Decizia nr. 3684/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3684/R/2012
Ședința publică din data de 19 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de SC E. C. SA împotriva sentinței civile nr. 4753 din 7 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. L., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, pentru motivele arătate în întâmpinarea formulată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată subnr.67/117/(...), reclamantul B. L. a chemat în judecată pe pârâta S. „. C. S. și a solicitat obligarea acesteia la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației la data plății efective pe anii 2008 și
2009.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că este îndreptățit să beneficieze de respectivele drepturi bănești conform prevederilor C. colectiv de muncă pe anii 2005-2006, prelungit prin acte adiționale pe anii 2007-2008 și
2009, și că pârâta nu și-a onorat respectivele obligații.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, motivând că cererea reclamantului este formulată peste termenul de 6 luni prevăzut de art.268 al.1 lit.c din Codul muncii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, motivând în esență că acordarea acestor drepturi este o posibilitate și nu o obligație a angajatorului.
Prin sentința civilă nr. 4753/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respinsexcepția prescripției invocată de către pârâtă, s-a admis acțiunea formulată decătre reclamantul B. L., în contradictoriu cu pârâta S. „. C. S. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pe anul 2008 și 2009 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat pentru fiecare an, cu rata inflației la data plății.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Excepția prescrierii dreptului material la acțiune este nefondată, întrucât în speță sunt aplicabile prevederile art.268 al.1 lit. c Codul muncii, care prevăd posibilitatea formulării cererii de chemare în judecată care are ca obiect plata drepturilor bănești, într-un termen de 3 ani de zile de la data nașterii dreptului la acțiune.
Reclamantul a fost angajatul pârâtei până la data de (...), dată la care a fost propus pentru a fi înscris la pensie pentru limită de vârstă.
Conform art.32 din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2005-2006 înregistrat la D. B. sub nr.6682/(...), prelungit cu 8 acte adiționale,pentru munca ireproșabilă desfășurată in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Pârâta nu a onorat obligația contractuală deși, potrivit prev. art.236 și 243 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și executarea acestuia este obligatorie pentru părți.
Așa fiind, tribunalul a reținut că cererea reclamantului privind acordarea drepturilor bănești sub forma salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009 echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației la data plății, este fondată și a fost admisă, cu consecința obligării pârâtei la plata acestor drepturi salariale proporțional cu perioada lucrată, respectiv până la data de (...).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. „. C. S., considerând-oca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că S. „E. C." S. nu și-a onorat obligațiile asumate potrivit art.32 din Contractele Colective de M. ale SC "E. C." SA pe anii (...).
Se consideră că, pentru a putea acordat acest drept, societatea ar fi trebuit să aibă profit, sau cel puțin să nu aibă pierderi, dar societatea trece prin momente foarte grele generate de climatul economic nefavorabil, fiind monitorizată de F. M. I., iar anul trecut a fost nevoită să treacă printr-o restructurare masivă de personal.
Recurenta mai arată că, prin înscrisurile depuse la dosar (Execuție bugetara pe 2004-2010), a dovedit că veniturile realizate de societate sunt mai mici decât cheltuielile cu salariile.
Așadar, se arată că neexecutarea obligației asumată prin încheierea C. colectiv de muncă, în art. 32, constituie un eveniment ce nu putea fi prevăzut și nici împiedicat de către societatea noastră, care se vede astfel în situația de a fi afectată o situație economico-financiară foarte dificilă.
Se mai arată și faptul că pe fondul unei crize economice, în anul 1997, Guvernul a emis OUG nr.81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13 salariu sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, care de regulă, se acordă la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăti restante fată de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugete locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, lafinele anului premiu anul, al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii.
Recurenta mai arată că nu poate fi de acord cu modul concis în care instanța își motivează sentința în ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Se consideră că, în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru salariul suplimentar, termenul de prescripție începe să curgă din data de 15 ianuarie 2009, pentru anul 2008 și 15 ianuarie 2010, pentru 2009 având în vedere faptul că data plății salariului pentru luna decembrie a anului respectiv este data de 15 ianuarie a anului următor.
Se mai arată că salariul suplimentar nu are regimul juridic aplicabil salariului, întrucât sumele de bani respective se acordă o singură dată pe an și nu reprezintă o contraprestație a angajatorului pentru munca prestată de salariat, astfel încât termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel prevăzut de L. 5. art. 268 alin 1 pct. "e", adică șase luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Recurenta mai arată că reclamantul solicită obligarea societății la respectarea art. 34 din Contractul colectiv de muncă, care nu prevede acordarea unui drept, ci doar modul in care se achita plata salariilor.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul B. L. solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de pârâta S. „. C. S., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta estenefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivele de recurs privind greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, se rețin următoarele:
Art.268 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:….. c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit disp.art.160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Conform disp.art.171 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Se reține că în mod corect prima instanță a constatat că art. 268 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în speță, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a cerut plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.160 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 171 și 268 alin.1 lit.c) din Codul muncii, în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Pe de altă parte, motivarea succintă de către prima instanță a soluției pronunțate în legătură cu această excepție se datorează practicii constante a Curții de A. C. în această problemă de drept, cel puțin în ultimii trei ani, pronunțându-se sute de hotărâri judecătorești în acest sens.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 148 alin. 1 din L. nr.62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art.133 alin.1 lit.a din L. nr.62/2011,efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, potrivit art.32 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, „. munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că motivele invocate privind lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În mod corect prima instanță a obligat recurenta la plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și 2009 către reclamant, în temeiul art.32 și 33 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În cauză nu se poate reține incidența prevederilor OUG nr.18/1997, întrucât acest act normativ viza doar drepturile aferente anului 1997.
În consecință, în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul este îndreptățit la plata drepturilor bănești solicitate prin acțiune.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă,se va respinge ca nefondat recursul declarat de S. „. C. S. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. E. C. S. împotriva sentinței civile nr. 4753 din 7 mai 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.CM/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: Tribunalul Cluj: P.U..
| ← Decizia nr. 955/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3874/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
