizare realizate de reclamant, neavând atribuții legate de plata contribuțiilor sociale.

4. Neurmarea procedurii prealabile instituite de art.11 din Legea nr.554/2004.

5. Lipsa calității procesuale pasive a pârâtei în raport de prevederile HG nr.1., care enumeră atribuțiile agențiilor teritoriale în domeniul organizatoric, financiar, în domeniul evidenței și raportării, în domeniul comunicării și informării, în domeniul reprezentării și în domeniul sistemului de informații.

Se recunoaște preluarea arhivei de către recurentă în anul 2001, însă se invocă dispozițiile Legii nr.16/1996 cu modificările ulterioare, prezentându-se evoluția legislativă în domeniu sub aspectul instituției căreia îi revine obligația de eliberare a adeverinței, respectiv direcția generală de muncă și prestații sociale până în anul 2001, casele județene de pensii până în anul 2006 și direcțiile județene ale arhivelor naționale în prezent.

Se invocă imposibilitatea legală și materială (lipsa personalului, a unei structuri specializate în eliberarea documentelor, a unui spațiu adecvat) a executării acestei obligații.

Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare pentru a-și exprima pozițiaprocesuală.

Nu au fost administrate probe noi.

Recursul este nefondat.

1) Prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu A.

J. de P. și I. S. S., obligarea acesteia la eliberarea unor documente care atestăvechimea sa în muncă, inclusiv sporurile aferente.

Competența instanței de contencios administrativ este atrasă în condițiile

Legii nr. 554/2004, relevante în soluționarea speței fiind dispozițiile art. 8 alin. 1 din acest act normativ, potrivit cărora instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar ca urmare a refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri de către o autoritate publică.

Dispozițiile legale menționate anterior trebuie coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care definesc autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Rezultă din dispozițiile legale citate anterior că, pentru a fi în prezența unui litigiu de contencios administrativ de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ, refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri trebuie să vină din partea unei autorități publice, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 2 lit. b din Legea nr. 554/2004, care acționează în regim de putere publică.

Raportând cele reținute anterior la prezenta speță, Curtea constată că recurenta-pârâtă nu s-a comportat ca o autoritate publică, în sensul celor reținute anterior, respectiv nu a acționat în regim de putere publică.

Reclamantul s-a adresat recurentei-pârâte cu solicitarea de a elibera copii de pe statele de plată în calitatea acesteia de depozitară temporară a arhivei SC F. B. SA Z., societate desființată, temeiul cererii reclamantului fiind tocmai dispozițiile art. 40 alin. 2 Codul muncii, care obligă angajatorii să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

Prin urmare, recurenta neacționând în regim de putere publică, ci având doar calitatea de depozitară temporară a arhivei fostului angajator al reclamantului, refuzul acesteia de a elibera documentele solicitate nu poate fi considerat un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, refuz care să vină din partea unei autorități publice, în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr.

554/2004, astfel încât nu poate atrage, în speță, competența instanței de contencios administrativ.

2) Dispoziția primei instanțe de obligarea a pârâtei la eliberarea către reclamant a tuturor documentelor deținute referitoare la veniturile salariale realizate de reclamant în perioada în care a fost angajat la S. F. de B. S.A, nu poate fi interpretată, contrar aserțiunii recurentei, ca o predare către reclamant a întregii arhive a S. F. de B. S.

O atare interpretare susținută de pârâtă în sprijinul motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.6 C.pr.civ. nesocotește faptul că obiectul acțiunii îl reprezintă eliberarea unei adeverințe privind activitatea reclamantului, precum și că documentele pe care pârâta trebuie să le elibereze reclamantului sunt cele care se referă doar la persoana acestuia.

Prin urmare în mod evident își va putea îndeplini această obligație prin eliberarea unei adeverințe cuprinzând datele și informațiile referitoare la activitatea desfășurată de reclamant pe baza documentelor deținute și verificabile.

3) Tot astfel, este evident că perioada în care reclamantul și-a desfășurat activitatea la S. F. de B. S.A este anterioară intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, act normativ care este bazat pe principiul contributivității și reglementează rolul C. J. de P. de a atesta plata contribuțiilor sociale.

Or, în raport de perioada la care se referă acțiunea reclamantului anterioara datei de (...), sunt incidente în cauză dispozițiile Decretului nr.389/1972, care prin art.1 și art.3 stabilește că angajatorul depune contribuția de 15% asupra câștigului brut, ceea ce semnifică sub acest aspect probatoriu că deține documentele justificative ale acestei operațiuni care fac parte din arhiva preluată de pârâtă.

Prin urmare, pârâta își va putea executa obligația privind stagiul de cotizare prin menționarea plății contribuțiilor datorate asupra veniturilor realizate de reclamant, conform Decretului nr.389/1972, în măsura în care rezultă acest aspect din documentele deținute.

4) Nefiind incidente prevederile Legii nr.554/2004, conform considerentelor expuse în cadrul analizei primului motiv de recurs, demersul judiciar al reclamantului nu este supus procedurii prealabile reglementate de actul normativ invocat.

5) Reclamantul este îndreptățit conform art.40 alin.2 lit. h Codul muncii, să obțină de la fostul angajator „toate documentele care atestă calitatea ei/lui de salariat";.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.12 din Legea nr.16/1996 a A. N., persoanei juridice angajatoare îi revine obligația de a păstra documentele create sau deținute, în categoria cărora intră statele de plată la care se referă acțiunea reclamantului.

Această obligație îi revenea fostului angajator al reclamantului, respectiv S.

F. de B. S.A, însă ca urmare a încetării existenței sale ca persoană juridică în anul 2001, obligația păstrării documentelor create cu valoare practică s-a transmis în temeiul art.18 din Legea nr.16/1996 M.ui Muncii și Protecției S. sau direcțiilor județene ale acestuia.

Deși norma juridică menționată anterior a fost modificată prin instituirea obligației de păstrare a documentelor cu valoare practică în sarcina C. J. de P. S., iar ulterior D. J. S. a A. N., Curtea constată că nici în prezent nu a operat în concret transmisiunea acestei obligații; or, consecințele disputei între instituțiile locale din județul S. cu privire la păstrarea documentelor nu pot să se repercuteze asupra foștilor salariați, îndreptățiți să obțină actele necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Prin urmare, în prezent A. J. de P. și I. S. S. are obligația eliberării actelor solicitate în calitate de succesor legal al fostului angajator în obligația de păstrare a documentelor cu valoare practică, precum și de deținător faptic ala acestei arhive.

În raport de aceste considerente, este irelevantă pretinsa lipsă a atribuțiilor legale ale pârâtei în raport de prevederile HG nr. 1., deoarece obligația sa de eliberare a datelor solicitate de reclamant nu rezidă din dispozițiile pe care le invocă, ci din prevederile Legii nr. 16/1996, coroborate cu împrejurarea deținerii faptice a arhivei fostului angajator.

De asemenea, recunoașterea dreptului reclamantului nu este condiționată de existența mijloacelor materiale ale pârâtei pentru eliberarea actului, astfel încât excepția lipsei calității procesuale nu este întemeiată.

P. considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ.,

Curtea de A. va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

În faza procesuală a recursului nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. J. DE P. ȘI I. S. S. împotriva sentinței civile nr. 1380 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

D. G. L. D.

S. D.

C. M.

Red.DG/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: R.M.P.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 3543/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă