Decizia nr. 3751/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.3751/R/2012
Ședința publică din data de 25 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta S. P. S. S. împotriva sentinței civile nr. 4090 din 19 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată P. C., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 18 septembrie, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată la data de (...), reclamanta S. P. S. S. a chemat-o în judecată pe pârâta P. C., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2162 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a faptului că nu și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu.
În motivare s-a arătat că pârâta a fost angajată în calitate de inspector resurse umane și a omis să facă demersurile necesare, respectiv să depună cererea la C. de A. de S. pentru recuperarea sumei de 3243 lei.
Pârâta a recunoscut fapta și la data de (...) a fost încheiat angajamentul de plată nr. 793/(...) prin care s-a obligat, conform art. 254 al.1, 3 și 4 din Codul muncii, să restituie suma în mai multe tranșe.
În drept sunt invocate prevederile art. 254 din Codul Muncii.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.
Prin sentința civilă nr. 4090 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), afost respinsă acțiunea formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta a îndeplinit până la data de (...) funcția de inspector resurse umane în cadrul societății reclamante, conform contractului individual de muncă pe durată determinată, înregistrat sub nr. 1149/(...) în registrul general de evidență al salariaților.
Prin decizia nr. 1310/(...) i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art. 56 lit. i din Codul Muncii, începând cu data de (...).
Reclamanta nu a depus fișa postului privind-o pe pârâtă și ca atare instanța nu a putut verifica în concret atribuțiile acesteia.
Din fișa analitică cont 431.06 P rezultă că debitul despre care face vorbire reclamanta în acțiunea introductivă provenea anterior datei la care pârâta a fost încadrată în cadrul societății angajatoare, respectiv (...). Apoi deși reclamanta arată în „acordul de plată"; că a efectuat o cercetare disciplinară asupra pârâtei nu a depus nici un document din care să rezulte acest fapt.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.40 alin.1 din O. nr. 1., modificat prin
O., indemnizațiile plătite de angajatori pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Pe de altă parte, conform art. II din O. nr. 3., certificatele medicale eliberate până la data de (...), data intrării în vigoare a acestui act normativ, trebuiau depuse la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la această dată.
Este cunoscut că ori de câte ori un salariat produce o pagubă în patrimoniul angajatorului, din vina sa, prin neîndeplinirea obligațiilor de serviciu ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, este obligat a o repara.
Răspunderea patrimonială este de regulă o răspundere personală sau individuală. Pentru a interveni această formă a răspunderii se cer întrunite cumulativ, conform art. 254 alin.1 din Codul Muncii, următoarele condiții: calitatea de salariat al angajatorului păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat în patrimoniul angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția (culpa) salariatului.
Sarcina dovedirii vinovăției revine angajatorului în marea majoritate a cazurilor, de la această regulă existând câteva excepții cărora li se aplică prezumția de vinovăție.
Stabilirea vinovăției implică o comparație cu modul în care persoana în cauză trebuie să acționeze pentru a răspunde cerințelor legii și a celor derivând din contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau R. de ordine interioară. Ea trebuie stabilită în mod concret de la caz la caz, cu luarea în considerare a tuturor împrejurărilor în care s-a produs faptul dăunător.
Din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, rezultă că deși pârâta s-a obligat să-i restituie suma solicitată în acțiune prin angajamentul de plată, a făcut o plată parțială, fără însă să fie întrunite elementele constitutive pentru angajarea răspunderii patrimoniale.
Față de cele ce preced, având în vedere că pârâta nu se face vinovată de prejudiciul produs în patrimoniul reclamantei, în temeiul art.208 și urm. din
Legea nr. 62/2011, s-a respins acțiunea întrucât, din materialul probator existent la dosarul cauzei, nu a rezultat că prejudiciul patrimonial în cuantum de
2162 lei a fost cauzat de către aceasta.
