Decizia nr. 4149/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 4149/R/2012
Ședința publică din data de 3 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții S. A. A. și K. C. M. împotriva sentinței civile nr. 3064 din 14 mai 2012, pronunțată de Tribunalul
Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată L. S. D. Î. S. și pe pârâții intimați Ș. G. P. 2 ȘIMLEU S., C. LOCAL ȘIMLEU S., P. O. ȘIMLEU S., I. Ș. AL J. S., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 august
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat ISJ S. întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică și judecarea în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 1 octombrie 2012, prin fax, s-au depus la dosar din partea reclamantelor recurente note de ședință prin solicită judecare și în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 3064 din 14 mai 2012 a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. F. P. și I. Ș. al J. S. și s-a respins în consecință acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestora.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local
Ș. S. și P. orașului Ș. S.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții S. A. A. și K. C. M., prin reprezentant L. S. din Î. S. în contradictoriu cu pârâtii Ș. G. P. 2-Ș. S., C. local Ș. S. și P. orașului Ș. S.
A fost obligat pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009 -
2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art. 1 alin. 1 din L. nr. 1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie
2010, inclusiv.
Au fost obligați pârâții C. local Ș. S. și P. Ș. S. sa asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P. a fost considerată ca fiind întemeiată și a fost admisă având în vedere D. nr. 10 din 19 septembrie
2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a P. și al C.ui local, aceasta este nefondată întrucât potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr.
84/1995 în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești, finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale, care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
P. municipiului Z. a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. Județean S. se observă că, în baza dispozițiilor din H. nr.538/2001 de aprobare a N. pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, începând cu anul
2001, finanțarea instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea. Acest pârât nu are nici o atribuție legală sub aspectul plății drepturilor salariale ale reclamanților iar între reclamanți și acest pârât nu există raporturi juridice de muncă. Față de cele reținute instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a I.ui Ș. Județean S..
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Reclamanții sunt salariații pârâtei Ș. G. P. nr. 2 Ș. S. în calitate de personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, așa cum reiese din adeverințele și contractele individuale de muncă eliberate de această unitate de învățământ și depuse la dosarul cauzei.
Reclamanții și-au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2010 în lunile iunie, iulie și august, astfel cum rezultă din tabelele depuse la dosarul cauzei. Cuantumul indemnizației a fost redus cu 25% în temeiul L. 1. privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Potrivit dispozițiilor art.103 lit. a din L. nr.128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data pentru care se solicită plata diferenței de indemnizație "C. didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției deînvățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (...)".
Potrivit dispozițiilor art.147 alin.3 din L. nr. 128/1997, în termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al R., M. învățământului va elabora normele metodologice, regulamentele și instrucțiunile ce decurg din aplicarea legii, care, de asemenea, se vor publica în Monitorul Oficial al R..
Potrivit dispozițiilor art.7 alin. l din HG nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă."
Prin O. nr. 3. din (...) au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată.
Prin dispozițiile art.1 din L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-au prevăzut următoarele: cuantumul brut alsalariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri,indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
D. interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că acest temei de drept este incident inclusiv în cazul indemnizației pentru concediu de odihnă cuvenită reclamanților, salariați din învățământ, pentru perioada efectuării concediului de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a L. nr.1..
Pentru a reține astfel, tribunalul are în vedere natura juridică a indemnizației pentru concediu de odihnă și faptul că aceasta reprezintă echivalentul salariului pentru perioada în care se efectuează concediul de odihnă.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. l din HG 2. indemnizația de concediu se raportează la media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, întrucât pentru perioada ulterioară datei de intrare în vigoare a L. 1., salariul (în raport de care se determină și indemnizația pentru concediu de odihnă) a fost redus cu 25%, înseamnă că la rândul ei inclusiv indemnizația de concediu se reduce cu 25%.
Conform alin.2 al art.7 din HG nr.2., media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
Așa cum anterior s-a mai menționat, prin O. nr.3. din (...) au fost aprobate
Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată.
Conform pct.21 din Normele metodologice, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cunumărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Conform pct. 22 media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din flecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
În sistemul bugetar, legiuitorul a reglementat în mod particular, prin dispoziții legale speciale față de cele din C. M.,modul de calcul și plată al concediilor de odihnă, iar aceste prevederi legale speciale sunt menținute, după cum rezultă din interpretarea art. 48 alin.2 din L. nr.33/2009.
Dreptul la încasarea indemnizației de concediu de odihnă într-un anumit cuantum se desființează dacă salariatul nu desfășoară activitate pe durata pentru care a efectuat zilele de concediu și dacă intervin modificări ale cuantumului salariului în perioada în care este efectuat concediul de odihnă, în sensul că acesta fie se majorează, ceea ce atrage implicit majorarea și a indemnizației corespunzătoare fie, în măsura în care pentru lunile în care se efectuează concediul drepturile salariale sunt diminuate la rândul ei indemnizația se diminuează.
Ca atare, împrejurarea că L. 1. nu era în vigoare la data la care ar fi trebuit să se calculeze și să se plătească indemnizația de concediu nu poate conduce la concluzia că ea nu se aplică indemnizației aferente perioadei de concediu efectuat după data intrării în vigoare a actului normativ menționat, ci, dimpotrivă, incidența acestuia este determinată de singurul criteriu care explică aplicarea în timp a legii, respectiv de momentul efectuării concediului de odihnă, pentru că incidența unui act normativ asupra situației de fapt analizate se raportează la momentul când acea situație intră în derulare și nu la un moment anterior.
Prin urmare, aplicarea prevederilor L. nr. 1. pentru perioada de concediu de odihnă din intervalul (...)-(...) este legală și nu încalcă principiul neretroactivității.
