Decizia nr. 3613/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3613/R/2012
Ședința publică din data de 12 septembrie 2012
I. constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul I. Ș. J. C. și de către chematul în garanție M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 3769 din 9 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată E. L.-S., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3769 din 9 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta E. L. S. în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. J. C..
Pârâtul a fost obligat la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1., începând cu data de 01 octombrie 2008, până la data de 31 decembrie 2009, în sumă de 20.775 lei brut, actualizată în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul I. Ș. J. C. în contradictoriu cu chematul în garanție M. E., C., T. ȘI S., acesta fiindt obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că reclamanta în calitate de profesor a fost angajata pârâtului pe funcția de inspector școlar de specialitate - învățământ special în perioada (...) - (...).
I. Ș. J. C., la care este angajată reclamanta este o instituție de învățământ finanțată din fonduri alocate de la bugetul de stat prin M. E., C., T. și S.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit.";c"; din Lg. 2. pentru aprobarea
Ordonanței G. nr.1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ pentru funcția didactică avută de către reclamantă, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este 400,00 lei, care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, începând cu data de (...).
După intrarea în vigoare a Lg. 2. I. Ș. J. C. avea obligația să calculeze pentru reclamantă și să plătească acesteia salariile conforme cu acest act normativ, obligație pe care nu și-a respectat-o.
I. Ș. J. C. a continuat să plătească reclamantei salarii în baza altor acte normative pentru perioada (...) - (...) așa cum rezultă din tabelele existente la filele 46-47.
Potrivit Legii nr.2. în vigoare până la data intrării în vigoare a Lg. 330/2009 reclamanta va beneficia de următoarea sumă brută la care se va aplica coeficientul de inflație la data efectivă a plății, respectiv 20775 lei.
Pentru a putea fi plătită această sumă M. E., C., T. și S. are obligația de a finanța cheltuielile făcute de către pârât în vederea plății drepturilor salariale solicitate de către reclamantă, așa cum prevede art. 111 alin. 2 din L. nr. 1/2011 a educației naționale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul I. Ș. J. C. și chematul în garanție M. E., C., T. ȘI S.
Pârâtul I. Ș. J. C. a solicitat casarea hotărârii și rejudecând cauza,respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea instanței de fond este criticabilă sub aspectul motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În susținerea pretențiilor formulate, reclamanta nu a ținut cont de modificările ulterioare apărute la O. G. nr. 1., care se aflau în vigoare la data plătii drepturilor salariale.
Potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din L. nr. 47/1992, cu modificările și completările ulterioare, deciziile Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale prevederile O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008, O.U.G. nr. 1/2009 sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
La data la care s-au achitat drepturile salariale pe anul 2008 cele două ordonanțe de urgență erau în vigoare, astfel că în mod legal salarizarea reclamantei s-a efectuat potrivit coeficienților prevăzuți în aceste ordonanțe.
per a contrario, dacă drepturile salariale ar fi acordate astfel cum au fost solicitate de către reclamantă, s-ar aplica în mod retroactiv deciziile Curții
Constituționale, situație ce ar contraveni prevederilor art. 11 din L. nr. 47/1992.
Efectele pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale reprezintă o aplicare a principiului neretroactivității, ca o garanție a realizării drepturilor constituționale, în strânsă legătură cu asigurarea securității raporturilor juridice potrivit reglementărilor legale în vigoare la un moment dat. O asemenea interpretare rezultă și din coroborarea prevederilor art. 31 din L. nr. 47/1992 cu prevederile art. 147 alin.(1) din Constituția României.
O. de urgență a G. nr. 3. aprobată prin L. nr. 2. și O. de urgență a G. nr. 4. aprobată prin L. nr. 3. prin care, de asemenea, a fost modificată O. G. nr. 1., au fost în vigoare în perioada (...)-(...) și și-au produs efectele, astfel încât salarizarea personalului didactic s-a efectuat în conformitate cu legislația aflată în vigoare.
Recurentul chemat în garanție M. E., C., T. și S. a solicitat modificareasentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a MECTS, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
O primă critică pe care o aduce sentinței menționate mai sus este că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece ministerul nu a plătit și nici nu a asigurat plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice întrucât nu are aceste atribuții.
Legiuitorul a reglementat explicit care sunt cheltuielile care se asigură din bugetul de stat prin minister. I. de fond a efectuat o interpretare trunchiată aprevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9
Cod procedură civilă.
În al doilea rând, între M. E. C., T. și S. și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora. Prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae, presupun existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din L. nr. 53/2003- Codul Muncii, republicată o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică.
Cea de-a doua critică a sentinței se referă la greșita interpretare a legii pe care instanța de fond a făcut-o în dezlegarea pricinii, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
I. de fond, în mod nelegal, a încălcat un principiu fundamental de drept, acela al neretroactivității legii.
Astfel, instanța de fond ignoră în mod evident cadrul legislativ în vigoare la data efectuării plății drepturilor salariale și anume, faptul că OG nr. 1., aprobată cu modificări de L. nr. 2. a fost modificată și completată. Prin urmare, în mod temeinic și legal, salariile reclamanților au fost acordate în baza OG. nr. 1., astfel cum a fost modificată și completată. Reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale în baza Legii nr. 2. fără să țină cont de modificările ulterioare care se aflau în vigoare la data plății drepturilor salariale.
Potrivit prevederilor art. 11 (3) din L. nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare, deciziile Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale prevederile OUG. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008, O.U.G. nr. 1/2009 sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Prin urmare, solicită instanței de recurs să retină faptul că la data la care s-au achitat drepturile salariale pe anul 2008 cele două ordonanțe de urgență erau în vigoare, astfel că în mod legal salarizarea s-a efectuat potrivit coeficienților prevăzuți în aceste ordonanțe.
