Decizia nr. 380/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.380/R/2012
Ședința din 31 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : G.-L. T.
JUDECĂTOR : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G. GREFIER : N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. C. P. și C. LOCAL AL C. P. împotriva sentinței civile nr. 5507 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C. precum și pe pârâta intimată Ș. CU C. I-V. P., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi salariale .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurenților - avocat B. E. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurenților depune la dosar delegația sa de reprezentare, contractul de asistență juridică, extras de conturi și declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate în scris, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5507 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de către reclamanții R. M. L., M. E. M., R. S., M. M., S. M., P. C., P. ANA, P. A., D. I. I., C. ANA M., S. (S.) M., în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. P., C. LOCAL AL C. P. și P. C. P.
Pârâta de rândul 1 a fost obligată să calculeze și să plătească membrilor de sindicat reprezentați prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază, actualizată cu indicele de inflație astfel: a) pentru anul școlar 2007 - 2008 pentru membrii de sindicat : R. M. L., M. E. M., R. S., M. M., S. M., P. C., P. ANA, P. A. b) pentru anul școlar. 2008 - 2009 pentru membrii de sindicat : R. M. L.,
M. E. M., R. S., D. I. I., C. ANA M., M. M., S. (S.) M., P. ANA, P. A.
Pârâții de rândul 2 și 3 au fost obligați să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că în contractul colectiv de muncă unic județean la nivel de ramură de învățământ C. pentru anul 2007-2008 prelungit până la data de (...) la art.36 se prevede că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: o primă de vacanță în condițiile legii, primă care se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatorului, conform OUG 146/2007.
Conform prevederilor art.50 al.12 din Legea nr. 128/1997, privind statutul cadrelor didactice în vigoare în anul școlar 2007-2008 și 2008-2009 prevede că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Prima de vacanță solicitată de reclamanți se încadrează în prevederile legale și în cele ale contractului colectiv de muncă, astfel că cererea acestora este fondată și a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local P. și P. comunei P. solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
În motivarea recursului au arătat că instanța de fond a ignorat textele legale invocate.
Art.59 alin.3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevede că se poate stabili în raport cu posibilitățile economice- financiare a unității, pe lângă indemnizația de concediu și o primă de vacanță.
Art.37 lit.g din CCM unic la nivel de ramură învățământ pentru anii
2007-2008 prelungit până în anul 2009 prevede ca personalul din învățământ poate beneficia de primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii.
Art.36 lit.g din CCM unic județean la nivel de ramură învățământ C. pentru anii 2007-2008 părțile au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de prima de vacanță în condițiile legii.
Arată că dreptul generic la prima de vacanță este condiționat de existența de venituri proprii ale unităților școlare.
Prin OUG 146/2007 s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, ceea ce se restituie se referă la altă perioadă decât cea solicitată de reclamanți.
Cu prilejul elaborării propriului proiect de buget unitățile de învățământ vor înainta consiliului local ordonator principal de credite, proiectul de buget întocmit cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local și/sau de la bugetul de stat, însoțit de notele de fundamentare.
Prin urmare, deși apar în bugetul global al unităților școlare și veniturile proprii precum și cheltuielile aferente acestora, consiliul local este responsabil doar pentru alocarea fondurilor finanțate din bugetul local sau de stat precum și pentru aprobarea acestei părți a bugetului propus.
Din coroborarea textelor Legii nr.84/1995 precum și ale contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ rezultă că obligația pentru acordarea primelor de vacanță revine în exclusivitate instituțiilor și unităților de învățământ din veniturile proprii realizate prin activități suplimentare și nu din fondurile alocate prin bugetele unităților administrativ teritoriale care asigură finanțarea drepturilor salariale. În acest sens invocă excepția lipsa calității procesuale pasive al C.ui local P. și a P.ui comunei P.
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și a apărărilor formulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:
Susținerile recurenților referitoare la faptul că prima de vacanță datorată intimaților se achită de unitatea de învățământ din veniturile de care dispune este valabilă doar pentru pentru anul școlar 2006-2007,în lumina dispozițiilor cuprinse în Contractul Colectiv de M. la N. de R. Î. care stabilește, la art.37 lit.g), că prima de vacanță se acordă din veniturile proprii ale unității de învățământ.
Pentru anii școlari 2007-2008 și 2008-2009 - ce au făcut obiectul prezentei cauze - reclamanții beneficiază însă de prevederile mai favorabile ale Contractului Colectiv de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2007-2008, prelungit până la (...), care, la art.36 lit.g), prevede că personalul din învățământ beneficiază de „o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr.146/2007";, astfel încât nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.
În consecință, Curtea reține că în cadrul cererilor privind alocarea fondurilor necesare plății primelor de vacanță pentru această recurentul pârât
P. comunei P. și C. Local al comunei P. au calitatea procesuală pasivă, față de prevederile legale ce urmează a fi arătate în continuare.
Astfel, potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din Legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit.c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având următoarea componență:
1. un viceprimar - președinte;
2. șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local;
3. unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate;
4. unul-doi directori ai unităților de învățământ;
5. reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene.
Curtea mai constată faptul că recurenții nu au fost obligați la plata salariilor către reclamanți, astfel încât nu pot fi reținute motivele de recurs prin care se invocă faptul că nu există raporturi juridice de muncă între reclamant și consiliul local. Acesta a fost obligat doar să ia măsuri pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce se cuvin personalului din învățământ , obligație ce îi revine prin prisma considerentelor arătate mai sus.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune Curtea notează că potrivit contractului colectiv de muncă prima se acordă odată cu indemnizația de concediu, ceea ce înseamnă pentru anul școlar 2007-2008 plata acesteia a devenit exigibilă la anului școlar 2007-2008, adică în luna iunie 2008, dată față de care acțiunea apare ca introdusă în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 166 alin. 1 Codul muncii. În consecințăcurtea constată că excepția invocată este nefondată, acest motiv de recurs urmând a fi și el înlăturat ca atare.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL P. și P. C. P. împotriva sentinței civile nr. 5507 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...)1 pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER
N. N.
Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.
← Sentința nr. 94/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 389/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|