Faptul că plata, indemnizației pentru concediu de odihnă se efectuează de regulă cu cel puțin 10 zile (conform C. M.) lucrătoare înainte de plecarea în concediu nu are relevanță, deoarece și dacă aceste drepturi ar fi fost achitate în proporție de 1., plătitorul ar fi avut la îndemână acțiune civilă pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit.
Or, în prezenta cauză, indiferent de faptul că drepturile reprezentând indemnizația de concediu de odihnă ar trebui să fie plătite anterior, aceasta ar fi reprezentat o plată în avans, o plată anticipată, ceea ce înseamnă că în privința conținutului dreptului cuvenit, mai exact în privința valorii indemnizației, se poate proceda la regularizarea ulterioară, în funcție de mai multe aspecte: nr. de zile cuvenit, în măsura în care i s-a acordat concediu și indemnizația aferentă pentru un număr de zile mai mare decât cele efectiv cuvenite în raport de zilele lucrate; cuantumul stabilit, în măsura în care în perioada de efectuare a concediului de odihnă au intervenit modificări ale cuantumului acestuia(fie în sensul majorării, fie în sensul diminuării).
În consecință, toate motivele de fapt și de drept anterior expuse, sunt de natură să conducă la concluzia că plata indemnizației pentru concediu de odihnă, aferentă perioadei (...)-(...), a fost în mod legal diminuată cu 25%.
În același sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 20 din (...), pronunțată în recurs în interesul legii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S. A. A. și K. C. M.au solicitat modificarea sentinței atacate cu admiterea acțiunii principale.
În motivarea recursului reclamanții consideră că instanța de fond a realizat o justificare a aplicării diminuării de 25% și nu a făcut o reală judecată, anume o raportare la toate textele de lege aplicabile, interne și internaționale, menționate de reclamanți în cererea introductivă. T., s-a apreciat greșit aplicabilitatea L. nr.1..
P. didactic din învățământul preuniversitar a beneficiat de dreptul la concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în temeiul prevederilor L. nr.
128/1997 privind S.utul personalului didactic.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009.
În mod greșit instanța de fond a considerat aplicabile în prezenta cauza, ca baza de calcul a indemnizației de concediu de odihna, O. 3. și H. 2.. Se invoca și reda prevederile art. 7 alin. 1 și alin. 2 din H. 2. conform căreia indemnizația de concediu de odihna se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu și corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihna.
În ceea ce privește modalitatea de reglementare a modului de calcul a indemnizației de concediu, solicită instanței a observa ca aceste dispoziții sunt în contradicție cu reglementarea data de C. M. în art. 145 și cea din C.C.M. Ia nivel de ramura de învățământ nr. 5., care statuează ca modalitatea de calcul a indemnizației de concediu trebuie raportata la drepturile salariale din ultimele 3 luni anterioare celor în care s-a efectuat concediul.
Apreciază insa ca instanța trebuia sa aibă în vedere prevederile codului muncii și a contractului colectiv de munca. A. normative invocate de instanța de judecata sunt anterioare intrării în vigoare a C. M., pe de-o parte, iar pe de alta parte sunt acte cu caracter normativ inferior L. 53/2003, pentru a putea considera ca au caracter derogator de la dispozițiile respectivei legi.
Mai mult decât atât, atât codul muncii, CCM-ul și chiar și prevederile legale invocate de instanța, prevăd obligativitatea plății indemnizației de concediu cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Daca s-ar admite ca indemnizația de concediu se calculează, cum susține instanța de fond "raportat la media zilnica a salariului de baza ... corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de odihna," înseamnă ca ar fi imposibila, din punct de vedere obiectiv, plata acestei indemnizații înainte cu 5 zile sau cu 10 zile de intrarea în concediu, cum prevede CCM-ul la nivel de ramura de învățământ. T., daca s-ar admite acest punct de vedere, textul C. M. și ai CCM-ului ar fi practic o reglementare care nu poate produce efecte juridice.
Pârâții au înțeles să ignore prevederile legale și contractuale enumerate anterior și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu.
Deși data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior Începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu, termen negociat de părțile semnatare prin C. C. de M. U. la N. de R. Î.
Reclamanții au depus în probațiune adeverințele emise de unitatea de învățământ din care rezultă calitatea de angajat a acestora și faptul că aceștia au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010.
Drept urmare apreciază ca acestora nu li se poate aplica diminuarea de
25% a indemnizatei de concediu prevăzuta de L. 1. decât cu încălcareaprevederilor art. 15 alin. 2 din Constituției art. 1 din C.civ., anume, daca reclamanții si-au formulat cererea de intrare în concediu și acordare a indemnizației aferente anterior datei de 03 iulie 2010, respective și-au început efectuarea concediului legal cuvenit anterior acestei date, este cert ca ei sunt îndreptățiți la acordarea în întregime a indemnizației de concediu de odihna, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzuta de L. 1. și aceasta pentru ca dreptul lor s- a născut în patrimonial reclamanților anterior intrării în vigoare a acestei legi.
În susținerea acestui punct de vedere s-a pronunțat D. în recursul interesul legii nr. 2. a I. și practica judiciara conturata deja la nivelul C. de A. C. (ex. D. 4342/2011 - dos. nr. (...)) .
Mai subliniază ca L. 1. de diminuare cu 25% a drepturilor de natura salariala nu își are aplicabilitatea în prezenta cauza.
Arată instanței faptul că art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale
Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
De asemenea, potrivit art. 2 lit. b L. 1. se reduc cu 25% următoarele drepturi de natura salariala de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora: b) drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) și art. 107 alin. (4) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Or, dreptul reclamanților la plata indemnizației de concediu este prevăzuta de art. 103 din L. 128/1997 și nicidecum la art. 104 sau art. 107 din aceeași lege.
