Decizia nr. 3649/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr.(...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3649/R/2012
Ședința publică din data de 18 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. S. S. SA împotriva sentinței civile nr. 2098 din (...) pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe intimata reclamantă S. S. D., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente - avocat C. A. din cadrul Baroului S., lipsind reclamanta intimată.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta societății depune la dosar copia minutei pronunțate în dosar nr. (...) prin care s-a admis cererea de suspendare a executării sentinței nr. 2628 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar (...) acest dosar având termen de judecată în recurs, pe rolul C. de A. C., la data de
3 decembrie 2012 Arată că este vorba de executarea sentinței prin care s-a dispus intrarea în faliment a societății și înțelege să facă această precizare întrucât într-o cauză similară s-a ridicat excepția lipsei calității de reprezentant.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune în cauză.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2098 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), s-a dispus disjungerea cererii formulată de reclamanta S. S. D. pentru obligarea pârâtei S.S. S. S. la plata salariilor majorate sau reactualizate de care ar fi beneficiat dacă nu era concediată și la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune morale, de cererea formulată pentru constatarea nulității deciziei nr.4/(...), formând un nou dosar.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S. S. D. și s-a constatat nulitatea deciziei nr. 4/(...) emisă de pârâta S.S. S. S., societate aflată în insolvență, având administrator judiciar pe I. 2. I.
S-a dispus repunerea în situația anterioară emiterii deciziei de concediere nr.4/(...).
A fost respinsă cererea reclamantei formulată pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
A fost respinsă cererea pârâtei formulată pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajată a pârâtei cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată până la data de (...), când a fost concediată în temeiul art. 61 lit. a din C. muncii.
Potrivit prevederilor art. 61 lit. a din C. muncii angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Potrivit art. 62 alin. 2 din C. muncii „În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art. 247-252.
Așadar pentru a fi legală decizia de sancționare disciplinară trebuie să cuprindă toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa unuia dintre ele atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.
Din analiza deciziei contestate instanța constată faptul că la emiterea acesteia pârâta nu a respectat prevederile art. 252 alin. 2 lit. b și c din C. muncii fapt ce duce la constatarea nulității absolute a deciziei.
De asemenea, raportat la abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantei în cuprinsul deciziei, respectiv „. nemotivate 19 zile";, instanța a constatat faptul că pârâta nu a respectat prevederile art. 251 alin. 1 din C. muncii conform cărora „Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. 1, lit. a) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile";.
Cercetarea disciplinară prealabilă efectuată de pârâtă s-a referit la cu totul alte aspecte decât absențele nemotivate reținute în cuprinsul deciziei de sancționare atacate.
Chiar și în cursul judecății pârâta a înțeles să justifice măsura disciplinară luată prin săvârșirea de către reclamantă a altor fapte decât cele reținute în cuprinsul deciziei contestate.
Aceste fapte nu pot justifica sancțiunea disciplinară aplicată reclamantei, în acest sens art. 79 din C. muncii arătând expres faptul că „În caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere";.
Având în vedere aceste aspecte instanța a constatat că pârâta a dispus concedierea reclamantei cu nerespectarea prevederilor legale și în consecință decizia contestată este nulă absolut.
În temeiul art. 80 alin. 2 din C. muncii instanța a dispus repunerea în situația anterioară emiterii deciziei de concediere nr. 4/(...).
Reclamanta nu a făcut dovada că a suportat cheltuieli de judecată și în consecință instanța a respins cererea acesteia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
D. faptului că pârâta este căzută în pretenții instanța a respins și cererea acesteia privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. S. S. S., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare pârâta a arătat în esență că instanța de fond a fost în eroare și a considerat în mod greșit că nu ar fi efectuat cercetarea disciplinară pentru abaterile menționate în decizia de concediere, respectiv pentru cele 19 absențe nemotivate.
Despre faptul că ar fi înțeles să își facă apărarea invocând săvârșirea de către reclamantă a altor fapte decât cele menționate în decizie, arată că acest lucru nu este real, a arătat clar că a decis desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei datorită absențelor nemotivate. Faptul că a înțeles să arate instanței întreaga stare de fapt, nu îi poate fi imputat în vreun fel, totodată nu i se poate imputa nici faptul că, cu ocazia desfășurării cercetării disciplinare, a înțeles să efectueze cercetări și cu privire la alte fapte săvârșite de reclamantă.
Consideră că a respectat dispozițiile art. 247-252 C. muncii.
Așa cum rezultă din convocarea cu nr. 60/20.01.20l2, adresată reclamantei, prin care aceasta a fost chemată în fața comisiei de disciplină, în comisia de disciplină urma să se discute despre faptele săvârșite de către aceasta. Totodată, din referatul întocmit de comisia de disciplină rezultă că în data de (...), s-a discutat în fața comisiei, în prezența reclamantei, despre faptele săvârșite de către aceasta. Bineînțeles că s-a discutat și despre prejudiciul adus de reclamantă societății ori despre plângerea penală formulată, însă s-a discutat și despre faptul că aceasta refuză să se prezinte la muncă. De altfel, despre faptul că reclamanta nu a înțeles să se prezinte la muncă, aceasta a dat și o declarație conducerii societății, aflată la dosar, în cuprinsul căreia își motivează alegerea.
De fapt, reclamanta, a refuzat să mai muncească de la data la care i s-a adus la cunoștință că, având în vedere prejudiciul creat societății și până la soluționarea plângerii penale formulate împotriva acesteia, nu va mai îndeplinii funcția de agent comercial.
În perioada cât era angajată, ocupând postul de agent comercial, a produs o pagubă societății de peste 15.000 lei, pagubă pe care a și recunoscut-o de altfel. La data la care s-a descoperit paguba, la conducerea societății se afla d-ul Bob V., jurisconsult, care la aceea dată gira funcția de director. Nu au fost luate nici un fel de măsuri împotriva angajatei S. S., ba mai mult aceasta a fost lăsată să lucreze în continuare ca și agent comercial. De altfel, așa cum reiese din Nota Explicativă data de contestatoare la data de (...) aceasta mulțumește conducerii pentru înțelegere.
De la data la care s-a schimbat conducerea societății, respectiv iulie 2011, dată de la care a început și să fie controlată minuțios activitatea societății și să fie descoperite nereguli, contestatoarea a fost mai mult în concediu medical decât la muncă: în decursul a patru luni a fost în concediu medical 86 de zile. D. faptului că aceasta a prejudiciat societatea cu peste 16.000 lei nu mai putea să ocupe postul de agent comercial, iar pentru că avea datorii mari, veniturile fiindu-i poprite în favoarea diverșilor creditori, societatea a înțeles să îi permită să muncească în continuare ca muncitor în sectorul de producție, conducerea societății hotărând astfel prin decizia nr. 3/(...).
Cu toate acestea, reclamanta a acumulat 19 absente nemotivate, încât, după convocarea în comisia de disciplină, în data de (...), având în vedere propunerea comisiei, s-a procedat la desfacerea contractului de muncă.
Chiar faptul că a refuzat să se prezinte la muncă a dus la convocarea comisiei de disciplină și la desfacerea contractului de muncă, reclamanta arătând în declarația la data de (...) care sunt motivele pentru care refuză să se prezinte la muncă.
Aceste aspecte ar fi putut să fie confirmate de către martorul propus, ori de răspunsul la interogatoriu al reclamantei, însă instanța a dispus respingerea probațiunii solicitate a fi administrată. Cu toate acestea, înscrisurile depuse la dosar confirmă cele susținute de recurentă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilorformulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Motivul principal pentru care tribunalul a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere contestate a fost nerespectarea prevederilor art. 252 alin. 2 lit. b și c din C. muncii.
Potrivit acestor dispoziții legale, „sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind, în mod obligatoriu: (…) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea";.
Deși recurenta pârâtă afirmă faptul că decizia de concediere în litigiu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 247-252 C. muncii, nu aduce argumente care să combată aspectul reținut de prima instanță, conform celor ce preced.
Or, se constată că într-adevăr, decizia de concediere nu cuprinde indicarea faptei săvârșite (s-ar fi putut accepta că decizia cuprinde indirect indicarea faptei, prin menționarea numărului de absențe nemotivate, alături de menționarea numărului zilelor de concediu fără plată, însă se constată că decizia nu punctează faptul că în înregistrarea acestor absențe nemotivate constă motivul concedierii, iar celelalte probe scriptice nu confirmă o atare teorie), cuprinzând doar temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară, termenul în care poate fi contestată sancțiunea și instanța competentă la care se poate contesta sancțiunea. Nici o mențiunea nu există cu privire la prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate și nici la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea.
Chiar acceptând că menționarea numărului de absențe nemotivate în cuprinsul deciziei de concediere poate fi interpretată ca o descriere a faptei care constituie abatere disciplinară, se constată, așa cum corect a reținut Tribunalul Sălaj, că în raport de această faptă, nu se conturează efectuarea cercetării disciplinare, impusă de art. 251 C. muncii.
Deși recurenta indică faptul că s-a efectuat o cercetare disciplinară sub aspectul tuturor abaterilor de la disciplină ale reclamantei intimate, deci inclusiv cu privire la absențele nemotivate ale acesteia, nu există nici o probă relevantă sub acest aspect.
În convocarea pentru cercetarea disciplinară, comunicată reclamantei (fila 12 dosar fond) se precizează obiectul convocării ca fiind „. și dezbaterea faptelor săvârșite de dumneavoastră";.
În referatul întocmit cu ocazia întrunirii comisiei de cercetare disciplinară (fila
11 dosar fond), nu se face nici o precizare cu privire la absențele nemotivate, întreaga dezbatere purtând asupra prejudiciului creat societății de către reclamantă: se trece în revistă prejudiciul creat conform evidenței contabile și notei explicative din (...), se constată că la data respectivă nu s-a luat nici o măsură administrativă sau disciplinară împotriva reclamantei, fiind lăsată să lucreze în continuare, cu constatarea că a continuat să prejudicieze societatea; se constată că au fost sesizate organele de poliție sub acest aspect și că reclamanta, prezentă la cercetarea disciplinară, a recunoscut prejudiciul și a refuzat să dea un punct de vedere în scris cu privire la abaterile săvârșite, susținând că va da declarații și răspunsuri în fața organelor de cercetare. F. de acestea comisia propune desfacerea contractului individual de muncă.
Din cuprinsul acestui referat se conturează concluzia că în realitate, procedura disciplinară a fost derulată cu privire la o abatere disciplinarăneprecizată în cuprinsul deciziei atacate, aflată în legătură cu producerea unui prejudiciu patrimonial societății angajatoare. Probabil această abatere nenumită a fost avută în vedere pentru aplicarea sancțiunii disciplinare a concedierii, însă în lipsa menționării și a descrierii acestei fapte în decizia de concediere, alături de celelalte omisiuni esențiale din decizie, constatarea nulității absolute a deciziei se impune, așa cum corect a reținut tribunalul.
Concluzionând, se constată că decizia de concediere este nelegală în ambele variante, atât în ipoteza în care a fost întocmită pentru a sancționa absențele nemotivate ale reclamantei de la serviciu, cât și în ipoteza în care a tins la sancționarea unei abateri în legătură cu producerea unui prejudiciu material angajatorului.
În prima ipoteză, se constată desăvârșita lipsă a cercetării disciplinare cu privire la faptă, împrejurare ce se sancționează cu nulitatea absolută potrivit art. 251 alin. 1 C. muncii. Faptul că la data de (...) reclamanta a dat o declarație cu privire la refuzul de a se prezenta la muncă în sectorul producție (cu argumentarea că este angajată în sectorul comercial) (fila 38 dosar fond) nu poate fi privit ca o dovadă a efectuării cercetării disciplinare sub acest aspect, întrucât convocarea pentru cercetarea disciplinară poartă data de (...), deci o dată ulterioară celei în care s-a dat explicația de către reclamantă, astfel încât faptul neîncadrării acestei declarații în intervalul în care s-a efectuat cercetarea (fiind anterioară acestui interval), coroborat cu aspectele învederate mai sus cu privire la obiectul cercetării disciplinare conduc la concluzia arătată: nu s-a efectuat cercetare disciplinară, cel puțin nu în condițiile prescrise de C. muncii prin dispozițiile art. 251, cu privire la absențele nemotivate.
Faptul de a se lua o declarație unui angajat nu poate fi privit ca o dovadă a efectuării cercetării disciplinare, dacă nu există o convocare anterioară care să precizeze în scris obiectul, data, ora și locul întrevederii. În acest sens statuează art. 251 alin. 2 C. muncii.
Pentru ca o anume cercetare să se încadreze în înțelesul sintagmei folosite de legiuitor, și cu efectul de legalitate pe care urmează a-l da asupra măsurii disciplinare de luat, este necesar ca această cercetare să respecte anumite condiții de formă impuse imperativ de legiuitor prin dispozițiile art. 251 alin. 2 C. muncii. Convocarea scrisă cu precizarea inclusiv a obiectului cercetării (care trebuie anterior specificat a fi legat de domeniul disciplinar) este cea care va permite a se verifica îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru desfășurarea cercetării disciplinare. Faptul că un angajat este convocat fără respectarea imperativelor aduse de art. 251 alin. 2 C. muncii va determina nulitatea întregii proceduri, întrucât faptul avizării angajatului supus cercetării disciplinare asupra sensului acestei cercetări anterior efectuării ei are semnificația de a-i permite acestuia să se pregătească pentru cercetare, să își rememoreze faptele și să își pregătească apărarea. În lipsa acestei avizări angajatul ar fi pus să dea socoteală asupra unor aspecte importante pentru evoluția carierei sale, sau pentru menținerea locului de muncă, în mod abrupt, deci fără a-i da răgazul să își formuleze o poziție, luându-l prin surprindere și punându-l într-o situație de clară inferioritate față de angajatorul care mai dinainte își va fi pregătit discursul. O atare procedură ar lipsi angajatul de o minimă garanție împotriva arbitrariului angajatorului în aplicarea sancțiunilor disciplinare.
În cea de a doua ipoteză, (privind sancționarea unei abateri în legătură cu producerea unui prejudiciu material angajatorului), Curtea constată că practic, decizia de sancționare nu cuprinde nici măcar cea mai succintă descriere a faptei, ba nici menționarea faptei în sine, după cum nici prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractulcolectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate, situație care în mod evident decizia de concediere este lovită de nulitate absolută.
Chiar dacă este rezonabil a nu se cere o descriere exhaustivă a faptei, ci doar precizări care să permită a se înțelege care anume fapte au fost găsite a încălca disciplina muncii, în mod evident, nu se poate accepta lipsa totală a precizării faptei care atrage concedierea, din cuprinsul deciziei, față de prevederile exprese ale art. 252 alin. 2 C. muncii.
Un ultim motiv de recurs vizează neadministrarea probatoriului cu martori și cu interogatoriul, prin care se urmărea dovedirea efectuării cercetării disciplinare sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare în forma absențelor nemotivate de la serviciu.
În mod legal a procedat tribunalul prin respingerea acestor probe, în condițiile în care potrivit normelor imperative citate mai sus din C. muncii, dovada efectuării cercetării disciplinare se face prin înscrisuri care să ateste indubitabil respectarea procedurii legale în materie. În lipsa existenței unor mențiuni în convocarea la cercetare și în referatul de cercetare disciplinară cu privire la această abatere, nu se poate accepta complinirea probațiunii cu martori, C. muncii impunând sub sancțiunea nulității absolute efectuarea convocării în scris, cu precizarea exactă a obiectului cercetării disciplinare, astfel încât chiar în ipoteza în care s-ar fi atestat de către martoră sau de către reclamantă, prin răspunsurile la interogatoriu, că a aceasta a fost cercetată disciplinar inclusiv cu privire la absențele nemotivate, faptul nu era de natură a acoperi nulitatea absolută atrasă de necuprinderea acestei precizări în convocare, așa cum s-a arătat și mai sus.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041
C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. S. S. SA împotriva sentinței civile nr. 2098 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G.-L. T. I. T.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. P. A. R.
N. N.
GREFIER,
| ← Decizia nr. 1097/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2550/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
