Decizia nr. 4218/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.4218 /R/2012
Ședința publică din data de 9 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. G. împotriva sentinței civile nr. 2432 din (...) pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă S. Î. ȘI R. L. ȘI U. C. I. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentului - avocat A. M. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că raportat la ștampila care apare pe dovada de realizare a procedurii de citare, deși există mai multe societăți la sediul pârâtei, există o registratură comună pentru toate aceste societăți, registratură care repartizează citațiile fiecărei societăți.
Se constată de asemenea că pârâta a formulat întâmpinare depusă la dosar la data de 1 octombrie 2012. Reprezentanta recurentului arată că nu are de formulat cereri prealabile.
Nefiind formulate cereri în probațiune, instanța declară închise dezbaterile
și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele expuse în scris, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de 17 februarie 2012, reclamantul G. G. a solicitat obligarea pârâtei SC Î. și R. L. și U. „. I. S. la acordarea a 6 salarii de baza brute negociate cu ocazia concedierii, asupra cărora să se aplice rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că în luna februarie 2010 a fost disponibilizat ca urmare a unor măsuri de concediere colectivă și că potrivit prevederilor art. 80 din C. C. de M. la nivel de ramura a transporturilor i se cuveneau compensații conform dispozițiilor legale și C.ui C. de M. aplicabil. Se mai invocă prevederile art. 67 și art. 69 lit. b C. muncii, O. 9..
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că suma solicitata a fost acordata reclamantului în cuantumul prevăzut de H. 1..
Prin sentința civilă nr. 2432 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), afost respinsă ca nefondata acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cererea reclamantului de acordare a celor 6 salarii datorate în urma concedierii se întemeiază atât pe prevederile C. M., cât și pe prevederile C. C. de M. la nivel de ramura al transporturilor.
Faptul că reclamantul a fost angajat al societății pârâte, precum și faptul concedierii sale, recunoscută de altfel și de pârâtă, sunt dovedite cu înscrisuri.
Reclamantul a fost concediat în cursul anului 2010.
Pârâta a acordat reclamantului drepturile solicitate, în temeiul HG nr. 1.. Suma compensatorie acordată reclamantului a fost achitată cu ordine de plată, angajatorul reținând corect la sursă, sumele datorate cu titlu de contribuții de sănătate, pensie, șomaj și impozit, conform art. 296/4 lit. K din C. Fiscal.
Prin urmare, apreciind că pârâtele și-au executat obligația prevăzută de legislația muncii în vigoare și contractele colective de muncă, instanța a respins ca nefondată acțiunea.
Întrucât pârâta nu a căzut în pretenții, instanța a respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare s-a arătat, în esență, că a fost disponibilizat ca urmare a unor măsuri de concediere colectivă, motivată pe dispozițiile art. 55 lit. c), art.58 alin. (2) și art. 65 din C. M..
Drepturile angajatului sunt protejate atât de C. muncii cât și de C. C. de M. la nivel de R. a transporturilor pe anii 2008-2010 și totodată de C. individual de muncă.
Dreptul acestuia la plata celor 6 salarii compensatorii, pe care le-a solicitat, are ca bază legală C. C. de M. la nivel de ramură a transporturilor pe anii 2008-
2010 nr. 7., din (...), publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din (...), încheiat la (...), conform art. 10 și art. 11 din L. nr. 130/1996, republicata, înregistrat la M. M., F. și E. de Ș. sub nr. 722/03/(...), în cap. VI, unde art. 80 alin. (1) prevede astfel: „părțile convin ca la desfacerea contractului individual de munca, din inițiativa angajatorului, salariații sa primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestata, și o plata compensatorie în valoare de minim
6 salarii de baza brute negociate";. Alin. (2) precizează cazurile de aplicabilitate ale acestor dispoziții, iar în ceea ce îl privește pe recurent, incidentă este ipoteza prevăzuta la litera a), „când unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza, ca urmare a reorganizării";, or, acesta a fost disponibilizat tocmai ca urmare a aplicării Programului de R. și R. al societății, datorat dificultăților economice și financiare ale acesteia.
Având în vedere ca la nivel de ramura a transporturilor prevederile legale care recunosc drepturile solicitate de subsemnatul erau încă în vigoare pentru perioada în discuție, consideră nelegala hotărârea pronunțata de către instanța de fond în acest sens. Pârâta s-a apărat în sensul ca ar avea aplicabilitate C. încheiat la nivel de unitate, care nu prevede drepturile expres prevăzute în C. la nivel de ramură. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (3) din L. nr. 130/1996,republicata, „contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior";.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 din L. nr. 130/1996, republicata, iar prevederile acestor contracte produc efecte fata de toți salariații indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. (1) din L. nr. 130/1996, republicata.
C. muncii (în vigoare pentru perioada în discuție) în cuprinsul art. 236 alin.
(4), reglementează clar: „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor prevăzute de O. nr. 9., arată că deși a beneficiat de măsuri compensatorii din partea statului, prevăzute de O. nr.
9., astfel de compensații trebuie cumulate cu cele prevăzute de CCM, care se acordă din fondurile angajatorului.
Astfel art.67 C.muncii instituie în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului dreptul de a beneficia de măsuri de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de munca, angajatorului revenindu-i obligația de a lua masuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din C. muncii. Este vorba în acest caz despre o obligație a angajatorului, asumata prin contractul colectiv de munca, în speța, cel la nivel de ramură.
Instanța de fond în mod greșit a apreciat ca atâta vreme cât a beneficiat de masuri de protecție sociale în baza O. nr. 9. nu se mai poate prevala de dispozițiile art. 80 alin. (1) din CCM la nivel de ramura a transporturilor. Acest lucru deoarece nu exista între cele doua o suprapunere perfectă. Se face trimitere și la N. metodologica din 3 martie 2010 privind punerea în aplicare a masurilor de protecție sociala prevăzute de O. G. nr. 9., la cuprinsul art. 7 din O. nr. 9..
Potrivit 18 alin. (1) din O. nr. 9. sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 7 se suporta din bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar potrivit art. 21 din ordonanță, aceste drepturi sunt plătite de A. de ocupare și formare profesionala și nu din fondurile proprii ale fostului angajator.
Prin art. unic din HG nr. 1. alin. (1) se „aproba Lista societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar care vor beneficia de prevederile O. G. nr. 9. (…)";. La punctul
13 din respectiva anexa este menționata Societatea Comerciala Î. și R. L. și U. „. I. - S.. În continuare, alin. (2) prevede că „masurile de protecție socială prevăzute de O. G. nr. 9. se acordă în baza programului de restructurare/reorganizare aprobat de M. T. și infrastructurii, potrivit legii";.
În concluzie salariații concediați din motive ce nu țin de persoana lor beneficiază cumulativ atât de compensațiile prevăzute de lege și suportate din bugetul asigurărilor de șomaj cât și de compensații bănești individuale din partea angajatorului, din resursele financiare ale acestuia, dacă astfel de compensații sunt prevăzute în CCMă.
Având în vedere neplata la timp a sumelor cuvenite în conformitate cu art.166 alin.4 C. muncii recurentul solicită obligarea pârâtelor la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare și înscrisuri, anume, fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anii 2010-2011 și bugetele de venituri și cheltuieli pe aceiași ani, cu mențiunea că se atestă prin acestea faptul că din fondul de salarii au fost excluse primele acordate cu ocazia sărbătorilor de P., C. și ziua feroviarului.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.80 alin.1 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, nr.7., contract care se aplică și la nivelul pârâtei SC Î. și R. L. și U. „. I. S., potrivit anexei 5 a contractului, la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate, în alin.2 fiind stipulate situațiile în care se aplică alin.1, la litera „a"; fiind prevăzută situația în care desfacerea contractului de muncă a intervenit urmare a faptului că unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.
Potrivit art. 241 alin.1 litera c din C. muncii, în forma în vigoare în anul
2010, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, astfel că acest contract colectiv de muncă se aplică și în privința angajaților pârâtei.
Este necontestat în cauză faptul că reclamantul a fost concediat din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana acestuia urmare a desființării locului de muncă determinată de restructurarea și reorganizarea angajatorului.
La data concedierii reclamantului era în vigoare OG nr.9., în forma sa inițială, prin care au fost prevăzute măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.
Astfel în art. 7 al acestui act normativ era prevăzut: a) dreptul salariatului concediat urmare a unei concedieri colective de a beneficia de o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea; b) dreptul la indemnizație de șomaj; c) dreptul de a beneficia de un venit lunar în completare, cuantumul și durata acordării venitului în completare fiind prevăzute în art.8.
Deși în decizia de concediere privind pe reclamant nu s-a făcut nici o mențiune că reclamantul ar fi beneficiat de drepturile prevăzute în OG nr. 9., acest lucru a fost afirmat prin întâmpinarea depusă la fond de către pârâtă și recunoscut indirect de către reclamant prin răspunsul la întâmpinare, însă din dispozițiile art.18 din OG nr.9. Curtea reține că sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art.7 se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar din dispozițiile art. 21, coroborat cu cele ale art. 8, rezultă că aceste drepturi sunt plătite de A. de ocupare și formare profesională și nu din fondurile proprii ale fostului angajator.
Pârâta, în întâmpinarea depusă la fond, a susținut că prin OG nr. 9. s-au instituit norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale C.ui C. de M. la nivel de R. T., iar pe de alta parte, că nu se pot invoca dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi în condițiile în care în acea perioadă la nivelul S. C. I. S. erau în vigoare și prin urmare aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității 2007/2008 și respectiv
2..
Curtea apreciază ca fiind nefondate aceste susțineri ale pârâtei, ce au stat la baza soluției tribunalului, având în vedere că potrivit prevederilor art. 67 din C. muncii salariații concediați din motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-iobligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.
Cum prin OG nr. 9. nu s-a instituit nici o derogare expresă de la aceste prevederi legale, Curtea nu poate reține interpretarea pârâtei în sensul că acest act normativ ar cuprinde exhaustiv măsurile de protecție socială de care putea beneficia reclamantul ca urmare a concedierii și ar înlătura de la aplicare prevederile contractului colectiv de muncă menționat prin care se instituie dreptul acestuia la o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate din resursele financiare ale angajatorului.
Nu poate fi acceptată nici apărarea formulată de pârâtă, privitor la aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, fiind aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 (în vigoare la data concedierii, data de (...), în condițiile în care doar prin L. nr. 6. a fost abrogată această lege), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 C. muncii, conform cărora
„salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. O. tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În consecință, Curtea constată că deși reclamantul a beneficiat de drepturile prevăzute de art. 7 din OG nr. 9., acesta este îndreptățit și la compensațiile prevăzute de contractul colectiv de muncă menționat.
Totodată, având în vedere neachitarea la timp a acestor drepturi, în temeiul art. 166 alin. 4 C. muncii, urmează a se dispune actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor litigioase, pentru acoperirea integrală a prejudiciului.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul G. G. împotriva sentinței civile nr.
2432 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâta S. Î. ȘI R. L. ȘI U. C. I. S. și în consecință:
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului o plată compensatorie în valoare de 6 salarii de bază brute, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex.
Jud.fond. C. N. C.
| ← Decizia nr. 1204/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1/2232, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