Textul art. 2 reprezintă o reglementare de stricta interpretare, enumerativa
și imperativa. O adăugare la textul de lege este de nepermis.
Nici unul dintre cele două articole nu cuprins prevederile referitoare la concediu de odihnă sau la cuantumul acestora, reglementat de art.103 din L.
128/1997.
Voința legiuitorului a fost așadar de a reglementa în mod strict și enumerativ care sunt drepturile cadrelor didactice, pe lângă cele salariale menționate la art. 1, ce urmează a fi diminuate cu 25%. Cu toate acestea, atât pârâții cat și instanța de fond a apreciat în mod eronat ca acest text este aplicabil și indemnizației de concediu solicitata de reclamanți.
I. de concediu nu poate fi asimilata unui drept salarial.
Subliniază totodată ca modalitatea de reglementare a indemnizației de concediu, intr-un capitol separat al C. M., este o dovada în plus a faptului ca acesta nu reprezintă un drept salarial.
Apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al
CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei).
Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de L. 1. privind diminuarea cu 25% a veniturilor.
Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un "drept de proprietate" în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus, echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu, cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistenței financiare convenite cu Comisia E..
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamantele au investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor L. nr. 1., respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza L. nr. 1. și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.
Recurentele se consideră vătămate în drepturile lor prin aplicarea art. 1 din
L. nr.1., care prevede următoarele: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
În ceea ce privește această problemă de drept, prin D. nr. 2. pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a
L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei nr. 2., s-a reținut că "algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
D. interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie
2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.";
De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că
„întrucât după intrarea în vigoare a L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
În ceea ce privește dispozițiile cuprinse la pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 3307 alin. 4 C.proc.civ. În speță, așa cum rezultă din adeverințele eliberate de unitatea școlară reclamantele au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, iar indemnizația de concediu a fost redusă cu un procent de 25%. Prin urmare, drepturile nediminuate se cuvin a fi acordate reclamantelor doar până la data de 2 iulie 2010, întrucât fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010, L. nr. 1. a intrat în vigoare în data de 3 iulie 2010, iar în speță o parte dintre zilele de concediu de odihnă, ale reclamantelor, au fost anterioare acestei date. Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamantele S. A. A. și K. C. M. împotriva Sentinței civile nr. 3064 din 14 mai 2012 a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 3 octombrie 2012. PREȘED.TE JUDECATORI S.-C. B. I.-R. M. C. M.cu opinie separată în sensuladmiterii recursului GREFIER G. C. Red.I.R.M/Dact.S.M 2 ex./(...) Jud. fond: P. A. R. Motivarea opiniei separate a judecătorului C . M. Opinez că recursul formulat de reclamantele S. A. A. și K. C. M. trebuia admis, pentru următoarele considerente: Consider că în mod greșit prima instanță a aplicat în cauză dispozițiile L. nr.1., având în vedere atât modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamantelor pentru anul școlar 2009-2010, cât și data la care acest drept trebuia plătit, conform dispozițiilor legale și convenționale aplicabile. Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual de odihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ este stabilit pe ani școlari , prin urmare și indemnizația de concediu de odihnă este cuvenită acestei catego rii de personal tot pe ani școlari. { H. "lnk:C(...)%201000000%2.%20329" o "C. de P. C. 1993 - Parlamentul României" | Prin decizia nr.2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s -au admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se }{ H. "lnk:C(...)%201000000%2.%20329" o "C. de P. C. 1993 - Parlamentul României" |că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsu ri necesare în vede rea restabilirii echil ibrului bugetar, cu modificările și compl etările ulterioare, ra portat la art. 150 (fo stul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificăril e ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale sal ariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de st at ce au ca obiect acordarea indemniz ației de concediu d e odihnă aferente an ului școlar 2009 -20 10, după intrarea î n vigoare a L. nr. 1 ., respectiv 3 iulie 2010. } Conform pct.1 din decizie, denumit ". de drept care a generat practica neunitară";,s-a reținut că "Recursurile în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 d in H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cuspecific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare,cu privire la cuantumul indemnizației de concediu aferent anului școlar 2009- 2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat."; Analizând și punctul 3 al deciziei, ce privește "Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești";, se reține că, printre hotărârile judecătorești anexate cererii de pronunțare a unui recurs în interesul legii, se regăsesc, la punctul 3.1.decizii ale unor instanțe judecată care au aplicat aproape toate dispozițiile legale și convenționale posibile, fără a stabili însă care dintre toate acestea erau în vigoare la data la care reclamantului i se cuvenea indemnizația de concediu de odihnă, care constituie lege specială și care lege generală, iar la punctul 3.2. decizii ale unor instanțe care nu au reținut nici o dispoziție legală aplicabilă concediilor de odihnă ale cadrelor didactice, ci doar prevederile L. nr.1.. Anterior pronunțării acestei decizii, Curtea de A. C., prin decizii irevocabile, care nu au ajuns însă a fi examinate în cadrul acestui recurs în interesul legii, a reținut o proble mă de drept ce nu a fost analizată , astfel cum rezultă din examenul soluțiilor avute în vedere, de către instanțele ce au pronunțat deciziile menționate la punctele 3.1 și 3.2 și, pri n urmare, nici de c ătre Î nalta Curte de Casație și Justiție. Această pro blemă de drept o constitu