Reclamanta era îndreptățită, în situația în care ar fi dovedit că prejudiciul a fost cauzat de către pârâtă, în temeiul art. 1469 alin.1 coroborat cu prevederile art. 1489 alin.1 Cod civil, și la dezdăunare reprezentând echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a conduitei culpabile a pârâtei în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin plata dobânzii legale asupra sumei datorate, în conformitate cu prevederile art.6 și art.8 alin.1 din O.G.nr.13/2011, de la data formulării acțiunii și până la plata efectivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. P. S. S. C.-N.,solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare se arată că soluția instanței este netemeinica și nelegala, raportat la art.304 pct. 6 și 9 C.proc.civ., aceasta încălcând principiul disponibilității - nepronunțându-se asupra obiectului cererii cu care a fostinvestita, analizând cauza din cu totul alte considerente și interpretând greșit prevederile legale incidente în speța.
Dacă prin acțiune s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței pe care o avea de achitat din suma (prejudiciul creat) conform acordului de plată, instanța de fond, făcând abstracție și nesocotind acordul de plata care a intervenit între părți, a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii patrimoniale, deoarece nu a rezultat din materialul probator că prejudiciul a fost produs de aceasta.
Pârâta a și achitat prima transa din aceasta suma, ceea ce dovedește ca aceasta a recunoscut acest acord și a înțeles să îl respecte.
În conformitate cu prev.art.211 lit a din Legea 62/2011, pârâta intimata avea posibilitatea să conteste acest acord de plată în termen de 45 de zile de la data luării la cunoștință - dacă considera că a fost încheiat cu încălcarea legii, ca prejudiciul stabilit nu este real - cert, sau că nu este vinovată de producerea acestuia, neexistând raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În cursul lunii iulie 2011 între intimată și directorul general au loc discuții pe e-mail legate tocmai de problema neînregistrării de către intimata a unor cereri de recuperare a sumelor la CAS, prin care intimata arată că în luna decembrie
2010, a depus la CAS declarațiile la CAS atât pentru o altă societate cât și pentru reclamantă, însă nu a găsit cererea de recuperare a sumelor, obligându-se să verifice la CAS dacă exista înregistrată această cerere - „iar dacă nu există atunci"; își asumă ă consecințele, este de acord să i se impute suma, cerând să i se spună care este timpul pe care îl are la dispoziție să plătească această sumă. Recunoaște că „termenul de recuperare a expirat";.
Conform fisei ana1itice, într-adevăr sumele evidențiate provin anterior datei de (...) când a fost angajată intimata la SC P. S. S. respectiv suma de 1119 lei provenea din luna iulie 2010, suma de 1613 lei provenea din luna august 2010, suma de 760 lei provenea din luna octombrie 2010, iar suma de 860 lei provenea din luna noiembrie 2010.
Prin O. nr. 3. (apărut în aprilie 2010), care a modificat O. 1., se prevede ca
„. reprezentând indemnizații plătite de către angajator care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul
FNUASS. A. sume nu pot fi recuperate din sume constituite reprezentând contribuții de sănătate. A. sume pot fi recuperate din bugetul FNUASS în baza cererii depuse la sediul CAS pe baza documentelor justificative în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite";.
Deci la data angajării intimatei era în vigoare acest act normativ, mai mult la data de 23 decembrie 2010 - dată la care intimate era angajată a apărut și O. nr. 117/2010 vizând modificările aduse Codului Fiscal) astfel ca intimata în calitatea pe care o avea de inspector resurse umane trebuia să cunoască toate aceste prevederi și să acționeze în consecința.
Suma de 1613 lei aferenta lunii august 2010, cu termen de declarare (...), avea din acest moment 90 de zile pentru recuperare, de la CAS, adică până la data de (...).
Suma de 760 lei aferenta lunii octombrie 2010, cu termen de declarare
25.12.010, avea 90 de zile din acest moment pentru a fi recuperata de la CAS adică până la data de (...).
Suma de 860 lei aferenta lunii noiembrie 2010, cu termen de declarare (...), avea termen de recuperare de la CAS C. 90 de zile adică (...). În total nu a fost recuperata suma de 3243 lei.
