Decizia nr. 3636/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3636/R/2012
Ședința 17 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 5915 din 31 mai 2012, pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați G. "DR. I. R." T., C. LOCAL T., P. M. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 20 august 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați C. Local al municipiului T. și P. municipiului T. au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului cu menținerea dispozițiilor sentinței recurate ca temeinice și legale, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2
C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin cererea de chemare în judecatăînregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S. S. D. Î. T. în numele și pentru membrii de sindicat R. C. M., M. M. S., C. A. V., M. I. A., C. A. M., F. M. I., V. I., S. M., M. M. O., L. S., D. L., B. V., G. G., F. ANA, K. A., M. L. și BIA M. în contradictoriu cu pârâții G. „. I. R. T., C. LOCAL T., P. L. T., a solicitat instanței obligarea pârâților la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al treisprezecelea salariu";, proporțional cu perioada efectiv lucrată, actualizat în funcție de rata inflației la data plății efective.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Cluj îndosar nr. (...), s-a respins acțiunea.
Pentru a pronunța soluția menționată, instanța a reținut următoarele:
Membrii de sindicat reprezentați de către reclamant își desfășoară activitatea în cadrul pârâtei de rd. 1, ca personal didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic (f. 6-20), iar o parte din fondurile necesare plății drepturilor salariale ale acestora sunt asigurate de către pârâtul C. local al municipiului T.
Premiul anual a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din L. nr. 330/2009, în vigoare din data de (...), care au avut următorul cuprins:
„(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual seacordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul mediasalariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor careîn cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivitprezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care seacordă premiul.";
L. nr. 330/2009 a fost abrogată de dispozițiile 39 lit. w) din L. nr.284/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877/(...), în vigoare din data de 1 ianuarie 2011.
Art. 8 din L. nr. 2. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877/(...), în vigoare din data de 1 ianuarie 2011, prevede următoarele: „Sumele corespunzătoarepremiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie
2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordăîn anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."; Dispozițiile menționate sunt în acord cu prevederile art. 162 alin. 2 din
Codul muncii conform cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tratat drepturile salariale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de muncă) este împrejurarea că nu există un drept la un salariu într-un anumit cuantum. Astfel, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
D. jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal
(normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de afi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, instanța a reținut că pentru a se elimina premiul anual pentru anul 2010 s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
Un alt element care trebuie analizat este dacă s-a respectat principiul proporționalității măsurii, respectiv dacă statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativul protecției dreptului membrilor de sindicat reprezentați de către reclamant, astfel încât, prin eliminarea premiului salarial, aceștia să nu fie puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
Instanța a reținut că prin măsura menționată, membrii de sindicat reprezentați de către reclamant nu au fost puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general care a impus măsura și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, menținându-se salarii care permit asigurarea unui trai decent în România.
Sarcina excesivă este cea rezultată dintr-o reducere a veniturilor la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai decent, precum și cea care depășește limitele determinate de un temei rezonabil, atunci când sarcina este comparată cu interesul general protejat. De asemenea, sarcina disproporționată, astfel cum a reținut C. în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, este determinată de împrejurarea că numai o mică parte din persoanele aflate în aceeași situație trebuie să suporte acea sarcina (în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei numai 54 de persoane au fost lipsite de pensia de invaliditate, pe când alte 689 persoane au continuat să primească pensii de invaliditate). Or, sarcina impusă membrilor de sindicat reprezentați de către reclamant a fost impusă tuturor categoriilor de salariați plătite din fonduri publice, în egală măsură.
În ceea ce privește aprecierea că premiul anual reprezintă un drept câștigat care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, instanța a reținut că nu s-a încălcat principiul neretroactivității legii întrucât raportul juridic privind plata premiului anual nu s-a epuizat la data de (...). Plata premiului anual avea loc, potrivit art. 25 alin. 4 din L. nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul. Așadar raportul juridic reglementat prin legile noi, respectiv prin art. 8 din L. nr. 2. și art. 39 lit. w) din L. nr. 284/2010, era în curs de derulare la data de (...), data intrării în vigoare a acestora, astfel că nu se poate susține că aceste dispoziții legale retroactivează.
Pentru aceste considerente, în baza art. 8 din L. nr. 2. și art. 39 lit. w) din L. nr.284/2010, precum și a deciziilor C. menționate, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. S. din Î. T., prin care a solicitat casarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recurentul apreciază că hotărârea primei instanțe încalcă principiul neretroactivității legii civile, așa cum acesta este reglementat prin prevederile art.1 cod civil (art. 6 noul Cod civil) și art. 15 din Constituția României.
În acest sens afirmă că prevederile art. 25 din legea nr. 330/2009, care reglementau dreptul pretins, au fost în vigoare pe tot parcursul anului 2010, fiind abrogate doar în anul 2011, prin dispozițiile art. 8 din legea nr. 2.. Într-o atare situație, consideră recurentul că dreptul la acordarea celui de-al treisprezeceleasalariu, drept câștigat pentru anul 2010, nu putea fi desființat retroactiv printr- un act normativ din anul 2011.