ie faptul că art.145 alin.2 din C. muncii, constituia, chiar începând cu data adoptării acestuia, în anul 2003 , nu numai dispoziție generală, ci chiar singura dispoziție în vigoare privind cuantumul și data plății indemnizației de concediu de odihnă. În acest sens, potrivit art.298 alin.2 din C. muncii (L. nr.53/2003), prevederile L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii alesalariatilor au fost abrogate, fiind abrogate și alte dispoziții contrarecodului. Art. 3 din L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor prevedea că, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mica decît salariul de baza, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună. Conform art. 7 din aceeași lege, regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin hotărâre a G., pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare. În temeiul disp.art.7 din L. nr.6/1992 a fost a doptată H . nr.2. privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care, la art.7 alin.1, a prevăzut că, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele deconcediu de odihna și la alin.2, că media zilnică a veniturilor prevazute laalin. (1) se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu. Se reține astfel că și H. nr.2., adoptată în baza și în executarea unei legi abrogate (conform art.31 din Decretul Consiului de S. nr.16 din 3 februarie 1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnica legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative ), nu mai poate fi considerată ca fiind în prezent aplicabilă. În temeiul art. 17 din H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare, modul de efectuare a concediului de odihnă cuvenit personalului didactic se stabilea de M. Î. M. E. N.e a adoptat astfel O. nr.3251 din 12 februarie 1998 pentru aprob are a conced iu lu i de od ihn ă al person alulu i d id ac tic, emis, conform preambului actului, în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, a art.8 din L. nr.6/1992 ș i a ar t.1 7 d in H. nr.2., c are, la art.21, cuprindea reglementări ce privesc stabilirea indemnizației de concediu de odihnă , identice în conținut cu cele prev de art.7 alin.1 din H. nr.2., dar care nu puteau "supr av iețu i"; ac telor nor mative în te me iul c ăror a au f ost adop tate, respec tiv L. nr.6/1992 ș i, imp l ic it, a H. nr.2., abrog ate pr in noul Cod al mu nc ii. Identitatea de c onținut a acesto r prevederi legal e ce priveau stabilirea cuantumului indemnizației de c oncediu atât în cazul personalului didactic, cât și în c azul tuturor bugetarilor, denotă că niciodată cadrele didactice nu au avut prevederi speciale, derogatorii de la normele generale privind stabilirea acestei indemnizații. De altfel, art.145 alin.2 din C. muncii în forma în vigoare din 2003 și până la modificarea acestuia prin O. nr.65/2005, cuprindea aceleași prevederi, aplicabile pentru toți salariații, respectiv: " I. de concediu de odihna reprezintă media zilnica a veniturilor din luna/lunile î n car e este efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu."; De asemenea, C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005- 2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din C. muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:"; Pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul zilelor de concediu, iar la alin.4 că indemnizația se plătește înainte de plecarea în concediu. Prin urmare, până în anul 2005, stabi lirea indemnizației de concediu de odihnă pe baz a media zilnica a v eniturilor din luna /lunile î n care este efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu, nu era o prevedere specială aplicabilă doar personalului bugetar, sau personalului didactic, ci tuturor salariaților acestei țări, atât din sectorul public, cât și din sectorul privat , chiar dacă era i nclusă, de fapt pr eluată, din cadru l normativ general, și în acte normative speciale. Acesta este și motivul pentru care acest aspect, al stabilirii indemnizației de concediu de odihnă a personalului din sectorul public nu a ridicat probleme deosebite până în anul 2005 întrucât, până la data intr ării în vigoare a O. nr.65/2005, prevederile noului Cod al muncii în acest sens erau identice cu cele prevăzute în H. nr.2., deși temeiul calculării acesteia, începând cu anul 2003,trebuia să fie L. nr.53/2003 și nu o hotărâre de guvern ale cărei prevederi în acest sens erau abrogate. În anul 2005, prin O. nr.65/2005, legiuitorul a considerat ca fiind neces ar ă modificarea C. munc ii ș i în pr iv inț a modulu i de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă, mo tiv at de :";ne cesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul 13 " Ocupare și politici sociale" , de armonizare a legislației naționale cu acquis -ul comunitar";, ca o ". cuprinsă în Programul le gislativ prioritar pentru integrarea în Uniunea E.";. Potrivit disp.art.145 alin.2 din C. muncii, astfel cum a fost modificat prin O. nr.65/2005, deci a dispozițiilor în vigoare privind calculul indemnizației de concediu de odihnă, aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu zilele de concediu. Chiar dacă s -ar aprecia că dispozițiile H. nr.2. privind stabilirea indemnizației de con cediu de odihnă, ar fi supraviețuit abrog ării L. nr.6/1992, în organizarea și aplicarea căreia a fost adoptată, dispozițiile sale preluate din cadrul normativ gen eral de la data intrăr ii sale în vigoare și p ână la adoptarea O. nr.65/2005, trebuiau considerate ca fiind implicit abrogate în anul 2005, dată de la care sunt contrare cadrului normativ general stabilit de C. muncii. În expunerea de motive a O. nr.65/2005 s-a susț inu t c ă „Preveder ile propunerii legisl ative pr iv ind C. munc ii su n t în concord anț ă cu leg isl aț ia co mun itar ă în do men iu";. De asemenea, în expunerea de motive a G. R. pentru adoptarea L. nr.371/2005, de aprobare a O. nr.65/2005, s-a ar ătat c ă: „ În R apo ar tele de ț ar ă al U. E. pen tru an ii 2003 ș i 2004 s-a prec iz at c ă ac tu alul Cod al mun c ii nu pre ia preveder ile d irec tiv elor în mater ie ale U. E. și, mai ales, nu ur me az ă suf ic ien t de cl ar pr ac tic il e d in ț ăr ile me mbre ale U. E.";. „În vederea îndeplinirii obligațiilor asumate și ca urmare a negocierii cu partenerii sociali";, s -a s tab il it c ă es te neces ar ă, pr in tre al tele, ș i mod if ic are a prevederilor privind „Stabilirea și plata concediilor de odihnă"; , menț ion ând u - se c ă: „Integrarea europeană înseamnă reglementări europene. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește relațiile de muncă";. Ar f i de al tf el cu to tul anor mal ș i des igu r, con tr ar in tenț ie i le g iu itorulu i, ce a cons ider at în anul 2 005 c a f iind neces ar ă mod if ic are a C. mu nc ii ș i în pr iv inț a mo dulu i de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă, cons ider ată c a o regle men tare europe an ă, c a în r apor tur il e de munc ă ale pers on alulu i d in sec torul publ ic, respec tiv ale person alulu i d id ac tic, s ă se apl ice o ho tăr âre de guvern d in anul 1992, e mis ă î n te me iul une i leg i abrog ate înc ă d in anul 2003 de c ătre C. mu nc ii, c are a pr ev ăzu t pr in d ispoz iț iile s ale modul d e c alcul al aces te i inde mn iz aț ii. De altfel, potrivit art.63 din L. nr.2.: " Pentru instituirea unei normederogatorii se va folosi formula "prin derogare de la…";, urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.";, astfel încât o regle men tare spec ial ă, derog ator ie, în ac ee aș i mater ie, ar tre bu i prev ăzu tă pr in tr u - un act normativ cel p uț in de acel aș i n ivel cu regle men tare a ge ner al ă în mater ie. Conform art.16 alin.1 și 2 din L. nr.2., în procesul de reglementare esteinterzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative. În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentarea materiei în reglementări unice, iar confor m art.17 din acelaș i act normativ, în vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspect de contradictorialitate cu reglementarea preconizată. Pentru motivele enumerate anterior, consider că, prin dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilir e a salariilor de b ază pentru persona lul contractual din sectorul bugetar și person alului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1.privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, în prezent aproape în totalitate abrogată prin L. cadru nr.330/2009, nu se puteau repune în vigoare dispozițiile abrogate ale H. nr.2 .. De altfel, întrucât dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 constituie de fapt doar norme de trimitere, potrivit disp.art.50 alin.4 din legea nr.2. privind normele de tehnică legislativă, în situația modificării, completării și abrogării dispoziției la care s-a făcut trimitere, în actul de mod ificare, completare sau abrogare trebuia avută în vedere situația juridică a normei de trimitere. Mai mult, nicio reglementare ulterioară modificării C. muncii O. nr.65/2005, de nivel cel puțin egal cu cel al reglemen tării de bază, nu a prevăzut, cu respectarea dispoziilor art.63 din L. nr.2. că, prin derogare de la dispozițiile C. muncii, astfel cum a fost modificat și completet în 2005, pentru întregul personal din sectorul public, sau pentru personalul din învățămân t, indemnizația de concediu de odihnă se calculează diferit, respectiv potrivit cadrului general în care aceasta se cal cula anterior pentr u toți salariații, ind iferent de sectorul î n care aceștia prestează activitatea. De asemenea, potrivit art.67 din L. nr.2.: "În cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite. În cadrul atribuțiilor sale C. Legislativ are obligația să identifice toate a dispozițiile legale care au sufeit evenimente legislative implicite și să propună P.ui și, respective, G. măsurile necesare de modificare, completare sau abrogare expresă a acestora. Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completete sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres."; În speță însă, astfel cum am argumentat anterior, consider că dispozițiile privitoare la calcu lul indemnizației pentru concediu de odihnă cuvenit e personalului bugetar cuprinse în H. nr.2. au fost abrogate implicit, întrucât acestea nu constituiau prevederi specia le, ci preluau doar dispozițiile generale aplicabile tuturor salariaților acestei țări, prevederi care însă începand cu anul 2005 au fost modificate prin C. muncii. Mai mult, conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la data adoptării L.nr.1. era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, " P. d id ac tic de l a to ate n ivelur ile înv ăț ămân tulu i are drep tur i ș i obl ig aț ii care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din carta universitară, precu m ș i d in prevederile contr ac tu lu i colec tiv de munc ă."; Potrivit art.22 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, învigoare la data la care reclamanților trebuia să li se plătească indemnizația de concediu, la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă în instituțiile bugetare, părțile sunt reprezentate după cum urmează:a) de către conducătorul instituției bugetare sau de către locțiitorul dedrept al acestuia;b) de către sindicatele reprezentative, în sensul prezentei legi, sau de cătrereprezentanții salariaților aleși conform preveedrilor art.20. Art.59 alin.1 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 prevede că, pe durata concediului de odihnă, s alariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele tr ei luni anter ioare lunii în care este efectuat concediul , multiplicată cu numărul de zile d e concediu. I. de concediu nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcție de conducere, luate împreună, corespunzător numărului de zile de concediu. Astfel, după modificarea art.145 alin.2 din C. muncii prin O. nr.65/2005, în concordanță cu art.238 din C. muncii, ce prevede că la încheierea contractului colectiv de muncă prevede rile legale privind drepturile salariaților au caracter m inimal, C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, avându-l ca parte semnat ară, din partea in stituțiilor bugetare și pe M. E. și C. , a mod if ic at preveder ile con tr ac tulu i colec tiv de munc ă l a n ivel n aț ion al an ter ior în c ee a ce pr iveș te cu an tu mul inde mn iz aț ie i de od ihn ă cuven ite, aplicându-se, conform art.3 alin.1 lit.a) din contract, pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, de stat sau privat. Mai mult, potrivit art.1 alin.1 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2. „. contractante, reprezentate conform anex ei nr.7, recunosc și acceptă pe deplin că sunt libere și egale în negocierea C.ui colectiv de muncă unic la nivel național și se obli gă să respecte în t otalitate prevede rile acestuia."; Conform anexei nr.7 la acest contract, din componen ța comisiei de negociere a acestui contract a făcut parte și Ministerul Edu cației și Cercetării. Av ând în vedere f ap tul c ă M. E. și C . a purtat negocieri în vederea încheierii acestui contract, l-a semnat și s -a obligat să respecte în totalitate prevederile acestuia, acest contract fiind lege a părților, se rețin e că, de l a d ata înreg is tr ăr ii aces tu ia l a M. M., S. S. ș i F., respe c tiv de l a d ata de (...) , de când acest contract colectiv de munc ă ș i-a produs efectele, modul de stabilire a inde mn iz aț ie i de co nced iu de od ihn ă a person alulu i d id ac tic a f ost s tab il it pr in preveder ile con tr ac tu ale conven ite de c ătr e p ar tener ii soc ial i, c are au cons ider at ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în ace as tă pr iv inț ă, ar t.145 al in.2 d in C. muncii, modificat prin O. nr.65/2005. Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi negociat, semnat și și-ar fi asumat răspunderea să respecte prevederi aplicabile în instituțiile subordonate, ce c ontravin unui ordi n emis de către a celași minister sa u altor dispoziții legale în vigoare. De asemenea, C. C. de M. la N. de R. de Î., deș i nu cupr ind e în mod expres mo dul de c alcul al inde mn iz aț ie i de c onced iu, s tab ileș te la art.6 alin.1, c ă drepturile salariaților prevăzute în acest contract nu pot să reprezint e cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care sunt recunoscute de legislație și contractul colectiv de muncă la nivel național. De fapt, în vara anului 2010, cand s-a pus problema executării și aplicării dispozițiilor L. nr.1. pr iv ind cu an tu mul inde mn iz aț iilor de conced iu d e od ihn ă cuven ite pers on alulu i d id ac tic d in înv ăț ămân t, orice autoritate publică, respectiv angajato r, avea în ved ere un cadru legisla tiv și convențional general, reprezentat de C. muncii și C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007 - 2010 și un cadru legislativ și convențional special, care, în mod normal, trebuia să fie L. n r.128/1997 privind statutul persona lului didactic și L . cadru nr.330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fondu ri publice, contractul colectiv de muncă la nivel de ramur ă și cele la nivel d e grupuri de unități. În ceea ce privește această legislație specială, L. nr.128/1997, lege specială care regl ementează unitar drepturile personalului didactic din învățământ, se reți ne că aceasta nu c uprindea nicio pre vedere cu privire l a calculul indemnizației de concediu de odihnă cuvenit acestei categorii de personal, făcând trimitere la legislația muncii în vigoare și la prevederile contractelor colective de muncă. Pe de altă parte, L. nr.330/2009, care și -a propus stabilirea unui sistem unitar, bazat pe echitate și coerență, în ceea ce privește salarizarea pentru personalul bugetar, conform a rt.1 și 3 lit.a) și d) din lege, respectiv crearea de oportu nități egale și rem unerație egală pe baza principiilor ș i normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar, nu cuprinde nicio mențiune cu privire la stabilirea indemnizației de concediu de odihnă a aceste i categorii de pers onal, cu toate că ș i aceasta constitui e propriu-zis tot un drept de natură salarială. Acesta este și motivul pentru care, deși M. E. și C., a purtat negocieri în vederea încheierii C.ui C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, l-a semnat și s -a obligat să res pecte în totalitate prevederile C.ui C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, acest contract fiind legea părților, de la data înregistrării acestuia la M. M., S. S. și F., respectiv de la dat a de (...), stabilind prin art.59 alin.1, că, pe durata conced iulu i d e od ihn ă, s al ar iaț ii vor pr imi o inde mn iz aț ie ce reprez in tă med ia z iln ic ă a ven itur ilor d in ul time le tre i lun i an ter io are lun ii în c are es te ef ectu at conc ed iul, mul tipl ic ată cu nu mărul de zile de concediu, considerând ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în această privință, a rt.145 alin.2 din C . muncii prin O. nr .65/2005, M. E., C., T. și S., prin S. său de S., a considerat necesar să solicite "…punctul devedere al M. F. P. în legătură cu aplicarea prevederilor art.1 alin.1 din legea nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ceea ce privește cunatumul indemnizațiilor de concediu de care beneficiază personalul didactic…";, astfel cum rezultă din adresa nr.17489/(...) emisă de Ministerul Finanțelor Publice-C. S. de S., depusă în dosare cu același obiect și cauză. Ministerul Finanțelor Publice a răspuns acestei solicitări în sensul că: "I. de care beneficiază personalul didactic la plecarea în concediu de odihnă este reglementată prin H. G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific depsebit și din unitățile bugetare, republicată, precum și prin art.23 din OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale. Potrivit actelor normative amintite personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul, la plecarea în concediul de odihnă, la o indemnizație de concediu calculată în raport de numărul de zile de concediu de odihnă înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporurile de care beneficiază, potrivit legii și după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. …………… Drept urmare, în opinia noastră, pentru concediile de odihnă effectuate după intrarea în vigoare a legii nr.1., cuantumul indemnizației de concediu determinat potrivit cadrului general aplicabil se reduce cu 25% și se aplică în mod nediscriminatoriu, întregului personal din instituțiile și autoritățile publice indiferent de modul de finanțare."; Pr in ur mare, deș i, conf or m ar t.16 d in L. nr.2., leg iu ito rul a ur măr it concentrarea materiei drepturilor cuvenite personalului din sectorul bugetar în c adrul une i regle me n tăr i un ice, respec tiv L. nr.330/2009, to tuș i, în anul 2010, au tor ităț ile publ ice puse în s itu aț ia de a execu ta leg ile, co ns ider ă nec es ar a f i apl ic ate în con tinu are regle men tăr i d in acee aș i mater ie d ispers ate în leg isl aț ia cons ider ată în v igo ar e, respec tiv a H. G. n r.2. ș i a O. nr.10/2 008, ordon anț ă c are pr ive a, as tf el cu m rezul tă d in titul atur a ș i conț inu tu l s ău to t s al ar iz ar e a person alulu i buge tar, abrog ată expres apro ape în to tal itate de preveder ile L. nr.330/2009, cu excepț ia a tre i ar ticole. L ipseș te în to tal itate poz iț ia au tor ităț ilor cu atr ibuț ii în do men iu în cee a ce pr iveș te apl ic ab il itate a d ispoz iț i ilor C.ui C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 ș i a con tr ac telor colec tiv e de munc ă înche iate l a n ivel inf erior , în ceea ce pr iveș te de ter min are a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă ce treb u ia pl ătită c adrelor d id ac tice ș i a d ate i l a c are ace as ta er a sc a den tă. După cum s-a reținut de către Curtea E. a D. O., în cauza Pădurarucontra R., cu privire la claritatea dreptului, "odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului."; Astfel cum s-a probat în cauză, cu adev erința nr.961/(...) depusă la dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de odihnă, la care era îndreptățit ă reclamanta S. A. A. pentru anul școlar 2009 -2010, au fost efectuate, începând cu data de (...), în lu nile iulie și august , iar reclamanta K. C. M. și -a început efectuarea concediului începând cu data de (...), astfel încât indemnizația de concediu de odihn ă, aferentă muncii deja prestate în ac el an școlar, treb uia plătită anterior acestei datei intrării în concediul de odihnă, potrivit următoarelor reglementări legale și prevederi convenționale: Conform art.145 alin.3 din C. muncii, indemnizația de concediu deodihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu. Potrivit art.59 alin.4 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010,indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu. Art. 29 alin.4 din C. C. de M. la N. de R. de Î. prevede că indemnizația deconcediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă. Î n consecință, Curtea reține că L. nr. 1., intrată în vigoa re abia la data de (...), după ce personalul didactic prestase integral munca pe anul școlar 2009/2010 și începuse efectuarea concediului de odihnă, nu putea retroactiva și afecta, prin diminuare, cuantumul indemnizației de conce diu de odihnă la care erau îndreptățite reclamantele pentru acest an școlar, ce trebuia stabilit conform co nsiderentelor ex puse anterior și plăti t anticipat plecării în concediu, acest e dispoziții nefiind incidente decât c ererilor de concedi u formulate de personalul didactic și didactic aux iliar din învățământul preuniversitar de stat, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., D. moment ce toate aceste acte normative sau convenționale, dar cu putere de lege, stabilesc că indemnizația de concediu se plătește înt otdeauna înainte de plecarea efectivă în concediu, ca o mă sură de protecție s ocială a salariatului, chiar și în ipoteza în care indemnizația de concediu s -ar fi pl ătit salariatei în fapt, la o dată ulterioară , culpa angajatorul ui în acest sens, p entru nere spectarea drepturilor angajatului, nu poate să agraveze și mai mult situația creată acestuia, contribuind la dimi nuarea indemnizației cuvenite prin aplic area unei legi intrat e în vigoare ulterior datei la care aceste drepturi bănești erau datorate/scadente . Prin urmare, consider că acțiunea reclamantelor privind obligarea unității școlare pârâte la plata diferenței de indemnizației de concediu de odihnă pentru anul școlar 2009/2010 este fondată. Apreciez ca fiind fondat și capătul de cerere formulat de cătr e reclamante privind obligarea C.ui Local Ș. S. și P. orașului Ș. S. la asigurarea finanțării pentru plata acestor diferențe de indemnizație . Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director. Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";. Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite. Conform disp.art.16 din H. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. Conform art.4 alin.1 din H. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică. Având în vedere aceste dispoziții legale, consider că intimaților-pârâți: C. Local Ș. S. și P. orașului Ș. S. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor în vigoare și a prevederilor contractuale negociate și semnate de către M. E. și Î. De asemenea, consider ca fiind fondate și motivele de recurs invocate de către acesta privind greșita soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a M. F. P.. Astfel, conform art.3 alin.3 din H. nr.1618/2009, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare. Se reține astfel că, M. F. P. îi revin atribuții însemnate în ceea ce privește chiar alocarea și fu ndamentarea fondurilor necesare unități lor de învățământ, î n baza legilor în vigoare și a prevederilor contractelor colective de muncă ce reglementează drepturi ale personalului didactic, astfel încât se impune și obligarea acestui pârât la asigurarea finanțării necesare plății drepturilor bănești solicitate de către reclamanți prin acțiune. Mai consider că, deși în anul 2011 a fost pronunțat un recurs în interesul legii privind cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3., efectele acestei decizii pronunțate în interesul legii nu poate fi extins și situațiilor în care M. F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar. Astfel, prin decizia nr.10/2011 a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că: În aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "Ordonanță nr. 22/2002 - Guvernul României" | 22/2002} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege. În primul rând, se constată că, astfel cum rezultă din considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii- a luat în examinare recursurile în interesul legiiformulate de C. de conducere al C. de A. S. și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind „…interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. de procedură civilă raportate la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "Ordonanță nr. 22/2002 - Guvernul României" | 22/2002} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, referitor la chemarea în garanție a M. F. P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar."; De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial";, s-au reținuturmătoarele: „Prin recursurile în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la cererile de chemare în garanți e a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suportelectronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar."; La punctul 3 din decizie, denumit: „. pronunțate de instanțele judecătorești";, s-aureținut următoarele: „ 3.1. Unele instanțe de judecată au admis cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 60 din C. de procedură civilă, poate fi chemată în garanție persoana împotriva căreia se poate îndrepta cel căzut în pretenții, iar potrivit dispozițiilor art. 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din H. G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., cu modificările și completările ulterioare, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. 3.2. Alte instanțe au respins cererile de chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că între instituția publică chemată în garanție și instituțiile publice pârâte nu există un raport juridic obligațional."; În ceea ce privește „Problema de drept care a generat practica neunitară"; s-aarătat, la pct.1 din decizie, că: „ Recursurile în interesul legii vizează aceeași problemă de drept r eferitoare la interpretarea și aplicarea di spozițiilor art. 60 di n C. de procedură civilă raportate la art. 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ș i completările ulterioare, și art. 1 -4 din Ordonanța G. nr. 22/2002 privind exe cutarea obligațiilor de plată ale instituți ilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la chemarea în garanție a M. F . P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială per sonalului bugetar s au a ajutorului fina nciar prevăzut de L. nr. 3. privind stimul area achiziționării d e cărți sau de progr ame educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar."; De altfel, conform art.3305 din C. de procedură civilă, recursul în interesul legii este admisibil doar dacă se face dov ada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri irevoc abile. În al doilea rând, consider că asemenea litigii vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul justiției, funcționari publici, se judecă în tr-un cadru procesual în care Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de pârât, solicitându-se de către reclamanți obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin aceste acțiuni, sau la asigurarea finanță rii necesare, de aproximativ 7 ani de zile, invocându-se în principal prevederile L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, dar și cele al e Ordonanței G. n r. 22/2002, mai ales prin excepțiile lipsei calității pr ocesuale pasive invocate de către acest minister. Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și în contencios administrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărâri judecătorești fiind deja executate, iar unele eșalonate la plată. Î n toată această perioadă, probabil în urma practi cii constante a instanțelor judecătorești de obl igare a acestui minister la alocarea de fonduri, niciunul dintre cei pe care legea i-a investit cu legitimare procesuală de a exercita recursul în interesul legii, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție și colegiile de conducere ale curților de apel nu au constatat că ace astă problemă de dr ept ar fi fost soluțio nată diferit de către instanțele judecătorești, nefiind promov at un recurs în int eresul legii în acest sens. Potrivit art.329 alin.1 din C. de procedur ă civilă, astfel cum a fost modificat prin L. nr.219/2005, P. general al Parch etului de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție, din ofici u sau la cererea mi nistrului justiției și colegiile de conduce re ale curților de apel, au dreptul, pentru a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul R. să ceară Î . C. de C. și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești. Astfel cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel de recurs după trecerea a peste 7 ani de zile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară în acest sens. Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fi decât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țări au perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență. În al treilea rând, începând cu anul 2005, P. general al Parchetului de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție și, ulterior, cole giile de conducere ale curților de apel au sesizat Î nalta Curte de Casație și Justiție cu pronunțarea unor decizii în intere sul legii privind drep turi de natură salari ală ale personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul justiției, funcționari publici, în care au fost atașate și examinate hotărâri judecătorești din înt reaga țară în care, î n calitate de pârât î n cererile de alocare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale figura Ministerul Finanțelor Publice, invocându-se prevederile L. nr. 500/2002 și cele a le Ordonanței G. nr . 22/2002, fără a se c onstata vreodată sol uționarea diferită a unor asemenea cere ri de către instanțele judecătorești, deci nici necesitatea sesizării instanței suprem e cu pronunțarea unui recurs în interesul legii în acest sens. Î nalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, în urma unor asemenea sesizări privind drepturi de natură salarială ale personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul justiției, funcționari publici, următoarele decizii: nr.23/(...) (dosar nr.31/2005), nr.12/(...) (dosar nr.30/2006), nr.36/(...)( dosar nr.4/2007),nr.21/(...)(dosar nr.5/2008), nr.23/(...)(dosar nr.6/2008),nr.24/(...)(dosar nr.7/2007), nr.46/(...)(dosar nr.27/2008), nr.41/(...),nr.33/(...)(dosar nr.20/2009), nr.28/(...)(dosar nr.5/2009) și nr.37/(...)(dosar nr.23/2009), având în fiecare dintre aceste dosare atașate hotărâri judecătorești prin care se cerea și chiar era oblig at Ministerul Finanțelor Publice l a alocare de fondur i, fără a se constat a în toți acești ani o practică neunitară a instanțelor judecăto rești în acest sens, c eea ce nu permite în prezent extinderea efectului recursului în interesul legii soluționat prin decizia nr.11. și asupra unor asemenea cereri de chemare în judecată. În al patrulea rând, în acțiunile privind drepturi de natur ă salarială ale personalului din sistemul justiției, începând cu anul 2005, Parchetul de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție, prin procurorul general și C.le de A. au figurat în calitate de pârâți, alături de Ministerul Finanțelor Publice, ultimul fiind chemat să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești solicitate, formulându-se chiar apărări față de excepț ia lipsei calității procesuale pasive invocată în aceste cauze de către Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul L. nr. 500/2002, astfel încât este cert că ac eștia au cunoscut practica instanțelor judecătorești din țară în ceea ce priveș te această proble mă de drept și nu au considerat necesar, î n toată această peri oadă, să sesizeze Î nalta Curte de Casați e și Justiție cu pronunțarea unui recurs în interesul legii în această chestiune, astfel încât nu se poate pune problema extinderii efectelor deciziei nr.10/2011 a Î . C. de C. și Justiție asupra acesteia. Pentru toate aceste motive, apreciez că se impunea admiterea recursului formulat în cauză de către reclamantele S. A. A. și K. C. M., modificarea în parte a sentinței primei instanțe și admiterea în totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă, menținându-se doar dispozițiile sentinței recurate privind modul de soluționare de către prima instanță a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză de către C. Local Ș. S. și P. orașului Ș. S. Judecător, C. M. Red./Tehnored.:C.M.; 3 ex.- (...).
| ← Decizia nr. 1032/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3982/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