Așa cum rezulta din e-mail-urile anexate, reclamanta recunoaște ca declarațiile pentru aceste sume au fost depuse, însă cererea de recuperare a lor nu a găsit-o.
Rezulta că sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale: fapta care a dus la crearea prejudiciului constă în inacțiunea pârâtei care nu a depus cereri de recuperare a acestor sume, prejudiciul a fost creat de către pârâta, este cert și necontestat de către pârâtă, dovada fiind nu numai semnarea acordului de plată dar și plata unei rate din acest prejudiciu; există raport de cauzalitate între fapte și prejudiciu, vinovăția a fost asumată chiar de către pârâtă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Primul motiv de recurs vizează încălcând principiul disponibilității prin nepronunțarea asupra obiectului cererii, cauza fiind analizată din cu totul alte considerente decât cele invocate prin acțiune.
Motivul este nefondat.
În primul rând, nu se poate reține pronunțarea asupra a altceva decât s-a cerut, în condițiile în care obiectul acțiunii l-a constituit obligarea pârâtei la repararea prejudiciului material creat angajatorului prin nedepunerea la timp a cererii de recuperare a unor sume la CAS de către reclamantă, iar prin considerentele sentinței, tocmai asupra acestui obiect și în raport de această cauză a acțiunii se pronunță tribunalul.
Faptul că între părți s-a încheiat un angajament de plată nu schimbă obiectul acțiunii, care este cel arătat mai sus, angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.
Cauza acțiunii o constituie, din punctul de vedere al recurentei, faptul că pârâta a semnat un angajament de plată prin care a recunoscut practic întrunirea tuturor condițiilor răspunderii patrimoniale a angajatului față de angajatorul său, în persoana sa. Consideră recurenta că în aceste circumstanțe, instanța este legată de această cauză a acțiunii și nu mai este îndrituită a efectua verificarea în concret a îndeplinirii acestor condiții pentru răspunderea patrimonială a salariatului, fiind ținută a da efect angajamentului de plată.
Nu se poate accepta însă, în contextul reglementărilor Codului muncii, antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului ca o consecință a simplei constatări a existenței unui angajament de plată, fără deci a verifica existența condițiilor răspunderii patrimoniale a salariatului.
Chiar dacă la alineatul 3 al art. 254 Codul muncii se statuează că „în situația în care angajatorul constată că salariatul sau a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării";, iar art. 211 lit. a din Legea dialogului social fixează un termen de
45 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință a măsurii pentru contestarea în instanță a angajamentelor de plată, interpretarea acestor dispoziții legale nu poate conduce la concluzia că într-o eventuală acțiune în răspundere patrimonială, instanța este legată a constata doar existența angajamentului de plată pentru a se pronunța asupra acțiunii.
Că este așa o demonstrează faptul că angajamentul de plată nu reprezintă un titlu executoriu conform legislației în vigoare, nefiind investit cu o atare forță juridică.
Astfel, conform art. 374^1 Cod proc.civ., „înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formula executorie";, de unde concluzia că legea trebuie să recunoască explicit caracterul executoriu al unui înscris, ceea ce nu este cazul în speță.
Totodată, art. 376 Cod proc.civ. stipulează că „(1) se investesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori audevenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devina executorii, în cazurile anume prevăzute de lege";, conducând astfel la aceeași concluzie.
Ca urmare, pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatului, chiar și atunci când acesta a semnat un atare angajament, este necesar a se constata de către instanță întrunirea condițiilor răspunderii patrimoniale a salariaților.
Desigur, existența unui angajament de plată induce o puternică prezumție că sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale, însă aceasta rămâne o prezumție simplă.
Or, trecând la analizarea celui de al doilea motiv de recurs, prin care se tinde la demonstrarea caracterului fondat al acțiunii și prin verificarea întrunirii condițiilor răspunderii patrimoniale a salariatului, Curtea constată că în mod temeinic și legal a procedat și sub acest aspect tribunalul prin respingerea acțiunii.
Astfel, se constată că într-adevăr, nu sunt întrunite în cauză condițiile răspunderii patrimoniale a salariatei.
O primă astfel de condiție este caracterul cert al prejudiciului.
Or, deși este certă suma solicitată prin acțiune, nu este cert caracterul acestei sume de prejudiciu adus angajatorului.
Se afirmă acest prejudiciu prin raportare la momentul intrării în vigoare a
O. nr. 3., care a modificat O. 1. și care, se afirmă de către recurentă, prevede că „. reprezentând indemnizații plătite de către angajator care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul FNUASS. A. sume nu pot fi recuperate din sume constituite reprezentând contribuții de sănătate. A. sume pot fi recuperate din bugetul FNUASS în baza cererii depuse la sediul CAS pe baza documentelor justificative în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite";.
Curtea constată că modificările aduse prin O. nr. 3. ordonanței de urgență nr. 1. nu au semnificația decăderii angajatorului din dreptul de a solicita recuperarea sumelor reprezentând indemnizații plătite de către angajator care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă din bugetul FNUASS, raportat la faptul că în text, termenul de 90 de zile se referă la perioada în care beneficiarul concediului medical, care este angajatul, poate solicita indemnizația de concediu medical.
Astfel, această interpretare se desprinde din analiza sistematică a textelor legale incidente. Art. 82 din Ordinul nr. 60/(...) actualizat stipulează:
„Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Cuantumul indemnizațiilor astfel solicitate se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical";.
Art. 40 din O. nr. 1., actualizată prin O. nr. 3.
„(1) Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de
90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite";.
Din lectura acestor texte de lege se constată că acestea nu fac referiri la operația de recuperare a sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă.
Texte legale de asemenea relevante se referă la solicitarea indemnizațiilor de către beneficiari: art. 31, respectiv ale art. 1 din O. nr. 1., unde se arată:
„Pentru a beneficia de concedii și ind emnizații de asigur ări sociale de
sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: (…)";
„Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de
sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare
asigurați, au dreptul , în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada încare au domiciliul sau reședința pe teritoriul R., la concedii medicale și
indemnizații d e asigurări sociale de sănătate , dacă: (…)";.
Apare cu evidență, raportat la aceste texte de lege relevante sub aspect terminologic, faptul că termenul de 90 de zile se aplică beneficiarilor indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, care sunt persoanele asigurate, nicidecum angajatorii acestora.
Extinderea acestui termen la raporturile dintre angajatori și autoritatea publică cu competențe în materia asigurărilor sociale de sănătate nu are un suport legal.
Art.38 alin.2 din O. nr.1., actualizată prin O. nr. 3., stipulează:
„(2) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul F. național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. A. sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate";;
- art.77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006:
„(1) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul F. național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație";.
Or, se constată că aceste dispoziții nu cuprind referiri la vreun termen special în cadrul căruia să fie imperativă solicitarea de către angajatorul beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate a recuperării diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul F. național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul F. național unic de asigurări sociale de sănătate.
Ca urmare, termenul aplicabil este cel general de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958.
Prin urmare, raportat la aceste dispoziții legale, având în vedere și faptul că reclamanta recurentă nu a probat faptul că ar fi uzat de toate mijloacele legale pentru a recupera diferența reprezentând indemnizații plătite de către angajator care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă din bugetul FNUASS, curtea constată că în mod legal a procedat tribunalul prin constatarea faptului că nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale a pârâtei, întrucât prejudiciul afirmat nu are caracter cert, iar în raport de prevederile legale citate mai sus, nici vinovăția pârâtei intimate nu poate fi reținută, așa cum a statuat și prima instanță.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 6 și 9 Cod proc.civ.,
PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. P. S. S. împotriva sentinței civile nr. 4090 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. E. B.
| ← Decizia nr. 2055/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 960/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