Este nefondată și lipsită de orice logică juridică concluzia instanței de fond conform căreia salariile reclamanților trebuiau plătite conform Legii nr. 2. în forma inițială, nemodificată.
Dacă drepturile salariale ar fi acordate astfel cum au fost solicitate de către reclamanți, s-ar aplica în mod retroactiv deciziile Curții Constituționale, situație ce contravine prevederilor art. 11 din L. nr. 47/1992.
O. de U. a G. nr. 3. și O. de U. a G. nr. 4. prin care, de asemenea, a fost modificată OG nr.1., au fost în vigoare și și-au produs efectele până la data de 01 ianuarie 2010, dată la care au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 330/2010, astfel încât salarizarea personalului didactic s-a efectuat în conformitate cu legislația aflată în vigoare.
Învederează că a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată împotriva acestor acte normative de către Curtea Constituțională (D. nr.
105/2010 și D. nr. 106/2010).
O a treia critică pe care o aduce sentinței este aceea că instanța de fond ignoră însă cadrul legal aplicabil și dispune obligarea la plata diferențelor salariale în baza unei legi care nu mai este în vigoare în forma pe care aceasta o ia în considerare. Prin această măsură vădit nelegală instanța de fond își depășește atribuțiile, substituindu-se legiuitorului și creând un alt cadru legislativ pentru plata salariilor, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 (4) Cod procedură civilă.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererile de recurs, Curtea reține următoarele:
Prin motivele de recurs invocate de M. E., C., T. și S., acesta a înțeles în primul rând să critice hotărârea instanței de fond invocând lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește obligația de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale în favoarea reclamantei.
Criticile aduse de pârât hotărârii atacate sunt nefondate, având în vedere ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie din care rezultă faptul că pârâtul recurent MECTS are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește asigurarea sumelor reprezentând drepturi salariale.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare, ori pentru aceasta sunt prevăzute prin dispoziții legale speciale atribuții specifice în sarcina instituției recurente.
Astfel, potrivit prevederilor art. 167 alin. 18 din L. nr. 84/1995, „finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare (…) se asigura din bugetul de stat prin bugetul M. E., C. si I., acest act normativ fiind vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 111 alin. 2 a
Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii), care sunt similare în ce privește chestiunea finanțării inspectoratelor școlare.
În ceea ce privește criticile similare formulate pe fondul cauzei de către cei doi recurenți, Curtea reține că prin O. nr. 1., aprobată și modificată prin nr. 2., valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul de învățământ a fost stabilită la 400,00 lei, valoare care a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care, așa cum arată și recurenții, au fost apoi declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale.
În ceea ce privește dreptul reclamantei la plata drepturilor salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 2. pentru aprobarea OG nr. 1. pentru perioada
1 octombrie 2008 până la data de 31 decembrie 2009, acest drept a fost consacrat prin D. nr. 3 din 4 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție publicată în Monitorul oficial nr. 350 din 19 mai 2011, a cărei obligativitate este impusă de dispozițiile art. 329 C.pr.civ, având în vedere că dezlegarea problemelor de drept judecate de Î.C.C.J. în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.
Astfel, prin D. nr. 3. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit următoarele: „ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 136/2008, nr.
151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței G. nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009";.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „deciziile acesteia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive și obligatorii, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile în vigoare constatate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval de timp P. sau G. nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durataacestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept.";
Față de aceste reglementări, în cazul în care legiuitorul nu acționează în termenul impus de textele de lege indicate, dispozițiile declarate neconstituționale încetează să producă efecte juridice.
Prin D. nr. 62/2007 a Curții Constituționale s-a stabilit că, în cazul constatării neconstituționalității unei dispoziții de abrogare, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. 1 din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice.
Față de această interpretare dată de Curtea Constituțională efectelor unei decizii prin care s-a declarat neconstituțional un text de abrogare face ca susținerile recurenților, cu privire la lipsa de temei legal a pretențiilor reclamantei, să fie nefondate.
În ceea ce privește argumentul invocat în recurs în sensul că pe perioada dintre intrarea în vigoare a fiecărei ordonanței și până la declararea lor ca neconstituționale, acestea și-au produs efectele, Curtea de A. apreciază că este nefondat.
Astfel, Curtea Constituțională în D. nr. 124/2010, a reamintit considerentele de principiu din D. nr. 983/2009, unde a reținut că "nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată de către Curtea Constituțională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională". Prin D. nr. 989/2009 prin care s-a constat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008 de modificare a OG nr. 1., Curtea Constituțională a afirmat că "ar fi discriminatoriu ca numai unele prevederi dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să își producă efectele pentru perioada de până la 30 aprilie 2009 și celelalte care vizează perioada de după 1 mai 2009 să fie neconstituționale și să își înceteze aplicabilitatea, prin efectul unei decizii de admitere".
Potrivit art. 11 alin. (3) din L. nr. 47/1992, republicată, deciziile Curții
Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că ele trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează.
Așadar, în mod corect prima instanță s-a conformat deciziilor Curții
Constituționale și nu a dat eficiență ordonanțelor de urgență al guvernului declarate neconstituționale, pe perioada dintre intrarea în vigoare a fiecărei ordonanței și până la declararea ei ca neconstituțională.
Așa cum se arată în considerentele Deciziei nr. 3. pronunțată de Î. Curtea de C. și Justiție, „. aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.";
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și 304 pct. 9 C.proc.civ. să respingă ca nefondate recursurile declarate de recurenți.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul I. Ș. J. C. și de către chematul în garanție M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 3769 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
G. C.
GREFIER
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: P. U.
| ← Decizia nr. 960/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 131/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