Apreciază că în cauză se impune a se avea în vedere și distincția între existența dreptului(art. 25 al. 1-3 din legea nr. 330/2009) și plata acestuia, reglementată conform art. 25 al. 4 din același act normativ, precum și faptul că pentru anul 2011 acest drept nu a fost inclus în salariul membrilor de sindicat reprezentați.
Mai invocă încălcarea art. 20 al.1 din Constituția României, art. 1 al protocolului Adițional nr. 1 la C. pentru apărarea Drepturilor Omului si a
Libertăților Fundamentale, art. 8 din legea nr. 330/2009. Face trimiteri și la D. nr. 3/(...) pronunțată în recursul în interesul legii de Î. Curte de C. si Justiție - S.
U.
Recurentul formulează critici și cu privire la lipsa de rol activ a judecătorului fondului, justificat de faptul că acesta a ignorat prevederile legale la care a făcut trimiteri, precum și faptul că în cursul anului 2011 premiul solicitat nu a fost inclus în salariu.
În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 129, art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 3041, art. 312 Cod procedură civilă, ale art. 25 din L. nr. 330/2009, ale art. 8 din L. nr. 2., ale art. 6 alin. (1) teza a II-a Cod civil, ale art. 1 alin. (5), art. 15 si art. 20 din Constituția României raportate la art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale și ale art.28 din L. nr. 62/2011.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul intimat C. Local al M. T. (f.10) a solicitat respingerea recursului subliniind, în esență, că nu există un temei legal pentruacordarea premiului solicitat în cauză, iar la data promovării acțiunii, respectiv
(...), prevederile art. 25 din L. nr. 330/2009 erau abrogate.
Mai mult, în bugetul unității administrativ teritoriale nu se regăsesc sume destinate plății premiului solicitat.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 25 din L. nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Prin art. 39 lit. w din L. nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres L. nr.
330/2009.
Prin art. 8 din L. nr. 2., s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
Astfel, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiuneaformulată de către reclamanți, având în vedere că la data la care premiul anualaferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din L. nr.
330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din L. nr. 2..
În cauză nu se poate reține retroactivitatea legii având în vedere că în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin L. nr.
2., lege în vigoare la acea dată.
Prin decizia nr. 115/(...) a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din L. nr. 2., reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, iar, pe de altă parte, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată,legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
De asemenea, prin nr. 257 din 20 martie 2012 (publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012), Curtea a statuat că dispozițiile art. 8 din legea nr. 2. se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Totodată, prin aceeași decizie, s-a arătat că legiuitorul, prin 8 din L. nr. 2., a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe. Așadar, Curtea a concluzionat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată.
În speță, reclamanții fac parte din categoria personalului didactic depredare, didactic auxiliar și nedidactic, au desfășurat o activitate care nu a fostapreciată ca necorespunzătoare în anul 2010, nu au fost sancționați disciplinar, astfel încât se pune problema dacă prin prevederile art. 8 din L. nr. 2. s-a adus o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din
Protocolul 1 la C., deoarece privarea de proprietate impune statului obligația de a despăgubi pe proprietar.
În acest sens, se reține că reclamanții au primit în anul 2011 majorări salariale de 15% conform art.1 alin.1 și 2 din L. nr. 2.. De asemenea, Curtea constată că nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că, fiind o lege cadru, nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție.
Totuși, lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste majorări salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată și de eventualele sancțiuni disciplinare suportate, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus în mod efectiv în salariul de bază, ci reflectă intenția legiuitorul să asigure un tratament egal tuturor persoanelor prin eliminarea începând cu anul
2011 a premiului anual. Prin urmare nu se poate susține că prin măsura adoptată prin prevederile L. nr. 2. s-ar fi încălcat principiul egalității de tratament.
Astfel, art.1 din Protocolul 1 din C. invocat nu poate fi apreciat ca incident în cauză, pentru că reclamanților nu li s-a adus o atingere dreptului de proprietate, premiul anual din anul 2010 fiind inclus în majorarea salarială de
15% acordată în anul 2011.
Interpretarea actelor normative în raport de obiectul cauzei deduse judecății este o chestiune legată de caracterul temeinic al acțiunii și nicidecum de rolul activ al instanței.
D. nr. 3/(...) pronunțată în recursul în interesul legii de Î. Curte de C. si
Justiție - S. U. cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor
L. nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ nu este incidentă în cauză.
Particularitatea problemei puse în discuție prin recursul în interesul legii consta în faptul că un act normativ a fost în mod repetat modificat și chiar abrogat prin ordonanțe de urgență care au fost apoi declarate neconstituționale, pe când cauza dedusă judecății privește un drept salarial care a fost reglementat succesiv prin două acte normative - L. nr. 330/2009 și L. nr.2., care i-au conferit însă valențe diferite.
Pentru toate considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă, în temeiul art. 312 alin.1
Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 5915 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI GREFIER
L. D. S. D. D. G. C. M.
Red.S.D./S.D.
2 ex./(...)
| ← Decizia nr. 4039/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1926/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
