Decizia nr. 3608/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3608/R/2012
Ședința publică din data de 12 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta H. ANA M. împotriva sentinței civile nr. 344 din 9 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. L. prin P., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de repunere pe rol a cauzei s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 3. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C. L. PRIN P. în contradictoriu cu pârâta H. A.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.564 lei, reprezentând drepturi bănești salariale acordate în baza contractului colectiv de muncă aprobat prin HCL L. nr. 34/(...).
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 250 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a analizat cu prioritate în baza dispozițiilor art. 137 C.pr.civ. excepția prescripției dreptului la acțiune, (tardivității formulării acțiunii), pe care a apreciat-o că este neîntemeiată și a respins-o pentru următoarele considerente:
Obiectul acțiunii formulate de reclamantă constă în obligarea pârâtei la restituirea plata unor drepturi salariale pretins necuvenite, iar dreptul la acțiune având un obiect patrimonial este prescriptibil extinctiv, conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Pârâta a invocat prin întâmpinare că termenul de prescripție este de 3 ani, aserțiune însușită de instanță, întrucât potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescripție este de 3 ani, același termen fiind instituit și de art. 283 din Codul muncii (art. 268 după republicare).
În ceea ce privește însă momentul de la care începe să curgă prescripția, trebuie avut în vedere faptul că obligația de restituire instituită de art. 272 alin 1 din Codul muncii (art. 256 după republicare), își are izvorul în instituția juridicăa plății lucrului nedatorat, salariatul având obligația de a restitui sumele încasate necuvenit independent de culpa sa în producerea prejudiciului.
În contradicție cu susținerile pârâtei, instanța a apreciat că prescripția dreptului la acțiune privind restituirea drepturilor salariale necuvenite, nu începe să curgă de la momentului plății fiecărei sume în parte, ci de la data la care s-a cunoscut paguba și persoana răspunzătoare, respectiv de la momentul în care reclamanta a cunoscut caracterul nedatorat al plății. În cazul de față momentul coincide cu data pronunțării de către C. de apel C. a deciziei civile nr.1654/(...), întrucât doar la acest moment s-a apreciat de către instanța de judecată caracterul nelegal și nedatorat al sporurilor și premiilor acordate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, s-au derulat raporturi de muncă între pârâta H. Ana M., în calitate de angajat - referent - și C. L. - Primăriei L. în calitate de angajator.
În cursul anului 2009 Curtea de Conturi a României - C. de C. a județului B.-N. a desfășurat un control de audit financiar la P. comunei L. C. acestui organ de control au fost cuprinse în D. nr. 8., din care rezultă că în anii 2007 și 2008 cheltuielile de personal nu respectă cerința legalității și regularității, atât cu privire la personalul contractual, cât și la funcționarii publici, acordându-se mai multe sporuri la salariul de bază, indemnizații și prime, în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, nominalizate fiind sporul de fidelitate și loialitate față de instituție, sporul pentru condiții vătămătoare 10% , prime de P.
și de C., spor de mobilitate, spor pentru lucru sistematic cu publicul, indemnizația de hrană, respectiv indemnizația pentru procurarea unei ținute decente. S-a dispus recalcularea drepturilor salariale acordate în anii 2007 și
2008 prin eliminarea tuturor sporurilor, primelor și indemnizațiilor acordate nelegal în baza contractului colectiv de muncă, stabilirea diferențelor de sume nete încasate necuvenit de salariați și a plăților nelegale efectuate către bugetele publice și înregistrarea acestora în evidența contabilă.
C. L. a formulat contestație împotriva acestui act de control, contestația a fost însă respinsă.
Din documentele aflate la dosarul cauzei rezultă că pârâta a încasat suma totală de 6.564 lei, acordată în anii 2007 și 2008, și alcătuită din componentele individualizate în tabelul-centralizator depus la dosar (f.69), nefiind contestată acordarea, respectiv încasarea acestor sume.
După cum s-a evidențiat mai sus, pârâta era în anul 2007 și în luna decembrie a anului 2008 salariata Primăriei L., o instituție publică finanțată din bugetul local al comunei. C. art.157 alin.2 Codul muncii, (după republicare art. 162 alin. 3), sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Rezultă astfel o interdicție cu privire la acordarea suplimentară a altor drepturi bănești de natură salarială, chiar prevăzute de contracte colective de muncă, la nivel de angajator, întrucât drepturile sale salariale sunt doar cele instituite expres prin lege. P. art. 7 alin. 2 din L. nr. 130/1996 rep. și art.236 alin.4 din Codul muncii, (după republicare art.229 alin.4), stipulează de asemenea că doar contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, potrivit art. 8 alin. 1 din lege clauzele contractelor colective de muncă putând fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de lege.
Curtea de A. C. a statuat prin decizia civilă nr. 1., dată în dosar nr. (...) că printre indemnizațiile de care putea beneficia personalul contractual în anul
2007 și 2008 nu se numără cele ce formează obiectul contractului colectiv demuncă aprobat de C. Local, ca atare autoritatea publică nu putea să instituie alte indemnizații, premii sau sporuri decât cele stabilite în lege.
Personalul contractul din sectorul bugetar avea stabilite salariile în anii
2007 și 2008 conform OUG nr. 24/2000 în prezent abrogată prin L. nr. 3., de O. nr. 1. și de H. nr. 2..
Codul muncii stipulează în cuprinsul art. 272 alin.1 (art. 256 alin. 1 după republicare), că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Raportat la prevederile art. 274 C.proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 250 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, onorariu avocat.
În baza art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta H. ANA M., solicitând înbaza dispozițiilor art. 312 alin. 2-3 C.pr.civ., raportat la prevederile art.309 pct.9 și art.3041 C.pr.civ. modificarea hotărârii atacate în întregime, în sensul respingerii ca nelegale și netemeinice a acțiunii reclamantei. În motivarea recursului pârâta a arătat că instanța de fond a greșit în mod esențial când a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare. Astfel, după cum a arătat și la fondul cauzei, acțiunea reclamantei se întemeiază pe prevederile art. 256 alin. 1 din Codul M., articol care face parte din Capitolul III al Codului M. intitulat "Răspunderea patrimonială", iar conform prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c din Codul M., cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Instanța de fond a apreciat în mod greșit că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut concomitent cu rămânerea irevocabilă a hotărârii date în privința controlul efectuat de curte de conturi, susținându-se că doar atunci s-a cunoscut paguba și persoana răspunzătoare. Contrar acestor susțineri apreciază că data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei este chiar data acordării acelor drepturi salariale, termenul de prescripție ca1culându-se pentru fiecare lună în parte, conform anexei depuse de reclamantă la fondul cauzei. Pe fondul cauzei mai arată că sporurile acordate sunt întru-totul legale și că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale aplicabile. Astfel, art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/1996 prevedea interdicția negocierii de clauze cu privire la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale. per a contrario, este permisă negocierea de drepturi ale căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. Analizând cele expuse anterior, instanța de fond se limitează a concluziona că nu se pot încălca norme imperativ prevăzute de lege, însă nu indică nicăieri care ar fi acele norme imperative care au fost încălcate, având în vedere că a arătat că prin contractul colectiv de muncă s-au stabilit sporuri care nu au fost reglementate de O. 1., așadar este evident că ele sunt negociate și acordate în mod legal, cu atât mai mult cu cât nici Codul M. și nici L. nr. 130/1996 nu prevede interdicția acordării acestor sporuri. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare: Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data efectuării fiecărei plăți lunare apreciată ca fiind nedatorată, și nu la data la care prin hotărâreajudecătorească irevocabilă a Curții de A. C. s-a statuat asupra legalității și temeiniciei deciziei C. de C. a județului B.-N. nr. 8., așa cum greșit a reținut prima instanță. Curtea apreciază ca fiind . sub aspectul curgerii prescripției, constatarea făcută și adusă la cunoștință de organul de control din cadrul Curții de C., care este un terț față de raporturile de muncă ce s-au derulat între părțile litigante. Reclamanta a avut cunoștință de efectuarea plăților, precum și de temeiul în care acestea au fost efectuate, încă de la momentul achitării drepturilor salariale. Drepturile de natură salarială în cuantum de 6.254 lei care constituie obiectul acțiunii în restituire formulată de angajator împotriva salariatului au fost plătite lunar începând cu data de 7 ianuarie 2007 până în data de 7 decembrie 2008, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul T. B.-N. la data de 8 noiembrie 2011. Cum instanța de fond a calculat greșit momentul curgerii termenului de prescripție, Curtea, în raport cu data plăților și față de prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din C.muncii (art. 283 alin. 1 lit. c în forma anterioară republicării), care instituie termenul de prescripție de 3 ani în cazul răspunderii salariaților față de angajator, reține că excepția prescripției invocată de către pârâtă este întemeiată în parte, fiind prescrisă cererea reclamantei având ca obiect restituirea drepturilor bănești achitate în perioada (...) - (...). În ceea ce privește cererea de restituire a sumelor achitate la data de (...), Curtea apreciază că excepția prescripției nu este întemeiată, deoarece termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit doar la data de (...). În consecință, pe fondul cauzei rămâne în discuție temeinicia acțiunii în ceea ce privește drepturile de natură salarială achitate la data de (...), ce au fost acordate în temeiul contractului colectiv de muncă aprobat prin H. C. Local L. nr. 34/(...). Se constată că ulterior pronunțării hotărârii recurate, a fost adoptată L. nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială alepersonalului plătit din fonduri publice, act normativ aplicabil potrivit art. 1: „(…)personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza: a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la M. M., F. și P. S. sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente; b) hotărârilor consiliilor locale și județene (…)";. Prin art. 2 alin. 1 din acest act normativ s-a prevăzut „(…) exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de C. a unor prejudicii."; În cauza de față sunt întrunite condițiile exonerării de la plată enunțate de normele legale citate având în vedere că sumele imputate de angajator salariatului au fost acordate în baza unui contract colectiv de muncă, aprobat prin hotărâre de consiliu local, precum și că obligația de recuperare a acestor sume a fost stabilită prin D. nr. 8. a C. de C. a J. B.-N. Având în vedere incidența în speță a actului normativ citat, se constată ca fiind neîntemeiată cererea reclamantei având ca obiect restituirea drepturilor bănești achitate la data de 0(...). Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3, art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite recursul declarat cuconsecința modificării în parte a sentinței atacate potrivit dispozitivului prezentei decizii. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. Totodată va fi respinsă cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, Curtea reținând faptul că nu s-au depus la dosarul cauzei dovezi din care să reiasă efectuarea unor astfel de cheltuieli. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta H. ANA M. împotriva Sentinței civile nr. 3. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că: Admite în parte excepția prescripției invocată de către pârâtă și în consecință, respinge ca fiind prescrisă cererea reclamantei C. L. prin P. având ca obiect restituirea drepturilor bănești achitate în perioada (...) - (...). Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei C. L. prin P. având ca obiect restituirea drepturilor bănești achitate la data de 0(...). Înlătură dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de judecată. Obligă reclamanta C. L. prin P. să plătească pârâtei H. Ana M. suma de 300 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei. Menține restul dispozițiilor din sentință. Respinge cererea recurentei H. Ana M. de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECATORI S.-C. B. I.-R. M. C. M. GREFIER G. C. Red.I.R.M/Dact.S.M 2 ex./(...) Jud. fond: B. I. S.
| ← Decizia nr. 1/2225, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1354/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
