Decizia nr. 3548/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3548/R/2012

Ședința septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.

JUDECĂTOR : L. D.

JUDECĂTOR : S. D.

G. : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC "O." SRL împotriva sentinței civile nr. 648 din 06 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată Ș. O., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 06 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată Ș. O. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2

C.pr.civ.

De asemenea, se constată că în cursul acestei zile de 10 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă a transmis prin fax motivele de recurs prin care solicită și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.

Având în vedere dispozițiile art. 301 C.pr.civ., potrivit căruia termenul de recurs prevăzut de lege pentru motivarea recursului este de 10 zile, și având în vedere data comunicării hotărârii instanței de fond, instanța constată că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul legal, și în temeiul art. 303 C.pr.civ. coroborat cu art. 306 C.pr.civ., din oficiu, invocă excepția nulității recursului și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.648 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta Ș. O. în contradictoriu cu pârâta S.C . O. SRL și obligată pârâta la compensarea în bani a concediului legal de odihnă neefectuat de reclamantă, respectiv 17 zile în anul 2010 și 17 zile în anul 2011, prin raportare la un salariu de bază brut lunar de 720 lei, conform contractului individual de muncă nr. 5. din (...), sumă actualizată în raport de indicele de inflație la data efectivă a plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în baza contractului individual de muncă încheiat între părți, înregistrat la I. T. de M. M. sub nr. 5. din (...), reclamanta Ș. O. s-a obligat să presteze muncă pentru pârâta SC O. SRL, pe o durată nedeterminată, începând cu data de (...), în funcția de croitor, stabilindu-se un salariu de bază brut lunar în sumă de 720 lei.

Raporturile de muncă dintre părți au încetat, aspect necontestat în cauză.

Potrivit art. 146 din codul muncii, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.

Prin excepție de la prevederile alin.1, efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.

Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.

Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Pârâta nu a făcut dovada acordării concediului legal de odihnă reclamantei, respectiv a celor 17 zile în anul 2010 și 17 zile în anul 2011, cu toate că, potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina probei îi revine, fiind obligată să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Aspectele invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării nu o exonerează pe aceasta de obligația de a acorda reclamantei toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, astfel cum statuează art. 40 alin.2 lit.c) din Codul muncii.

Raportat la considerentele mai sus-expuse, în baza art. 40 alin.2 lit.c), art. 146 alin.4, art. 253, coroborat cu art. 272 din Codul muncii, instanța a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta la compensarea în bani a concediului legal de odihnă neefectuat de reclamantă, respectiv 17 zile în anul 2010 și 17 zile în anul 2011, prin raportare la un salariu de bază brut lunar de 720 lei, conform contractului individual de muncă nr. 5. din (...), sumă actualizată în raport de indicele de inflație la data efectivă a plății.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC "O." SRL a declarat recurs, fără a indicaîn termenul legal motivele de nelegalitate pe care se sprijină.

Reclamanta Ș. O. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerearecursului ca nefondat

Examinând recursul declarat de pârâtă, Curtea de A. urmează să constatenulitatea sa.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.1 Cod procedură civilă ";. este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.";

În speță, deși pârâta a declarat recurs în termenul legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii, nu s-a conformat obligației prevăzute de art.303 alin.1

Cod procedură civilă de a-și motiva recursul ";prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs";, indicând criticile sale printr-un memoriu separat la data de (...), așadar în afara termenului legal de recurs de 10 zile care a început să curgă la momentul comunicării hotărârii către recurentă ((...) - fila 22 fond).

În raport de aceste dispoziții legale, constatând și că nu există motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu, în condițiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea de A. va constata nulitatea recursului declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Constată nulitatea recursului declarat de pârâta SC "O." SRL împotriva sentinței civile nr. 648 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. G. L. D. S. D.

G. C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond. H. D.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 3548/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă