Decizia nr. 3884/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3884/R/2012
Ședința publică din data de 26 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T. D. - președintele Secției I-a civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de recursul declarat de pârâta C. C. SA B. -. „. CF"; C., împotriva sentinței civile nr. 1. din 22 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul K. F. precum și pe pârâta CN C. „. SA B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul de recurs, pârâta a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1./(...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...) s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile reclamantului/ei privind plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada februarie 2009-aprilie 2010 , invocată de pârâta C. N. de C. F. „. S. B. - S. C. R. de E., Î. și R. CF C.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta/ul K. F. prin S.
L. Secția L8 B., împotriva pârâtelor C. N. de C. F. „. S. B., și C. N. de C. F. „. S. B.
- S. C. R. de E., Î. și R. CF C. și în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei/. următoarele drepturi bănești, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective : salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de
„. feroviarilor";, P. și C. pentru anii 2009 și 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
S-a respins cererea reclamantei/., de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada februarie 2009- noiembrie 2011, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, urmare a disjungerii din dos nr. (...) în care a fost formulată în numele mai multor reclamanți de către S. L. Secția L8 B., au fost chemate în judecată pârâtele C. N. de C. F. "C." S. și C. N. de C. F. "C." S.A - S. "C. R. de E., întreținere si R. CF " C. solicitându-se instanței sa dispună obligarea in solidar la acordarea următoarelor drepturi salariale neachitate, actualizate in raport de rata inflației si dobânda legala pana la data plații efective: salariul suplimentar pentru anii 2008-2009; ajutorul material aferent Zilei F. pentru anul 2009; ajutorul material pentru sărbătoarea de P. si C. aferenta anului 2009; ajutorul material pentru sărbătoarea de P. aferenta anului 2010; contravaloarea tichetele de masa pe perioada februarie 2009 si noiembrie 2011.
Prin precizarea de acțiune, s-a solicitat admiterea acțiunii și pentru salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material pentru Z. feroviarului și sărbătoarea C.ului 2010, susținându-se că nici aceste drepturi nu au fost acordate, se refuză plata lor, drepturile fiind conferite atât prin aceleași acte indicate în acțiunea principală.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată, încondițiile art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Acțiunea s-a formulat la data de (...).
Pretențiile în privința cărora se reclamă neconforma sesizare sunt : plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și a contravalorii tichetelor de masă pentru intervalul perioada februarie 2009 - aprilie 2010. Contrar aserțiunilor pârâtei, tribunalul a statuat că, raportând data de la curge termenul de prescripție, la momentul sesizării instanței, întrucât toate drepturile solicitate prin acțiunea dedusă judecății au natura juridică a unor drepturi salariale, caz în care termenul de introducere a acțiunii este de 3 ani conform art.268 lit.c Codul muncii republicat, acțiunea este în termen legal formulată.
Conflictul de muncă supus cercetării judecătorești este unul individual, ivit între reclamant/ă, ca fost salariat și pârâte, prin care se urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâte. T. consideră că și drepturile în discuție se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu, așa încât este aplicabil același termen de prescripție de 3 ani, ca și în cazul salariului suplimentar și a oricăror drepturi salariale.
Examinând fondul pretențiilor, tribunalul a reținut că reclamanta/ul este salariatul/a pârâtelor în intervalul de timp pentru care reclamă achitarea drepturilor salariale enumerate în acțiune (salariul suplimentar pentru anii 2008,
2009 și 2010 ; ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. feroviarului pentru anii 2009 și 2010; contravaloarea tichetelor de masă neacordate din luna februarie 2009 și până în noiembrie 2011), după cum rezultă din contractul individual de muncă depus în copie la dosar, împrejurare confirmată de pârâte prin apărările formulate, recunoscut fiind și caracterul ireproșabil al muncii depuse, respectiv încadrarea angajatului în criteriile impuse de acordurile colective care condiționează acordarea drepturilor bănești litigioase.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, potrivit art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-2010
(f…15-26) respectiv art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la (...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010 pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia,angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii. E. contractului colectiv este obligatorie pentru părți, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, contractele colective de muncă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, principii instituite atât de L. nr. 1. rep.( art. 8 alin. 3, art.11 alin. 1, art.30 alin.1), cât și de L. nr. 6. a dialogului social ( art. 132 alin.3, art. 133, art. 148 alin.1), cea din urmă abrogând prin art. 224 lit. d pe cea dintâi. Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamanta/ul, în calitate de salariat al pârâtelor, este îndreptățit/ă să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul având calitatea de salariat, condiție impusă de prevederea contractuală de care se prevalează, inclusiv la data de 31 decembrie a fiecărui an. Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata salariului suplimentar constituie o facultate și nu o obligație, aceasta fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație. Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu. Dacă se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu. Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată. Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Referitor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C., P., Z. feroviarului pentru anii 2009 și 2010 , conform prevederilor acelorași contracte colective,art. 65 din același CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-
2010, respectiv art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la (...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010 , cu ocazia fiecăreia dintre cele trei sărbători se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, ajutor de care beneficiază cei care în cursul anului respectiv nu au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.
Reclamantul/a îndeplinește toate aceste condiții, după cum rezultă din datele comunicate de angajator. Cu toate acestea, drepturile litigioase nu au fost acordate, susținându-se în esență că prin actele adiționale la contractele colectivede muncă, cele cu 939/(...), nr. 1718/2010 și 2317/2010, respectiv ultim alineat al art. 65 din CCM pe anii 2009-2010 ce stipulează că în anul 2009 și 2010 nu se acordă aceste drepturi, obligația angajatorului nu mai există.
Teza este însă greșită, întrucât, pe de o parte, inexistența obligației presupunea inserarea clauzei modificatoare corespunzătoare în sensul desființării dreptului, nu a prorogării termenului de realizare a acestuia, respectiv îndeplinire a obligației angajatorului după expirarea anului 2009, respectiv 2010 ( partenerii social stabilesc că în anul 2009 și în anul 2010 „nu se acordă"; ajutorul material, ceea ce presupune temporizarea executării clauzei contractuale și nu anihilarea executării obligației contractuale). Pe de altă parte, în tot acest interval de timp sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2., care la art. 71 prevedea, în mod necondiționat, dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. F., cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Dată fiind prioritatea în aplicare a contractului colectiv de muncă la nivelsuperior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul a constatat că reclamantul/a, ce nu se găsește în nici una dintre ipotezele de excludere de la plata ajutorului, satisfăcând cerința muncii ireproșabile impusă de prevederea contractuală citată, este îndreptățit/ă în baza contractelor colective de muncă la plata ajutorului solicitat, cu atât mai mult cu cât ea este formulată după epuizarea intervalului de timp în care la nivel de unitate s-a decis practic suspendarea acordării.
Nici posibilitățile financiare la care se face trimitere în apărările formulate nu sunt relevante pentru existența și executarea obligațiilor. Dacă s-a instituit obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâtele trebuie să le îndeplinească
și să acorde reclamantului/ei toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.
În privința plății contravalorii tichetelor de masă, pretenția a fost respinsă ca neîntemeiată.
Chiar dacă dreptul pretins este stipulat în cuprinsul contractelor colective de muncă la nivel de angajator la art. 77, cât timp prevederea contractuală face trimitere expresă la conformitatea cu legea, stabilind că beneficiul se acordă „în conformitate cu prevederile legale"; și potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", rezultă neechivoc că acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator.
În acest sens este de altfel și decizia nr. 14/2008 dată în interesul legii de I. L. nr. 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă de alocarea de fonduri de la bugetul de stat, iar în legea bugetului de stat pe anul 2009 (L. nr.
18/2009) nu există nicio dispoziție legală pentru sume cu această destinație, așa cum rezultă din anexa 1 a legii, privitoare la sinteza bugetului de stat, nu există nici o referire la tichetele de masă. De asemenea, în anul 2009 nu s-a aprobat prin hotărâre de guvern bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei. R. corelarea directă cu prevederile legale la care face trimitere clauza contractuală convenită de partenerii sociali, respectiv caracterul facultativ al acordării tichetelor de masă, condiționarea beneficiului acestora de existența de sume aprobate în buget cu această destinație și având în vedere faptul că pe anul 2009 și 2010 nu s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei, tribunalul a constatat căcererea de acordare a tichetelor de masă echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă nu este întemeiată.
Pentru considerentele de fapt și drept expuse, având în vedere și art. 40 din Codul muncii, respectiv art. 155 și 157 din același cod în forma sa în vigoare la momentul la care trebuiau acordate drepturile în discuție, respectiv art. 40,160 și162 din noul cod al muncii, acțiunea precizată a fost admisă în parte, în limitele expuse .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. C. Sa B. - S. „ C. CF"; C. solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii precizate.
În motivarea recursului, pârâta a invocat următoarele aspecte:
În motivarea recursului, pârâta au susținut că prin acordarea salariului suplimentar, s-ar fi depășit fondul de salarii prevăzut în Bugetul de venituri și cheltuieli al C. C. SA, iar regionalele de căi ferate nu pot acorda ajutoare materiale în lipsa stabilirii lor prin hotărâre de G.
În baza OUG nr. 79/2008, C. C. SA este agent economic monitorizat, primul act normativ prevăzând în art. 6 că ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administrative publice centrale sau ale administrației publice locale prezintă spre consultare sindicatelor de ramură bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, iar în art. 7 că fundamentarea fondului de salariu anual se face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea depăși 60% din indicele de creștere a productivității muncii. Recurentele au mai invocat și hotărârile guvernului nr. 142/2005 și nr. 50/2006.
Drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau după caz, în contractele individuale de muncă încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P., prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de această natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectiv cel mult 65% și cel mult 35% în trimestrul IV, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate.
Obligația asumată de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite; obligația angajatorului de a acorda contravaloarea sumelor pretinse prin acțiune, apare ca o obligație imposibil de executat, sens în care a invocat teoria impreviziunii care este exoneratoare de răspundere și a cărei cauză nu îi este imputabilă.
Circumstanțele economice din ultimii 4 ani le-a creat recurentelor un dezechilibru de o asemenea gravitate, încât le situează într-o postură economică foarte dificilă, chiar falimentară.
Obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse de reclamant era și este condiționată de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.
În contracte este recunoscută clauza omnis conventio intelligentur rebus sic stantibus, conform căreia dacă între momentul încheierii contractului și cel al executării lui au apărut evenimente imprevizibile care au schimbat fundamental condițiile economice sau de altă natură existente în momentul acordului de voințe inițial al părților, organul de jurisdicție are dreptul să procedeze la reașezarea contractului în funcție de noile împrejurări.
De asemenea a mai arătat recurenta că pretențiile privind plata ajutorului material aferent sărbătorilor de P. și Z. F. pe anii 2009, 2010 sunt totalneîntemeiate și nejustificate, deoarece pentru anii 2009 și 2010 nu există obligația C. C. SA de a plăti ajutorul material aferent sărbătorilor de P. și de Z. F., în acest sens fiind prevederile art. 65 din CCM nr. (...) pe anul 2009-2010.
Luând în considerare situația economică prin care trece compania, organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreună cu CNF C. SA,
Contractul Colectiv de M. pe anul 2009-2010 cu prevederea că pe anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale de P., C. și Z. F.
Acesta este un motiv de ordine publică, astfel încât instanța nu poate trece peste voința părților, decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției.
În data de (...) s-a înregistrat la autoritatea competentă A. adițional nr.
1718/(...) la contractul colectiv pe anul 2., în care se prevede că pentru anul
2010 salariul suplimentar nu se acordă, iar pentru anii 2009, 2010 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește teoria impreviziunii, așa-zisa clauză rebus sic stantibus, dacă pârâta recurentă s-ar fi simțit afectată de modificarea circumstanțelor economice intervenite ulterior încheierii Contractului Colectiv de M., ar fi trebuit să ceară revizuirea acelor clauze contractuale necesare restabilirii echilibrului contractual sau chiar rezilierea contractului, ceea ce nu au făcut.
Pe de altă parte, teoria impreviziunii vine în contradicție cu principiul forței obligatorii a contractului.
În ceea ce privește critica din recursul pârâtei referitor la greșita acordare decătre prima instanță a salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010 pe motiv că prin aceasta s-ar depăși fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al C.N.C.F. C.F.R. S. și că oricum, obligația nu poate fi executată,întrucât nu există surse în buget care să poată fi alocate în acest sens, curtea reține că potrivit art. 243 alin. (1) din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Statutul pârâtelor, aprobat prin H. G. nr. 5., drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, pentru personalul de execuție.
Potrivit art. 236 alin. (4) C. muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, executarea contractelor colective de muncă fiind obligatorie pentru părți, conform art. 30 alin. (1) din L. nr. 1., republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, potrivit art. 11 alin. (1) din aceeași lege.
Tot L. nr. 1., republicată, stabilește, în art. 8 alin. (3) că nu este posibil ca un contract colectiv de muncă să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. (3) precizează că „din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modulde formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții, rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii, independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurente pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Îndreptățirea reclamantului la a beneficia de acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010 rezultă și din prevederile art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2., contract ale cărui clauze, prin prisma art. 3 alin. (1), produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare, pârâta fiind menționată la punctul 1 din A. nr. 4 la acest contract.
Curtea constată că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, pe motiv că pe de o parte, nu sunt prevăzute în buget, iar pe de altă parte, că ar fi intervenit atât teoria impreviziunii, cât și adoptarea unor acte normative, precum
O.U.G. nr. 79/2001, O.U.G. nr. 79/2008, H.G. nr. 142/2005 și H.G. nr.
50/2006, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește O.U.G. nr. 79/2001,O.U.G. nr. 79/2008, H.G.
142/2005 și H.G. 50/2006, deși invocate în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din aceste acte normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) din L. nr. 1. și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât, salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale
(adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii), nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurenta nu au probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art. 21 din Contractele colective de muncă invocate în cauză, și-au asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
Drept urmare, curtea constată că în mod legal prima instanță a admis cererea reclamantului/ei, având ca obiect acordarea salariului suplimentar, pentru anii 2008, 2009 și 2010 , mai ales că, nu s-a făcut dovada în speță de către recurente că reclamantul s-ar fi încadrat în vreuna din ipotezele în care acordarea salariului suplimentar este condiționată, prevăzute de A. nr. 6 la contractul colectiv de muncă.
Așa fiind, acest motiv din recursul pârâtelor urmează să fie respins ca nefondat.
Referitor la motivul de recurs, din recursul pârâtelor, prin care se solicită respingerea ajutorului material acordat pentru Z. F. și pentru P., pentru anii 2009 și 2010.
Motivul de recurs referitor la neacordarea premierii pentru Z. F. și a ajutorului material de P. aferente anuilor 2009 și 2010 este neîntemeiat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 - 2008 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr. 1625/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării. Prin A. adițional înregistrat sub nr. 1753 din (...), valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...), iar prin A. adițional înregistrat sub nr. 437 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...).
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr. 2572/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării.
Susținerile recurentei, în sensul că pentru anii 2009 și 2010 nu există un temei legal pentru acordarea ajutoarelor materiale aferente sărbătorilor de P. și de Z. F., întrucât potrivit art. 65 alin. ultim din contractul colectiv de muncă nr. (...), pe anul 2., „în anul 2009 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F., este doar parțial fondată, respectiv Curtea constată că reclamantul/a era îndreptățit/ă la a beneficia de acordarea acestui ajutor material, însă nu în temeiul art. 65 alin. ultim din Contractul colectiv de muncă nr. (...), ci în temeiul art. 71 alin. (1) și (2) din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar, coroborat cu art. 247 C. muncii.
Astfel, în perioada (...) - (...) nu a existat contract colectiv de muncă la nivelul societății, însă curtea constată că în speță acordarea acestor prime se cuvine a fi dispusă nu în temeiul art. 65 alin. ultim din Contractul colectiv de muncă nr. (...), ci în temeiul art. 71 alin. (1) și (2) din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, înregistrat sub nr. 2., care prevede în mod necondiționat dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F. .
Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar este superior unui eventual contract colectiv de muncă la nivelul societății, având prioritate de aplicare.
În conformitate cu prevederile art. 247 C. muncii, în cazul în care, la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Prin prisma art. 247 C. muncii, ca urmare a suspendării prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada 2009-2010, în cauză au devenit aplicabile prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, înregistrat sub nr. 2..
Potrivit art. 71 alin. (1) și (2) din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar, înregistrat sub nr. 2., „în afara ajutoarelor la care au dreptul, potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare; pentru „. F."; se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A. la nivelul clasei unu de salarizare";.
Drept urmare, prin prisma art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, coroborat cu art. 247 C. muncii, curtea constată că se impune a fi respins recursul pârâtelor în ceea ce privește criticile referitoare la respingerea petitelor reclamantului având ca obiect acordarea ajutorului material de Z. F. și de P. pentru anul 2009.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
Reclamantul-intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE` 1
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. C. SA B. - S. CF"; C., împotriva sentinței civile nr. 1. din 22 iunie 2012 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. M.-C. V. T. D.
Red., dact. M.V. ,
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: C. N.
GREFIER M.-L. T.
| ← Decizia nr. 4486/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3071/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
